Vasile Gârneţ

Dacă Dumnezeu există şi le potriveşte pe toate, aşa cum se spune, atunci cred că a greşit cumplit.
A murit Cristina, nepoata şi fina mea. Avea 22 de ani, era frumoasă şi bună.

Aveţi grijă de voi şi de cei apropiaţi.

Voi lipsi un timp de pe blog.

 E titlul unui poem de Liliana Armaşu, care a publicat un frumos grupaj de versuri în ultimul număr de Contrafort pe anul 2009. Sumarul revistei a fost încărcat pe site: http://www.contrafort.md/

Să nu vă simţiţi singuri. Lectură plăcută!

Sărbători liniştite şi senine!

Åži un Mozart care-mi place muult, muult -

 http://www.youtube.com/watch?v=OB9R-wy62_w

Dan Puric, „actorul-profet”, este una din vocile delirului românesc din ultimii ani: impostură misionară, superficialitate ideatică, autohtonism reacţionar, confuzie a reperelor, obscurantism religios (ortodox) împachetat într-o retorică populistă, lipsă de măsură… Andrei Pleşu l-a surprins, memorabil, într-o tabletă a sa de-acum câţiva ani.

Citat: “…Apare, din când în când, la televizor şi vorbeşte patetic despre „neam”, despre „credinţa omului simplu” şi despre Iisus Hristos. Mă frapează, de fiecare dată, subtonul de impostură, falsul acestui tip de discurs, semidoctismul lui, încântat să manipuleze grandilocvent cele mai obosite locuri comune ale retoricii naţionale: noi care am suferit, noi pe care „ei” vor să ne distrugă, noi care suntem creştini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuţi, noi care doinim, jelim şi învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate şi cu un fel de sfătoşenie şugubeaţă, pastişând, fără har, stilul Petre Ţuţea.”

Vine Crăciunul. Åži ca de obicei, în preajma „sfintelor sărbători”, începe sezonul lui Dan Puric – mare specialist în naÅŸteri, învieri, virtuÅ£i româneÅŸti, revelaÅ£ii transcendentale, cititul semnelor, ritualuri taumaturgice… Până când Robert Turcescu îşi va ÅŸlefui întrebările „încuietoare” pentru un nou talk-show, Dan Puric perseverează în coloane de ziar. ÃŽntr-un interviu din Adevărul (link – http://bit.ly/89IEV1), „actorul-misionar” îşi interpretează cunoscuta-i partitură: îi blamează pe intelectualii europeniÅŸti (munciÅ£i de spirit dilematic) ÅŸi demonizează Occidentul pervertitor de tradiÅ£ii străbune. Dar ceea ce mi-a reÅ£inut atenÅ£ia în mod special este elogiul adresat lui… Putin, fostul preÅŸedinte al Rusiei, actual premier. Iată fragmentul:
Adevărul: Aţi identificat vreun intelectual public care să adere la ideile şi la setul de valori pe care le promovaţi?
Dan Puric: Nu, sunt oameni pe care îi cunosc, dar nu sunt de prim-plan, în sensul public. Stau în subteran, pentru că le e frică. Åži cred că sunt ÅŸi amorÅ£iÅ£i, săracii. Åži-au pierdut reflexele. Nu mai e „trendy”. N-ai văzut că dacă îţi iubeÅŸti Å£ara eÅŸti etichetat drept „naÅ£ionalist”?! Åži ce dacă eÅŸti naÅ£ionalist? Ce, Putin nu-i naÅ£ionalist? Am văzut în Rusia cât de mult îl iubeÅŸte poporul pe Putin. Pentru că ăla Å£ine cu Å£ara. (…)

