Vasile Gârneţ

Revista Contrafort È™i PEN Clubul din Republica Moldova, cu sprijinul decisiv al Institutului Polonez de la BucureÈ™ti (director Jaroslaw Godun), l-au adus pe Adam Michnik la ChiÈ™inău. Moldova era, probabil, singurul stat din Europa pe care Michnik – celebru disident anticomunist È™i intelectual de excepÈ›ie – nu-l vizitase până în prezent. Prilejul acestei vizite a fost unul cât se poate de potrivit: lui Adam Michnik i-a apărut o nouă carte în traducere românească, a treia, la Editura Polirom, intitulată Mărturisirile unui disident convertit. Volumul a fost tradus din limba polonă de Sabra Daici – o premieră, întrucât celelalte două cărÈ›i ale sale, Scrisori din închisoare ÅŸi alte eseuri (1997) ÅŸi RestauraÅ£ia de catifea (2001), au fost traduse din engleză. Institutul Polonez de la BucureÅŸti a organizat un adevărat turneu de promovare a cărÅ£ii în câteva mari oraÅŸe româneÈ™ti – ChiÅŸinău, Craiova, TimiÅŸoara, BucureÅŸti. PrezenÅ£a lui Adam Michnik, în actualul context politic post ÅŸi pre-electoral din Basarabia, mi s-a părut aproape suprarealistă, un dar, o sursă de inspiraÅ£ie ÅŸi putere. Poate de aceea venirea lui a trezit un imens interes. La ChiÈ™inău Michnik a susÈ›inut o prelegere la Universitatea Liberă InternaÈ›ională, despre disidenÈ›a poloneză È™i evoluÈ›ia țării sale în aceÈ™ti 20 de ani de la falimentul ideologiei comuniste în Europa, a dialogat cu publicul adunat în sala de conferinÅ£e È™i, în aceeaÈ™i zi, a participat la lansarea cărÈ›ii sale de eseuri la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, unde au venit scriitori, politicieni, ziariÈ™ti È™i studenÈ›i – un public numeros ÅŸi select.
Adam Michnik a demonstrat și de această dată că este o persoană cuceritoare prin inteligența sa vie, naturală, prin apetitul său pentru nuanțe și curajul formulărilor. Am observat zeci de tineri care își luau notițe la aceste întâlniri cu faimosul polonez și m-am bucurat nespus, pentru că ceea ce a spus Michnik la Chișinău chiar merită a fi reținut. Voi publica în Contrafort-ul pe luna iunie, care va apărea în câteva zile, fragmente ample din ce a spus Michnik în cadrul întâlnirilor sale cu publicul basarabean, dar și câteva mărturisiri ale acestuia pe care am avut privilegiul să le aud într-un cadru privat. Cu Adam Michnik, un om absolut liber, și de aceea puternic și convingător, cum puțini există printre contemporanii noștri, trebuie să discuți atent și negrăbit.
Iată câteva fragmente, în avanpremieră.

Despre conflictul cu Biserica

„Nu este un conflict între societatea civilă și Biserică, așa cum pare de la distanță. Este un conflict între o parte a societății cu ceea ce numesc eu integrism catolic, reprezentat pe aripa lui cea mai conservatoare de Radio Marija. Preotul care conduce Radio Marija nu este un diavol, așa cum s-a speculat în media poloneză, ci pur și simplu este un demagog. Un demagog pe care, trăind în democrație, nu poți să-l interzici. Sigur, va exista întotdeauna o tensiune între statul democratic și Biserica Catolică, pentru că Biserica Catolică susține idei absolute și nu prea se așează la masa dialogului, iar democrația se conduce de un anume relativism, de principii relativiste, care fac posibilă conviețuirea mai multor idei și opțiuni. După părerea mea, Biserica Catolică Poloneză este ultima insulă a catolicismului care nu a fost atinsă de secularizare. Preoții acestei biserici cred că acest val al secularizării nu va atinge Polonia. Eu, dimpotrivă, cred că acest val o va afecta. Aş vrea ca Biserica să fie o instituţie a dialogului, să apere valori absolute într-o lume relativă.”

