Vasile Gârneţ

Atac asupra democraţiei şi drepturilor omului în Republica Moldova
Declaraţie Moldova PEN Centru

PEN Centrul din Republica Moldova, filială a Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor cu sediul la Londra, protestează energic împotriva campaniei de teroare, violenţă şi intimidare declanşată de guvernarea comunistă după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009.
Partidul Comuniştilor a promovat în ultimii 8 ani, de când se află la putere în Republica Moldova, o politică de restrângere brutală a drepturilor omului: a suprimat libertatea de exprimare, a şicanat sistematic presa independentă, a subminat independenţa justiţiei, a susţinut măsuri de epurare pe criterii politice a funcţionarilor din administraţia de stat, a desfăşurat o ofensivă înverşunată împotriva valorilor naţionale ale Republicii Moldova, reînviind concepte staliniste cu privire la limba şi apartenenţa etnică a moldovenilor. 
Recenta campanie electorală a fost marcată de numeroase încălcări ale legislaţiei, inclusiv printr-o  campanie virulentă de denigrare a Opoziţiei democratice şi folosirea resurselor administrative de către Partidul Comuniştilor, fără ca toate aceste abuzuri să fie contracarate de organele abilitate să supravegheze şi să protejeze respectarea normelor legale. În scopul limitării şanselor electorale ale Opoziţiei şi al reducerii propriilor pierderi la urnele de vot, partidul de guvernământ a introdus o serie de modificări discriminatorii, antidemocratice, în legislaţia electorală, a refuzat să deschidă mai multe secţii de votare în străinătate, în beneficiul moldovenilor aflaţi la muncă peste hotare – în jur de 1 milion de oameni, potrivit estimărilor neoficiale –, ignorând numeroasele demersuri interne şi recomandări ale organismelor internaţionale în această privinţă.
Starea de tensiune din societate, după 8 ani de guvernare autoritară a Partidului Comuniştilor şi a preşedintelui Vladimir Voronin, a atins apogeul în ultimele zile, ca urmare a unor mari suspiciuni legate de o masivă fraudare a alegerilor din 5 aprilie 2009 de către comunişti. Incapabilă să mai producă argumente, să susţină un dialog cu forţele politice şi cu societatea civilă, actuala putere a ales calea confruntării şi a persecuţiilor politice, încercând să abată atenţia opiniei publice de la acuzaţiile privind falsificarea alegerilor. În această cheie se cuvine a fi interpretată deturnarea protestelor paşnice ale tinerilor din ziua de 7 aprilie într-o serie de incidente violente şi tentative de distrugere a unor sedii de stat – acţiuni reprobabile, cărora forţele de ordine nu au ştiut sau nu au dorit să le facă faţă.
ÃŽn acest moment, Republica Moldova arată ca un veritabil stat poliÅ£ienesc: au fost arestaÅ£i de către poliÅ£ie circa 300 de tineri, studenÅ£i ÅŸi liceeni, sub acuzaÅ£ia de participare la protestele antiguvernamentale. AceÅŸti tineri, conform propriilor declaraÅ£ii ÅŸi a relatărilor martorilor, sunt maltrataÅ£i ÅŸi judecaÅ£i sumar chiar în incinta secÅ£iilor de poliÅ£ie, fără a li se respecta cele mai elementare drepturi. ViolenÅ£ele ÅŸi represaliile din aceste zile au înregistrat, din păcate, ÅŸi o tragedie – decesul unui tânăr de 23 de ani în împrejurări suspecte, ce urmează a fi elucidate. ForÅ£ele de ordine au agresat jurnaliÅŸti din mass-media independente, au intimidat ÅŸi expulzat mai mulÅ£i ziariÅŸti străini care doreau să reflecte evenimentele post-electorale din Moldova. Guvernarea comunistă a instituit o adevărată blocadă informaÅ£ională: site-rile presei independente funcÅ£ionează cu mari dificultăţi, televiziunea de stat îşi continuă opera de dezinformare a populaÅ£iei, difuzând exclusiv viziunea oficialităţilor asupra evenimentelor, a fost sistată emisia pe teritoriul Republicii Moldova a unor posturi de televiziune de peste hotare care au difuzat ÅŸtiri ÅŸi comentarii legate de tensiunile din ultimele zile. Protestele din 7 aprilie au servit un pretext puterii comuniste să îngheÅ£e relaÅ£iile cu România – stat-membru al Uniunii Europene ÅŸi al NATO –, pe care a acuzat-o, fără nici un fel de dovezi, de complicitate la pretinsa tentativă de lovitură de stat organizată de OpoziÅ£ie. A fost expulzat ambasadorul român de la ChiÅŸinău, a fost introdus regimul de vize pentru cetăţenii români, încălcându-se acordurile pe care Republica Moldova le-a încheiat cu Uniunea Europeană. Le-a fost interzisă intrarea în propria Å£ară chiar ÅŸi cetăţenilor moldoveni aflaÅ£i în România, pe motiv că ar fi potenÅ£iali contestatari ai regimului comunist.
Având în vedere criza politică majoră instaurată în ultimele zile, Moldova PEN Centru cere cu insistenţă actualei puteri să înceteze campania de încălcare a drepturilor omului: toţi cei arestaţi sub acuzaţia de participare la protestele din 6-7 aprilie trebuie puşi în libertate, aceşti oameni au dreptul să li se asigure o judecată cinstită şi echitabilă;
Moldova PEN Centru solicită, alături de alte organizaţii civice, o anchetă internaţională imparţială care să clarifice vinovăţiile şi responsabilităţile legate de actele de violenţă şi vandalism consemnate în data de 7 aprilie, la Chişinău;
Moldova PEN Centru invită toate forţele politice să iniţieze un dialog, o comunicare reală, care să permită încetarea actualei stări de confruntare şi sciziune din societate;
Moldova PEN Centru cere autorităţilor comuniste să anuleze cenzura şi embargoul informaţional pe care le-a instaurat, să permită accesul tuturor forţelor politice şi reprezentanţilor societăţii civile la televiziunea şi la radioul de stat, să nu creeze obstacole în activitatea reprezentanţilor mass-media de peste hotare;
Moldova PEN Centru cere guvernării de la Chişinău restabilirea relaţiilor normale cu România şi anularea regimului de vize pentru cetăţenii români;
Moldova PEN Centru solicită comunităţii internaţionale, Uniunii Europene şi Statelor Unite, să sprijine revendicările legitime ale cetăţenilor moldoveni privind readucerea Republicii Moldova în albia evoluţiei democratice şi europene, să nu permită „transnistrizarea”, „bielorusizarea” acestui stat.

