Vasile Gârneţ

Cred că Dmitri Nabokov, fiul-moştenitor – sfâşiat de dileme – al lui Vladimir Nabokov, a făcut tot ce e omeneşte posibil pentru promovarea romanului nepublicat al tatălui său, The Original of Laura. Am citit zeci de interviuri în care spunea că nu ştie dacă va îndrăzni să treacă peste ultima dorinţă a tatălui său, aceea de a distruge manuscrisul rămas neterminat al romanului. Şi nu uita să menţioneze, de fiecare dată, că este foarte presat de cititori şi de specialişti în opera nabokoviană, care îl implorau să nu văduvească literatura lumii de aceste ultime pagini scrise de autorul Lolitei. Ca un adevărat fan al lui Nabokov, recunosc că i-am trimis şi eu o misivă în care îl rugam (ce mai, în numele cititorului român, să-l impresionez…) să nu distrugă manuscrisul…
În anii din urmă interviurile sale au fost mai optimiste. Ne-a dat mai multe detalii despre subiectul romanului, unde e păstrat şi – vestea cea mare! – că s-a hotărât să-l publice.
Romanul a apărut în aceste zile în Marea Britanie şi în America. Un fragment a ÅŸi fost publicat, pe 10 noiembrie, în revista Playboy, cu care Nabokov, creatorul Lolitei, a avut colaborări istorice (Ada sau ardoarea – 1969) . ÃŽn ajunul apariÅ£iei romanului, Dmitri Nabokov, fire artistică (cântăreÅ£ de operă) s-a lăsat din nou intervievat la vila sa din oraÅŸul elveÅ£ian Montreux. La întrebările puse de un ziarist de la cotidianul rus „Izvestia”, Dmitri răspunde următoarele:

