"Cronica unui periplu literar (IV)" - Jurnal pe două voci (9)

La etajul II pictură flamandă, olandeză şi franceză. Rubens - o opulenţă a formelor care marginalizează subiectele picturilor. Autorul Vânătorii de lei nu-mi mai place de mult. Mane, Portretul lui Zola, superb (scriitorul înfăţişat printre cărţi şi gravuri). Urmează Cezanne, Van Gogh, Gauguin, Monet, Poussin... Multe lucrări splendide, dar simt că nu mai am puterea să asimilez, că nu mai disting detaliile, elementele care mă fac să memorizez o pictură sau alta. E aproape un sacrilegiu desantul acesta cultural, doar de câteva ore, într-un asemenea muzeu. Îţi trebuie zile, poate săptămâni întregi să vii prin aceste săli, să poţi afirma că ai văzut Louvre.

În sala de antichităţi greceşti, lângă statuia Venerei din Milo, un grup de japonezi, însoţiţi de ghid. Sunt mulţi şi ascultă tăcuţi ca nişte elevi. Limba japoneză îmi sună la fel: ritm sacadat, scurt, icnit. După ce ghidul îşi încheie prezentarea, turiştii japonezi se filmează şi se fotografiază pe rând lângă statuia frumoasei...

Vitalie Ciobanu: Pe rive gauche, asişti la un adevărat spectacol înfăţişat de tarabele buchiniştilor - faimosul trib parizian al traficanţilor de bunuri simbolice, cărora îţi este peste putinţă să nu le faci hatârul, dacă treci pe acolo. Au de toate sub umbrarele lor ponosite: gravuri medievale şi contemporane, cărţi rare, obiecte de artă, curiozităţi numismatice, cărţi poştale, mărci şi afişe din diverse perioade, multe altele. Disponibilitatea lor este infinită. Îmi satisfac o veche dorinţă şi-mi cumpăr o hartă a Europei de la 1637. Harta înfăţişează un conglomerat de teritorii colorate pestriţ, amintind vag conturul naţiunilor de azi. În apele ce scaldă Europa dinspre sud, vest şi nord-vest - Mediterana, Oceanul Atlantic şi Marea Nordului - plutesc zugrăvite galioane cu pânzele în vânt: suntem în epoca marilor cuceriri geografice. Lumea era în proces de extindere, Europa însăşi se afla într-o ebuliţie din care puţini ar fi putut spune la vremea respectivă ce va ieşi. Azi, situaţia nu este sensibil diferită faţă de "instabilitatea" (cum am spune noi azi) de acum 460 de ani. Doar că în raport cu veacurile trecute, am acumulat o experienţă mult prea scump plătită pentru a ne permite luxul de a o ignora şi există aspiraţia unor spirite creatoare de a stăpâni şi gândi această entitate în curs de reformulare, numită Europa, de a-i reda unitatea prin valorile sale fundamentale, chiar dacă Europa este deocamdată continentul unor vârste istorice diferite. A le înţelege şi reconcilia constituie marea provocare culturală a anilor ce vin.

Vasile Gârneţ: Notaţii fugare. Am văzut, contra cronometru: La Sorbonne (Aici mi-ar fi plăcut să învăţ, aş fi suportat poate şi un curs ca acesta: Istoria şi decesul comunismului în Europa de Est. Am intrat într-o mică piaţetă pavată din interiorul campusului. O placă unde erau consemnate date importante din istoria Universităţii. Am umblat pe coridoare, am consultat panouri cu anunţuri - majoritatea invitaţii la concerte şi tot felul de agape. Studenţi şi profesori grăbiţi. Am sperat s-o întâlnesc - o naivitate - şi pe fiica prozatorului de la Chişinău Victor Dumbrăveanu, Dumitriţa, care îşi face studiile aici); Le Panthйon (Am citit corect şi expresiv, aşa cum o făceam în clasa a 5-a de şcoală, inscripţia: "Aux grand hommes la Patrie reconnaissante", pentru care profesorul de franceză, dl Vizitiu, poet romantic neînţeles, adică ratat, beţiv şi curvar, mă aprecia întotdeauna cu nota maximă. El a spus o dată în clasă, să audă colegii mei, că dacă voi continua să învăţ la fel de bine, voi ajunge numaidecât la Paris. Una din viziunile lui care, iată, s-a împlinit.); Jardin du Luxembourg (Lume la odihnă. Citind, ascultând muzică, bronzându-se. O inscripţie pe care aş impune-o prin lege şi la Chişinău: "Plimbarea câinilor e interzisă!" Mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc aici, dacă ar mai fi trăit, pe Emil Cioran, cel care "a demolat zei" toată viaţa. Sau să-i văd citind, aşezaţi pe o bancă, pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, care au fost, pe timpul când mai erau la Europa Liberă, o universitate alternativă pentru mine).

Vasile Gârneţ: Pentru contrast, după Luvru, e bine să vizitezi Centrul naţional de artă şi cultură Georges Pompidou, situat în cartierul Beaubourg. Este o întreagă instituţie creată în scopul difuzării şi popularizării creaţiei moderne şi contemporane, în toate formele sale. Clădirea Centrului este ea însăşi frapantă, şi reprezintă un scandal, judecat după canoanele artei tradiţionale: o uriaşă cutie de sticlă plasată în interiorul unei carcase de oţel. Şi chiar un scandal în toată legea s-a desclanşant în presa franceză la momentul inaugurării acestui Muzeu întins pe o suprafaţă de 100 000 m2...

Ascensiunea la cele cinci nivele se face din exterior, cu un escalator care seamănă cu un tub de evacuare. Ultimele trei etaje sunt ocupate de Muzeul Naţional de Artă Modernă, cuprinzând colecţii de la începutul secolului 20: Matisse, Kandinsky, Dali, Picasso, Kupka, Bonnard, Mirу, Victor-Brauner, Modigliani etc. Apuc să văd mai bine secţiunea cu Pop Art, Noul realism, anti-form, artă conceptuală. Foarte multe instalaţii, mijloace multimedia, abstracţii geometrice, artã cineticã. Toate astea se adreseazã, în mod sigur, altor centre de percepþie ale creierului decât creaþia obiºnuitã. Dacã nu eºti un cunoscãtor, trebuie sã decizi: accepþi sau nu sã te situezi în interiorul acestui mod de a produce ºi recepta... frumosul. Un efort pe care nu oricine este dispus să-l facă. Aparent, regula este aceeaşi: esteticul rămâne încuiat într-o metaforă, dar expresia acesteia deranjează, reprezintă o făcătură industrială, în faţa căreia a exulta artistic ţi se pare, oricât de riscant ar suna, un gest ridicol.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Următoarea pagină