13 aprilie 2009,
Chişinău

Scrisoare deschisă lui Ioan T. Morar

Dragă domnule Ioan T. Morar,
Recunosc că textul „Adio, Republica Moldova!”, pe care l-aÅ£i  plasat pe  blogul dvs.  – http://morar.catavencu.ro/2009/04/05/adio-republica-moldova/ – m-a întristat ÅŸi mi-a accentuat suferinÅ£a din aceste ore de după alegerile din Basarabia. Nu sunteÅ£i, probabil, singurul din România care are această reacÅ£ie. Vă înÅ£eleg nemulÅ£umirea ÅŸi… sila, dar din punctul meu de vedere, ca intelectual din Basarabia, care am rămas în această provincie nefericită pentru a sluji cultura română, sperând că nu este un efort zadarnic, cred că sunteÅ£i nedrept. Nedrept cu cei care au votat ÅŸi votează de douăzeci de ani împotriva comunismului, dar ÅŸi nedrept – chiar dacă sună paradoxal – cu cei care au votat pentru comuniÅŸti, pe 5 aprilie. Pentru că aceÅŸtia din urmă sunt niÅŸte victime. NiÅŸte oameni derutaÅ£i, dezinformaÅ£i, manipulaÅ£i, terorizaÅ£i de un regim cinic ÅŸi corupt. Basarabia, domnule Morar, este un teritoriu ocupat de un comando prorusesc, care face ce vrea în Republica Moldova: domină lumea afacerilor, controlează principalele posturi tv ÅŸi de radio cu acoperire naÅ£ională, asmute structurile represive – securitatea ÅŸi poliÅ£ia – împotriva celor care gândesc altfel. AmintiÅ£i-vă de România lui CeauÅŸescu. E acelaÅŸi caz. Cu singura dar fundamentala deosebire că în România aÅ£i avut un comunism… în limba română, iar noi, chiar ÅŸi la aproape 20 de ani de la implozia urss-ului,  avem în continuare un regim opresiv de inspiraÅ£ie străină, care ne interzice să vorbim până ÅŸi limba maternă. Mai adăugaÅ£i aici, domnule Morar, o Transnistrie ca o Å£eavă de tun gata să explodeze, ÅŸi o Rusie imperialistă de o cruzime fără seamăn, pe care doar situarea Republicii Moldova în proximitatea Uniunii Europene ÅŸi a NATO a împiedicat-o să rezolve „problema românismului basarabean” în maniera în care a procedat cu Georgia în august 2008.

