Vasile Gârneţ

A apărut nr. 7-8, iulie-august, al revistei Contrafort.

Iată titlurile primei pagini:

„Trei zile la Londra” – jurnal de Vitalie Ciobanu;

Eugen Lungu: „Basarabeanul” lui Günter Grass;

Versuri de Lidija Dimkovska (Slovenia);

Raportul către posterioritate al lui Norman Manea – comentariu de Tamara Cărăuş;

Val Butnaru: Text – Teatru – Viaţă;

Proză de Mircea V. Ciobanu;

Literatura cehă contemporană – Milan Kundera;

„Ivona, principesa Burgundiei” – spectacol de Vlad Ciobanu după Witold Gombrowicz;

Foametea din Basarabia, anii 1946-1947 (IV) – un studiu de Aurelia Felea;

Despre creaţia lui Andrei Pleşu – un eseu de Iulian Boldea.

Alte semnături şi titluri:

Vitalie Ciobanu: Vladimir BeÅŸleagă – un model intelectual;

Femeia de pe treptele Justiţiei – note de Petru Negură;

Vasile Gârneţ: Eugeniu Coşeriu – 90;

Deasupra ChiÅŸinăului cerul este senin… – de Adrian Ciubotaru;

Grigore Chiper: Gânduri crepusculare şi metafore stoice (cronică la o carte de Călina Trifan);

Despre China, cu Henry Kissinger (I) – Alexandru-Florin Platon;

Cosmograme de Leo Butnaru;

Mariana Codruţ: Nimic nu mai este ce pare a fi;

Alexandru Tabac – Minciuni de vară (comentariu la o carte de Bernhard Schlink; Continue Reading »

Am mai multe versuri/poeme preferate din Gellu Naum, unul din marii poeÅ£i pe care i-a avut limba română. Dar la o fiecare nouă lectură descopăr altele. Astăzi, 1 august – Ziua de naÅŸtere a Poetului, ar fi împlinit 96 de ani -, mi-a plăcut mult acesta – Utilitatea migraÅ£iilor („FaÅ£a ÅŸi suprafaÅ£a”, Editura Litera, BucureÅŸti 1994, pag. 39). Există în acest poem un cuceritor scenariu – la care rezonez mult (suntem în august!) – al unei aventuri/evadări pe o „faleză cu nisipuri umede”. Un loc în care să faci ÅŸi chiar să Å£i se întâmple multe, dar mai ales să te odihneÅŸti ÅŸi să asculÅ£i tăcerea…

Utilitatea migraţiilor

Va trebui odată şi odată să trecem împreună
prin şiruri de catarge rupte de scânduri şi de stâlpi
plutind pe spatele lucios al apelor
până găsim faleza cu nisipuri umede
în care totul se îngroapă ca să se odihnească

vom fi siliţi acolo să ţinem lungi prelegeri despre lucrurile înecate
sau să intrăm în rândul vulturilor care scormonesc gunoaiele

oricum spre asfinţit când vântul se va domoli
şi ceaţa va aluneca departe peste orizont
noi vom rămâne tot acolo faţă în faţă
de-o parte şi de alta a tăcerii

Mai întâi acest “Dans macabru”. Accesezi site-ul ÅŸi asculÅ£i… – http://www.preisner.com/

Daca nu rasuna, deschideti boxele in josul paginii.