 
- Tatăl dvs. a cerut prin testament distrugerea manuscrisului The Original of Laura, un roman neterminat, la care a lucrat până în ultimele zile ale vieţii. De ce v-aţi hotărât acum, după treizeci de ani de la moartea lui Nabokov şi după lungi frământări, să publicaţi romanul?
- De fapt, niciodată în această perioadă n-am îmbrăţişat ideea că nu voi publica acest roman. Am ştiut întotdeauna că îl voi publica şi am încercat să înţeleg ce reacţie ar fi avut tatăl meu la publicarea romanului.
- Unii critici cred că dacă Nabokov ar fi vrut cu adevărat să distrugă manuscrisul, l-ar fi distrus chiar el.
- El avea o regulă: să nu publice lucrări neterminate, dar Laura… e un caz mai special. Nu cred că în alte condiţii el ar fi ordonat distrugerea manuscrisului. Singurul manuscris pe care tata a vrut să-l ardă – două tentative – a fost prima versiune a Lolitei. Editorii refuzaseră să-l publice, temându-se că atât ei cât şi autorul vor nimeri după gratii. În ambele cazuri mama a fost aceea care l-a oprit să ardă manuscrisul. Lolita, pe care în varianta iniţială o chema Huanita d’Arc, ar fi putut să moară pe rug ca şi Joana d’Arc.
- I-a plăcut tatălui dvs. ecranizarea Lolitei pe care a făcut-o Stanley Kubrick?
- El a apreciat calităţile artistice ale filmului şi jocul actorilor, dar, cum a mărturisit mai târziu, deşi filmul a fost nominalizat la Oscar pentru scenariu, acesta nu avea nimic cu cartea.
- Dacă nu mă înşel, aţi afirmat că The Original of Laura este chintesenţa creaţiei lui Nabokov.
- Înainte să înceapă munca la această carte, tata a gândit-o în întregime. Prin aceasta ea nu se aseamănă cu niciuna din cărţile sale anterioare. Şi chiar dacă romanul nu e terminat, el conţine idei şi noutăţi de limbaj surprinzătoare. Cartea e un fel de „roman din fragmente”. Multe idei nu sunt dezvoltate până la capăt, dar Laura… îi oferă cititorului o şansă unică, aceea de a privi în laboratorul de creaţie al lui Nabokov. E ultima lui capodoperă.
- The Original of Laura a fost scris pe 138 de fişe de catalog. S-a schimbat de-a lungul anilor procesul de creaţie, felul de a scrie al lui Nabokov?
- Procesul de creaţie, de elaborare al cărţilor nu s-a schimbat aproape deloc. Cât priveşte scrisul propriu-zis, multe din cărţile sale – Lolita, Ada, Foc palid – şi le-a scris cu creionul pe fişe de catalog. Pentru a nu se încurca, verso-ul acestor fişe era haşurat. Creioanele şi le alegea cu migală, nici prea tari, nici prea moi, dar obligatoriu era să aibă gumă. Nu ştiu ce atitudine ar fi avut tatăl meu faţă de computer, dar pot să afirm că felul său de a scrie a anticipat computerul. Putea, de exemplu, să mute cu uşurinţă, de mai multe ori, locul fişelor în construcţia romanescă.
- Dacă e să dăm crezare mai multor surse, eroul din The Original of Laura, Philip Wild, este un savant foarte gras şi destul de urât, căsătorit cu o femeie extravagantă, de moravuri uşoare. Acest lucru îl face să se gândească la moarte. Dar cine este Laura?
- Wild a făcut o descoperire care permite distrugerea pe părţi a corpului uman, dar a reuşit să afle şi secretul unui proces invers, de resuscitare, de reînviere pe fragmente a corpului uman. De aici provine poate şi prima variantă de titlu a romanului – „Să mori – e ridicol”. Cât priveşte cine e Laura, cred că e mai bine sa afle cititorul.
- De ce aţi ales revista Playboy pentru publicarea unui prim-fragment de roman?
- Fondatorul revistei Playboy, Hugh Hefner, credea că cititorii săi ar trebui să admire nu numai frumuşeţi feminine despuiate, dar şi să citească mici fragmente din literatură serioasă. Tatăl meu era bucuros că Payboy îi publicase fragmente din romanul Ada şi câteva nuvelete.
- Care va fi, după opinia dvs., reacţia cititorilor şi a criticii după apariţia romanului?
- Din ce am înregistrat până acum, pot să afirm că apariţia cărţii va fi un eveniment important în lumea literară. Vor fi reacţii diferite. Unii vor lăuda cartea şi îmi vor mulţumi pentru decizia de a păstra manuscrisul şi de a-l publica. Alţii îmi vor reproşa că nu am respectat ultima dorinţă a tatălui meu şi nu am distrus manuscrisul. O altă categorie de cititori vor compara The Original of Laura cu alte romane ale lui Nabokov, ceea ce eu consider că va fi o greşeală. Tatăl meu nu se lăsa influenţat de majoritatea criticilor, aşa că în acest sens eu îi urmez exemplul.
- The Original of Laura a fost scris în engleză. Până astăzi criticii se contrazic: a fost Nabokov un scriitor rus?
- Cel mai bine, mai inspirat a răspuns la această întrebare Andrei Bitov. Într-un film televizat despre Nabokov, la care am participat şi eu, Bitov a spus următoarele: „Nabokov nu este nici rus, nici american, e doar un scriitor care a cucerit lumea”. Tatălui meu i-a fost desigur greu să treacă de la limba rusă – o „limbă uriaşă, fără seamăn”, cum spuneau clasicii – la limba engleză, prima limbă pe care a învăţat-o în familie, despre care zicea uneori, glumind desigur, că ar fi de „sortul doi”.
- Ce fel de tată a fost Vladimir Vladimirovici?
- Un tată extrem de iubitor. Copleşit de muncă, de scris, găsea mereu timp pentru a se ocupa de instruirea mea şi pentru a ne distra împreună. Niciodată în viaţa mea n-am mai întâlnit un om cu principii morale atât de înalte.
- Ce veţi face după apariţia romanului?
- Am mai multe proiecte: voi edita traducerea poeziilor tatălui meu, de asemenea, voi edita scrisorile pe care i le-a adresat mamei. Lucrez şi asupra unei Autobiografii. Timpul nu stă pe loc, dimpotrivă, îşi accelerează trecerea. Nu îmi fixez termene concrete. Pot doar să mai adaug că gloria, umbra tatălui meu nu mă inhibă.

Mai multe despre acest eveniment editorial în revista Contrafort, numărul 11-12/2009