"Cronica unui periplu literar (IV)" - Jurnal pe două voci (4)

Un alt punct de atracţie al Parisului aflat în preajma bulevardul Moulin Rouge şi Place Pigale. Un cartier întreg plin de sex-shopuri şi localuri deocheate. Îmi imaginasem totuşi altfel zona: mai cu şic, mai elegantă - or, atmosfera generală este de lupanare populare, generos accesibile...

Vasile Gârneţ: Schimbăm bani la un birou de lângă Tour Eiffel. O rată destul de dezavantajoasă - pierdem aproximativ cât pentru două beri şi va fi, se vede de dimineaţă, o căldură teribilă... Un bilet de urcat pe jos până la prima platformă a Turnului (57 metri), special amenajată pentru turişti, costă 18 franci. Poţi lua liftul, evident la un preţ mai scump, dar acolo e un rând mare şi, detaliu deranjant, am auzit nişte tipi vorbind ruseşte. Mai bine urcăm la pas, pentru a evita compania lui Serioja şi a Alionei - cuplu turistic din Pskov sau Taganrog, care nu se sinchisesc să înjure cu voce tare, convinşi că nu le înţelege nimeni porcăriile... Scări în spirală. E mult şi greu de urcat, în orice caz mai greu decât îţi imaginezi aflându-te jos. Depăşim câteva persoane care s-au aşezat pe trepte şi îşi liniştesc respiraţia, privind obosite la schelăria de fier şi blocuri de cabluri, care opturează complet peisajul de dincolo. Un peisaj splendid pe care îl admirăm şi de la nivelul doi al Turnului (115 metri), unde poţi urca numai cu liftul. Renunţăm să ne mai aventurăm şi la platforma a treia, situată la 274 metri înălţime, loc din care poţi scruta împrejurimile - în zilele cu o foarte bună vizibilitate - pe o rază de 70 km. Cel puţin aşa scriu pliantele turistice. Şi totuşi, imaginea Parisului noaptea, văzut de pe colina Montmartre, m-a impresionat mai mult.

Priveliştile văzute din Turn au în general o stilistică previzibilă, clasicistă: le Palais de Chaillot, şcoala militară şi uriaşul Câmp al lui Marte. Dar, curios detaliu, la nord, în depărtare, învăluite într-o pâclă, se văd building-urile înalte ale unui city supermodern, care pare să fi răsărit peste noapte în preajma vechiului, pitorescului şi culturalului Paris. Este Parisul financiar, care avansează într-un marş implacabil, ameninţând tihna şi dezinvoltura uşor iresponsabilă a urbei artistice.

Vitalie Ciobanu: Părăsim Turnul Eiffel cu satisfacţia unui vis împlinit. Suntem tentaţi să mergem pe jos de-a lungul Senei până în Rue d'Opera, la sediul Mission Literatur Express - locul fixat de întâlnire pentru manifestarea programată la orele amiezii. Dar timpul este prea scurt şi renunţăm la idee în favoarea metroului, conştienţi fiind că pierdem ceva impresii (Domul Invalizilor şi muzeul d'Orsay, între altele). Ieşim la suprafaţă în Place de la Concorde, care pare stânjenitor de largă, cu singura ei coloană în mijloc. Apoi, strada Rivoli - celebră pentru magazinele sale de lux, şi palatul Luvru, care rămâne în dreapta noastră, tot locuri pe care să stai şi să le descrii. Dar nu e cazul, au făcut-o alţii înaintea noastră, cu exces de detalii. Toată lumea s-a adunat deja la Mission 2000. Vom participa la o recepţie oferită de Ministerul Culturii şi Comunicaţiilor din Franţa în onoarea participanţilor la Trenul Literaturii. Instituţia se află la zece minute de noi şi este situată în fostul Palais Royal (o manifestare a republicanismului extrem). Traversăm o piaţă interioară, îngrădită de jur împrejur cu coloane. E frumos, nimic de zis. La etaj, sclipesc candelabrele de preţ, catifeaua roşie a draperiilor îţi fură privirea, lume multă - o fojgăială de nedescris. Evident, noi, scriitorii, suntem doar o parte, aproximativ jumătate, poate mai puţin, dintre cei prezenţi. Se fac probe de microfon, invitaţii formează un semicerc la o distanţă respectuoasă în faţa vorbitorilor. Figura centrală este aici doamna ministru, o femeie blondă, de vârstă mijlocie. Descopăr în ea o altă persoană decât cunoştinţa mea de anul trecut, de la Strasbourg, Catherine Trautmann, care participase la inaugurarea Podului Europei. Dar, mãcar existã o continuitate la nivelul prenumelui: o cheamã tot Catherine, însã... Tasca. Ţinută sobră, gesturi studiate, mai feminină decât predecesoarea sa, care mi se păruse destul de băieţoasă în alură. Printre vorbitorii grupaţi în jurul doamnei ministru se numără Thomas Wohlfhardt, diverşi oficiali locali, între care şi Jean-Jacques Aillagon, şeful comitetului organizatoric francez al proiectului. Încep să clipească blitzurile fotografilor - singurii meseriaşi care au privilegiul să se mişte nestingherit în spaţiul liber dintre asistenţă şi grupul de feţe simandicoase. Speech-ul doamnei Tasca nu conţine nimic surprinzător, cuvinte de bun venit, referiri la integrarea europeană: "... le mur qui coupait l'Europe en deux est tombй. Ceux de la construction commune, commencйe а six, se consolident de jour en jour. Aujourd'hui, avec quinze pays. Demain avec 25, ou davantage peut-кtre." Fraze frumoase, dar care nu obligă pe nimeni la nimic; oricum, noi, basarabenii, indiferent de schemele de extindere aplicate, vom fi lăsaţi pe dinafară. "...Votre voyage est а l'йvidence un symbole: d'inconnus les uns pour les autres que vous йtiez au dйpart, vous serez devenus, au terme du parcours, un groupe d'amis que la curiositй des diffйrences aura rendus chaque jour plus familiers. Soudйs par le compagnonnage de l'aventure. Vous reprйsentez ce que nous souhaitons pour l'Europe. Qu'elle devienne un ensemble, а la fois, coh?rent et divers..." Observ că toate vorbele legate de călătoria noastră ar fi putut fi scrise înainte ca Expresul Literar să fi pornit la drum. Mai mult: ele puteau fi rostite chiar şi dacă Trenul Scriitorilor rămânea în depou. Întotdeauna se vor găsi nişte artizani de metafore şi experţi în montarea de semnificaţii, care să garnisească discursul unui demnitar cu ce trebuie.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Următoarea pagină