Apoi acest tangou… – http://www.youtube.com/watch?v=5A1u0tbNIgY&feature=related

Dragă Samuel Beckett,

În perioada întunecată a anilor ’50, pe când aveam aproximativ 16-18 ani şi trăiam într-o ţară care nu avea nicio relaţie culturală, ca de altfel niciun fel de relaţie cu lumea occidentală, am avut norocul să citesc „Aşteptându-l pe Godot”. Mai târziu, desigur, am citit toate piesele Dvs., dintre care cel mai mult mi-a plăcut şi m-a influenţat piesa „Zile fericite”. Poate să pară bizar, dar de atunci caut în zadar o piesă mai bună: din primul moment aţi fost pentru mine o instanţă supremă a spiritului.  Aţi avut o influenţă uriaşă asupra mea nu doar ca om, ci şi ca scriitor. Mi-a rămas în memorie pentru totdeauna căutarea febrilă a valorilor spirituale în vidul care mă înconjura. Chiar şi acum, câteva decenii mai târziu de la acea întâlnire, când am, probabil, o vârstă mai mare decât aveaţi Dvs. pe timpul când aţi scris „Godot”, sunt la fel de conştient de miracolul întâlnirii cu Opera Dvs.
Vă scriu toate acestea pentru a Vă mărturisi tulburarea pe care am trăit-o, aflându-mă în închisoare, când soţia mi-a povestit în prezenţa unui gardian – o întâlnire de o oră, din cele patru permise pe an – că la Avignon a avut loc o serată de solidaritate cu mine şi unde s-a jucat pentru prima dată piesa Dvs. „Catastrofa”. Această veste mi-a dat pentru mult timp un sentiment de bucurie şi calm existenţial, care m-au ajutat să supravieţuiesc în atmosfera mizerabilă a închisorii.
Bucuria mea era fără margini, şi nu doar pentru ceea ce însemnaţi pentru mine – aşa cum am încercat să formulez mai sus –, dar şi pentru că sunteţi şi foarte exigent şi selectiv în gesturile pe care le faceţi. Pentru acest motiv apreciez o dată în plus participarea Dvs. la acea serată de la Avignon.
Vă mulţumesc din toată inima. Frumosul Dvs. gest nu doar mi-a uşurat existenţa în celula închisorii, ci mi-a demonstrat încă o dată înţelegerea profundă şi solidaritatea pe care o aveţi pentru suferinţele grele ale acestei lumi. Sunteţi dintre acele spirite alese cărora nu le este indiferent cursul istoriei, din trecut şi din prezent.

Cu profund respect şi cele mai bune urări,
al Dvs. Václav Havel

Dragă Václav Havel,

Vă mulţumesc pentru extrem de emoţionanta Dvs. scrisoare.
Faptul că am reuşit să vă ajut cât de puţin şi să-mi exprim admiraţia pentru omul care sunteţi şi pentru cauza pe care o serviţi ţine de anumite momente ale vieţii mele de scriitor pe care le preţuiesc foarte mult. Eu sunt cel care vă rămân dator.
Am citit piesele Dvs. traduse în franceză şi le-am preţuit mult. Vă trimit cele mai sincere salutări şi urarea mea de vremuri mai bune.
Samuel Beckett

Traducere de Vasile Gârneţ

(Apărut în “Contrafort”, nr. 5-6/2011)

Michal Viewegh – la vârful popularităţii

Michal Viewegh, născut pe 31 martie 1962, la Praga, este considerat cel mai popular scriitor contemporan în Cehia. Scrie romane, proze scurte, scenarii de film şi deţine rubrici săptămânale în presă. A absolvit Universitatea Carol în 1988 (Facultatea de literatură cehă şi pedagogie), a fost o perioadă de timp învăţător într-o şcoală primară, iar din 1995 este scriitor profesionist. Cărţile sale se vând în tiraje mari – numai în Republica Cehă s-au vândut peste un milion de exemplare – şi au fost traduse în 21 de limbi ale lumii. După subiecte ale cărţilor sale au fost turnate nouă filme de lung metraj, scrierile lui Michal Viewegh sunt studiate în şcoală. Unii îl consideră pe Viewegh un scrii¬tor prea comercial, alţii îl cred independent şi progresist, însă ambele tabere cad de acord că este una dintre figurile principale ale literaturii cehe contemporane.
În 1993 a obţinut prestigiosul Premiu Jiří Orten, care se decernează anual celei mai bune cărţi semnate de un autor sub 30 de ani.
În cele ce urmează vă prezentăm fragmente din mai multe interviuri acordate presei de Michal Viewegh (Radio Prague, Vremea novostei, The Prague Tribune). Am considerat acest „interviu-colaj” drept cea mai potrivită formulă pentru o primă prezentare a acestui scriitor prolific şi faimos, la care revista noastră va reveni.

- Domnule Viewegh, sunteţi un scriitor popular nu doar în Cehia, ci şi peste hotare, în ţările în care aţi fost tradus. Cum explicaţi Dvs. acest succes?
- Nu obişnuiesc să-mi apreciez de unul singur creaţia, dar voi încercă să răspund la întrebarea Dvs. În Cehia avem un proverb: „Întâmplarea îi alege pe cei care sunt pregătiţi pentru această întâmplare”. Şi e o întâmplare faptul că în 1991 eu aveam gata manuscrisul unei cărţi care era de mult aşteptată de public. Am scris acea carte, intitulată „Ani fabuloşi… de doi bani” („Báječná léta pod psa” – titlul în cehă), într-un limbaj viu, nepretenţios, povestind cum era viaţa în socialism în Cehoslovacia. Am primit un premiu prestigios, Jiří Orten, iar această distincţie m-a adus în atenţia presei. Au apărut mai apoi şi opiniile criticilor literari, destul de laudative. Într-o recenzie se spunea că romanul meu a reabilitat proza contemporană în Cehia. Cred că în felul acesta se poate explica popularitatea mea.

