Nr. 11-12 (217-218),
noiembrie - decembrie 2012

Vizita preşedintelui Comisiei Europene, din 29-30 noiembrie 2012, face parte dintr-o serie de descinderi tot mai frecvente ale unor înalţi demnitari occidentali la Chișinău. Cu toate acestea, am trăit un sentiment ieşit din comun urmărind-o şi, mai ales, ascultând discursul domnului Jose Manuel Barroso de la Palatul Național, care m-a impresionat mai mult decât speech-ul dnei Merkel (şi ea oaspete în acest an la Chișinău).

 
imaginea utilizatorului Vasile Gârneţ

Două premii importante s-au acordat în această toamnă în lumea literară românească: Premiul Augustin Frăţilă – romanul anului 2011, oferit de compania Philip Morris Trading, în valoare de 10 000 de Euro, şi premiul Cartea Anului 2012, acordat de publicaţia România literară, cu sprijinul financiar al Guvernului României – 10 000 de lei.

 
imaginea utilizatorului Iulian Ciocan

Într-un jurnal săptămânal ţinut la Europa Liberă, dl Victor Stepaniuc, actualmente decanul unei facultăţi pres­tigioase, vorbeşte foarte frumos despre regizorul Valeriu Jereghi, pe care îl compară cu Federico Fellini. Apoi, politicianul şi decanul se întreabă: „Cum se face că asemenea personalităţi din cultura noastră nu sunt preţuite acasă? De ce acest mare regizor nu a devenit Laureat al Premiului de Stat, nu are o decoraţie pe care, indiscutabil, a meritat-o, nu a primit măcar o felicitare pentru minunatele sale realizări de la guvernanţii ţării noastre?”

 
imaginea utilizatorului Mircea V. Ciobanu

Trăim un veac prozaic. Unul care se topeşte bine în naraţiuni. Dacă adăugăm autenticitatea, solicitată pe tapetul zilei, şi, mai ales, minimalismul în vogă, atunci naraţiunea e cea care primează. Ca anecdota la şedinţele „Junimii”. Dar tocmai pe acest fundal, o revenire la poezie pe un palier larg al literaturii noastre e (plăcut) surprinzătoare.

 
imaginea utilizatorului Grigore Chiper

Contrafort-ul, fiind o revistă cu largi deschideri spre românesc şi universal, rămâne totodată o revistă locală. Adjectivul nu mai comportă conotaţii negative atunci când nu înseamnă autarhic, izolare, închistare. Regionalul a devenit de mult un modus vivendi şi modus scribendi. Literatura română o dovedeşte cu prisosinţă. Nu numai Iaşi, Cluj sau Timişoara reprezintă cultura şi scrisul româneşti, ci şi oraşe mai mici, abia vizibile într-un alt context decât cel literar.

 
imaginea utilizatorului Alexandru-Florin Platon

În ultimii ani, am semnalat, în acest colț de pagină, cel puțin trei cărți (dacă am numărat bine) care au ca subiect corpul. Aparițiile de acest fel au fost, însă, mult mai multe, cum o arată și volumul de care mă ocup astăzi (omis – din ignoranță – la vremea sa). Cartea este deosebit de instructivă și, cu toate că au trecut trei ani de cînd a fost publicată, merită să nu treacă neobservată.

 
imaginea utilizatorului Vasile Iftime

Şotron
Tu ai plecat să vezi lumea:
până la Sofia – 26 de ore.
Eu am plecat să vizitez inima pietrei:
până în inima pietrei – 26 de ore.
În urma noastră, două umbre
se reped să închidă uşa,
să tragă obloanele peste ferestre,
să ardă fotografii.
De zid, cineva izbeşte o oală de lut,
oala se face ţăndări.

 
imaginea utilizatorului Mariana Codruţ

De ani de zile, o dată cu instalarea verii, o cucuvea începe după căderea nopţii să scheaune „cveaauu... cveaauu... cveaauu...” în crîngurile din jurul blocului, ticsit cu vreo cinci sute de suflete: mecanici, vînzătoare, şoferi, studenţi etc. Jur-împrejurul corăbiei noastre, sînt, fireşte, multe alte blocuri, cu Dumnezeu ştie cîţi locatari. Nu am habar ce fac atunci vecinii, dar eu pun repede muzică pe computer sau deschid televi­zorul, să nu mai aud vaierul. Îmi face frică. O frică venind de departe şi ţinîndu-se scai de mine.

 
imaginea utilizatorului Alexandru Tabac

Cu Ploile amare lucrurile au stat un pic altfel, mărturisesc că nu am ştiut de Alexandru Vlad până anul acesta (oare tinereţea poate fi o scuză credibilă?), decizia Uniunii Scriitorilor de a-i acorda Premiul pentru Proză pe anul 2011 mi s-a părut atunci inopinată, dar nici nu citisem cartea ca să fi putut contraargumenta, am rămas surprins şi îmi ziceam că, uite, din cele două romane pe care le consideram cu prima şansă a ieşit câştigător un al treilea.

