Vasile Gârneţ

Un film în limba germană, filmările vor începe în toamnă, iar premiera e programată pentru sfârşitul lui 2010. Buget mare pentru un film de Sokurov – 10 mln de Euro. Vladimir Putin, vorbitor de germană (a racolat homeless prin Dresda până la căderea zidului berlinez, iar astăzi e prieten cu „gazovicul” Schroder…), i-a promis susţinere, dar va conta şi atitudinea faţă de acest proiect a influentului Nikita Mihalkov, care nu se împacă deloc cu Sokurov.
„Faust” este a patra parte din tetralogia despre putere a regizorului, după „Moloch” – despre Hitler (1999), „Teletz” – despre Lenin (2001), „Solntze” – împăratul Hirohito (2005).
Spune regizorul într-un interviu pentru Radio Svoboda: „Nu este întâmplător că „Faust” va încheia tetralogia. Există o legătură între filmele acestui ciclu: de sens, subtextuală, estetică… După ce voi filma „Faust” aÅŸ putea să vă îndemn să judecaÅ£i ceea ce-am făcut: se va vedea mai limpede ce înseamnă „Teletz” ÅŸi de ce l-am filmat aÅŸa cum l-am filmat, la fel despre „Moloch”, ori de ce l-am ales pe împăratul japonez ÅŸi nu un alt personaj…”
Iuri Arabov, scenaristul tetralogiei: „Toată tetralogia se sprijină pe ideea că noi suntem răspunzători pentru răul din această lume. Şi nu e vorba de un rău metafizic – Sokurov nu agreează asemenea idei -, ci e un rău făcut, generat de om. În acest sens, tetralogia are o miză morală. Ideea dramatică pe care o dezvolt în „Faust” este că nu diavolul îl ispiteşte pe om, ci omul îl ispiteşte pe diavol, pentru a căpăta o mai mare libertate în a făptui răul. (…) Am scris scenariul pentru „Faust” ca o istorie în care omul îl ispiteşte pe diavol. E o istorie despre Rusia contemporană, despre lumea de astăzi.”

Am găsit acest link pe blogul lui Cristi Pătrăşconiu, care are sugestii culturale bune, mai ales în week-end.
Am dansat Narcotango, cu Liliana, a fost ok, m-a/ne-am călcat uÅŸor de două ori spre final, dar nu s-a observat, pentru că toată lumea înÅ£elesese că putem. Sper să mai dansez, poate în această toamnă, la Viena, apoi la FlorenÅ£a, Roma, unde voi scrie – simt aÅŸa – ÅŸi poeme…
Åži da, sunt un bun dansator.
Deci, Narcotango!

N-a plecat bine Obama din Europa, că l-a şi ajuns o scrisoare din urmă. Un grup de politicieni îl roagă să acorde o mai mare atenţie bătrânului continent şi să ocrotească Europa de expansiunea /şantajul Rusiei (militar and economic: rachete, gaze şi alte toxine). Scrisoarea deschisă a apărut în Gazeta Wyborcza (redactor-şef Adam Michnik) şi a fost semnată de Valdas Adamkus, Martin Butora, Emil Constantinescu, Pavol Demes, Lubos Dobrovsky, Matyas Eorsi, Istvan Gyarmati, Vaclav Havel, Rastislav Kacer, Sandra Kalniete, Karel Schwarzenberg, Michal Kovac, Ivan Krastev, Alexander Kwasniewski, Mart Laar, Kadri Liik, Janos Martonyi, Janusz Onyszkiewicz, Adam Rotfeld, Vaira Vike-Freiberga, Alexandr Vondra, Lech Walesa.
Textul scrisorii poate fi citit aici.

Cel mai recent număr al revistei Contrafort poate fi citit pe site – http://www.contrafort.md/
Nu ratați Chestionarul „Contrafort”: De ce își pune omul întrebări?
În acest număr răspund: Simona Popescu, Vasile Ernu, Valentina Tăzlăuanu, Bogdan Ghiu, Leo Butnaru, Liviu Antonesei, Constantin Cheianu, Vladimir Bulat.
Alte răspunsuri la Chestionar vor fi publicate în numerele viitoare ale revistei.

