Vasile Gârneţ

L-am ratat pe Sting la BucureÅŸti. Eram hotarât să merg la concertul său de la Sala Palatului, am avut chiar pentru câteva zile un bilet, apoi am renunÅ£at. Åžtiam ce va cânta – muzică elisabetană de John Dowland, compozitor din secolul 16 -, îi ascultasem albumul – Songs from the Labyrinth – ÅŸi mi-a plăcut la fel de mult ca înainte.
Pe Sting l-am descoperit, mai ales, după 1990.  Deliram în talkshow-ri şi talkline-uri la posturile locale de radio – Radio Nova, Unda Liberă -, abia apărute la Chişinău, cu lungi pledoarii pro Sting (le multumesc şi cu acest prilej digeilor Gabi C., Liviu U., pe care nici acum nu-i cunosc, dar care îl simpatizau pe melomanul Marcu şi-i acordau un „timp de antenă” mai mare ), recomandând muzica pentru „minte, inimă şi armonie”.  Evident, contestam „muzica pentru picioare”.
Am învăţat textele mai multor cântece (Oh My God! ce timpuri!). La Iowa, 1998, am cântat „Russians”, acompaniat la chitară de chilianul Germán Carrasco. O scriitorare din Rusia de la IWP (International Writing Program)  mi-a spus ca am vrut să transmit, subliminal, un mesaj antirusesc. Avusesem cu ea (fiică de general KGB, sibarită, budistă…) mici conlicte. Dar i-a trecut, era petrecere, dansuri  (şi eu sunt un bun dansator), seara dinaintea plecării.

A fost Sting la Bucureşti şi l-am ratat. Un prilej să mai ascult din muzica lui.
1. Shape of my heart cu imagini din „Leon”
2. Fields of Gold
3. Fragile cu o pledoarie – Tribute to WTC Victims
4. Russians vezi versurile mai jos

Şi o piesă de pe albumul elisabetan
Come Again

 

Russians
In Europe and America
There’s a growing feeling of hysteria
Conditioned to respond to all the threat
In the rhetorical speeches of the Soviets

Mister Krushchev said, “We will bury you”
I don’t subscribe to this point of view
It’d be such an ignorant thing to do
If the Russians love their children too

How can I save my little boy
From Oppenheimer’s deadly toy?
There is no monopoly of common sense
On either side of the political fence

We share the same biology
Regardless of ideology
Believe me when I say to you
I hope the Russians love their children too

There is no historical precedent
To put the words in the mouth of the president?
There’s no such thing as a winnable war,
It’s a lie we don’t believe anymore

Mister Reagan says, “We will protect you”
I don’t subscribe to this point of view
Believe me when I say to you
I hope the Russians love their children too

We share the same biology
Regardless of ideology
What might save us, me and you,
Is if the Russians love their children too

Am revăzut după mulţi ani şi mi-a plăcut la fel de mult „Cristo si è fermato a Eboli”  (Christos a oprit la Eboli), de Francesco Rosi (născut 1922). Un film din 1979, după un roman de Carlo Levi.

O lume mică, bătrână, izolată, abandonată, ignorantă, disperată… Anul 1935, un loc în sudul Italiei unde „n-a ajuns niciodată nici Christos, nici timpul, nici sufletul omului, nici speranţa, nici legătura dintre cauză şi efect, nici raţiunea, nici istoria…”.  Se aude, din când în când, delirul lui Il Duce – Benito Mussolini.
Excelent Gian Maria Volontè. Superb soundtrack-ul.

Un fragment din film în care se rostesc cuvintele de mai sus cu italice.

ÃŽnceputul filmului

Pentru cei care nu înţeleg limba rusă. Clipul e filmat la Minsk, într-o piaţetă din centrul oraşului, la intrarea într-un părculeţ frumos, cochet, foarte curat. (Îl descriu, pentru că în vara lui 2000, când am ajuns cu „Literatur Express-ul”  la Minsk, am stat vreo oră în acest părculeţ, încercând să mă liniştesc. Îmi dispăruse, inexplicabil,  paşaportul de la recepţia hotelului şi puteam rata cele două escale finale ale trenului  literar – Varsovia şi Berlin. Până la urmă s-a rezolvat, dar a fost  excitind spre horror). Aşadar, intervievata, o admiratoare devotată ( genul kamikaze) a lui Lukashenko, spune:  opoziţia,  pentru că e trădătoare şi vândută străinătăţii, trebuie împuşcată în piată, mai mult, trebuie gazată, călcată în picioare. Ce păcat că nu mai este Stalin! Dar mai întâi, pentru că „vânduţii şi trădătorii” nu merită să moară repede, uşor, fără chinuri, femeia (nu e chiar bătrână) recomandă să li se jupoaie pielea de vii… Discursul e psihotic, sângeros, ultimativ, deşi, la un moment dat, apărătoarea statalităţii beloruse spune că Lukashenko îi conduce înţelept, acum, în democraţie. La final, scuipă şi înjură gros, murdar. Jali, sorvalasi v kontze!

Aa, şi încă ceva: femeia îl invocă de câteva ori pe Dumnezeu.
La noi parcă nu sunt din aceştia.

Iată linkul

Primesc de la Vitalie Sprânceană invitaţia de a răspunde la acest chestionar lansat în blogosfera românească. O fac cu plăcere.

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?

„Zgomotul şi furia” de Faulkner. Nu ştiu dacă e cea mai bună, dar m-a impresionat şi m-a marcat.

2. Ai făcut cadou cărţi?

Am făcut, fac şi voi face. Am un mare respect pentru oamenii care citesc, iar pe cei care citesc cu folos chiar îi admir. Vreau sa respect cât mai multă lume.

3. Care este viitorul literaturii?

Literatura are viitor, pentru că omul nu poate trăi fără poveşti şi fără poezie. Sună optimist, dar e adevărat.

4. În ce limbi ai citit cărţi?

În română, rusă, engleză, franceză. Cu volumele de poezie, unde citesc pe sărite şi în doze mici, mă descurc şi în spaniolă, italiană…

5. Ce cărţi „célèbre” nu ţi-au plăcut?

Am ratat întâlnirea cu „Jocul cu mărgele de stilă” de Herman Hesse, dar sper să ne mai întâlnim. A fost vina mea.

6. Ce ţară a produs cea mai buna literatură?

America/Anglia, Franţa, Rusia (adică literatura în limbile engleză, franceză, rusă)

7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?

Da. Pagini întregi de notiţe – obişnuinţă de redactor de carte -, dar nu ajung să scriu despre toate cărţile pe care le citesc. Nici nu e nevoie.

8. Cam câte cărţi ai citit până acum?

Multe, dar sunt mai puţine cele pe care le-am recitit.

9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?

Dacă o carte mă plictiseşte o las. Nu adorm cu cartea în braţe. Nu înţeleg aceste „fotografii-horror” cu persoane picotind peste/lângă cărţi.

10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?

Cu ajutorul cărţilor învăţ şi cunosc lumea. Sună pedagogic, dar e foarte adevărat.

11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?

Cea mai scumpă carte a fost „Istoria…” lui Călinescu, pentru care chiar am tras foame. Am cumpărat-o, pe bani buni – aproape un salariu de „tânăr specialist” -, de la Odesa, magazinul „Drujba”, pentru că la ChiÅŸinău nu se aduceau cărÅ£i româneÅŸti. ÃŽn trenul cu care mă întorceam acasă – bucuros de achiziÅ£ie, visător – mi s-a furat restul banilor, iar până la salariu mai era. AÅŸa că am „simÅ£it” preÅ£ul cărÅ£ii.

12. Care este cel mai tare final la o carte citită?

Finalul de la „Muntele vrăjit” de Thomas Mann, cu acel necruţător, sadic: „Adio, Hans Castorp, brav copil răsfăţat al vieţii! Povestea ta s-a sfârşit…” şi restul frazelor până la „Finis Operis”. Am plans. Am lăcrimat şi la „Deşertul tătarilor” de Dino Buzzati. Eram mai tânăr şi mai emotiv. Oricum, sunt pagini din biografia unui cititor.

13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?

Sunt mai multe. Câteva cărţi de poezie şi de proză. Şi o carte de critică – n-o numesc -, care m-a învăţat să înţeleg, să interpretez un text literar. Am citit-o în delir, nu înţelegeam nimic, eram fascinat de limbaj, de subtilitatea interpretărilor, conspectam, învăţam sensul cuvintelor. Apoi, mi s-au deschis porţile…

14. Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?

Mai mulţi scriitori, la vârste diferite.

15. Cât de repede citeşti o carte?

Cărţile bune le citesc atent, cu respect.

16. Poate literatura să schimbe lumea?

Of course! Pe mine m-a schimbat.

 

Să răspundă cine doreşte. Voi citi cu interes. Daţi un semn că aţi răspuns.

Cineva, o persoană glumeaţă, care ÅŸtie atitudinea mea rezervată faţă de Nikita Mihalkov, cel din ultimii ani, când a devenit mesianic, imperialist, ortodoxist, antioccidental, antiliberal…, dar ÅŸi boier-dvoreanin – „calitaÅ£i” clădite cu furca oportunismului ÅŸi a imoralităţii -, mi-a trimis acest link unde poate fi văzut filmul lui Mihalkov despre Putin. Un film omagial – preÅŸedintele rus implinea 55 de ani. Am văzut „compoziÅ£ia” lui Nikitushka încă atunci, am scris o frază acidă despre această plecăciune degradantă în cronica mea la filmul „12”. Acum, când l-am revăzut, mi se pare la fel de jenant ÅŸi descalificant. AÅŸtept să-l regăsesc pe regizorul ÅŸi pe artistul Mihalkov. Poate cu prilejul părÅ£ii a doua  din „Utomlionnie solntzem”, deÅŸi, vai, cât e de riscant subiectul – victoria sovieticilor împotriva fascismului.
Iar glumeţului cu link-ul îi traduc din rusă un scurt comentariu, de fapt primul comentariu la acest film postat pe youtube..
Scrie forumistul mânios şi edificat:  „Nikita Mihalkov – un  lacheu de viţă  şi un lingător de funduri”. (Никита Михалков – потомственный холуй и жополиз). Am evitat o traducere mai vulgară – nu e genul meu -, dar am respectat sensul.
Iată linkul

http://www.youtube.com/watch?v=LosQbwQMiuU&feature=related

Admiratorii poetului (ea şi el, un cuplu trecut de prima tinereţe, rude de-ale mele) au venit de la ţară, i-am gazduit, am discutat…
Un poet poate fi: adevărat ori închipuit; valoros ori popular (şi una şi alta e mai greu – e nevoie şi de un cititor cultivat…); important ori nesemnificativ, mediocru; original ori banal; exigent cu propriul scris ori grafoman; visător nemântuit ori pragmatic; blând, generos ori răutăcios; onest ori ticălos; curajos ori fricos; tăcut ori zgomotos; frumos, charismatic ori hidos; bun vorbitor ori bâlbâit; modest ori orgolios; politicos ori vulgar; fidel ori trădător; bun familist ori afemeiat; urban ori rustic; modern, postmodern ori tradiţionalist; credincios ori necredincios; abstinent la băutură ori beţiv; îngrijit ori neîngrijit, cultivat ori frust… Uneori, de fapt de cele mai multe ori, conjuncţia disjunctivă n-ar trebui să despartă aceste „calităţi”…
Am convenit că un poet e în mod obligatoriu o fiinţă neliniştită…
Apoi am ales fiecare câte un vers memorabil din creaţia poetului.
Eu am optat pentru „Erou nu sînt./ Măriri nu cer,/ Sînt fericit/ Că n-am cântat păunii…”.
Admiratorii poetului au ales astfel:
Ea (profesoară de literatura română) – „Uşoară, maică, uşoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe seminţele ce zboară/ Între ceruri şi pământ”.
El (electrician, vânător, mic proprietar) – „Cântecele mele neînţelese/ Sînt rugăciuni pentru ploaie”.

