Postmodernismul - o nouă/veche mişcare literară la sfârşitul secolului XX - începutul secolului XXI (21)

Ion Bogdan Lefter: - Asta înseamnă că la voi ajungeau unele dintre cărţile noastre, nu şi presa culturală românească. Eu v-am spus că nu utilizez de peste un deceniu, deloc, acest termen şi-l refuz programatic. Dar am folosit intens noţiunile de "optzecism", "generaţia '80" în toată campania de impunere a fenomenului din anii '80. Apăreau multe anchete la care răspundeau unii dintre noi sau criticii mai vârstnici, pe urmă şi interviuri, mese rotunde...

Grigore Chiper: - Eu cred că influenţele mai ales în poezie se produc totuşi prin intermediul traducerilor şi nu printr-un impact direct. Poţi să citeşti, oricât doreşti, poezie rusă sau în oricare altă limbă, dar să urmeze de aici o influenţă directă şi încă asupra unui număr mare de scriitori îmi pare exagerat sau chiar imposibil. Şi invers, o traducere de valoare făcută de Mircea Ivănescu, de exemplu, te poate ajuta foarte mult. Poate în proză contactul direct cu un autor străin contează într-o măsură mai mare, dar în poezie personalitatea traducătorului este decisivă.

Vasile Gârneţ: - Aş mai spune ceva despre termenul de "optzecism". Eu l-am auzit la Europa Liberă, încă pe la mijlocul anilor '80, din cronicile Monicăi Lovinescu la cărţile voastre. Şi apropo de şcoli şi de surse, eu cred că Radio Europa Liberă, cu emisiunile sale culturale, girate de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca şi Gelu Ionescu, au constituit o sursă foarte valoroasă pentru grupul de la Contrafort. Îndrăznesc să afirm că cele trei personalităţi pomenite mai sus mi-au fost adevăraţii profesori de literatură, nu cei de la universitate, care erau nişte slujitori mărginiţi ai literaturii sovietice moldoveneşti.

Ion Bogdan Lefter: - Să vă întreb şi eu ceva. De ce credeţi voi că nu s-a dezvoltat, nu s-a implantat modelul acesta în proza din Basarabia? Ştiu cele câteva cărţi de proză ale voastre, dar ca fenomen e greu de vorbit despre o proză nouă, atât cât apucăm noi s-o vedem.

Grigore Chiper: - Părerea mea este că proza cere o altă societate şi un alt nivel al literaturii.

Ion Bogdan Lefter: - Aflaţi că din numeroasele nume din literatura basarabeană pe care le auzim din când în când pomenite de voi ale unor scriitori mai vârstnici, nu numai că nu am citit niciodată nimic, nu numai că nu le-am văzut niciodată nici o carte sau vreo poezie publicatã, dar foarte vag realizez dacã am auzit vreodatã de unul sau altul!... Deci ceea ce voi percepeţi ca fiind un fundal foarte conservator, o întreagă populaţie intelectuală şi literară grupată în jurul Uniunii Scriitorilor din Basarabia şi care a ţinut afişul în deceniile trecute - fie scriind colaboraţionist, fie lucrând la emanciparea naţională ş.a.m.d. - pentru noi în mare parte nu există. Vine pe urmă grupul vostru - pe voi vă ştim, vă citim, în special în Contrafort care ajunge regulat la noi, mai rar Sud-Est, acum şi Basarabia, cu autori care scot în relief efortul acesta de sincronie culturală. Sunt colegi de-ai noştri normali, faptul că unul stă la Cluj şi altul la Chişinău nu constituie o diferenţă fundamentală, iar câţiva dintre voi sunt realmente foarte buni. Şi, în sfârşit, o a treia categorie este cea amintită mai devreme, şi anume: oamenii foarte tineri. Uitându-mă pe cărţile de debut ale lui Baştovoi, Crudu, Vakulovski, Fruntaşu ş.a. senzaţia mea este următoarea: aceşti autori sunt talentaţi, sunt emancipaţi, dar nu ştiu ce să facă cu emanciparea lor. Adică nu se organizează, dar nu între ei, ci pe ei înşişi, ca autori, ca structuri creative. Vezi în versurile respective că au curaj, că sunt pline de oralităţi, sexualităţi şi de alte lucruri voit şocante, dar autorii aceştia încă nu se constituie ca poeţi, nu sunt recognoscibili, nu au o structură personală. Eu îi percep ca pe nişte autori participanţi la emanciparea colectivă, dar incapabili să se construiască pe ei înşişi. Lucrul acesta este meritoriu pe de o parte - pentru atmosfera culturală, literară generală - şi e destul de neplăcut pentru ei ca autori. Şi aici este o problemă serioasă, care are legătură şi cu discuţia noastră despre insuficienţele prozei, dar şi cu ceea ce am putea numi reflecţia asupra prozei, pentru că nu e suficient să-l citeşti pe Nedelciu şi să vrei să scrii ca Nedelciu, trebuie şi să gândeşti asupra prozei, asupra instanţelor narative, asupra perspectivelor, a punctelor de vedere, a diverselor registre care constituie structura unui text, la fel ca Nedelciu, pentru ca să poţi să operezi nu doar superficial în limbaj într-o anumită manieră, ci să poţi să construieşti cu o viziune completă asupra a ceea ce înseamnă din unghi teoretic proiectul literar pe care-l dezvolţi. Pentru că un poet, un scriitor în general nu se poate constitui ca structură, nu-şi poate dezvolta nişte proiecte mai coerente, dacă nu ştie că aceste proiecte trebuie să existe, dacă nu ştie ce înseamnă limbaj poetic, dacă nu ştie ce înseamnă şi ce importanţă are să-ţi formezi un stil personal. Este un demers auctorial complicat şi care nu poate fi luat decât pe cont propriu.