Drumurile mocirloase ale lui Putin V. V. (vă. vă.) Niște fotografii de pe blogul lui Matvei Ganapolsky de la Radio Echo Moskvy -   http://www.echo.msk.ru/blog/ganapolsky/604496-echo/

„The New Yorker” publică, în primul său număr pe luna iulie, un poem – „A dream” (Un vis) – de Jorge Luis Borges – http://www.newyorker.com/fiction/poetry/2009/07/06/090706po_poem_borges – , scris de argentinian cu aproape 30 de ani în urmă (poemul a apărut în volumul „Cifrul” – 1981). E ca o premoniÈ›ie, un fel de reportaj artistic cifrat despre Iranul lui Ahmadinejad, în care cei care au protestat împotriva fraudării alegerilor au fost omorâți (Neda), bătuÈ›i È™i întemniÈ›aÈ›i…

A Dream

In a deserted place in Iran there is a not very tall stone tower that has neither door nor window. In the only room (with a dirt floor and shaped like a circle) there is a wooden table and a bench. In that circular cell, a man who looks like me is writing in letters I cannot understand a long poem about a man who in another circular cell is writing a poem about a man who in another circular cell . . . The process never ends and no one will be able to read what the prisoners write.
(Translated, from the Spanish, by Suzanne Jill Levine)

Un vis

Într-un loc pustiu din Iran există un turn de piatră nu prea înalt, fără uși și ferestre. În singura lui încăpere (cu pământ pe jos și formă de cerc) se află o masă de lemn și o bancă. În această chilie circulară, un om care seamănă cu mine scrie cu litere pe care nu le înțeleg un lung poem despre un om care în altă chilie circulară scrie un poem despre un om care în altă chilie circulară… Procesul nu are sfârșit, și nimeni nu va putea citi ce scriu întemnițații.
(Traducere din spaniolă de Andrei Ionescu)

A apărut nr. 5-6 al revistei Contrafort.
Cover story: Adam Michnik la Chișinău – „Mărturisirile unui disident convertit”;

Alte titluri din sumar:
„Raportul Tismăneanu” și criticii săi – o cronică de Alexandru-Florin Platon;
Versuri de Aurelia Borzin și Andreas Saurer (Elveția);
Proză de Vladimir Beșleagă și Vitalie Ciobanu;
„Frica de viitor” – un eseu de Carmen Firan (New York);
Scriitori polonezi la Contrafort: Czeslaw Milosz, Ryszard Kapuscinski și Maciej Siencyzk;
Mariana Codruț despre filmul lui Radu Jude – „Cea mai fericită fată din lume”;
Literatura germană contemporană: Ariane Grundies și Daniel Kehlmann;

Chestionar „Contrafort”: De ce își pune omul întrebări?
La cele 33 de întrebări ale chestionarului – un chestionar care îl concurează pe cel al lui Proust, un „test de personalitate” sui generis – răspund: Simona Popescu, Vasile Ernu, Valentina Tăzlăuanu, Bogdan Ghiu, Leo Butnaru, Liviu Antonesei, Constantin Cheianu, Vladimir Bulat (alte răspunsuri la chestionarul „Contrafort” vom publica în numerele viitoare ale revistei);

Iată ce răspunde Simona Popescu la prima întrebare a chestionarului
1. „Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v-au atribuit-o alții?”:
- „Sînt reactivă ÅŸi intransigentă. Noroc cu scrisul, care pune frînă ÅŸi toarce indignarea, intransigenÅ£a pură în altceva. Cît despre calităţile atribuite de alÅ£ii… Cred că unii mi-au supraevaluat puterea de a îndura.”

