|
Alături de Centrul Pompidou se află Atelierul lui Constantin Brâncuşi, pe care marele sculptor român l-a lăsat moştenire statului francez. Studioul este accesibil cu biletul de intrare în Muzeu (30 F) şi păstrează o colecţie unică a lucrărilor artistului, inclusiv uneltele sale de lucru, protejate cu un perete de sticlă circular. Când am intrat noi, un grup de studenţi, probabil de la Arte, stăteau într-un ungher, impasibili la vizitatori, şi făceau schiţe după sculpturile artistului. Am interpretat devoţiunea şi concentrarea lor ca un omagiu adus lui Brâncuşi, omagiu din care însă nu cred că sentimentul naţional românesc se poate alimenta fără a-şi pune anumite întrebări. Valoarea creaţiei lui Brâncuşi este proiectată în universalitate, acolo unde multe din achiziţiile specificului nostru naţional ezită să se resoarbă, nu numai din lipsa unor "căi de acces", furnizate de marile spirite, cât mai ales din cauza unei mentalităţi de autarhie politică şi culturală, greu de dislocat. Tot aici, sunt şi câteva instalaţii electronice, video, computere cu informaţii despre Brâncuşi şi despre prietenii săi de la Paris. Pentru cineva grăbit şi mai puţin cunăscător al biografiei sculptorului, datele pe care le găseşte acolo îi spun foarte puţin despre originile româneşti ale lui Brâncuşi. Mai toţi care trec pe aici - cu excepţia românilor - îl consideră un artist francez.
Vitalie Ciobanu: La Centrul Pompidou asist la o dezbatere pe tema: "Les intellectuels europйens face а l'Autriche", organizată de Revista vorbită a Centrului, în colaborare cu Mission 2000. Participă patru scriitori din Expresul Literar: Andrбs Ferenc Kovбcs, Sylvia Treudl (Austria), Dubravka Ugresic din Croaţia şi Kamiel Vanhole din Belgia. Doi invitaţi din Paris - regizorul Costa Gavras şi Natacha Michel, scriitoare şi filozof. Doi moderatori: Marianne Alphant şi Roger Rotmann. În sală - surprinzător de puţină lume. Sunt mai agreate, probabil, subiectele strictamente culturale.
Tema discuţiei este de o actualitate ardentă: prezenţa în guvernul de la Viena a unui curent extremist şi xenofob, care contrazice principiile democratice fondatoare ale Uniunii Europene. Sylvia Treudl declară că există mulţi intelectuali, muzicieni, artişti în ţara sa care se opun oficialităţilor de la Viena. Dubravka Ugresic observă că de fiecare dată când vorbeşte cu cineva dintr-o ţară estică, "naţionalistă", intelectualii respectivi îi răspund: "nu înţelegeţi problemele noastre, istoria noastră, specificul, motivele adânci. E complicat să transpui definiţii abstracte pe un teren concret." Aşa se justifică toate extremismele - zice ea. Are dreptate, însă la fel de adevărat este faptul că nu poţi împărţi automat lumea în alb şi negru. După căderea Cortinei de Fier, o dicotomie de acest gen constituie un abuz simplificator. În caz contrar, tranziţia în statele ex-comuniste ar fi fost floare la ureche. În ce priveşte intoleranţa, Dubravka Ugresic evocă situaţia ţiganilor şi subliniază că trebuie să identificăm sursele de neofascism în Europa, care ia forme mutante în Croaţia, Serbia, Ungaria, Slovenia, România. Andrбs, ungurul nostru, spune că este convins că nu toţi austriecii sunt extremişti, şi se declară împotriva culpabilizării colective, ca minoritar ce este. Fisura care s-a produs în Austria ar putea interveni şi în România, în Balcani, oriunde, adaugă el. Moderatoarea se grăbeşte să liniştească asistenţa spunând că nimeni nu vrea să culpabilizeze Austria ca ţară şi că reuniunea scriitorilor din Trenul Europei îşi propune mai degrabă să pună întrebări şi să caute răspunsuri, de pildă: ce aşteaptă intelectualii austrieci de la confraţii lor europeni. Gosta Gavras: e nevoie de dezbateri permanente pentru a sensibiliza opinia publică împotriva revanşei naţionaliste. La Paris facem mereu acest lucru. Revine Sylvia Treudl pentru a-l acuza pe cancelarul Schlussel, care a iniţiat coaliţia cu Haider. Schlussel, liderul partidului conservator, este adevărata problemă, conchide ea. Natacha Michel vorbeşte mult şi foarte repede şi tinde să monopolizeze discuţia, să o plaseze într-un plan teoretizant. Ceilalþi invitaþi schimbã priviri între ei. Dar nimeni nu rosteºte o vorbã despre pericolul... neocomunismului în Europa de Est, ai cărui exponenţi au preluat sloganurile naţionaliste. Un asemenea hibrid ideologic s-a produs în ţările în care nu a avut loc o adevărată decomunizare, imediat după 1989: fosta Iugoslavie, România, spaţiul post-sovietic, în frunte cu Rusia. Deloc întâmplător, acestea sunt exact şi ţările în care Occidentul a avut cea mai slabă implicare. În alte state din zonă comunismul are o orientare declarat pro-rusă: Belarus, Republica Moldova.
Am plecat de la dezbaterea organizată la Centrul Pompidou mai mult dezamăgit decât edificat. M-ar fi interesat o discuţie nu atât în jurul efectelor, previzibile şi în desfăşurare sub ochii noştri, cât în jurul cauzelor profunde ale derivei politice de la Viena, aş fi dorit să aud răspunsuri la întrebarea fundamentală: de ce într-o ţară civilizată şi prosperă ca Austria a apărut fenomenul Haider? În locul acestor incizii pe un anume mental colectiv, a răsunat un rechizitoriu superficial, participanţii la dialog s-au mulţumit să reia idei generale, să formuleze avertismente de manual, care nu implică nici un risc pentru ei. Şi, din păcate, nici un progres pe calea cunoaşterii.
|
Vasile Gârneţ & Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului