Vasile Gârneţ

Am răspuns în 1 500 de semne, invitat de Marius Chivu, la o anchetă a revistei Dilemateca – “Prima dată (prima amintire de) la teatru.” Revista a ÅŸi apărut, aÅŸa că pun răspunsul meu ÅŸi pe blog, fără să le afectez, sper, vânzările.   Prima mea întâlnire cu teatrul, una care mi-a marcat pentru totdeauna [...]

Read Full Post »

În „Dilema veche”, un comentariu de Andrei Pleşu. Două fragmente: 1. “ (…) Impresia generală, care e departe de a mă face fericit, este că Traian Băsescu are un important atu faţă de ceilalţi candidaţi: dă impresia unui bărbat adult. Cu defecte, cu striuri caracteriale discutabile, cu moduri de comportare adeseori stingheritoare, cu o carenţă [...]

Read Full Post »

Aşa cum scriam într-un alt text de pe acest blog, Basarabia e conectată la viaţa politică din România, unde e în plină desfăşurare campania pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale. „Surpriza” (adică scandalul) zilei de ieri este un filmuleţ de la un miting electoral din 2004 (de ce s-a tăcut atât???), în care actualul preşedinte, [...]

Read Full Post »

Sunt liberal, dar asta nu înseamnă că aţi aflat cu cine am votat la alegerile din 22 noiembrie şi pentru cine voi opta pe 6 decembrie. Regrupările de pe scena politică românească, înaintea turului doi, îi bucură pe unii şi îi întristează pe alţii. Statistica spune că… Dar mai ales comentatorii şi televiziunile (mare grădină, [...]

Read Full Post »

Am fost întrebat de ce nu răspund la „Chestionarul Contrafort” (mai faimos decât cel al lui Proust)? Păi am răspuns – vezi site-ul revistei, nr. 7-8/2009. Reiau Chestionarul şi aici, pe blog, cu observaţia că azi aş formula, poate, altfel răspunsurile. Mă bucur că, între timp, o femeie a ajuns să deţină (aşa cum îmi doream) o funcţie importantă în ierarhia bisericească – Margot Käßmann, în fruntea Consiliului Bisericilor Evanghelice din Germania. Sper să mi se împlinească şi alte doleanţe.

1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v-au atribuit-o alții?
Onestitatea, simțul dreptății. Din „nepotrivelele” care mi se atribuie, cel mai mult mă deranjează presupusa „duritate a caracterului meu”. Nu sunt un dur, sunt doar exigent cu cei din jur, pentru că vreau să-mi respect şi să le respect inteligența.

2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?
Nu. Viața ar fi imposibilă. Eu cred în formula: politeţea este (ar trebui să fie) religia omului modern. O minciună benignă ne ajută uneori să ajungem la adevăr.

3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?
Da, am fost de multe ori fericit.

4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?
Libertatea umană. Patria mea sunt rudele și prietenii mei, de ei mi se face dor, restul sunt noțiuni abstracte, invenții.

5. Ce ați dori să discutați cu un scriitor celebru, dacă v-ați întâlni cu el la o casă de creație?
Cu „bețivul” Faulkner aș discuta despre Zgomotul și furia, etalându-mi – cum altfel? – cunoaşterea textului, remarcând poezia acestui uriaş roman, iar cu Proust aș discuta despre În căutarea timpului pierdut – flori de catleya, madlene şi alte rafinamente şi subtilităţi perverse şi eterne.

6. Ați încheia un „pact faustic” pentru a crea o operă monumentală?
Nu e nevoie să închei tocmai un pact, e suficient să reactivez „zonele faustice” ale fiinţei mele.

7. Credeți în Geneză sau în Teoria evoluționistă?
În teoria evoluționistă, dar așa cum nașterea omului mi se pare „o minune”, o minune aproape nemeritată, las portița deschisă și pentru mister.

8. Vă deranjează faptul că religiile monoteiste nedrep¬tățesc femeia?
Mă oripilează, nu doar mă deranjează. Aș vrea să apuc vremurile când o femeie va deveni Papă, Patriarh, preot ș.a., pentru a îmbrățișa cu o ironie voioasă, nediscriminatorie, „buchetul” religios al lumii.