Vasile Ernu, un răspuns:
5. Ce aţi dori să discutaţi cu un scriitor celebru dacă v-ai întâlni cu el la o casă de creaţie?
- „Mai există „casă de creaţie”? Dacă prin zona noastră „mai există” atunci o întîlnire cu Gogol ar fi posibilă. Am tare multe întrebări să-i pun. De exemplu: de ce naiba nu a scris şi-n „ucraineşte”? ”

Bogdan Ghiu, un răspuns:
21. Care „nebun al lumii” – ne gândim la iconoclaşti şi reformişti, cei care contribuie la emanciparea spiritului uman – vă este cel mai simpatic?
- „Pe cei inventaţi. Personajul meu preferat, în vremea din urmă, este Bartleby, al lui Melville. Adevăratul om pragmatic, cum îl califică Deleuze. Un autentic reformator, încă neînţeles.”

Leo Butnaru, răspuns la întrebarea:
10. Dacă nu v-aţi fi născut în România, în ce ţară din lume aţi fi dorit să trăiţi?
- „În Statele Unite ale României.”

Constantin Cheianu, răspuns la întrebarea:
14. Care este, după părerea Dvs., cea mai mare impostură a lumii?
- „Biserica.”

Vladimir Bulat, răspuns la întrebarea:
28. Ce personaj nedreptăţit, sub-evaluat din istoria omenirii aţi dori să-l reabilitaţi?
- „Preotul de la ţară. Care era şi duhovnic, şi dascăl, şi bun gospodar, şi tată iubitor, şi păstor la caprele zvăpăiate.”

Mai semnează în acest număr:
Iulian Ciocan, Călina Trifan, Vasile Gârneț, Grigore Chiper, Eugenia Bojoga, Liliana Armașu, Oleg Bernaz, Tamara Cărăuș, Vitalie Sprânceană, Teodor Ajder, Mihaela Ursa, Marcel Gherman, Corina Gîrlă, Emanuela Sprînceană, Răzvan-Mihai Năstase, Alex Cosmescu, Michael Astner, Olga Corețchi.

Citesc pe un blog și rămân uluit. Am crezut, continui să sper, că măcar tinerii vor abandona stilul flamboaiant, gongoric, monumental, ofensiv-pios, martirizant, care a făcut atâta rău culturii și spiritului critic, liber din Basarabia.
Începe așa: „Am asistat la un miracol. Aseară…” (E vorba de o întâlnire cu un scriitor la o librărie).
Urmează descrierea personajului: „radiind şi primind afecţiune”, „Maestrul”, „un exemplar rarisim al unei specii aproape dispărute pe aceste meleaguri: Intelectualul.” (cu bold e în original – v.g.).
Încheie astfel: „Acesta este … (din respect, un respect plin de exigență, ocultez numele scriitorului – v.g.). Cel care şi-a zidit cu talent un monument de bun simţ şi cumsecădenie… Mulţi ani înainte, Maestre!”
Îi urez și eu multă sănătate „Maestrului”, dar mi se pare o exagerare (simt că „Maestrul” crede la fel) să se scrie despre el în asemenea termeni enormi.
Eu obișnuiesc să scriu „bun-simț” întotdeauna prin cratimă.