Dragă domnule Ioan T. Morar, am avut ÅŸi eu – cetăţean român originar din Basarabia -  în aceÅŸti ani post ‘89 numeroase dezamăgiri legate de România. M-a umplut de revoltă Ion Iliescu ÅŸi plutonul său de comuniÅŸti reciclaÅ£i care au transformat România în Å£ara teroriÅŸtilor invizibili ÅŸi a mineriadelor ciclice, Ion Iliescu, cel care a avut în mână Unirea cu Basarabia în toamna lui ’91, dar a refuzat-o, pentru a nu supăra Moscova. M-au indignat ÅŸi mi-au trezit dezgustul ÅŸi alte personaje din bestiarul postcomunist al României, activi ÅŸi azi în politică: parlamentari, uneori chiar vicepreÅŸedinÅ£i ai Senatului, ÅŸefi de partide, primari, baroni locali, oieri mistici ÅŸi interlopi deveniÅ£i vedete tv. Dar niciodată n-am zis „Adio, România! Te scot din zona mea afectivă…”. Pentru că am ÅŸtiut că România este mai mult decât ceea ce îmi provoacă dezgustul ÅŸi deprimarea. Åžtiam că, în acelaÅŸi timp, în România trăiesc persoane pe care le respect ÅŸi le admir: Andrei PleÅŸu, Doina Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Mircea Ivănescu, Horia-Roman Patapievici, Alina Mungiu-Pippidi, Lucian Boia, Sorin Alexandrescu, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Emil Hurezeanu, Gabriela AdameÅŸteanu, Ion Caramitru, Nicolae Prelipceanu, Rodica Palade, Marta Petreu, Mircea MihăieÅŸ, Mariana CodruÅ£, Bogdan Ghiu, Silviu Lupescu, Cristian Pătrăşconiu, Liviu Antonesei, Cristian Tudor Popescu, Armand GoÅŸu, Dan C. Mihăilescu, Ion Mircea, Alexandru Zub, Magdalena Boiangiu, Gabriel Andreescu, Carmen MuÅŸat, Alexandru MuÅŸina, Andrei Bodiu, Alexandru Florin-Platon, Simona Popescu, Ion Bogdan Lefter, Nichita Danilov, Dan Perjovschi, Alex Leo Åžerban, Mircea A. Diaconu, Cezar Paul Bădescu, Ioana Pârvulescu, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Marius Chivu ÅŸi mulÅ£i, mulÅ£i alÅ£ii.
Vă anunÅ£ cu acest prilej că ÅŸi dvs., domnule Ioan T. Morar, sunteÅ£i un autor pe care îl preÅ£uiesc ÅŸi-l citesc cu plăcere – romanul „Lindenfeld” l-am oferit, entuziasmat, spre lectură mai multor prieteni ai mei din ChiÅŸinău. Nu-i cunoaÅŸteÅ£i pe aceÅŸti oameni, probabil nu veÅ£i auzi niciodată despre ei, însă ei vă situează pe harta intelectuală ÅŸi afectivă a României lor.

Domnule Ioan T. Morar, cred că dacă a lipsit ceva în această perioadă în care ne-am regăsit „ca fraţi”, noi, românii de-o parte şi alta a Prutului, a fost o cunoaştere adevărată, nemediată de prejudecăţi şi proiecţii de suprafaţă. Doar această necunoaştere, după părerea mea, poate genera reproşuri şi „despărţiri” nedrepte şi dureroase.

Cu respect ÅŸi prietenie,
Vasile Gârneţ

Am revenit la Chişinău. Am votat. Aştept. Şi chiar vreau să se schimbe ceva.
Voi răspunde mai târziu la mesaje e-mail şi pe blog.

Acum ascult muzică.

http://www.youtube.com/watch?v=onAq58mIsNc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=BLtGDFTOLCs&feature=related

Ne-a părăsit Petre Stoica – un poet excepţional, drag inimii mele. L-am întâlnit întâia oară în noiembrie 1990 la Chişinău, unde sosise pentru câteva zile, invitat de Uniunea Scriitorilor. L-am însoţit prin oraş, la radio, unde a vorbit emoţionat despre „Capitala sufletului meu, Chişinău…” (pe atunci se putea, ne regăseam ca fraţi…) şi a citit poeme dintr-un volum publicat în anul revoluţiei – „Tango şi alte dansuri”, dar şi câteva poeme din „Piaţa Tien An Men II”. Am discutat mult, ştia să povestească… Mi-a dăruit cu autograf câteva din cărţile sale şi o colecţie din suplimentul cultural al „Dreptăţii”…
Pe urmă ne-am întâlnit de mai multe ori la Bucureşti – la Uniunea Scriitorilor, la Târguri de carte… M-a invitat la el la Jimbolia, unde se stabilise de ani buni, dar n-am mai ajuns…

Îi răsfoiesc cărţile. Ultima însemnare din cartea-jurnal „Viaţa mea la ţară”: „Bagajele stau pe prispă. Plec în inimă cu un gând de Montherlant descoperit aseară cu puţin înainte de culcare: „Singura soluţie: să creezi opere frumoase. După aceea, fie ce o fi.”
Iată două poeme din multa şi frumoasa poezie a lui Petre Stoica.

Îmbrăţişează poemul

lasă poemul să vină spre tine
pe nesimţite ca paşii pisicii îndreptată
în direcţia pasărei oprită în iarbă

ajuns la poarta inimii tale
îmbrăţişează poemul ferm
ca zborul pasărei care s-a înălţat
simţind apropierea felinei perfide

hrăneşte-l cu febra insomniei tale
întăreşte-l cu mânia cu bucuriile tale
şi lasă-l să plece aşa cum a venit
pe nesimţite tiptil

poate va nimeri o uşă deschişă
poate va fi mireasmă pe o viaţă secetoasă

 

 După despărţire

După despărţire
rămâne o tristeţe de sabie ruginită
sarea din pâine se întunecă
lumina din floare putrezeÅŸte
şi rămâne un spaţiu nemărginit
plin de oglinzi care te înghit mereu şi mereu