- La începutul anilor ’90, cel mai popular scriitor în Cehia era Bohumil Hrabal, care continua să scrie ÅŸi să publice cărÅ£i, dar nu mai era acelaÅŸi seducător Hrabal pe care-l citeau ÅŸi apreciau atât de mult cititorii. Iar ceilalÅ£i scrii¬tori tăceau, de parcă aÅŸteptau ceva… Când aÅ£i început să scrieÅ£i?
- Am început să scriu cu adevărat când am împlinit 20 de ani. Am scris nişte povestiri şi nuvele pe care am încercat să le public în revistele de atunci, Mladá fronta şi Mlady Svet, şi am reuşit. Cu editurile a fost mai greu, a trebuit să aştept vremuri mai bune, pentru că la edituri fiecare manuscris trecea cu două recenzii. Prima recenzie se ocupa de valoarea artistică a cărţii, cea de-a doua o „filtra” ideologic. Cărţile mi-au fost respinse întotdeauna la a doua recenzie, cea ideologică.

- Ce tiraje au cărţile Dvs. în Cehia şi peste hotare?
- Romanele mele se editează la Praga în 80.000 de exemplare. Romanul „Ani fabuloşi… de doi bani”, de care am pomenit mai sus, a fost tipărit într-un tiraj de 110.000 de exemplare. Romanul a fost ecranizat. Aceeaşi soartă, pot spune, a avut-o şi cel de-al doilea roman al meu, „Educaţia fetelor în Cehia”, tipărit în 90.000 de exemplare. Cât priveşte tirajele cărţilor mele traduse în alte limbi, ele sunt mai mici, în jur de 3.000 de exemplare. Până în prezent cărţile mele au fost traduse în 22 de limbi.

- Cât de autobiografice sunt cărţile Dvs.? Ce loc ocupă în ele amintirile prietenilor şi cât e ficţiune pură?
- MulÅ£i ani s-a crezut că sunt un scriitor care nu face altceva decât că îşi aÅŸterne viaÈ›a pe hârtie. Nimic mai eronat. Vă imaginaÅ£i ce viaţă ar fi trebuit să am ca să corespund subiectelor cărÅ£ilor mele! De fapt, lucrurile stau cu totul altfel: doar 20 % din istoriile povestite în cărÅ£i au legătură cu viaÅ£a mea, restul e ficÅ£iune, brodată din zvonuri ÅŸi poveÅŸti ale prietenilor. Asta e creaÅ£ia. Continue Reading »

Din sumar:
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova;
„Asterisc” de Eugen Lungu – Trandafirul din turn;
Versuri de Eugenia Bulat;
Mircea V. Ciobanu – note de lectura la romanul „Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija;
Aureliu Busuioc: Amintiri dintr-un lat secol;
Meridian polonez: Interviu cu Bogdan Lis;
Praga literară – scriitori cehi contemporani: Vaclav Havel şi Michal Viewegh;
Iulian Ciocan – o săptămână la New York;
Foametea din Basarabia, anii 1946-1947 (III). Studiu de Aurelia Felea;
Zilele Literaturii Române la Chişinău. Ediţia a II-a;

Şi încă:
Liantul democraţiei la moldoveni (editorial de Vasile Gârneţ);
Alexandru Tabac despre cartea lui Jonathan Littell, „Binevoitoarele”;
Vitalie Ciobanu – Plecarea lui Serafim Saka;
Grigore Chiper despre poezia Aureliei Borzin;
Două cărţi de Mariana Codruţ (semnal);
Alexandru-Florin Platon: Comunismul românesc din perspectivă poloneză;
Leo Butnaru: Exil – Exil interior – Exil în propria limbă;
Tatiana Ciobanu – Poezie din Basarabia la Accademia di Romania de la Roma;
Mariana Codruţ – Haloş (Jurnalul unei Ţestoase);
Vitalie Sprânceană – jurnal american (How are you?)
Marcel Gherman – Călătorii în paradis şi în infern.

Lectură plăcută!