Despre filmul Katyn și cazul Kundera

L-am întrebat pe Adam Michnik, într-o convorbire particulară, ce părere are despre filmul Katyn al lui Andrzej Wajda, un film care m-a cutremurat. Iată comentariul său: „Sunt prieten cu Vajda și trebuie să vă spun că mi-a dat să citesc înainte scenariul viitorului film. Am avut niște sugestii, pe care prietenul meu, constat cu bucurie, le-a urmat. Și anume, i-am dat ideea să arate că Polonia a fost atacată atât de ruși cât și de nemți – vedeți scena din film când grupuri de oameni se ciocnesc pe un pod, fugind unii de ruși iar alții de germani, și că n-a mai rămas un colț liber de pământ polonez. Această dublă agresiune a impus despărțirea multor familii și nevoia unor opțiuni dureroase. Un alt detaliu pe care i l-am sugerat, este că e bine să introducă în această construcție filmică și un personaj sovietic pozitiv, pentru a nu fi acuzat de antirusism (acuzație de care, totuși, Vajda nu a scăpat din partea rușilor). Lucru pe care l-a și făcut – vedeți personajul ofițerului sovietic (interpret Andrei Garmaș), care salvează familia ofițerului polonez, arestat de NKVD, prototipul tatălui lui Vajda.”
În cazul Kundera, Michnik împărtăşeşte mai curând opinia lui Havel, care spune că este tentat să-i dea dreptate lui Kundera, pentru că respectă cuvântul unui om care a produs o operă incontestabilă, de o mare forță și expresivitate, decât în raportul unui milițian cehoslovac. Este un caz foarte greu de judecat, însă nuanțarea nu este niciodată excesivă, pentru că avem de a face totuși cu viața unui om, a unui om foarte talentat, celebru.

Despre lustrație

Michnik, așa cum se știe, are rezerve serioase față de legea lustrației, cea care, mai ales în perioada guvernării fraților Kaczynski, a condus la multe nedreptăți, chiar la un fel de epurare a oamenilor pe criteriul colaborării cu Securitatea. Ar fi trebuit să fie scoși în afara vieții publice aproximativ 700 de mii de oameni din toate straturile societății, observă Michnik. „Democrația este pentru toți, nu doar pentru o parte dintre oameni (nu numai pentru „oamenii noștri”). Sigur, vinovații de crime grave în perioada regimului comunist trebuie judecăți, dar în baza unor probe incontestabile. Însă este la fel de grav dacă instituim Arhiva Securității drept criteriu al adevărului. Înseamnă să prelungim într-un fel puterea funestă a poliției politice în condiții de democrație.”

Despre antisemitism în general și despre specificul antisemitismului polonez

„Din păcate, Polonia a participat la Holocaust. E un adevăr ce nu poate fi contestat. Această lecție tristă a fost însușită de majoritatea polonezilor. Cu toate acestea, mai avem elemente de antisemitism. Deși nu prea avem evrei în Polonia după Holocaust, antisemitismul renaște în mod ciudat în timpul campaniilor electorale, sub refrenul arborat de unele partide, „Polonia pentru polonezi”. Există un antisemitism real și unul paranoic, aproape mistic. Antisemitismul real („normal”, „sănătos”, cum se spune oximoronic) este atunci când cineva afirmă: „Michnik este evreu, înseamnă că e un dobitoc.” În discursul antisemitismului mistic termenii se inversează: „Michnik este un dobitoc, probabil este evreu”.

Despre împotrivirea la rău

Întrebare: „Noi, în Republica Moldova, de multe ori avem senzaţia că răul triumfă prin complicitatea celor buni. Adică sunt oameni care ar putea să se opună, să spună „Nu”, dar totuşi acceptă să colaboreze. Acceptă să tacă. Acceptă să închidă ochii, chiar dacă se întâmplă lucruri oribile, chiar dacă oamenii sunt maltrataţi, torturaţi şi asasinaţi. Am ajuns la ideea asta în urma evenimentelor din Moldova de după alegerile din 5 aprilie.”
Michnik: „E foarte greu să-i spui unui alt om: luptă, urcă pe baricade, înfruntă deschis dictatura. Ţi-o poţi spune ţie însuţi, însă un alt om are familie, copii. Eu m-aş teme să-l somez să acţioneze. Există o tăcere a conformismului, există şi o tăcere a protestului. Eu cred că nu trebuie să tăcem atunci când vedem că totul merge din rău în mai rău, dar nu este corect să-i spunem cuiva cum să se implice în dezbatere, în polemici, în acţiuni de stradă. De fapt, nimeni nu ştie de ce până luni oamenii tac, iar marţi spun răspicat: „Nu, aşa nu se mai poate!”. Un om, despre care credeam că împărtăşeşte ideile noastre democratice, brusc îşi schimbă comportamentul și declară alte opțiuni. Și invers. De ce se întâmplă aşa? Nu ştim. Sufletul omului este o enigmă. Nu pot fi prescrise rețete de conduită. Îmi amintesc, era prin 66-67, stăteam de vorbă cu Bulat Okudjava, eram prieteni. Şi el mi-a spus: „Adam, eu nu mai semnez niciun protest colectiv, mi-ajunge. Dacă voi dori să protestez, o voi face individual, ca scriitor, sau în calitate de poet, sau de cant-autor, voi vedea.” M-am gândit că aceasta este opţiunea lui, că trebuie să i-o respect. Sincer să fiu, mă tem de fanaticii anticomunismului.”