Read Full Post »

Updike a fost un stilist desăvârÅŸit, un Vermeer al prozei. Ne-a lăsat o proză elegantă, camerală, saturată de detalii… – o lume americană cum nu găseÅŸti la alÅ£ii. L-am descoperit târziu, de fapt amânam, nu ÅŸtiu de ce, întâlnirea cu cărÅ£ile lui. Acum recuperez. Am aflat că scria câte 3 pagini pe zi, un roman [...]

Read Full Post »

Am discutat cu Sylvi pe messenger. La un moment dat am vorbit ÅŸi despre filme horror, de groază. Nu ne plac. După ce ne-am despărÅ£it, mi-am adus aminte de un clip muzical sovietic horror (după The Beatles – Let it be), care îmi provoacă un râs nervos. Nu e deloc o parodie, e o interpretare serioasă, gravă… Enjoy! [...]

Read Full Post »

Cred că Dmitri Nabokov, fiul-moştenitor – sfâşiat de dileme – al lui Vladimir Nabokov, a făcut tot ce e omeneşte posibil pentru promovarea romanului nepublicat al tatălui său, The Original of Laura. Am citit zeci de interviuri în care spunea că nu ştie dacă va îndrăzni să treacă peste ultima dorinţă a tatălui său, aceea de a distruge manuscrisul rămas neterminat al romanului. Şi nu uita să menţioneze, de fiecare dată, că este foarte presat de cititori şi de specialişti în opera nabokoviană, care îl implorau să nu văduvească literatura lumii de aceste ultime pagini scrise de autorul Lolitei. Ca un adevărat fan al lui Nabokov, recunosc că i-am trimis şi eu o misivă în care îl rugam (ce mai, în numele cititorului român, să-l impresionez…) să nu distrugă manuscrisul…
În anii din urmă interviurile sale au fost mai optimiste. Ne-a dat mai multe detalii despre subiectul romanului, unde e păstrat şi – vestea cea mare! – că s-a hotărât să-l publice.
Romanul a apărut în aceste zile în Marea Britanie ÅŸi în America. Un fragment a ÅŸi fost publicat, pe 10 noiembrie, în revista Playboy, cu care Nabokov, creatorul Lolitei, a avut colaborări istorice (Ada sau ardoarea – 1969) . ÃŽn ajunul apariÅ£iei romanului, Dmitri Nabokov, fire artistică (cântăreÅ£ de operă) s-a lăsat din nou intervievat la vila sa din oraÅŸul elveÅ£ian Montreux. La întrebările puse de un ziarist de la cotidianul rus „Izvestia”, Dmitri răspunde următoarele:

- Tatăl dvs. a cerut prin testament distrugerea manuscrisului The Original of Laura, un roman neterminat, la care a lucrat până în ultimele zile ale vieţii. De ce v-aţi hotărât acum, după treizeci de ani de la moartea lui Nabokov şi după lungi frământări, să publicaţi romanul?
- De fapt, niciodată în această perioadă n-am îmbrăţişat ideea că nu voi publica acest roman. Am ştiut întotdeauna că îl voi publica şi am încercat să înţeleg ce reacţie ar fi avut tatăl meu la publicarea romanului.
- Unii critici cred că dacă Nabokov ar fi vrut cu adevărat să distrugă manuscrisul, l-ar fi distrus chiar el.
- El avea o regulă: să nu publice lucrări neterminate, dar Laura… e un caz mai special. Nu cred că în alte condiţii el ar fi ordonat distrugerea manuscrisului. Singurul manuscris pe care tata a vrut să-l ardă – două tentative – a fost prima versiune a Lolitei. Editorii refuzaseră să-l publice, temându-se că atât ei cât şi autorul vor nimeri după gratii. În ambele cazuri mama a fost aceea care l-a oprit să ardă manuscrisul. Lolita, pe care în varianta iniţială o chema Huanita d’Arc, ar fi putut să moară pe rug ca şi Joana d’Arc.

Read Full Post »

Vasile Ernu îşi lansează a doua sa carte, Ultimii eretici ai Imperiului, la o librărie Cartier din Chişinău. Varianta finală a lansării (au fost mai multe) îl are ca invitat, printre alţii, şi pe ideologul comunist Mark Tkaciuk. Am scris pe blogul lui Gheorghe Erizanu, unde era anunţat evenimentul, o mică notă, în care îmi [...]

Read Full Post »

and we used to wait listening to the silence exhale one of us would glance aslant (not possessing ubiquitous vision) to understand whether we thought alike in the eyes of the world we seemed a team but that was a perverse way of putting it with a bitter patina like a mould blooming on a [...]

Read Full Post »