Vasile Gârneţ

Revista „Contrafort””, nr. 11-12/2011 – pe net!

Contrafort 11-12_1 2011_web

Lectură plăcută!

La Mulţi ani! Ne vedem în 2012!

Să aveţi grijă de voi!

Mariana Codruţ, ca orice poet adevărat, şi-a găsit un stil propriu, o voce poetică inconfundabilă încă de la debutul editorial cu Măceşul din magazia de lemne (1982). Volumele de versuri pe care le-a publicat ulterior, cinci la număr – Schiţă de autoportret (1986); Tabieturile nopţii de vară (1989); Existenţă acută (1994); Blanc (2000); Ultima patrie (2007) –, au consacrat un nume în peisajul poeziei române contemporane. Cărţile poetei, în care e vizibilă o preocupare constantă pentru expresie, o pledoarie pentru acurateţea şi rafinamentul limbajului ce o singularizează printre colegii săi de generaţie, sunt legate între ele prin cele câteva teme majore care îi traversează creaţia, teme completate şi nuanţate de la o carte la alta, ca o mereu reînnoită radiografie a eului: singurătatea, dragostea neîmplinită, deznădejdea, răul şi hidoşenia lumii, frica de moarte… Astfel că antologia Marianei Codruţ, Areal, publicată în acest an la Editura Paralela 45, deşi însumează poeme scrise într-o perioadă de 25 de ani, se citeşte ca un volum unitar, ca un imens poem atent la sensul moral al existenţei, o existenţă dramatică, chinuitoare…

Felul de a scrie al Marianei CodruÅ£ este cuceritor. Ea reuÅŸeÅŸte, în puÅ£ine ÅŸi bine alese cuvinte, să te atragă în lumea ei, o lume pe care o simÅ£i de parcă ar fi ÅŸi a ta. Sentimentele ÅŸi obsesiile poetei pe care le transcrie în pagină, pentru a ÅŸi le explica sau înÅ£elege mai bine, reverberează ÅŸi în forul tău interior, îţi „luminează” niÅŸte camere de care n-ai ÅŸtiut sau în care n-ai avut destul curaj să intri. Numesc aceasta energia unei poezii care comunică ÅŸi stimulează. Continue Reading »

Câteva titluri din sumarul revistei:
„Eu povestesc cum se vede lumea de la fereastra mea”- regizorul Cristi Puiu la Chişinău;
Editorial de Vitalie Ciobanu – Semnele timpului;
Lucian Boia: „Capcanele istoriei”- comentariu de Alexandru-Florin Platon;
Versuri de Liliana ArmaÅŸu ÅŸi Leo Butnaru;
Eugeniu Coşeriu – 90 de ani din ziua naşterii;
Vasile Gârneţ  – Note la poezia Marianei CodruÅ£;
Proză de Valentin Guţu;
Tendinţe în lirica feminină basarabeană: Ana Rapcea şi Ecaterina Bargan (comentariu de Grigore Chiper);
Lucreţia Bârlădeanu: Scrisori din Paris;
Mircea V. Ciobanu: ChiÅŸinău – un oraÅŸ fără identitate;
Mariana Codruţ: „Mic elogiu simplităţii” (despre regretatul Liviu Ciulei);
Constantin Cheianu: „Un personaj rătăcit pe drumul spre autor” ;
Alexandru Tabac – Identităţi pe drumuri;
Asterisc de Eugen Lungu;
Radu Petrescu – Documentele Unirii;
Grigore Chiper – „Meridian Czernowitz” – 2011;
Marcel Gherman: Alvin Toffler ÅŸi Al Treilea Val;
Răzvan Mihai Năstase despre romanul „Fado” de Andrzej Stasiuk;
Jeffrey Eugenides –  „Un nebun îndrăgostit” (fragment de roman).

