Vasile Gârneţ

În Basarabia, viața politică tinde tot mai mult să devină o iluzie optică și auditivă. Știm despre ce vorbim, intuim unde vrea să ajungă, cu vorbele şi faptele, colegul nostru de Parlament sau de Alianță, dar ne prefacem că nu înțelegem, jucăm teatru, respectăm „procedurile și legislația în vigoare”, mai ales dacă spectacolul se desfășoară sub ochii opiniei publice. Vineri, 28 octombrie, în Parlament a evoluat, după un program liber ales (însă lumea zice că, de fapt, după un program obligatoriu), cu triplu axel combinat cu dublu tulup, procurorul general Valeriu Zubco. Ţara aştepta cu sufletul la gură dezvăluiri senzaţionale cel puţin din două motive: 1. Pentru că se ştie că totul e putred în instituţiile statului moldovenesc şi 2. Pentru că Zubco îşi juca ultima carte – cu sabia demiterii deasupra capului, omul trebuia să se dea de ceasul morţii ca să demonstreze că fără el nu se poate, că e la locul lui, că instituţia pe care o conduce îşi face treaba cu multă dedicație. Asemenea aşteptări însă nu-şi mai aflau rostul din momentul în care deputaţii, acuzaţi de secretomanie, votaseră în ajun pentru o audiere deschisă a procurorului general.
Ceea ce s-a şi întâmplat. În loc de informaţii concrete referitoare la crime, delapidări şi acte de corupţie comise în sferele înalte ale puterii şi în lumea afacerilor, dl Zubco s-a dedat unor speculaţii şi aluzii cu iz de şantaj la adresa unor adversari politici, în speţă premierul Filat şi PLDM, care avuseseră imprudenţa să-i ceară demisia. Moldova întreagă geme sub călcâiul corupţiei şi al fărădelegii, care nu ar fi atât de strivitoare dacă nu ar fi alimentate de la vârful clasei politice, iar procurorul general nu poate (nu are curajul) să indice spre cineva, deşi toată lumea stă cu numele pe buze – ceea ce înseamnă, pesemne, că asistăm la un delir colectiv, că ideea mafiei răspândite în toate structurile statului este produsul unor minţi bolnave. Mă şi mir că domnul procuror Zubco n-a punctat decisiv de la tribuna Parlamentului, anunţându-ne (liniştindu-ne) că agitaţia antimafie din Rep. Moldova este o diversiune a agenturilor străine, iar „cruciatul” Sergiu Mocanu e un diversionist, deprins cu „misiuni speciale” de pe vremea când era consilierul lui Vladimir Voronin. Şi că – asta ar fi sunat ca o garanţie – „diabolicul” Vlad Plahotniuc e un personaj inventat de ziariștii pasionați de conspirații și de filme despre „Cosa Nostra”.
La fel de imprevizibile, proteice sunt şi alianţele în Parlament. Alianţa pentru Integrare Europeană moare zilnic (cel puţin aşa i se proroceşte), devine când „roş-verde”, când „albastru-roş”, după cum sugerează ultima declaraţie – întotdeauna  „definitivă” – a vreunui lider. Comuniştii rămân oricând disponibili pentru o nouă guvernare. Ei, de fapt, nici n-au plecat. „Schimbarea” a fost o halucinaţie, o hologramă. Nu vi se pare?

2 noiembrie 2011