Vasile Gârneţ

vara, anul acesta, mai ales serile
am avut curajul de-a ne judeca singuri
ne detaşam de umilinţă
strigam cu glasul umed mai androgin ca oricând
în încăperi capitonate

viaţa mea în Basarabia, începeam descriptiv
respiră un aer de temniţă abandonată
stăm aici şi hrănim (nu supăra pe nimeni pluralul)
o ceremonie exotică neîntreruptă
subvenţionăm dezastrul

e un fel de poor house pământul acesta,
                                spunea Domenico
un muzeu al erorilor (palmele lui deschise
îndreptate spre noi îi risipeau parcă elanul
şi tăcea încurcat)

Tania intervenea în stilul ei sumbru
sunând a Cassandră
astfel aflam că lacrima noastră ambulantă
ajunsese la BucureÅŸti
unde luase un premiu simbolic
pentru noi toţi
şi ne rugam ritualic pentru sănătatea
făcătorilor de bine
şi pentru acei mulţi
care au sombrat în alcoolism şi delaţiune
(de fapt noi chiar asta suntem – delatori / traducători
- un adevăr limpede şi indiferent
 mai bine să nu ne fi născut
conchidem câteodată în intimitate
dar încă nu s-a aflat ca o şoaptă
să vertebreze existenţa cuiva
şi totul rămâne doar un regret pios)

traversăm epoca roşie a tranziţiei
vorba preferată a preşedintelui Snegur
după o vizită în China e “disciplina sovestei*”
cum să conciliezi o atare sintagmă?
de fapt cel mai greu e să traduci
din basarabeană-n română

da, Unirea nu va avea loc nici anul acesta
relua Tania chiar din mijlocul frazei
tristul refren mulat pe feţele noastre
vom şlefui în continuare independenţa / indiferenţa
suveranitatea / subteranitatea
vom persista în prostie
şi tot ea: mai bine să vă povestesc
o întâmplare petrecută la Bucureşti
ÅŸi relata un captivant story cu fularul
lui Andrei PleÅŸu – profesorul ei preferat,
un fular roÅŸu…
extraordinar! am exclamat noi
dar Tania ne-a rugat să judecăm cele întâmplate
cu criterii estetice pure
fără nici o impregnaţie politică
şi eu am lăudat-o pentru talentul ei de a povesti

pe urmă am făcut exerciţii de memorie
am recitat versuri din poeţi americani
de exemplu: un poem descriind un tablou
cu un nud de femeie coborând scara
(o scară în spirală din lemn de nuc lucitor)
o femeie, spuneam, coborând la oameni drăguţi
şi cameramani exagerând cu multă competenţă
frumuseţea ei ce ne stârnea imaginaţia
încât am compus un poem cu o dinamică inversă
un poem descriind un tablou
cu un nud de femeie urcând scara
(o scară în spirală din lemn de nuc lucitor
- deci acelaÅŸi decor)
iar jos la capătul treptelor
lume drăguţă uşor frustrată
ÅŸi declicul aparatelor de fotografiat
înveÅŸnicind clipa…

compunerea aceasta colectivă a versurilor
am numit-o pasajul şcolăresc al existenţei noastre
delirul nostru pitic
trambulina necesară spre lectură
singura care ne apără
* rusism românizat însemnând conştiinţă, obraz