Revista Contrafort È™i PEN Clubul din Republica Moldova, cu sprijinul decisiv al Institutului Polonez de la BucureÈ™ti (director Jaroslaw Godun), l-au adus pe Adam Michnik la ChiÈ™inău. Moldova era, probabil, singurul stat din Europa pe care Michnik – celebru disident anticomunist È™i intelectual de excepÈ›ie – nu-l vizitase până în prezent. Prilejul acestei vizite a fost unul cât se poate de potrivit: lui Adam Michnik i-a apărut o nouă carte în traducere românească, a treia, la Editura Polirom, intitulată Mărturisirile unui disident convertit. Volumul a fost tradus din limba polonă de Sabra Daici – o premieră, întrucât celelalte două cărÈ›i ale sale, Scrisori din închisoare ÅŸi alte eseuri (1997) ÅŸi RestauraÅ£ia de catifea (2001), au fost traduse din engleză. Institutul Polonez de la BucureÅŸti a organizat un adevărat turneu de promovare a cărÅ£ii în câteva mari oraÅŸe româneÈ™ti – ChiÅŸinău, Craiova, TimiÅŸoara, BucureÅŸti. PrezenÅ£a lui Adam Michnik, în actualul context politic post ÅŸi pre-electoral din Basarabia, mi s-a părut aproape suprarealistă, un dar, o sursă de inspiraÅ£ie ÅŸi putere. Poate de aceea venirea lui a trezit un imens interes. La ChiÈ™inău Michnik a susÈ›inut o prelegere la Universitatea Liberă InternaÈ›ională, despre disidenÈ›a poloneză È™i evoluÈ›ia țării sale în aceÈ™ti 20 de ani de la falimentul ideologiei comuniste în Europa, a dialogat cu publicul adunat în sala de conferinÅ£e È™i, în aceeaÈ™i zi, a participat la lansarea cărÈ›ii sale de eseuri la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, unde au venit scriitori, politicieni, ziariÈ™ti È™i studenÈ›i – un public numeros ÅŸi select.
Adam Michnik a demonstrat și de această dată că este o persoană cuceritoare prin inteligența sa vie, naturală, prin apetitul său pentru nuanțe și curajul formulărilor. Am observat zeci de tineri care își luau notițe la aceste întâlniri cu faimosul polonez și m-am bucurat nespus, pentru că ceea ce a spus Michnik la Chișinău chiar merită a fi reținut. Voi publica în Contrafort-ul pe luna iunie, care va apărea în câteva zile, fragmente ample din ce a spus Michnik în cadrul întâlnirilor sale cu publicul basarabean, dar și câteva mărturisiri ale acestuia pe care am avut privilegiul să le aud într-un cadru privat. Cu Adam Michnik, un om absolut liber, și de aceea puternic și convingător, cum puțini există printre contemporanii noștri, trebuie să discuți atent și negrăbit.
Iată câteva fragmente, în avanpremieră.

Despre conflictul cu Biserica

„Nu este un conflict între societatea civilă și Biserică, așa cum pare de la distanță. Este un conflict între o parte a societății cu ceea ce numesc eu integrism catolic, reprezentat pe aripa lui cea mai conservatoare de Radio Marija. Preotul care conduce Radio Marija nu este un diavol, așa cum s-a speculat în media poloneză, ci pur și simplu este un demagog. Un demagog pe care, trăind în democrație, nu poți să-l interzici. Sigur, va exista întotdeauna o tensiune între statul democratic și Biserica Catolică, pentru că Biserica Catolică susține idei absolute și nu prea se așează la masa dialogului, iar democrația se conduce de un anume relativism, de principii relativiste, care fac posibilă conviețuirea mai multor idei și opțiuni. După părerea mea, Biserica Catolică Poloneză este ultima insulă a catolicismului care nu a fost atinsă de secularizare. Preoții acestei biserici cred că acest val al secularizării nu va atinge Polonia. Eu, dimpotrivă, cred că acest val o va afecta. Aş vrea ca Biserica să fie o instituţie a dialogului, să apere valori absolute într-o lume relativă.”

Despre filmul Katyn și cazul Kundera

L-am întrebat pe Adam Michnik, într-o convorbire particulară, ce părere are despre filmul Katyn al lui Andrzej Wajda, un film care m-a cutremurat. Iată comentariul său: „Sunt prieten cu Vajda și trebuie să vă spun că mi-a dat să citesc înainte scenariul viitorului film. Am avut niște sugestii, pe care prietenul meu, constat cu bucurie, le-a urmat. Și anume, i-am dat ideea să arate că Polonia a fost atacată atât de ruși cât și de nemți – vedeți scena din film când grupuri de oameni se ciocnesc pe un pod, fugind unii de ruși iar alții de germani, și că n-a mai rămas un colț liber de pământ polonez. Această dublă agresiune a impus despărțirea multor familii și nevoia unor opțiuni dureroase. Un alt detaliu pe care i l-am sugerat, este că e bine să introducă în această construcție filmică și un personaj sovietic pozitiv, pentru a nu fi acuzat de antirusism (acuzație de care, totuși, Vajda nu a scăpat din partea rușilor). Lucru pe care l-a și făcut – vedeți personajul ofițerului sovietic (interpret Andrei Garmaș), care salvează familia ofițerului polonez, arestat de NKVD, prototipul tatălui lui Vajda.”
În cazul Kundera, Michnik împărtăşeşte mai curând opinia lui Havel, care spune că este tentat să-i dea dreptate lui Kundera, pentru că respectă cuvântul unui om care a produs o operă incontestabilă, de o mare forță și expresivitate, decât în raportul unui milițian cehoslovac. Este un caz foarte greu de judecat, însă nuanțarea nu este niciodată excesivă, pentru că avem de a face totuși cu viața unui om, a unui om foarte talentat, celebru.

