"Cronica unui periplu literar (IV)" - Jurnal pe două voci

Vasile Gârneţ: La Paris, în gara "Montparnasse", ajungem la orele 14.30. Cobor din tren cu un fel de teamă amestecată cu o nestăpânită curiozitate: cum voi găsi oraşul despre care am citit mai multe cărţi, prin care m-am plimbat imaginar de atâtea ori? Nu mă las influenţat de ceea ce văd în gară, de fapt încerc să privesc cu o veselă superficialitate în jur, păstrându-mi ochiul şi creierul pentru alte imagini şi peisaje, care să-mi confirme mitul Parisului... Sunt peste treizeci de grade la soare şi, până se va da semnalul de îmbarcare în autobuzele ce ne vor duce la hotel, trebuie să asistăm, la fel ca la Bordeaux, la spectacolul poetic oferit de Cabaretul literar "La Transcontinentale". Reacţia poeţilor care îşi aud numele rostite - de fapt stâlcite - de actorii francezi este copilăros-entuziastă, în ciuda oboselii de drum acumulate. Poeta vanitas! Vom putea oricând spune că numele nostru a fost rostit pe o scenă la Paris, că n-am trecut anonimi prin oraşul lui Proust şi Renй Char. Parcă pentru a "desolemniza" atmosfera, Andrei Bodiu, ca de fiecare dată inspirat în momentele când frontiera dintre sublim şi ridicol e abia sesizabilă, spune în limba rusă: "Ia balşoi paăt pastmadern!", o rusă de tot hazul, "însuşită" de la studenţii basarabeni care au trecut pe la filologia braşoveană.

Un ziarist francez mă întreabă ce ţară reprezint şi dacă am mai fost la Paris. Nu, n-am fost. Am construit comunismul, n-am avut timp pentru călătorii. Îl invit să vadă cum arată comunismul în Republica Moldova... Ziaristul îmi zâmbeşte, vădit încurcat. Nici eu nu pot să-mi explic nervozitatea mea veselă, derutantă şi destul de abruptă. Că doar nu mă "răfuiesc" cu primul ziarist francez ieşit în cale, numai că mi-am însuşit prejudecata cum că majoritatea dintre ei împărtăşesc vederi de stânga, socialiste, iar mie mi se acreşte când aud de socialism şi comunism. Mi-a rămas în memorie chipul epuizat de timp al lui Eugиne Ionesco din filmul lui Gabriel Liiceanu, dramaturgul spunând că Parisul anilor '60,'70 era plin de goşişti - fiinţe vizionare care priveau cu admiraţie spre imperiul sovietic (unde se experimenta pe oameni) şi care îi declarau drept duşmani pe acei - foarte puţini - care nu cădeau în aceeaşi contemplaţie admirativă... Dar poate că jurnalistul pe care l-am întâlnit eu nu avea vederi socialiste?... Fenomenul globalizării şi, mai ales, crahul comunismului, a mai diluat, sper, ideologia stângistă a intelectualilor francezi.

Conflictul moravurilor şi prejudecăţilor est-vest este ilustrat, chiar aici, în gara "Montparnasse", de o dispută aprinsă între prosperul scriitor din Azerbaidjan, Chingiz Abdullayev, şi attendent-ul turc - femeia zgomotoasă şi posesivă, care îi reproşează acestuia că n-o informează ce face şi că, în general, "funcţionează" după un program greu de urmărit. De pildă, aseară, la Bordeaux, pe la 22.30, l-a căutat în camera de la hotel, să-i amintească detaliile plecării spre Paris, dar nu l-a găsit. Unde umblă?... Chingiz îi răspunde nervos că este un om liber, face ce vrea, iar aici, în Franţa, unde a fost de atâtea ori şi are un agent literar, chiar nu doreşte să fie dădăcit. Turcoaica nu se lasă, ţine să aibă ultima replică şi să puncteze decisiv. Spune ceva de genul: voi, cei din est, chiar trebuie să fiţi urmăriţi. Veniţi dintr-o zonă în care KGB-ul a racolat rodnic şi printre scriitori, iar misiunea unui agent nu se încheie o dată cu schimbarea regimului politic. În acest moment al disputei, elegantul Abdullayev şi-a permis să înjure gros în limba turcă. Femeia, sulemenită din abundenţă şi îmbrăcată ţipător - rochie galbenă, pălărie roşie şi un trandafir mare de aceeaşi culoare la piept -, când a auzit înjurătura (pe care, se pare, chiar o aştepta), a avut reacţia cea mai previzibilă în cazul ei: a râs cu hohote câteva minute. Pe urmă s-a apucat să traducă în germană şi engleză, celor care au urmărit amuzaţi cearta, ce a "discutat" atât de aprins cu Abdullayev... Şi tot ea râdea cel mai zgomotos...

Vitalie Ciobanu: Spectacolul susţinut de cunoştinţele noastre de la cabaretul "La Transcontinentale" în gara Montparnasse mi s-a părut mult mai monoton şi mai monocord decât prima dată, la Bordeaux. Dar atunci, nu aveam de ales. În bătaia vântului rece, fusese singurul moment de divertisment care îţi mai reconforta starea interioară. Şi pentru noi, şi pentru actorii de pe podium. Aici, la Paris, noi, scriitorii din Trenul Literaţilor, nu mai suntem decât un mic grup dispersat printre alţi foarte numeroşi auditori - o adevărată mulţime care stă şi urmăreşte, pe şezute sau în picioare, această reprezentaţie. În capitala Franţei, aşa cum urma să ne convingem numaidecât, am căpătat o dimensiune mai apropiată de ceea ce eram în realitate: în oraş se desfăşurau simultan alte sute, poate mii de evenimente culturale, Literatur Express Europa 2000 era doar unul dintre acestea. Dar nu-i nimic, după Paris vom reintra în provincie, unde ne vom recăpăta repede aplombul, oblojindu-ne orgoliul afişat de la începutul călătoriei, feriţi de comparaţii dezavantajoase.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Următoarea pagină