A doua zi, admiratorii poetului n-au reuşit să ajungă la catafalcul celui care a scris „Litanii pentru orgă”. „E multă poliţie, e o atmosferă cazonă. Haos, îmbulzeală. N-avem o cultură a suferinţei… Comuniştii au confiscat şi funeraliile”, a spus ea şi a plâns din nou…
La librăria de la Ciocana („Pro Noi”, la cerc, spre Bd. Mircea cel Bătrân) au cumpărat 2 exemplare din „Taina care mă apără”, format de buzunar.
„Cărţile lui Grigore Vieru s-au vândut foarte bine zilele acestea”, ne-a spus librara.

„Literaturnaia gazeta” (nr. 1/ 2009) îşi începe anul editorial cu versuri semnate de câţiva poeÅ£i din Basarabia – Eugen Cioclea, Leo Butnaru, Irina Nechit ÅŸi – cu voia dvs. – ultimul pe listă, însă cel care deschide grupajul din revista moscovită: Vasile GârneÅ£. Traducătoare – Anna Bessmertnaia (Anna cea Fărădemoarte). E o surpiză, una plăcută care vine dinspre Rusia în aceste vremuri. ÃŽmi amintesc că am întâlnit-o pe Bessmertnaia acum vreo cinci ani la IaÅŸi, la Zilele  „Convorbirilor literare”. O poetă tânără, frumoasă, care vorbea româneÅŸte, era interesată de literatura română ÅŸi… dansa frumos. Åži încă: era redactorul ÅŸef al unei reviste de poezie de la Moscova, „Akme”. Am călătorit împreună cu maÅŸina la ChiÅŸinău, de unde Anna a luat trenul spre Moscova. I-am oferit cu autograf cartea mea de versuri, „Câmpia Borges”. Åži iată acum a tradus 3 poeme – despre fericire (о счастье), hamster pe roată (хомяк в колесе), tatăl meu meÅŸterind în tăcere la o corabie (мой отец в молчании мастерящий корабль). Cred că traducerile sunt reuÅŸite, deÅŸi Anna nu mi-a cerut deloc ajutorul, iar eu, bun cunoscător al limbii ruse, evident, am fost disponibil pentru o colaborare creatoare, aÅŸa cum se întâmplă cu traducătorii mei în engleză, germană, spaniolă. Vă las pe voi, cei care cunosc limba rusă, să apreciaÅ£i ÅŸi să opinaÅ£i. Postez ÅŸi varianta românească.
Priatnogo proctenia!

о счастье

будь охвачен потоками музыки
слушай Вивальди и Марио Ланца
за окном долгий и тихий дождь
а ты читаешь Пруста и смотришь
на одинокое дерево в саду
будь жаден до чувств обуреваем
желанием еле сдерживаемой экспрессии
ищи убежища у редких слов
например используй
маньеристические прилагательные
или отдайся красивым двусмысленностям
неспешно думай – ах „смиренный
косвенный путь познания”! – и
доводи мысль до состояния сна
прозрачно скользи по коридорам памяти
и там увидишь цирковую арену
в которой ты счастливый плескался в детстве

хомяк в колесе

была осень я ждал выполнения обещаний
охваченный глубокой ностальгией
я смотрел в прошлое, но видел
только обрывки последствий
все они имели поблёкший вид и напрасно
я пытался описать физиологию грусти
которую нёс в себе
„ты словно хомяк в колесе”
резюмировала Кларисса которая
всегда высказывалась прямо, с прохладцей
эксперта работающего над трактатом
о человеке с востока
…или человеке с приграничья
как даже мне самому нравится говорить

