Vasile Gârneţ

  era duminică ÅŸi n-aveam nimic de făcut răpăitul tot mai intens al ploii îmi suna ca o mângâiere ÅŸi ca o promisiune – cum pline de promisiuni sunt toate dimineÅ£ile la oraÅŸ am ascultat căderea timpului, aÅŸa, picătură cu picătură mult am ascultat, până s-au scurs ÅŸi ultimele lacrimi de pe florile cu nume [...]

Read Full Post »

Read Full Post »

ChiÅŸinăul e un loc în care n-am scăpat niciodată de gustul eÅŸecului îl port în gât, în urechi ÅŸi în buzunare printre oameni încălÅ£aÅ£i în cizme ÅŸi proverbe aici zilele se împletesc amar – un fel de îngropare lentă a aÅŸteptărilor (…)    

Read Full Post »

„ … şi vine o zi când înţelegi că n-a mai rămas nimeni nici băiatul acela cu nume ciudat – Semproniu care stătea singur pe marginea apei, când noi ne jucam şi el vedea acolo o vegetaţie stranie căreia-i punea numele noastre, rostindu-le încet şi ameninţător: Ioana, Marcu, Ilarion, Iolanda, Ignat… veneam lângă el să [...]

Read Full Post »

nu-mi puneam întrebări fundamentale
în dimineaţa aceea de sâmbătă
aşa mergeam pe stradă, recitând din Gellu Naum:
„se pare că la capătul tăcerii trece o neorânduială
stârnită de pustiul lumii…”
repetam acest vers din poetul cu care băusem – prin ’93,
în secolul trecut – un ceai în casa lui din Vasile Lascăr
(era şi doamna Liggia, care mă privea cu multă blândeţe,
Å£inea în braÅ£e o pisică roÅŸcată – atmosferă plăcută, familială,
doar că eu am început să tremur când Gellu a răsfoit
cartea mea de poeme despre un personaj în grădina uitată…)

acum era devreme ÅŸi liniÅŸte
purtam pe umăr un înger nehrănit
refuzam să discut cu el
problemele pe care le am eu cu mine
la ce mi-ar folosi? mă întrebam supărat
în ultimul timp mă îndoiesc tot mai mult
că există Dumnezeu
şi asta înseamnă că suferinţa mea
nu are niciun rost…

Read Full Post »

                                 pentru Mariana Codruţ trăiam departe de mare, mă feream de oglinzi şi de mulţimile care se bucurau şi se rugau cu aceeaşi fervoare acum acolo era linişte şi eu puteam să observ: unul dormea, ceilalţi îi apărau somnul şi nu se dumereau că el era deja mort, că avea gura împlută cu întuneric şi [...]

Read Full Post »

precum rugăciunea sau meditaÅ£ia care nu plictisesc niciodată tot aÅŸa priveam la nesfârÅŸit filmele lui Tarkovski în anii studenÅ£iei mele sovietice (pe atunci filmele lui erau o formă de rezistenţă prin cultură pe care noi o îmbrăţiÅŸam orgolioÅŸi ÅŸi voioÅŸi la grămadă) Å£in minte ne adunam clandestin în localuri de la periferia                                                                              oraÅŸului – [...]

Read Full Post »

melancolii care-mi privilegiază reflecÅ£ia privesc fotografia tatălui meu plecat dincolo seamănă cu Peter O’Toole – acelaÅŸi zâmbet                                      mirat ÅŸi ironic de parcă ar ÅŸti ce mi se întâmplă aÅŸ vrea mult să mă întrebe ceva astăzi însă morÅ£ii ne umilesc prin indiferenţă

Read Full Post »

vara, anul acesta, mai ales serile am avut curajul de-a ne judeca singuri ne detaşam de umilinţă strigam cu glasul umed mai androgin ca oricând în încăperi capitonate viaţa mea în Basarabia, începeam descriptiv respiră un aer de temniţă abandonată stăm aici şi hrănim (nu supăra pe nimeni pluralul) o ceremonie exotică neîntreruptă subvenţionăm dezastrul [...]

Read Full Post »

sunete ÅŸi tăceri prelungite ca la Tarkovski – un cadru tocmai potrivit pentru distilarea emoÅ£iilor ÅŸi trăirea unei disperări        (din multele pe care Å£i le oferă generos Basarabia) acum cel mai bine e să te refugiezi în liniÅŸtea sonetului sub falduri metaforice să descrii fiinÅ£e palide – proustiene sau peisaje care să te tulbure [...]

Read Full Post »