Vasile Gârneţ

să ai răgazul unei contemplări
cum o igienă a sufletului

în vale curge domol râul Daugawa
peştii respiră la mal ca-ntr-o poveste
copiii lui Leons îi hrănesc cu cocoloaşe de pâine
se hârjonesc şi cântă-n letonă

stau singur în pacea silvestră a unei cabane
(cum îmi respect protocolul singurătăţii mele orgolioase!)
ascult cânturi gregoriene
citesc din scrisoarea naivă a prietenului meu monegasc
                                                                      Domenico
şi mă gândesc la triste şi dulci nimicuri
(de pildă la cele  trei viteze ale Europei
pe care Moldova mea nu le prinde nicicum)

e o după-amiază de duminică la Riga
cutia neagră a vieţii înregistrează acum
un urlet metafizic

Copilul teribil al cinematografului european, Lars von Trier (LvT), a suferit un şoc depresiv la începutul acestui an. Informaţia a apărut într-un interviu pe care von Trier l-a acordat unui ziar danez şi a fost preluată de agenţia AP. Regizorul a fost internat într-o clinică specială, însă nu s-a refăcut complet. „Mă simt ca o foaie albă”, afirmă LvT, care nu are încă puteri să revină pe platoul de filmare. „E o stare neobişnuită pentru mine. De obicei lucram în acelaşi timp la minimum trei proiecte”.  Medicii sunt şi ei rezervaţi, pronosticul cel mai optimist spune ca LvT ar putea să-şi reia activitatea după vreo doi ani de zile. „Nu poţi traversa o perioadă depresivă şi să lucrezi la un film”, recunoaşte şi LvT. Astfel rămâne suspendat proiectul cu „Antichristul”, un film în genul horror, primele filmări la care erau programate să înceapă în vara acestui an. Filmul îl înfăţişează pe Satan, nu pe Dumnezeu, drept creatorul lumii…
O veste tristă. Lars von Trier este unul dintre regizorii mei preferaÅ£i. “Europa”, “Breaking the Waves”, “Dancer in the Dark”, “Dogville”, “Manderlay”  – sunt câteva din filmele sale pe care le apreciez mult.

“Iată nişte note ale mele mai vechi despre Dogville:
Dogville (OraÅŸul câinilor) nr.1 în Top Ten-ul meu pe 2004, realizat de mereu imprevizibilul ÅŸi extravagantul regizor danez Lars von Trier, cel care a lansat „Dogma ‘95” (manifest suprarealist al restricÅ£iilor regizorale), pe care – nimic surprinzător – n-o mai respectă nici el. O dramă psihologică, cutremurătoare, în care Nicole Kidman (Grace) face cel mai bun rol al său de până acum. Subiectul e simplu: într-un orăşel de munte, în perioada Recesiunii americane (anii ‘40), se refugiază o tânără care e hăituită de mafie. Primită ÅŸi adăpostită la început de localnici,  fugara va deveni treptat (Trier îşi împarte ÅŸi acest film în mai multe capitole – 9 la număr ÅŸi un epilog) victima cruzimilor de neimaginat ale acestora… Un film fără decoruri, încărcat de convenÅ£ii – casele sunt desenate cu cretă pe podea, încât mulÅ£i vor cataloga – greÅŸit, mă grăbesc să replichez – Dogville drept un „spectacol de teatru filmat”… O capodoperă care, evident, nu trebuie povestită, ci privită, eventual de mai multe ori. Un film notat de mine cu 9,5/10. Cum bine se înÅ£elege, 10/10 va lua doar filmul meu…

 la început n-au regizat nimic
cadrul natural era tocmai potrivit
era frig, bătea vântul şi era întuneric
noi trăiam programaţi pe coşmar
număram morţii, le puneam câte
o lumânare aprinsă în gură, fumegau
cu restul lor de suflare ascunsă în trupuri
şi se răspândea o lumină
ca într-un film despre o supremă tragedie
                                         colectivă

rămâneam încă destul de atractivi
pentru cei care veniseră să ne vadă
doar mici şi neînsemnate schimbări de decor ne ceruseră
“e prea multă lumină, mai stingeţi un mort!” ne strigau
sau: “să fie firesc, că se transmite în direct pe CNN”
şi uite aşa noi ne trăiam viaţa şi ei ne filmau

apoi ei şi-au schimbat echipele frumos îmbrăcate
nou-veniţii (între care câţiva ne vorbeau limba) au spus
că vor să pună mai multă dinamită
artistică în treaba asta
unul care ţinea întotdeauna o carte subsuoară
(de parcă verifica mereu, confruntând realitatea
cu cele scrise) ne-a citat o dată din René Char:
“ceea ce nu vine pe lume ca să tulbure ceva
nu merită atenţia noastră”
tot el a avut ideea să se pună ca fundal
muzical imnul RM fără cuvinte

de atunci răsună neîntrerupt muzica asta sfâşietoare
probabil că o auziÅ£i uneori ÅŸi dumneavoastră…