rămane o tristete de sabie ruginită

- Cutia mea poştală e plină ochi cu fluturaşi electorali. PCRM şi Voronin e peste tot, adică e cel mai mult, mai colorat şi mai lucios. Vladimir Nicolaevici ne asigură că schimbarea şi integrarea europeană tot de partidul comuniştilor vor fi făcute: „Schimbarea în bine doar cu PCRM! Moldova europeană – o construim împreună!”. Cine să te creadă, tovarăşe Voronin? Care schimbare? Păi nu PCRM a pledat pentru stabilitate cât s-a aflat la guvernare, din 2001 încoace? „Un pas înainte, doi înapoi”. Sunt 8 ani de atunci! Nu sunt primul, în această dimineaţă, care-i reproşează lui Voronin uluitoarea ipocrizie şi nemăsuratul tupeu cu care ne cerşeşte din nou votul. Fluturaşii electorali, cu portretul colorat al şefului statului moldovean, tot el şi primul comunist al „ţării”, au fost aruncaţi pe jos şi călcaţi în picioare. Şi lada de gunoi e plină de fluturaşi electorali. O femeie care stă la aceeaşi scară cu mine constată: „Bani cheltuiţi aiurea! Să-i voteze dracu’!” Nu comentez, doar zâmbesc. E revoltată, nemulţumită, dar n-am vazut-o niciodată să voteze. De aceea n-o cred.

- La intrarea în supermarket un tănăr împarte… fluturaÅŸi. Ce altceva? O foiţă tipărită alb-negru. E din partea MAE (MiÅŸcarea AcÅ£iunea Europeană). Un titlu justiÅ£iar-revoluÅ£ionar: „MAE susÅ£ine confiscarea averilor câştigate ilegal”. Un text redactat neglijent, câteva greÅŸeli de logică, flagrante, una chiar în prima frază a declaraÅ£iei: „PreÅŸedintele MiÅŸcării social-politice AcÅ£iunea Europeană (MAE), Anatol Petrencu, a declarat luni, 8 aprilie a.c., într-o conferinţă de presă…”. Păi suntem abia în 13 martie!? Lunea trecută a fost 9 martie, iar 8 aprilie va cădea într-o zi de miercuri, a treia zi după alegeri. Când totuÅŸi, mă întreb, a fost făcută declaraÅ£ia?… Mai jos, în acelaÅŸi text, numele PreÅŸedintelui miÅŸcării e ortografiat Petrenco. Cred că ortacii lui Voronin zâmbesc maliÅ£ios: nu degeaba preÅŸedintele lor a dilematizat ironic – „Petrencu sau Petrenco, cine să-l mai înÅ£eleagă”?

- Agitatori – din nou tineri, el ÅŸi ea – văd ÅŸi în staÅ£ia de trolebuz de lângă casa mea. ÃŽmpart mărÅ£iÅŸoare (probabil le-a mai rămas din stocul distribuit pe 1 martie) ÅŸi ziarul „Comunistul/Коммунист”. „Măi băieÅ£i, e bine că mai câştigaÅ£i ÅŸi voi un ban, dar nu răspândiÅ£i putoarea asta comunistă. N-aÅ£i găsit ÅŸi voi un partid mai onorabil?” Tinerii sunt încurcaÅ£i, au privirile rătăcite. Le pare rău că m-au acostat. „Sunt niÅŸte impostori, care speculeaza cu cinism saracia ÅŸi frica bătrânilor. Nu găseÅŸti nicio persoana mai de doamne ajută în partidul asta…”. ÃŽi las cu mărÅ£iÅŸorul ÅŸi „Comunistul” în mână. „A u nas dvuhmetrovîi communist, domnul Lupu!” (Dar noi avem în partid un comunist de 2 metri, domnul Lupu!) îmi strigă băiatul în limba rusă. Mă răsucesc spre el ÅŸi-l văd că zămbeÅŸte complice.
Domnul Lupu este (a fost) Preşedintele Parlamentului, un tip de aproape 2 metri, care vorbeşte româna din vârful limbii, afectat, făcând greşeli la fiecare a doua propoziţie, cu aerul cel mai firesc cu putinţă. Există, în cazul lui, o nepotrivire şi mai mare, pe care el însă n-o sesizează, sau se face a nu o vedea, ascunzându-şi privirea în spatele ochelarilor fumurii. Îl înţeleg. E mai uşor să suporţi aşa dojana mocnită a oamenilor.