În Basarabia, viața politică tinde tot mai mult să devină o iluzie optică și auditivă. Știm despre ce vorbim, intuim unde vrea să ajungă, cu vorbele şi faptele, colegul nostru de Parlament sau de Alianță, dar ne prefacem că nu înțelegem, jucăm teatru, respectăm „procedurile și legislația în vigoare”, mai ales dacă spectacolul se desfășoară sub ochii opiniei publice. Vineri, 28 octombrie, în Parlament a evoluat, după un program liber ales (însă lumea zice că, de fapt, după un program obligatoriu), cu triplu axel combinat cu dublu tulup, procurorul general Valeriu Zubco. Ţara aştepta cu sufletul la gură dezvăluiri senzaţionale cel puţin din două motive: 1. Pentru că se ştie că totul e putred în instituţiile statului moldovenesc şi 2. Pentru că Zubco îşi juca ultima carte – cu sabia demiterii deasupra capului, omul trebuia să se dea de ceasul morţii ca să demonstreze că fără el nu se poate, că e la locul lui, că instituţia pe care o conduce îşi face treaba cu multă dedicație. Asemenea aşteptări însă nu-şi mai aflau rostul din momentul în care deputaţii, acuzaţi de secretomanie, votaseră în ajun pentru o audiere deschisă a procurorului general.
Ceea ce s-a şi întâmplat. În loc de informaţii concrete referitoare la crime, delapidări şi acte de corupţie comise în sferele înalte ale puterii şi în lumea afacerilor, dl Zubco s-a dedat unor speculaţii şi aluzii cu iz de şantaj la adresa unor adversari politici, în speţă premierul Filat şi PLDM, care avuseseră imprudenţa să-i ceară demisia. Moldova întreagă geme sub călcâiul corupţiei şi al fărădelegii, care nu ar fi atât de strivitoare dacă nu ar fi alimentate de la vârful clasei politice, iar procurorul general nu poate (nu are curajul) să indice spre cineva, deşi toată lumea stă cu numele pe buze – ceea ce înseamnă, pesemne, că asistăm la un delir colectiv, că ideea mafiei răspândite în toate structurile statului este produsul unor minţi bolnave. Mă şi mir că domnul procuror Zubco n-a punctat decisiv de la tribuna Parlamentului, anunţându-ne (liniştindu-ne) că agitaţia antimafie din Rep. Moldova este o diversiune a agenturilor străine, iar „cruciatul” Sergiu Mocanu e un diversionist, deprins cu „misiuni speciale” de pe vremea când era consilierul lui Vladimir Voronin. Şi că – asta ar fi sunat ca o garanţie – „diabolicul” Vlad Plahotniuc e un personaj inventat de ziariștii pasionați de conspirații și de filme despre „Cosa Nostra”.
La fel de imprevizibile, proteice sunt şi alianţele în Parlament. Alianţa pentru Integrare Europeană moare zilnic (cel puţin aşa i se proroceşte), devine când „roş-verde”, când „albastru-roş”, după cum sugerează ultima declaraţie – întotdeauna  „definitivă” – a vreunui lider. Comuniştii rămân oricând disponibili pentru o nouă guvernare. Ei, de fapt, nici n-au plecat. „Schimbarea” a fost o halucinaţie, o hologramă. Nu vi se pare?

2 noiembrie 2011

Sigur că DA: a apărut „Contrafortul” de toamnă, nr. 9-10/2011.
Poate fi procurat la chioşcurile din Chişinău şi din Republică.
Am fost somat de admiratori să scriu acest anunţ. Mulţam!

Bonus:  „Tomas (Tumas) Tranströmer scrie într-un limbaj simplu, cu metafore transparente, limpezi, fără construcţii stilistice sofisticate. Un discurs liric liniştit, o „linişte scandinavă”, cum a scris critica, dar care ascunde – simţi lucrul acesta – o tensiune, un dramatism al existenţei care îţi captează atenţia. Poezia lui Tranströmer nu abordează teme politice şi sociale, ci e mai curând un inedit, foarte personalizat ghid de observare a realităţii. Un vers al lui spune: „Adevărul zace pe stradă şi nu-l ridică nimeni”.
Avem şi un supliment Czesław Miłosz.