lente cortegii
un pod peste ape
glasul frumos al flaminului
descrie sapienţa…

dinspre leprozerie
un urlet decorează cerul

Avem comentatori ÅŸi analiÅŸti politici buni, unii excelenÅ£i, pe care îi citesc în fiecare noapte până la ore târzii. Există, e drept, ÅŸi destule trompete ÅŸi fluieraÅŸe în presă care manipulează ÅŸi intoxică creieraÅŸul românului. ÃŽntr-un fel se vede România în “Evenimentul zilei”, “Cotidianul”, “România liberă”, altfel arată Å£ara în “Ziua”, “Jurnalul naÅ£ional” ÅŸi “Adevărul”… Nu mai umblu cu telecomanda, că peisajul e ÅŸi mai derutant…
O lectură edificatoare, întotdeauna reconfortantă şi plăcută pentru mine este Bref-ul semnat de Tia Şerbănescu în „Curentul”: scurt, esenţial, sclipitor, actual – aproape urgent, fără note false şi cu umor… I-am spus, acum câţiva ani, că-mi place cum scrie şi s-a bucurat. Îi mulţumesc şi în această pagină şi îi doresc să aibă cât mai mulţi cititori. Îi merită…

Iată un Bref:

Acute

Tia Serbanescu

Campania electorală actuală a intrat în fază acută iar faptul că foloseÅŸte reÅ£ete expirate nu e câtuÅŸi de puÅ£in un semn că va conduce la însănătoÅŸirea participanÅ£ilor. Virusul Kondyakov (semnalat de preÅŸedintele Băsescu) a blocat deja mesajele premierului Tăriceanu ÅŸi ale dlui Radu Stroe care s-au contrazis în declaraÅ£ii pe marginea prezenÅ£ei acestuia la Palatul Victoria. Dacă dl Tăriceanu a preluat placa stricată a dlui Guşă privind îmbunătăţirea relaÅ£iilor economice în scopul ieftinirii gazelor – ca ÅŸi când Rusia ar da gaz ieftin pe degeaba cuiva! – dl Stroe a mărturisit că oaspetele rus ÅŸi-a oferit serviciile pentru sezonul electoral. Varianta dlui Stroe sună mai Bîstroe: generalul Kondyakov, în multipla sa calitate de kaghebist, mesager al oligarhilor ruÅŸi, mason, consilier al lui Putin ÅŸi consultant politic, acoperă perfect toate unghiurile pentagonului coaliÅ£iei. Avertizat asupra contradicÅ£iei între declaraÅ£iile guvernamentale, premierul a explicat că dl Stroe n-a înÅ£eles bine discuÅ£ia fiindcă nu ÅŸtie engleza. Se pare că cei doi liberali nu mai ÅŸtiu bine nici limba română din moment ce nu se mai înÅ£eleg nici între ei ÅŸi nici cu electoratul. Citat ÅŸi el printre interlocutorii lui Kondyakov, dl Iliescu a tăcut mâlc (cum a făcut în ultima vreme) lăsându-l pe dl Geoană să ia foc acuzând această “intoxicaÅ£ie sinistră” ÅŸi lăudându-se că dânsul “lucra pentru integrarea în NATO” pe când “Băsescu se juca cu bărcuÅ£ele”. Acum se joacă dânÅŸii cu România – căci “lecÅ£ia” pe care dl Iliescu a Å£inut să i-o dea dlui Băsescu din pricina dosarelor revoluÅ£iei ÅŸi mineriadelor ne costă deja prea mult. ÃŽn plus, nimeni n-a învăţat nimic bun din ea. Dl Boc, de pildă, a anunÅ£at că PD strânge semnături pentru modificarea ConstituÅ£iei ÅŸi dizolvarea Parlamentului dacă preÅŸedintele câştigă referendumul intentat de cei 322 de aleÅŸi. AnunÅ£ul dlui Boc se înscrie în seria loviturilor oarbe. ÃŽntâi, că nu e bine să zici hop până n-ai sărit referendumul. Legea acestuia a fost astfel modificată încât permite demiterea preÅŸedintelui cu majoritatea votanÅ£ilor (art. 10) dar ÅŸi invalidarea referendumului dacă preÅŸedintele câştigă fără participarea majorităţii celor înscriÅŸi pe listele electorale (art. 5). Dublul standard statuat în aceeaÅŸi lege arată că megacorupÅ£ia nu se dă în lături de la nimic. Plus că listele cu semnături ajung tot în Parlament care n-o să-ÅŸi voteze propria dizolvare. Sarcastic, dl Orban a considerat propunerea drept “o copilărie” prin care “ar însemna să pedepsiÅ£i o clasă politică întreagă fiindcă un copil a spart geamul”. AÅŸa e: un copil a spart geamul dar clasa a spart ÅŸcoala, justiÅ£ia, a spart economia ÅŸi a spart Å£ara.
 

fără solemnitate discutam cu Ioana
despre valoarea terapeutică a iluziei
beam ceai dintr-un uriaÅŸ samovar rusesc
la masa rotundă pe rotile, în locul
cu lumină de la fereastră,
un loc numit al umorilor noastre

(mi-am zis că e o scenă
despre care îmi voi aduce mereu aminte
mai şi completând-o de fiecare dată
aÅŸa cum faci note pe marginea unui text
de pildă: în amintirea mea viitoare
masa pe rotile va simboliza spiritul ambulant
                                                 al epocii
samovarul rusesc – influenÅ£a slavă
ceştile albe cu mânere largi
comode ÅŸi de aceea burgheze – evadarea noastră
în lumea liberă – o primăvară la Berlin cu Irina, Grig ÅŸi Emil -
ÅŸi tot aÅŸa mai departe)

deci aşa stăteam şi discutam cu Ioana
în anonimatul trufaş al unei bucătării
afară era linişte, din când în când mai
înjura duios vreun românaş toropit de căldură
dar degeaba, degeaba
normalul avea aceeaÅŸi presiune egalizatoare
şi comunismul nu se grăbea deloc
să se retragă în literatura de specialitate…

ce regie sticloasă!
singurătatea aceasta ascunde
traume profunde m-am gândit
şi simţii o dorinţă să scriu tragic
în numele vostru

Un interviu în evz cu poeta Angela Marinescu. Îmi amintesc că acum vreo 15 ani, la Neptun, la o întrunire a scriitorilor romani de pretutindeni (mă rog, Basarabia regăsită şi alte sintagme sforăitoare…), Angela Marinescu ne-a sfătuit (eram vreo 5 scriitori de la Chişinău)…, ne-a recomandat, ne-a cerut să ne schimbăm numele. „N-aveţi nici o şansă în literatura română cu numele voastre”… Am discutat în contradictoriu, aproape ne-am certat… A doua zi mi-a spus că i-au plăcut versurile mele, aşa că pot să-mi păstrez numele… Am râs, a râs şi ea, dar foarte puţin…
ÃŽmi place poeta Angela Marinescu. ÃŽntotdeauna o citesc cu interes ÅŸi – recunosc – cu o uÅŸoară înfrigurare… 

Un interviu cu Orhan Pamuk, „nobelul turk”, cum îi spunem în redacţie la „Contrafort”, în săptămânalul german Der Spiegel. Pamuk a terminat un nou roman, „The Museum of Innocence” (“Muzeul inocenţei” – să vedem pentru ce titlu vor opta cei de la Curtea Veche), la care a lucrat – atenţie! – 10 ani. Nu oferă prea multe detalii despre roman. Subiectul e contemporan, începând cu anii 80 ai secolului trecut şi până în zilele noastre. Patimi şi iubire neîmpărtăşită la Istanbul. Eterna interogaţie în versiune turcească: ce este iubirea?
Interviul e mare, complex, nu sunt evitate nici subiectele politice, aşa că îl voi traduce pentru cititorii Contrafortului.

ziua memoriei aÅŸa i-am spus
tristeţea mocnea sub fiece secvenţă
câţiva (poate scriitorii gruzini) improvizaseră un cor
şi cântecul imprima chipul acelor locuri

mai era şi o nemăsurată poezie a aşteptării:
tinerii desculţi în iarbă învăţând meditaţia
şi secretul ruginii…
fetele care duceau hârdaie cu apă într-un
loc numit al tăcerii…
apoi muzeul războiului în care coşmarul încremenise:
vocile celor uciÅŸi ca un refren al acestui secol
poezia lui Francis Ledwidge care nu mai salva nimic

mai târziu, înspre seară
am mers să ascultăm troparul

Din nou despre Vladimir Nabokov…
Presa engleză şi americană (vezi aici) a lansat mai demult zvonul că ultimul roman al lui Nabokov, neterminat şi nepublicat, ar putea fi distrus, aşa cum a cerut prin testament chiar autorul Lolitei.  Dimitri Nabokov, fiul scriitorului, cântăreţ de operă, 73 de ani, a afirmat, contrazicând presa, că n-a luat încă o hotărâre în acest sens, aşa cum, mai înainte, nu se hotărâse să distrugă romanul nici soţia scriitorului, Vera. Varianta optimistă sună astfel: manuscrisul ar putea fi depus în arhiva vreunei biblioteci universitare sub garanţia că nu va avea nimeni acces la el. Nici specialiştii… „Poate peste vreo 50 de ani” – a lăsat o speranţă Dimitri Nabokov. (Mă gândesc că doar un „cititor/cititoare terorist(ă)” mai longeviv(ă) ar putea să citească romanul şi pentru noi, ca acolo, de fapt dincolo, să ni-l povestească).
Ce se ştie despre acest manuscris nabokovskian? Este o istorie de dragoste, în mare parte autobiografică, cu titlul „The Original of Laura”, şi numără vreo 30-40 de pagini într-o redactare finală, pagini care sunt păstrate într-o bancă din Elveţia. Cântăreţul de operă Dimitri Nabokov mai adaugă: „The Original of Laura” ar fi putut fi cel mai strălucit roman al lui Nabokov, chintesenţa talentului său creator”.