nu-mi puneam întrebări fundamentale
în dimineaţa aceea de sâmbătă
aşa mergeam pe stradă, recitând din Gellu Naum:
„se pare că la capătul tăcerii trece o neorânduială
stârnită de pustiul lumii…”
repetam acest vers din poetul cu care băusem – prin ’93,
în secolul trecut – un ceai în casa lui din Vasile Lascăr
(era şi doamna Lyggia, care mă privea cu multă blândeţe,
Å£inea în braÅ£e o pisică roÅŸcată – atmosferă plăcută, familială,
doar că eu am început să tremur când Gellu a răsfoit
cartea mea de poeme despre un personaj în grădina uitată…)

acum era devreme ÅŸi liniÅŸte
purtam pe umăr un înger nehrănit
refuzam să discut cu el
problemele pe care le am eu cu mine
la ce mi-ar folosi? mă întrebam supărat
în ultimul timp mă îndoiesc tot mai mult
că există Dumnezeu
şi asta înseamnă că suferinţa mea
nu are niciun rost…

şi când ajunsesem să-mi pară rău
că nu murisem încă ieri
să nu mai văd şi să simt atât
îmi iese în cale din curtea casei de pe
strada 31 August politicianul emblematic al zilelor noastre
mergea la vânătoare
purta în husă o armă – probabil scumpă,
cât câştig eu într-un an –
era îmbrăcat frumos, cumva elegant-sportiv
părea bine odihnit, interiorizat, abstras
- evident că nu m-a observat -
se gândea probabil cu satisfacţie
că a aranjat cum nu se poate mai bine
treburile politice în Basarabia pentru
următoarele decenii,
iar noi ar trebui să-i fim recunoscători
poate chiar să-i înălţăm o statuie…

îngerul mă părăsise
se făcuse cald, aerul devenise pâslos
- un chin pentru cei cu probleme de respiraţie, mă gândeam  -
eram singur pe strada care semnifica eliberarea noastră
pe ziduri, între reclame, cineva scrisese cu graffiti:
„jos comunismul!” ÅŸi „creÅŸtinul din portbagaj…”
erau mai multe însemnări, unele de nereprodus,
dar asta am reţinut eu înainte să intru în Casa Scriitorilor
unde era un miros de cenuşă şi oboseală
ÅŸi o liniÅŸte a nimicului

Cel mai frumos poem franco-german îmi aminteşte întotdeauna de Livia, care era perfectă şi a hotărât să dispară…

Patricia Kaas la Eurovision 2009.

A apărut de câteva zile primul număr – dublu, ianuarie-februarie, 32 de pagini – din acest an al revistei „Contrafort”.

Din sumar:

„Pentru o schimbare politică în Basarabia” – editorial de Vitalie Ciobanu;

Interviuri cu Vasile Anestiadi (academician, reputat medic), Mihai Şleahtiţchi (profesor universitar), Dorian Branea (director al ICR din Varşovia);

Cronici la cărţi de Mariana Codruţ, Radu Andriescu, Svetlana Cârstean, Mircea V. Ciobanu, Marin Mălaicu-Hodrari, Cristina Modreanu;

Poezie de Vasile Romanciuc şi Vasile Gârneţ;

Proză/fragmente de proză de Vladimir Beşleagă, Nicolae Spătaru, Grigore Chiper;

Alexandru-Florin Platon despre o carte de Vlad Georgescu („Un manifest pentru libertatea istoriei”);

Leo Butnaru scrie la rubrica sa, „Cosmograme”, despre „Sfori, sforari, marionete” (că tot suntem în plină campanile electorală);

Iulian Ciocan – „Realitatea cu amănuntul” ÅŸi Liliana ArmaÅŸu – „Scepticism electoral”;

Eugenia Bojoga: „Limba română în Basarabia – un calvar fără de sfârşit”;

Eseuri: „Societatea dispreţului” de Oleg Bernaz (omul nostru în Franţa), „Chercher la femme” de Tania Dumbravă (Universitatea Carol din Praga);

La rubrica sa, „Clepsidra franceză”, Vitalie Sprânceană scrie despre BD-uri şi „Nouvelle Revue Francaise”;

Trenduri de Marcel Gherman – „Cunoaştere şi credinţă”;