Åži un bonus muzical

- http://www.youtube.com/watch?v=v4iIEmbBMRI

Un juriu exigent şi „intransigent” (apud Val Butnaru) a considerat cartea mea de interviuri demnă de un premiu. Mulţumesc!
Mi-a plăcut ÅŸi Gala de decernare a Premiilor, organizată în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova – o sală ce părea părăsită, uitată de mai mulÅ£i ani. Gala a fost televizată – au filmat mai multe televiziuni, iar Moldova 1 promite să difuzeze (până la finele acestei luni) un reportaj amplu de la eveniment. AÅŸa că am constatat, împreună cu Liliana ArmaÅŸu – laureata de la poezie, copleÅŸiÅ£i de emoÅ£ie – cum se spune, că trebuie să fim, măcar pentru câteva minute, ÅŸi staruri TV. Am fost, n-am avut altă soluÅ£ie…
În speech-ul meu am mulţumit, în ordine:
- Lui Eugen Lungu, pentru un laudatio (înÅ£elept, lung, bine ornat… – foarte măgulitor, ce mai!) despre mine ÅŸi carte;
- Membrilor Juriului care au votat cartea;
- Lui Gheorghe Erizanu, directorul  Editurii Cartier, şi întregii echipe cu care am colaborat: redactor, corector, pictor, reuşind să facem o carte aşa cum mi-am dorit;
- Colegilor de la Contrafort – Ana Druţă ÅŸi Vitalie Ciobanu -, pentru că acolo am publicat iniÅ£ial aceste interviuri ÅŸi ajutorul lor a fost esenÅ£ial pentru adunarea ÅŸi asamblarea volumului;
- Intervievaţilor – mari personalităţi ale culturii române. Ei dau valoarea acestei cărţi.
Mi-a mai plăcut: cvartetul muzical care a acompaniat evenimentul (excelentă ideea!); schimbul de replici -  prietenoase, dar ÅŸi insistente, pentru că s-a considerat că trebuie să aflăm câte ceva din culesele jurizarii – între membrii Juriului ÅŸi conducerea USM; fraza cu „securiÅŸtii deghizaÅ£i în patrioÅ£i” din cuvintele de mulÅ£umire ale Mariei Paula Erizanu (doar că a scăzut tonul ÅŸi nu s-a prea auzit); zicerea lui Dumitru Matcovschi: „Avem un singur poet naÅ£ional, Eminescu!”, adică să nu descoperim câte un „poet naÅ£ional” după fiecare accident rutier…
A fost bine, dar aş recomanda ca evenimentul să fie mai sprinten.  Adică să învăţăm măsura discursurilor, elogiilor, emoţiilor, glumelor… Poate la anu’.

Spune Sábato „…Visul ne ajută să nu înnebunim în viaţa cotidiană. Cred că la fel se întâmplă şi cu arta, că ea e pentru comunitate ce e visul pentru individ. Poate că salvează comunitatea de nebunie. Asta ar fi marea misiune a artei.”

Din cartea „Borges/ Sábato. Dialoguri consemnate de Orlando Barone” (Editura Polirom, 2010)

Pentru că îmi aminteşte de Stanca, de Kiara, de Leo, de Vit., de Raia, Ioana, Cristina…

Nu mai sunt. Erau buni, frumoÅŸi ÅŸi vulnerabili.

De ce m-aş mai reţine?

http://dai.ly/jDVgDj

Citiţi pe net nr. 3-4 al revistei „Contrafort” – http://www.contrafort.md/

Începând  cu acest număr Eugen Lungu va scrie la rubrica „Asterisc” – notaţii savuroase despre oameni , cărţi şi… alte pretexte. Primul text semnat de EL se intitulează „Barul cu elogii”.  Da, e vorba chiar de barul de la Uniunea Scriitorilor din Chişinău, dar văzut dintr-o altă perspectivă.
Fragment: „…Vinul te face generos nu numai la palavre, dar şi la elogii. Acum încep vorbele mari, laudele creţe, cu zulufi aurii. Convivul adaugă în talent ca fătul din poveste în ani. Un opuleţ cât un sfrâncioc devine mare operă, o înfloritură de condei – stil, iar un gândicel mai răsărit idee profundă. Măgulit, elogiatul se topeşte, leşină de extaz ca Sfânta Tereza din marmura lui Bernini. Apoi rolurile se inversează, „Sfânta Tereza” reîncarnându-se de partea cealaltă a mesei. Asta e clipa cea mare a serii: spune-i unui autor că l-ai citit şi că ţi-a plăcut şi este al tău – îl poţi împături şi-l poţi lua cu tine în buzunar. Îl vei purta în buzunarul de la piept până vei afirma contrariul. Atunci vei afla ce forme monstruoase poate lua uneori o inocentă batistuţă! Căci în năravurile scriitoriceşti intră şi alte păcate decât nevinovata trufie. Spre exemplu, invidia. Şi nu există, după cum spunea un filozof, un semnal mai bun al reuşitei decât ura celorlalţi. Dar asta e la alt pol şi vom bârfi despre ea altă dată.”

Pe pagina de deschidere a site-ului „Contrafort” sunt plasate doar câteva texte. Întregul conţinut al numărului poate fi citit dând un clic pe… „Sumar”, în susul paginii.
Lectură plăcută!

Åži un bonus muzical – http://bit.ly/kySY1N