Întâmplarea face (n-a fost deloc alegerea mea!) să cunosc mai bine decât Dan Puric realităţile regimului Putin. De aceea afirm:
este stupefiant cum poţi să defineşti drept patriotism transformarea Rusiei într-un stat poliţienesc, criminal-oligarhic, suprimarea presei libere, anularea alegerilor (iar atunci când mai sunt admise – alegerile preşedintelui şi cele pentru Duma de Stat – sunt trucate într-un mod odios), declanşarea unor războaie chiar pe teritoriul Rusiei, omorârea copiilor de la Beslan, gazarea propriilor cetăţeni capturaţi de rebelii ceceni în teatrul „Nord-Ost” de la Moscova, asasinarea jurnaliştilor incomozi, tolerarea tendinţelor fasciste şi xenofobe, joncţiunea dintre stat şi clericalismul kaghebist, subvenţionarea separatismelor în fostele republici sovietice – azi state independente (Moldova, Georgia, Ucraina), şantajul cu gaze la adresa Europei, subminarea solidarităţii transatlantice (şi, pe cale de consecinţă, sabotarea emergenţei valorilor occidentale spre Est) ş.a.m.d. Toate acestea se leagă indisolubil de numele lui Putin. Istoria va caracteriza „epoca Putin” drept o perioadă nefastă pentru Rusia postsovietică, în care au fost suprimate metodic puţinele libertăţi cucerite/legitimate în mandatele lui Boris Elţîn. Faptul că în sondajele de opinie Putin este declarat lider-maxim se datorează televiziunilor controlate, terorii declanşate de serviciile secrete, campaniilor de defăimare a opoziţiei democratice şi a lumii occidentale, în speţă denigrarea Americii – eternul pericol extern, inamicul care vrea să îngenuncheze Maica Rusie… Şi „ratingul” lui Ceauşescu bătea spre sută la sută, dar asta nu însemna că poporul român îl iubea cu adevărat.

AÅŸa se va întâmpla în mod cert ÅŸi cu Putin. Balonul umflat de propaganda premierului judocan va plesni la prima adiere de schimbare autentică… AÅŸ vrea să-l aud atunci pe Dan Puric – aprodul voluntar al premierului rus – cum îşi va justifica uluitoarea cecitate politică ÅŸi aderenÅ£a la un asemenea model monstruos pe care încearcă să-l vândă românilor.

Doamne fereşte! 

Gâdea n-a înÅ£eles nimic. Stan-laptop a spus că “asta-i ÅŸi ideea” ÅŸi a făcut un schimb de priviri ironice cu analistul (fără de partid) Ciuvică, care era deja nervos că emisiunea se împotmolise în chestiuni ezoterice…

Iată linkul:

http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-12-17&id=47410

the summer days when we dabbled in automatic writing
our new integument still showed the graft
of what we had been before
but now we were sooner sentiment and desire

“I’d like to write a book that would shut those idiots up
stop them from devouring the world” said Andrei
and kicked the rock on which we sat huddled

“dignity alone gives rise to the free man…” he went on
in no way connected to Adrian, it was just that he always used to say
words long in the pondering

“it is courage only when you have no hope” said
Vitalie irrevocably tangling things up just when everything
had seemed to be coming together under the sign of exclamation
and perspective

that summer the more impressionable leapt into the waves
so as to die in a beauty spot such as Cascais really was
others, the majority, remained on the shore and contemplated
philosophically their failure

 

Translated by Alistair Ian Blyth

Poemul original poate fi citit aici:

http://www.contrafort.md/vasilegarnet/?p=27

Observator cultural şi Cotidianul au publicat - în traducere - discursul Hertei Müller la primirea Premiului Nobel.
“Orice cuvânt ÅŸtie ceva despre cercul drăcesc”  – http://bit.ly/56dxc7

