"Cronica unui periplu literar (IV)" - Jurnal pe două voci (5)

Pe terasa cu parapet, spre care dau geamurile mari ale sălii de ceremonii, destulă lume încearcă să-şi consume mai plăcut timpul afectat alocuţiunilor oficiale. Mai ales că este foarte cald, iar priveliştea curţii cu portic de jur împrejur trezeşte încântare. Aici intru în vorbă cu un coleg de tren, gruzinul Giorgi Achwlediani. Ajungem din aproape în aproape la situaţia din Cecenia şi la relaţiile gruzino-cecene, care sunt destul de încordate, zice el. Sigur că ruşii fac atrocităţi în Cecenia, dar şi musulmanii ăia sunt nişte fiare, de fapt, adaugă Giorgi. "Ei i-au susţinut pe separatiştii abhazieni, şi au tras în noi. Asta nimeni nu le-o poate ierta". Războiul actual din Cecenia este precedat de o istorie a raporturilor deloc armonioase între seminţiile Caucazului (ceea ce o ştiam, chiar dacă nu în detaliu). La observaţia mea referitoare la asasinarea lui Gamsahurdia ºi la tendinþa conciliatoare a georgienilor faþã de ruºi, care pare sã se explice prin creºtinism, Giorgi nu se opune, dar apeleazã la un argument... estetic: "Uite la femeile cecene şi la femeile gruzine, la bărbaţii ceceni şi la bărbaţii gruzini - noi arătăm cu totul altfel, avem trăsături mai blânde şi, desigur, un comportament mai conciliant poate, mai diplomatic în relaţiile cu Rusia, pentru că noi avem ce pierde, noi avem o cultură şi o civilizaţie în spatele nostru, în timp ce cecenii nu au decât tradiţia răzbunării prin sânge." Simt că este o zonă în care interlocutorul meu se simte stăpân (cum aş fi fost şi eu dacă discutam despre Transnistria, de pildă), şi e foarte motivat să vorbească aşa, mai ales că, se pare, un prieten al său a fost ucis de ceceni în războiul abhazian. În altă ordine de idei, Giorgi îmi spune că este cronicar sportiv şi că a fost la Campionatul European de fotbal din Anglia, în 1996, unde a ţinut cu România, care a avut atunci o prestaţie nu tocmai grozavă (a părăsit competiţia încă din faza grupelor), dar îi place fotbalul românesc, pe care îl consideră foarte tehnic şi fin, şi speră ca la Euro 2000 românii să facă o figură mai frumoasă. Această postură de cronicar sportiv, suprapusă pe cea de prozator - ceea ce este Giorgi -, mi s-a părut interesantă şi pasionantă, creând dintr-un autor de literatură, un personaj în carne şi oase!

Tot la Ministerul Culturii, printre numeroşii invitaţi, fac cunoştinţă cu doamna Ţepeneag. E foarte politicoasă, mă întreabă de Trenul Scriitorilor, cum am călătorit până acum, dacă ne place, discutăm despre situaţia din Moldova - o îngrozesc deconectările de energie electrică de la noi, ştie cât de greu este. Îi dau două Contraforturi şi un exemplar din cartea mea. Ne despărţim cu speranţa unor vremuri mai bune.

Vasile Gârneţ: La biroul Misiunii franceze a lui Literatur Express 2000, pe strada Operei, în proximitatea Palatului Regal. Ne revedem cu colegii din România. Andrei Bodiu, şi el întâia dată la Paris, e entuziasmat ca şi noi. Urc la etajul patru, la calculatoare, să-mi citesc poşta electronică. Un mesaj de la Chişinău, de la Ana, altul - de la Mihai Vakulovski, care îmi trimite şi câteva întrebări pentru un interviu. Îmi pune - parcă pentru a-mi declanşa spiritul critic virulent - şi o întrebare despre fotbal, că tot e în plină desfăşurare Campionatul european. Nu cred că e o premisă bună pentru un dialog despre poezie şi generaţia optzeci, mai ales că acum opinia mea despre Hagi e una demolatoare, iar Mihai îi poartă, deşi potolită, o admiraţie constantă. Va trebui să amânăm interviul pentru când mă întorc la Chişinău... Citesc pe Internet câteva titluri din ziarele româneşti. Mare luptă pentru primăria Bucureştiului. Traian Băsescu, poreclit la Chişinău "Popey marinarul", frust şi vulgar ca de obicei, îl atacă virulent pe Adrian Năstase. Acesta din urmă intenţionează să-l dea în judecată. Un adevărat scandal de operetă, cu un final previzibil: cei doi se vor împăca şi se vor ierta reciproc.

Vitalie Ciobanu: O promenadă pe Champs-Elysйes - cel mai lung bulevard din Europa - constituie elementul obligatoriu al unui sejur la Paris. Începe din Place de la Concorde şi se încheie cu Arcul de Triumf din Place de l'Etoile-Charles-de Gaulle, a cărui replică mai mică o avem la Bucureşti. Când ajungem noi acolo, bulevardul, pe toată lungimea lui, e pavoazat cu drapele ale Franţei şi ale unei ţări arabe: alb-verde, cu semiluna şi steaua suprapuse. Voi afla în aceeaşi seară la ştiri că trebuia să sosească preşedintele Algeriei în vizită oficială. "O relaţie privilegiată", cum se spune şi pe la noi, sugerându-se când Rusia, când România, în funcţie de interesul politic subsumat acestei sintagme. Am vãzut de câteva ori în viaþa mea fragmente din parada militarã de 14 iulie de pe Champs-Elys?es, la televiziunea românã, încât faptul cã trec eu însumi pe acele largi trotuare îmi dã senzaþia de teleportare... televizată - sunt unul din nenumăraţii omuleţi care mişună pe micul ecran, figurant anonim într-o emisiune de actualităţi la care priveşte, undeva, departe, o familie reunită la masa de prânz. Magazine de lux, cinematografe, mari restaurante, sedii ale unor importante companii aeriene şi, un amănunt important pentru noi, birouri de schimb valutar cu cel mai avantajos curs de schimb al dolarului din câte am întâlnit până acum la Paris.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Următoarea pagină