Lectură plăcută!

Si un bonus muzical: http://bit.ly/rLhH1E

Piesa aceasta mi-a salvat o seară. Mulţam Ruxi!

Dans – Pina – Jun Miyake…

1. http://bit.ly/nqBNWy

2. http://bit.ly/onyPdO

ÅŸi filmul lui Wim Wenders – http://bit.ly/naB2wu

Am purtat cu mine “FaÅ£a ÅŸi suprafaÅ£a urmat de Malul albastru, poeme (1989-1993).

După 20 de ani de la declararea independenţei în august 1991 – o independenţă pe care mai mult a primit-o cadou, decât şi-a cucerit-o singură, printr-o strategie concertată – , Republica Moldova rămâne pe harta lumii o promisiune disperată. A ratat mai tot ce se poate rata – ba uneori chiar mai mult decât atât – în această perioadă, dacă am privi-o în comparaţie cu alte popoare desprinse din imperiul sovietic.
A ratat Unirea cu România şi, după cum s-a văzut mai târziu, a ratat integrarea europeană, adică singura soluţie reală de a scăpa din îmbrăţişarea anihilantă a Rusiei (al cărei vis democratic, pe ruinele imperiului sovietic, s-a dovedit o iluzie). Nu a fost numai vina clasei politice de la Chişinău – anemică şi complexată, incapabilă de proiecte politice îndrăzneţe, de anvergură, și sabotată tenace din interior – , dar şi a regimului Iliescu, aservit Moscovei, cel care a confiscat Revoluţia Română din decembrie ‘89. Iar după 1991, tema Unirii a devenit subiect de speculaţii şi diversiuni politice al unor zgomotoşi impostori de la Chişinău şi Bucureşti (Frontul Popular, Partidul „România Mare”, dar nu numai ei…), care au făcut totul pentru a macula un ideal.
Moldova È™i-a ratat unitatea teritorială, alegându-se cu două regiuni-problemă, Transnistria ÅŸi Găgăuzia, una mai separatistă decât cealaltă, creaÅ£ii ale Moscovei, prin care aceasta ÅŸi-a perpetuat ÅŸantajul la adresa Moldovei, de unde refuză să-ÅŸi retragă armata de ocupaÅ£ie. Continue Reading »

La vita come il treno va… – http://www.youtube.com/watch?v=DmRzcGEzkqc

Şi încă o dată: http://www.youtube.com/watch?v=0eDSFQggiVE

P. S. Un poem ÅŸi… încă un poem pentru “muzeul erorilor”

Astăzi, 18 august, Neagu Djuvara împlineşte 95 de ani. Îi urez sănătate şi îi mulţumesc mult pentru prezenţa sa atât de valoroasă şi de frumoasă în cultura română.
Am avut privilegiul să-i iau un interviu la Chişinău, în martie 1997, când participase la „Conferinţele Noica”, organizate de revista „Contrafort”. Am inclus acest dialog în cartea mea „Interviu la Contrafort”, apărută anul trecut la Editura „Cartier”. Îl reiau aici, pe blog, ca un omagiu adus unui om pe care îl preţuiesc mult.
Lectura plăcută!

Neagu Djuvara:

„Trebuie să învăţăm să spunem adevărul, numai așa vom căpăta curaj și încredere în noi înșine”

Domnule profesor, v-aș ruga mai întâi să ne împărtășiţi câteva impresii culese „pe viu”, în urma acestei vizite la Chișinău. Cum aţi găsit locul, oamenii?

Bineînţeles că o impresie de câteva ore, atât cât m-am aflat în Basarabia, nu știu dacă are mare valoare, dar trebuie să spun că lumea pe care am întâlnit-o, felul cum vorbesc românește, căldura cu care am fost primit la Facultatea de Filologie, amfiteatrul plin până la refuz, toate astea sunt extrem de favorabile pentru mine. Un alt element pozitiv: am găsit că orașul e mai curat și clădirile mai frumoase decât în acea parte a Bucureștiului desfigurată de Ceaușescu, se vede că aţi fost mai puţin afectaţi de stilul megaloman tipic sovietic. Dar mai departe nu pot să știu, pentru o impresie mai amplă, ar trebui să stau câteva săptămâni, eventual câteva luni, ca să iau pulsul zonei întregi.