A apărut nr. 11-12, noiembrie-decembrie, al revistei Contrafort. De mâine, 3 decembrie, revista poate fi găsită în chioşcuri la Chişinău şi în întreaga ţărişoara:
Din sumar:
- O carte în dezbatere – Sex & Perestroika de Constantin Cheianu (cronici de Vitalie Ciobanu şi Grigore Chiper);
- Reflecţii despre anul politic şi cultural 2009 (Opinii de Vasile Gârneţ, Nicolae Negru, Maria Şleahtiţchi, Constantin Cheianu, Valentina Tăzlăuanu, Leo Butnaru, Vitalie Sprânceană);
- In memoriam Claude Levi-Strauss (comentariu de Oleg Bernaz);
- Versuri de Liliana ArmaÅŸu, Ioana Ieronim, Grigore Chiper;
- Etica memoriei – comentariu de Tamara Cărăuş la o carte de Monica Lovinescu;
- Chestionar Contrafort: D e ce îşi pune omul întrebări? (Participă: Dumitru Radu Popa, Marcela Benea, Lucian Dan Teodorovici, Emilian Galaicu-Păun, Simona-Grazia Dima, Bogdan Creţu, Daniel Cristea-Enache, Marius Chivu);
- Proză de Val Butnaru, Carmen Firan, Vladimir Beşleagă;
- Lidia Nasinec: Jurnal la Praga;
- Literatura germană contemporană: Ingo Schulze;
- Despre lansarea la Chişinău a unei cărţi de Vasile Ernu;
- Julia Richter: Mariana Codruţ şi rechinii pitiţi sub trufe;
- Cartea de istorie, rubrica de Alexandru-Florin Platon;
- Cosmograme de Leo Butnaru (Apostolul, teologul ÅŸi palimpsestul);
- Trenduri de Marcel Gherman (Egotrip: ÃŽntre Hitchcock ÅŸi Verhoeven);
- Constantin Acosmei – Germania. O poveste de toamnă (ciorna unui interviu ratat);
- Jurnal american de Vitalie Sprânceană (Socialism de Potomac);
- Vladimir Bulat: Scurt periplu dobrogean;
- Lecturi de Alexandru Burlacu (Aliona Grati ÅŸi dialogistica romanului basarabean);
- „Laura” lui Nabokov;
- Cronica traducerilor de Răzvan Mihai Năstase (Roberto Bolano, Târfe asasine);
- Meridian: Jiri Pehe: Căderea din turn;
- Semnal: Philip Roth, Pastorala americană; Trei poeţi ruşi în traducerea lui Leo Butnaru (Viaceslav Kuprianov, Aleksandr Tkacenko, Ivan Ahmetiev); Şerban Foarţă, Nu ştiu alţii cum sunt; Emilian Galaicu-Păun, Arme grăitoare; Ovidiu Şimonca, Pot să vă mai enervez cu ceva?; Herta Muller, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul; J.M. Coetzee, Jurnalul unui an prost; Giovanni Papini, Gog;
- Nicolae Manolescu – un nou mandat la conducerea USR.

Am răspuns în 1 500 de semne, invitat de Marius Chivu, la o anchetă a revistei Dilemateca – “Prima dată (prima amintire de) la teatru.” Revista a ÅŸi apărut, aÅŸa că pun răspunsul meu ÅŸi pe blog, fără să le afectez, sper, vânzările.
 
Prima mea întâlnire cu teatrul, una care mi-a marcat pentru totdeauna relaÅ£ia cu această artă, a fost cea cu… teatrul la microfon. Aveam cred 6 sau 7 ani. ÃŽn satul meu de baÅŸtină, aÅŸezat pe malul Prutului, în sudul Basarabiei, se prindea foarte bine posturile de Radio BucureÅŸti ÅŸi IaÅŸi, dar ÅŸi Televiziunea Română. Iar cea care m-a ghidat în această lume magică, a cuvintelor frumos rostite, a fost bunică-mea Stanca, a cărei pasiune pentru teatru avea un reper biografic (în tinereÅ£ea ei avusese o relaÅ£ie intimă cu subdirectorul Teatrului NaÅ£ional din ChiÅŸinău – asta am aflat-o mai târziu -, un tânăr intelectual din regat, cu veleităţi literare, delegat în Basarabia între cele două războaie). Mă fascinau vocile de la radio pe care le auzeam – limpezi, cu timbru plăcut -, alternându-ÅŸi intonaÅ£ia, îmi plăceau inserturile muzicale, răstimpuri în care Stanca plasa o remarcă sau un scurt comentariu, care mă ajutau să înÅ£eleg mai bine povestea „pusă în scenă”. Erau primele noÅ£iuni de critică teatrală cu care făceam cunoÅŸtinţă. AÅŸa am înÅ£eles că în spatele acelui ansamblu de voci cuceritoare se ascunde o regie, un mecanism gândit de cineva…
ÃŽntr-o sală adevărată de teatru am ajuns la 10 ani, sosit la ChiÅŸinău în cadrul unui grup de elevi eminenÅ£i din raion. Era un spectacol după o piesă de Alecsandri, în care mirosul răşinii de brad – vacanÅ£a de iarnă tocmai începuse – se amesteca, într-un mod neplăcut pentru mine, cu damful de ceară topită (elemente ale recuzitei scenice). Păstrez în memorie această senzaÅ£ie olfactivă, suprapusă pe impresia dezagreabilă cauzată de jocul actorilor. De fapt, cel mai mult m-a deranjat vorbirea lor grăbită, gâfâită, aproape ininteligibilă. Åži asta în comparaÅ£ie cu modelul cultivat în mintea mea, al teatrului la microfon, ascultat în lungi seri, alături de Stanca, în casa noastră de pe malul Prutului.