 

La Târgul de Carte „Gaudeamus” din acest an de la Bucureşti, Republica Moldova a fost Invitat de Onoare. Despre evenimentele de la Târg cu participarea scriitorilor şi editorilor basarabeni, dar şi despre felul cum şi-a onorat Republica Moldova (Ministerul Culturii de la Chişinău) această invitaţie, i-am rugat să ne vorbească, în cadrul unui Chestionar cu întrebări „personalizate”, pe câţiva fericiţi participanţi la această manifestare. Revista Contrafort nu a fost prezentă la Gaudeamus.

 

După dispariţia lui Aureliu Busuioc încep să fie recuperate, redescoperite pagini de literatură, nepublicate, care îi aparţin şi texte despre sau avându-l protagonist pe regretatul scriitor. Toate degajă o impresie tulburătoare, reuşind cumva să-i prelungească existenţa, să-i aducă vocea inconfundabilă în mijlocul confraţilor şi cititorilor săi. O asemenea mărturie ne-a propus Leo Butnaru.
 

 
imaginea utilizatorului Victoria Fonari

Este o toamnă în care nu putem sărbători, conform tradiţiei, la 26 octombrie, ziua de naştere a poetului, prozatorului, dramaturgului şi traducătorului Aureliu Busuioc. Această toamnă a ştiut cum să-l ducă pe poet în altă lume. Cât de intuitive par versurile: „Nu toamnă vreau!/ Cu frunzele rămase/ votez un august simplu şi deplin.” Şi iată că la 8 octombrie 2012, ziua în care ne-a părăsit, toamna din poezie se răzvrăteşte şi ne oferă un anotimp de august, dintr-o energie a libertăţii poetului care a avut forţe să influenţeze până şi anotimpul!

 
imaginea utilizatorului Iulian Băicuş

Răsfoind presa culturală, atenția mi-a fost atrasă de un nume, cel al lui Cătălin Dorian Florescu. Am citit într-un interviu că locuieşte la Zürich, este de profesie psihoterapeut și pînă în anul 2001 s-a chinuit cu ajutorul psihologiei Gestaltiste să-i vindece de năravul lor pe dependenții de droguri, de atunci este scriitor full-time și liber-profesionist care își cîștigă existența din scris. În prezent caută să-și vindece traumele din biografia sa proprie și să se despartă de trecut scriind cărți.

 

- Stimată doamnă director Beate Köhler, pe 6 decembrie 2012, la Chișinău, va fi inaugurată expoziția „Herta Müller: cercul drăcesc al cuvintelor”. Vă rog să ne vorbiți, pentru început, despre acest important eveniment, care va avea loc la Muzeul de Istorie și Arheologie din Moldova. Cum a apărut ideea organizării expoziției, pe ce concept se bazează, în ce orașe a mai fost prezentată?

 
imaginea utilizatorului Iulian Ciocan

Două săptămîni de alergătură inutilă au fost de ajuns ca Marcel Pulbere să înţeleagă cît de dificil e să găseşti un job în urbea cenuşie, înghiţită de tranziţie. La început, tînărul filolog se lăsă ispitit de anunţul dintr-un proaspăt cotidian naţional, care racola de urgenţă reporteri energici şi talentaţi. Determinantă fu însă nu doar tentaţia meseriei reportericeşti, ci şi apartenenţa directorului publicaţiei la breasla scriitorilor.

 
imaginea utilizatorului Răzvan Mihai Năstase

Michal Viewegh se numără printre cei mai bine vânduţi autori cehi contemporani, aproape fiecare carte a lui vânzându-se în zeci de mii de exemplare. Lucru deloc de mirare dacă ţinem cont de felul prietenos şi alert în care curge scriitura, de subiectele adeseori „romanţioase” şi picante care constituie temele principale ale cărţilor lui, dar şi de micile înţepături şi cancanuri literare, pe care autorul ceh nu le evită, ci, dimpotrivă, chiar le asigură un loc important în structura fiecărui nou roman.

 

Jaroslav Hašek (30 aprilie 1883 – 3 ianuarie 1923), autorul celebrului roman Peripețiile bravului soldat Švejk în primul război mondial, este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori cehi în lume, însă această glorie internaţională nu l-a făcut la fel de apreciat şi iubit în propria ţară. Sunt destui cehi care îl privesc critic pe creatorul lui Švejk.

 
imaginea utilizatorului Marcel Gherman

Dacă nu ar fi existat un Coppola şi un Scorsese, care, în anii ’60 şi ’70, au readus publicul în cinematografe prin pelicule de o certă valoare, cea de-a şaptea artă poate ar fi dispărut, absorbită de televiziune.