Ce vom face a doua zi?

Întrebare: „În cazul în care în luna august vine Opoziţia la putere în Moldova, ea va avea o mare problemă. În ultimii 8 ani s-a politizat întregul aparat de stat – executivul, legislativul, administraţia publică locală, audiovizualul, presa. Şi toate acestea nu vor dispărea o dată cu venirea Opoziţiei la putere. Se schimbă, de pildă, şeful poliţiei, dar aparatul propriu-zis rămâne şi el poate fi foarte bine utilizat de noua putere împotriva adversarilor săi politici. Există un asemenea pericol?”
Michnik: „Sunt întrebări fundamentale ale oricărei opoziţii care luptă împotriva dictaturii: ce urmează după ce vom da jos tiranul? I-am tăiat capul lui Robespierre, ce facem mai departe? Aparatul are mâinile băgate până la cot în sângele terorii. Mi-amintesc în 1989, m-am plimbat o noapte întreagă prin Varşovia cu Tadeusz Mazowiecki– primul premier al Poloniei libere -, a ajuns în această funcţie în luna august. Discuţia noastră avea loc în iunie, deja după alegeri. I-am zis aşa: „Tadeusz, am câştigat alegerile, suntem obligaţi să preluăm puterea.” Mazowiecki mi-a spus: „Adam, cum să preluăm puterea dacă întregul aparat este comunist?” Ei bine, am preluat puterea şi s-a dovedit că nu cu rezultate foarte rele. Nu sunt mulţumit de tot ce s-a realizat de atunci încoace, dar Polonia a obţinut un mare succes. Întrebarea este, aşadar, ce trebuie făcut „a doua zi”? A doua zi trebuie spus foarte răspicat că e nevoie de o Moldovă liberă într-o Europă unită. Este un proiect pentru toată lumea, nu numai pentru cei care erau în opoziţie cu o zi înainte. Opoziţia vrea democraţie pentru tot cetăţenii, nu doar pentru sine. Singurul criteriu de evaluare a fiecărui funcţionar este loialitatea lui faţă de noua putere. Loialitatea şi competenţa. Apoi, rămâne o chestiune de respectare a legii şi asta este cel mai greu. Pentru că noi suntem obişnuiţi ca legea să fie un instrument împotriva cetăţeanului. E greu să te adaptezi mental la o nouă situaţie. Brusc, e statul meu, e dreptul meu, e legislaţia mea şi chiar dacă mă deranjează unele lucruri în această legislaţie, mai bine să o respect eu, decât ei să nu-i pese de mine. Cu toţii am avut problema zilei „de după”, de după căderea dictaturii: în Spania după Franco, în Portugalia după Salazar, în Grecia după „coloneii negri”. Dacă l-am putea parafraza pe Lenin în acest context, aş spune aşa: „Drumul de la un sistem totalitar spre democraţie nu este o plimbare pe bulevardul Nevski!”

„Cred că fiecare ţară are un moment când se află în centrul atenţiei întregii lumi. Asta am văzut-o în Polonia, în timpul marilor greve de la Gdansk, din august 89, în Cehoslovacia în timpul primăverii de la Praga, şi apoi în timpul „revoluţiei de catifea” din 1989, în Kosovo, în Cuba, şi acum poate pentru întreaga lume cea mai interesantă ţară va fi Moldova. Este posibil. Vă doresc să aveţi noroc!”