Despre lustrație

Michnik, așa cum se știe, are rezerve serioase față de legea lustrației, cea care, mai ales în perioada guvernării fraților Kaczynski, a condus la multe nedreptăți, chiar la un fel de epurare a oamenilor pe criteriul colaborării cu Securitatea. Ar fi trebuit să fie scoși în afara vieții publice aproximativ 700 de mii de oameni din toate straturile societății, observă Michnik. „Democrația este pentru toți, nu doar pentru o parte dintre oameni (nu numai pentru „oamenii noștri”). Sigur, vinovații de crime grave în perioada regimului comunist trebuie judecăți, dar în baza unor probe incontestabile. Însă este la fel de grav dacă instituim Arhiva Securității drept criteriu al adevărului. Înseamnă să prelungim într-un fel puterea funestă a poliției politice în condiții de democrație.”

Despre antisemitism în general și despre specificul antisemitismului polonez

„Din păcate, Polonia a participat la Holocaust. E un adevăr ce nu poate fi contestat. Această lecție tristă a fost însușită de majoritatea polonezilor. Cu toate acestea, mai avem elemente de antisemitism. Deși nu prea avem evrei în Polonia după Holocaust, antisemitismul renaște în mod ciudat în timpul campaniilor electorale, sub refrenul arborat de unele partide, „Polonia pentru polonezi”. Există un antisemitism real și unul paranoic, aproape mistic. Antisemitismul real („normal”, „sănătos”, cum se spune oximoronic) este atunci când cineva afirmă: „Michnik este evreu, înseamnă că e un dobitoc.” În discursul antisemitismului mistic termenii se inversează: „Michnik este un dobitoc, probabil este evreu”.

Despre împotrivirea la rău

Întrebare: „Noi, în Republica Moldova, de multe ori avem senzaţia că răul triumfă prin complicitatea celor buni. Adică sunt oameni care ar putea să se opună, să spună „Nu”, dar totuşi acceptă să colaboreze. Acceptă să tacă. Acceptă să închidă ochii, chiar dacă se întâmplă lucruri oribile, chiar dacă oamenii sunt maltrataţi, torturaţi şi asasinaţi. Am ajuns la ideea asta în urma evenimentelor din Moldova de după alegerile din 5 aprilie.”
Michnik: „E foarte greu să-i spui unui alt om: luptă, urcă pe baricade, înfruntă deschis dictatura. Ţi-o poţi spune ţie însuţi, însă un alt om are familie, copii. Eu m-aş teme să-l somez să acţioneze. Există o tăcere a conformismului, există şi o tăcere a protestului. Eu cred că nu trebuie să tăcem atunci când vedem că totul merge din rău în mai rău, dar nu este corect să-i spunem cuiva cum să se implice în dezbatere, în polemici, în acţiuni de stradă. De fapt, nimeni nu ştie de ce până luni oamenii tac, iar marţi spun răspicat: „Nu, aşa nu se mai poate!”. Un om, despre care credeam că împărtăşeşte ideile noastre democratice, brusc îşi schimbă comportamentul și declară alte opțiuni. Și invers. De ce se întâmplă aşa? Nu ştim. Sufletul omului este o enigmă. Nu pot fi prescrise rețete de conduită. Îmi amintesc, era prin 66-67, stăteam de vorbă cu Bulat Okudjava, eram prieteni. Şi el mi-a spus: „Adam, eu nu mai semnez niciun protest colectiv, mi-ajunge. Dacă voi dori să protestez, o voi face individual, ca scriitor, sau în calitate de poet, sau de cant-autor, voi vedea.” M-am gândit că aceasta este opţiunea lui, că trebuie să i-o respect. Sincer să fiu, mă tem de fanaticii anticomunismului.”