Teatru: Călin Ciobotari despre spectacolul „Made in Est” de Constantin Cheianu la Teatrul Naţional Iaşi;

„Simeze” de Vladimir Bulat  - „Oarecum un bilanţ” al sistemului vizual moldovenesc în 2008;

Vasile Gârneţ: „Veneţia ca un poem” (despre volumul de versuri bilingv „Veneţia ca un dat/ Venezia ti fu data” de Eugenia Bulat; „Zile de film” (Oscar 2009 şi alte titluri dintr-un an  cinematografic bogat);

„Practici de lectură” de Alex Cosmescu;

Larisa Turea – „Surâsul lui Bruno Schulz”;

Cronica traducerilor – Razvan Mihai Năstase despre „Butoiul lui Arhimede – mic tratat de mitologie a ştiinţei” de Sven Ortoli şi Nicolas Witkowski;

Literatura germană contemporană: Felicitas Hoppe, „Istoria lui Iwein, Cavaler al ordinului Leului (fragmente).

Tema muzicală a acestui număr – Pasiunea.

Mai întâi Amalia Rodrigues;  

Apoi, în alt registru: „You need more, you need more…, you need LOVE”  

Lectură plăcută şi… criză uşoară!

 

                                 pentru Mariana Codruţ

trăiam departe de mare, mă feream de oglinzi
şi de mulţimile care se bucurau şi se rugau
cu aceeaÅŸi fervoare

acum acolo era linişte şi eu puteam să observ:
unul dormea, ceilalţi îi apărau somnul
şi nu se dumereau că el era deja mort,
că avea gura împlută cu întuneric
ÅŸi mocnea un abur dulceag ÅŸi fertil ce ne umplea casa
(„mortul vivace” am spus despre cel ce – aparent – dormea,
şi am adaugat: „pe unii nici  moartea nu-i face mai liberi”,
dar am avut grijă să nu fiu auzit)

le eram recunoscător că nu mă cheamă
să stau împreună cu ei
îmi strigau în batjocură, plictisiţi şi ironici,
ca niÅŸte specialiÅŸti ai glumei:
acoperă-te cu ceva, stai şi tu la adăpost!

eu sunt dintr-aceia cărora nu le trebuie mult
pot să stau liniştit pe terasă-n grădină şi să citesc,
să ascult cum cresc ierburile şi respiră copacii
ÅŸi cum plouă…
- totdeauna e aşa o amiază plină de promisiuni -
stau ÅŸi aÅŸtept
chiar dacă ceea ce aştept nu va veni niciodată

                                         Un poem din grupajul de versuri pe care îl public în „Contrafort”. Revista va apărea sâmbătă, 28 februarie.