În orice caz, ieri, în debutul conferinţei, aţi făcut o evocare foarte emoţionantă a trecerii dvs. prin Chișinău cu mulţi ani în urmă. Când s-a întâmplat asta și în ce împrejurări?

Eram elev ofiţer, nu-mi terminasem încă școala militară, când am fost trimis pe front chiar din prima zi, cu regimentul 6 „Mihai Viteazul” de la București. Ne-am instalat cu câteva zile înainte de 22 iunie ’41 pe malul Prutului, la sud de Fălciu. Și, în noaptea de 22 iunie, am primit ordin să începem forţarea râului. Nu se vedea mare lucru pe malul stâng. Sovieticii
erau foarte bine camuflaţi, încât am crezut că părăsiseră Basarabia. Dar de îndată ce am încercat să debarcăm pe partea cealaltă, artileria lor a deschis focul. S-au dus lupte grele vreo 10-15 zile în acel sector, la Ţiganca, pe unde am trecut Prutul cu regimentul meu de infanterie. După ce s-a spart frontul acolo, ne-am îndreptat către sud-est, în direcţia Cetatea Albă. La jumătate de drum, pe la Ceadâr-Lunga sau Tarutino, în orice caz erau niște sate cu nume găgăuzești, tătărești sau chiar rusești, drumurile s-au bifurcat. În ziua și noaptea ceea am străbătut circa 70 de kilometri pentru a suplimenta trupele angajate în luptă pe un sector mai dificil al liniei de confruntare. Pe urmă am luat-o către nord, am intrat în sate cu adevărat românești – cu totul alt stil, căsuţe albe cu flori roșii la geam, o limbă românească neaoșă – a fost o impresie extrem de puternică. Am trecut Nistrul la Dubăsari și am mers prin numeroase sate românești. M-a emoţionat faptul că femeile veneau cu copiii ca să-i boteze preotul regimentului, pentru că multe nu aveau copii botezaţi și se grăbeau să o facă de îndată ce s-a putut. În multe localităţi am fost întâmpinaţi cu flori – ca să vezi ce palavre au turnat comuniștii cu „invadarea” Uniunii Sovietice, cu „ocupanţii români” ș.a.m.d. Nu
numai satele româneÈ™ti, dar È™i cele ucrainene ne-au primit binevoitor. Că nemÅ£ii s-au purtat ca niÈ™te proÈ™ti È™i ca niÈ™te porci de-au stârnit o rezistenţă împotriva lor, asta e clar. Dacă ar fi È™tiut să facă o politică liberală, să creeze un guvern oarecum independent, poate că schimbau soarta războiului. La puÅ£in timp, în august ’41, a vrut Dumnezeu să fiu rănit uÈ™or, undeva la vreo 50 km nord de Odesa, È™i am fost evacuat. Cu prilejul acela am poposit o noapte la ChiÈ™inău într-o curte de liceu, căci spitalele erau toate pline. Era o noapte friguroasă, îmi aduc aminte, aveam numai tunica È™i cămaÈ™a pe mine, È™i mă lipisem de unul care era È™i el culcat lângă mine. AÈ™a ne-am Å£inut cald – spinare în spinare. Și, când s-a crăpat de ziuă, m-am uitat la el, ce ciudată îmbrăcăminte avea, era un marinar sovietic, È™i atunci m-am îndepărtat, de parcă mi-ar fi fost frică de acel om. Ca să vedeÅ£i tristeÅ£ea lucrurilor, È™i ăla era un nenorocit ca È™i mine aruncat de soartă: el într-o parte, eu în alta. Continue Reading »