Ce vom face a doua zi?

Întrebare: „În cazul în care în luna august vine Opoziţia la putere în Moldova, ea va avea o mare problemă. În ultimii 8 ani s-a politizat întregul aparat de stat – executivul, legislativul, administraţia publică locală, audiovizualul, presa. Şi toate acestea nu vor dispărea o dată cu venirea Opoziţiei la putere. Se schimbă, de pildă, şeful poliţiei, dar aparatul propriu-zis rămâne şi el poate fi foarte bine utilizat de noua putere împotriva adversarilor săi politici. Există un asemenea pericol?”
Michnik: „Sunt întrebări fundamentale ale oricărei opoziţii care luptă împotriva dictaturii: ce urmează după ce vom da jos tiranul? I-am tăiat capul lui Robespierre, ce facem mai departe? Aparatul are mâinile băgate până la cot în sângele terorii. Mi-amintesc în 1989, m-am plimbat o noapte întreagă prin Varşovia cu Tadeusz Mazowiecki– primul premier al Poloniei libere -, a ajuns în această funcţie în luna august. Discuţia noastră avea loc în iunie, deja după alegeri. I-am zis aşa: „Tadeusz, am câştigat alegerile, suntem obligaţi să preluăm puterea.” Mazowiecki mi-a spus: „Adam, cum să preluăm puterea dacă întregul aparat este comunist?” Ei bine, am preluat puterea şi s-a dovedit că nu cu rezultate foarte rele. Nu sunt mulţumit de tot ce s-a realizat de atunci încoace, dar Polonia a obţinut un mare succes. Întrebarea este, aşadar, ce trebuie făcut „a doua zi”? A doua zi trebuie spus foarte răspicat că e nevoie de o Moldovă liberă într-o Europă unită. Este un proiect pentru toată lumea, nu numai pentru cei care erau în opoziţie cu o zi înainte. Opoziţia vrea democraţie pentru tot cetăţenii, nu doar pentru sine. Singurul criteriu de evaluare a fiecărui funcţionar este loialitatea lui faţă de noua putere. Loialitatea şi competenţa. Apoi, rămâne o chestiune de respectare a legii şi asta este cel mai greu. Pentru că noi suntem obişnuiţi ca legea să fie un instrument împotriva cetăţeanului. E greu să te adaptezi mental la o nouă situaţie. Brusc, e statul meu, e dreptul meu, e legislaţia mea şi chiar dacă mă deranjează unele lucruri în această legislaţie, mai bine să o respect eu, decât ei să nu-i pese de mine. Cu toţii am avut problema zilei „de după”, de după căderea dictaturii: în Spania după Franco, în Portugalia după Salazar, în Grecia după „coloneii negri”. Dacă l-am putea parafraza pe Lenin în acest context, aş spune aşa: „Drumul de la un sistem totalitar spre democraţie nu este o plimbare pe bulevardul Nevski!”

„Cred că fiecare ţară are un moment când se află în centrul atenţiei întregii lumi. Asta am văzut-o în Polonia, în timpul marilor greve de la Gdansk, din august 89, în Cehoslovacia în timpul primăverii de la Praga, şi apoi în timpul „revoluţiei de catifea” din 1989, în Kosovo, în Cuba, şi acum poate pentru întreaga lume cea mai interesantă ţară va fi Moldova. Este posibil. Vă doresc să aveţi noroc!”

S-a stins din viață buna mea mamă.
Voi lipsi un timp de pe blog.