Zile de film, delirante, urmate de o noapte de nesomn – a Oscarurilor – la televizor (thanks HBO ÅŸi Pro7!), bucuros că nimeni nu mai traduce aproximativ ÅŸi nu comentează palmaresul „la cald”…
AÅŸadar, am văzut tot ce era important pe lista Oscarurilor din acest an, pentru că obiÅŸnuiesc să ÅŸtiu, să am preferinÅ£e ÅŸi votul Academiei să mă enerveze, cum s-ar spune, în cunoÅŸtinţă de cauză. Parcă aÅŸa a fost întotdeauna… Anul acesta am avut suficient Campari ÅŸi în pauzele de publicitate (multe!) am ascultat ÅŸi un superb single al unei formaÅ£ii englezeÅŸti, care îşi va lansa un nou album în martie…
Am mizat, în ordine, pe „Frost/Nixon”, „The Reader”, „Milk”… Filme deloc perfecte (nu există aÅŸa ceva, doar filmul meu va fi perfect…), cu finaluri ratate, mai ales ultimele două, dar fiecare cu multe calitaÅ£i, cu partituri actoriceÅŸti memorabile – Frank Langella, Sean Penn, Kate Winslet, Ralph Fiennes. De altfel, Penn ÅŸi Winslet au câştigat Oscarul pentru actor ÅŸi actriţă într-un rol principal. Trofee meritate. Dar de ce, uneori, nu se acordă ÅŸi un Oscar ex-aequo?
Cel mai bun film, aşa cum m-am temut, a fost declarat „Slumdog Millionaire” – o melodramă pasabilă, bunicică pe unele porţiuni, clişeizată, o poezie a mizeriei filmată bine, în lungi secvenţe, de Danny Boyle, dar oricum mi se pare exagerat ca acest film să troneze peste anul cinematografic 2008. Păcat. La fel s-a întâmplat şi cu alte ocazii. Cine îşi mai aminteşte, de exemplu, de oscarizatul „Crash” (2006)? (Am discutat subiectul cu ceva ani în urmă pe CineMagia).
Marele favorit, „The Curious Case of Benjamin Button” (13 nominalizări!) – un film plicticos, sufocant, a ratat toate premiile importante. Oscarul pentru machiaj mi s-a părut cel mai previzibil şi meritat de producţia lui Fincher (deşi Brad Pitt face un rol foarte bun). Sper că acest film, prin subiectul său straniu (la modă pentru un anumit segment al cinefililor), să reactualizeze filmul lui Coppola „Youth Without Youth” („Tinereţe fără tinereţe”), lansat în 2007 , după o nuvelă de Mircea Eliade şi cu mulţi actori români (inclusiv Marcel Iureş şi frumoasa Alexandra Maria Lara), o peliculă trecută cumva neobservată. Pe nedrept, după părerea mea.
Oscarul pentru cel mai bun regizor trebuia disputat între Gus Van Sant şi Ron Howard, dar Danny Boyle a luat totul, ca un învingător… gonflat (sorry!).
Din anul cinematografic 2008 am mai reţinut:
„The Revolutionary Road” (Kate Winslet – admirabilă, Leonardo DiCaprio – un actor tot mai bun, dar prejudecata în ceea ce-l priveşte, după „Titanic”, se lasă greu învinsă, mai ales că DiCaprio refuză să îmbătrânească) – un film despre bovarismul suburbiei, excelent filmat de Sam Mendes, înfăţişând o lume nespectaculoasă, banală şi mediocră, dar care îşi are suferinţele şi tragediile ei, cât se poate de reale;
„Vicky Cristina Barcelona” al lui Woody Allen – un film de o energie molipsitoare, cehovian, despre relaÅ£ia America-Europa, despre lucruri serioase ÅŸi frivolităţi, despre sentimente profunde ÅŸi emoÅ£ii caricaturale. Iberica Penelope Cruz – strălucitoare, apetisantă -, a fost răsplătită cu un Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin;
„Valkyrie”, film remarcabil, cu un subiect care trebuia transpus cinematografic, dar se pare că regizorul Bryan Singer şi Tom Cruise (în rolul lui Claus von Stauffenberg, ofiţerul care a condus atentatul nereuşit asupra lui Hitler, cel de la Vizuina Lupului, cartierul general al Führer-ului), cu presa germană pusă pe capul lor, monitorizându-i, au fost timoraţi/inhibaţi de adevărul istoric – „icoana martirului Stauffenberg”–, sfârşind prin a-şi submina imaginaţia.

PriviÅ£i filme bune, măcar uneori. Sunt ca un remediu ÅŸi un refigiu pe vreme de criză, în deÅŸertul acestei campanii electorale în Basarabia, o campanie care exibă, ca niciodată, ai zice, în ultimii 20 de ani, mizeria umană. TicăloÅŸia (comunistă-democrată-creÅŸtină-liberală-socialistă… ÅŸi cea de presă) trăită abundent, ultimativ, de parcă n-ar mai exista o a doua zi. Uite că am făcut o declaraÅ£ie politică, într-un an când la Ceremonia Oscarurilor declaraÅ£iile politice au lipsit cu desăvârÅŸire.
Mai mult – în revista „Contrafort”, care va apărea  sâmbătă, 28 februarie. Sper să am loc.