мой отец в молчании мастерящий корабль

я помню как он стоял у окна
и смотрел на реку
не знаю, видел он прошлое или будущее?..
от него исходила молчаливая гордость
был он высок красив и робок как крестьянин
попавший в зрительный зал
ему едва исполнилось сорок
а смерть уже отведала его плоти –
он похоронил своего первенца
по субботам в молчании он мастерил корабль
в молчании которое я мог бы наполнить
столькими вопросами

 

Şi varianta originală

despre fericire

sa fii copleÅŸit de apele muzicii
sa asculţi Vivaldi şi Mario Lanza
sa plouă mult şi liniştit
şi tu să citeşti din Proust şi să priveşti
la copacul singuratic din grădină
să ai o lăcomie a simţurilor, o poftă
de expresie abia stăpânită
să te refugiezi în cuvinte rare
de pildă să foloseşti adjective manieriste
să fii percutat de ambiguităţi frumoase
să gândeÅŸti negrăbit – ah, “ocolul răbdător
al cunoaÅŸterii”! – ÅŸi
să împingi gândul până la starea de vis
să aluneci senin pe coridoarele memoriei
şi acolo să vezi arena de zinc în care
fericit te scăldai când erai copil

hamster pe roată

era toamnă aşteptam împlinirea promisiunilor
mă cuprinse aşa o nostalgie activă
priveam în urmă, vedeam doar secvenţe tăiate
toate aveau gustul veşted şi în zadar
încercam să descriu fiziologia acelei tristeţi
pe care o purtam în mine

“parcă ai fi un hamster pe roată”
m-a rezumat Clarisa care
se exprima întotdeauna direct, cu răceala
unui expert ce lucrează la un tratat
despre omul din est
… sau omul de la frontieră
cum îmi place chiar mie să spun

tatăl meu meşterind în tăcere la o corabie

mi-l amintesc cum stătea la fereastra
cu vedere spre râu
nu ÅŸtiu, privea viitorul sau poate trecutul?…
răspândea aşa o măreţie tăcută
era înalt, frumos şi sfios ca un ţăran
ajuns într-o sală de spectacole
abia trecuse de patruzeci de ani
ÅŸi moartea muÅŸcase din carnea lui
- îşi îngropase primul copil

sâmbăta meşterea în tăcere la o corabie
o tăcere pe care aş fi putut să o umplu
cu atâtea întrebări

De mulÅ£i ani, pe 1 ianuarie, urmăresc la televizor – oriunde m-aÅŸ afla – concertul Filarmonici din Viena. O plăcere…  Anul acesta a dirijat Daniel Barenboim ( un interviu cu DB, publicat – în traducere – în Contrafort ), a răsunat în premieră o lucrare de Haydn, dar favoriÅ£ii mei rămân mult mai expresivii Zubin Mehta ÅŸi Riccardo Muti, care au dirijat până acum, fiecare, de câte 4 ori Concertul vienez (Mehta – 1990, 1995, 1998, 2007; Muti – 1993, 1997, 2000, 2004). Iată o înregistrare din 2004 cu Riccardo Muti: http://www.youtube.com/watch?v=0_OoqkS_obY&feature=related
Acum, nu mi-aÅŸ dori pentru mine ca întreg anul 2009 să treacă în ritmul „MarÅŸului Radetzky”, dar măcar uneori, un pic…

Am revăzut ultimul Kubrick. Mie îmi place, chiar dacă mulÅ£i îl contestă. Iată un fragment în care e prezentă ÅŸi… România. Cine ghiceÅŸte?  http://www.youtube.com/watch?v=faZEFpTPi5E&feature=related
 
AÅŸ vrea să scriu în 2009 despre câţiva regizori dragi: Antonioni, Kubrick, Fellini, Bergman, Tarkovski, Wong Kar-wai…

La mulţi ani!

Mi-a trimis cineva acest link. Am văzut filmul şi am mers în noapte prin ploaie.
http://video.google.com/videoplay?docid=-1682863741742530245&hl=en