În „Dilema veche”, un comentariu de Andrei Pleşu.

Două fragmente:

1. “ (…) Impresia generală, care e departe de a mă face fericit, este că Traian Băsescu are un important atu faţă de ceilalţi candidaţi: dă impresia unui bărbat adult. Cu defecte, cu striuri caracteriale discutabile, cu moduri de comportare adeseori stingheritoare, cu o carenţă congenitală a gustului pentru armonie, dar adult: trecut de euforiile pubertăţii, de vîrsta gesticulaţiei goale, în care asumi roluri „de efect“, afişezi romantisme misionare, dar te mişti, de fapt, sub tutela altora. Prin contrast, ceilalţi doi candidaţi par, în moduri diferite, necopţi. Crin Antonescu e de o juvenilitate zglobie, Mircea Geoană – de o juvenilitate silitoare. Cel dintîi cultivă stilul nărăvaş, plăcerea de a fanda, jactanţa ludică, replica şmecheră, dosul de palmă şi fenta, celălalt se complace într-o cuminţenie lemnoasă, îşi face lecţiile grijuliu şi le debitează crispat, neconvingător, ca pe o materie neasimilată. Mircea Geoană pare mereu surprins cu o zi înainte de bacalaureat. E, în genere, decent, uneori aproape înduioşător, dar simţi, dindărătul fiecărui cuvînt şi al fiecărei atitudini, postura executantului.”
2. “ (…) Mărturisesc, în final, o idiosincrasie privată: nu mai suport să văd intelectuali aplaudînd frenetic politicieni. Sînt de acord să-i ajute, să lucreze pentru ei, să-i flancheze. Dar nu vreau să-i văd aplaudînd în turmă. O să ziceţi că aşa e jocul („în doi, în trei, în cîte cîţi vrei“), dacă te hotărăşti să intri în el. Poate. Dar există riscul, pentru jucători, să-şi piardă libertatea interioară.”

Textul integral poate fi citit aici.

Aşa cum scriam într-un alt text de pe acest blog, Basarabia e conectată la viaţa politică din România, unde e în plină desfăşurare campania pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale. „Surpriza” (adică scandalul) zilei de ieri este un filmuleţ de la un miting electoral din 2004 (de ce s-a tăcut atât???), în care actualul preşedinte, Traian Băsescu, pare că loveşte un copil.
Episodul scandalos a fost anunţat, cu emoţie pentru suferinţa copilului şi cu ură împotriva făptaşului, de „mogulul” Dinu Patriciu, adversar declarat al actualului preşedinte, la o emisiune de la Realitatea TV, difuzată miercuri seara. Patriciu regreta că nu are acea casetă incriminatorie, dar avea speranţe că va apărea în curând. A apărut a doua zi.
Manipulare? Campanie murdară? Un preÅŸedinte bătăuÅŸ? Delir? RevelaÅ£ie? Disperare? O tabără condamnă “fapta scelerată”, cealaltă tabără deconspiră “manipularea grosolană, făcută din disperare”…
Simt o greaţă sartriană. De aceea, vă recomand să citiţi scurtul comentariu pe acest subiect al Alinei Mungiu-Pippidi, unul dintre puţinii intelectuali ai României de astăzi pentru care am un mare şi constant respect. (A.M.-P. a scris, după părerea mea subiectivă, cel mai important text literar de după 1989)
Alina Mungiu-Pippidi:
„Ce arata mica manipulare cu lovitul si copilul este doar ca in Romania nu ajungi mogul de destept ce esti. Daca filmul venea fara lacrimile lui Patriciu, poate mai stateam pe ginduri. Dar ca si Voiculescu cind nu s-a putut abtine sa fie el seful comisiei de ancheta al lui Basescu, si lui Patriciu nu ii e de ajuns ca pica Basescu, vrea sa infiga el cutitul. Si sa se si semneze pe rana, daca se poate, si sa se dea in prime time la un post unde are actiuni. Daca Basescu mai are vreo sansa, e exact pentru ca asemenea manipulari sint grosolane si facute cu tot armamentul din dotare. Se ia careva dupa ei? Eu cred ca enerveaza publicul. Toti cei care cred ca lumea voteaza cum li se spune la televizor se insala, e mai complicat, si Patriciu a facut azi o greseala.”

Textul A.M.-P. a fost preluat de pe blogul lui Cristi Pătrăşconiu.