Vasile Gârneţ

mai demult îmi plăcea Bernanos
ţin minte era o seară fără istoric
- lumină puţină decolorată -
ÅŸi noi vorbeam despre paralela eului cu lumea
rosteam cuvinte din cărţi cu sonuri vrăjitoreşti
- ah, da, lumina avea atâta putere
cât să împingă cuvintele noastre
(îmi imaginam dinamica lor haotică
în întunericul cu care începeam să ne obişnuim
îmi imaginam cum se ciocnesc de obiectele din casă
şi corpul lor se sublimează începând să leviteze) -
Ioana s-a dus la fereastra deschisă spre grădină
- sufletul ei naturist cerea mereu o altă perspectivă -
a privit tăcută dincolo de pervaz,
apoi a luat în mâini glastra cu crenguţe de prunus
(am vrut să-i spun cât e de frumoasă în rochia ei
de organdi alb şi cu glastra în mâini,
dar din locul unde mă aflam
şi-n puţinătatea luminii din casă
părea o fantomă)
nu facem altceva decât să ne trecem
în revistă viaţa a spus ea
cu o voce impregnată de tristeţe
nu avem o conştiinţă a ficţiunii
şi nici organ pentru fineţea artificiului
ceva… (a lăsat glastra ÅŸi a venit fără grabă
la mine ÅŸi-n acest timp
ştiam că-şi gândeşte fraza pe care avea
să mi-o spună de-acum cu o voce bine lucrată)
ceva prin care să pătrundă miracolul
a spus ÅŸi mi-a acoperit protector
mâna cu palma ei caldă
de parcă ar fi vrut să nu răspund
de parcă ar fi îndrăznit prea mult
cu vorbele acestea

privilegiul de a fi singur
în liniştea primejdioasă a poemului
când sunt atât de senin în privinţa limitărilor mele 
şi atât de docil pe valurile limfei mele vremelnice

zilele în Basarabia vin ca o promisiune
şi degradează, vai! imediat
într-un sentiment ce mărunţeşte egal totul
împarte generos sărăcia disperarea frica
umilinţa moartea iubirea şi muzica populară
restul – ce mai rămâne oare necontaminat? -
va trebui să-mi declanşeze ficţiunea
 

Îmi place mult cum scrie Matei Vişniec: teatru, poezie şi, mai nou, comentarii publicistice la „Cronica ideilor tulburătoare” din schimbata la faţă şi la conţinut „Românie liberă”. Iată cum arată Sindromul decepţiei la Paris.

Librăria din cartierul meu, Ciocana, e întotdeauna pustie. Nu intră nimeni nici cât stau acolo ÅŸi mai răsfoiesc cărÅ£i. Maria, vânzătoarea, tace, ascultă muzică la calculator, însă dacă deschid vreun subiect se avântă în discuÅ£ie cu elanul celui nevorbit. ReÅ£in: “…Uneori intră câte 2-3 elevi, dar trebuie să fiu atentă, că fură. I-am prins, dar n-am chemat poliÅ£ia, să nu-i nenorocesc…” Eu spun ceva despre hoÅ£ul de cărÅ£i, care e, aÅŸa, un bibliofil mai special. Maria e în vervă ÅŸi încheie cu un banc tematic, despre librari ÅŸi vizitatori. E haios. Åži pentru că-mi place să ascult bancuri, dar le uit repede, îl reproduc aici:
“Într-o librărie intră la un moment dat 2 poliţişti. Vănzătoarea, confuză, îi întreabă:
- Ce-i băieţi, iar a început să plouă?”

_____________

Un debutant la 96 de ani.

Citesc aici despre un scriitor debutant la 96 de ani.

Am intrat pe mai multe bloguri de când l-am deschis pe-al meu.  Unele mi-au plăcut mult: luciat , ăsta şi ăsta, deocamdată.  Am văzut acest chestionar şi l-am sărit, considerându-l superficial, leneş-hedonist. Când însă cineva mi l-a trimis – se pare că lăsăm urme când intrăm pe terenul cuiva – n-am mai putut să-l neglijez.

1. Vorba preferată 

Ce ţie nu-ti place, altuia nu-i face.

2. Vorba nesuferita

Când se constata amar si împăcat:  „Asta e…”

3. Drogul favorit

Cafeaua.

4. Zgomotul, sunetul preferat

Pianul, doua etaje mai sus, în blocul în care locuiesc, când e linişte şi… civilizat.

5. Zgomotul, sunetul nesuferit

Telefonul care mă scoală din somn.

6. Înjurătura sau blasfemia recurentă

Ai sensibilitatea unei ciubote…

7. Pe cine punem pe viitoarea bancnotă?

Pentru o bancnotă universală unică l-aş recomanda pe Bill Gates. Numai să vrea, ca e modest.

8. Meseria pe care n-aţi fi vrut să o faceţi

Să fiu militar, ostaş…

9. Planta, arborele sau dihania în care v-aţi reîncarna

 Un cactus, etern, răbdător şi – uneori – înfloritor…

10. Presupunând că Dumnezeu există, ce v-ar spune după moarte?

 Ei, acum ai aflat?! 

 I know it’s possibile to live like that – alone and not actually real
 largely tolerant of yourself
 altthough with a feeling that you are being indulged
 as if you’re stuck underneath a projector of visions
 omniscient and unforgiving

 I tell myself  there may exist a mechanics
 of suffering
 in which you are a humble detail
 a lost human being
 held by the hand and urged
 ”more obeisanse, even more obeisanse!”
 and you even enjoy writing tragically
 about the kind of spoiled man you are
 about a man who is a daily ritual of regrets

 I know that there exists an evil magic to life
 a baroque seduction into which you dissolve
 with a folksy mirth sometimes
 and only the (desperate) dignity of what I am
 - the words of old Thomas -
 gives me courage for the views ahead

Translated by Carrie Messenger

ÅŸtiu că se poate trăi ÅŸi aÅŸa – singur ÅŸi inactual -
cu o largă toleranţă de sine
dar şi cu sentimentul că eşti îngăduit
că stai sub reflectorul unei priviri
exigente şi necruţătoare

îmi spun că va fi existând şi o mecanică
a suferinţei
în care să te simţi detaliul umil
fiinţa rătăcită
ţinută de mână şi îndemnată
“mai multă metanoia! mai multă metanoia!”
şi chiar ai plăcerea să scrii tragic
despre omul deteriorat care eÅŸti
despre omul c-un zilnic ritual al regretelor

ştiu că există o vrajă malefică a vieţii
un baroc îmbietor în care te dizolvi
cu o voioşie populară uneori
şi doar demnitatea (disperată) a ceea ce sunt
vorba bătrânului Thomas -
îmi dă curaj asupra priveliştii

Ion Druţă la „televiziunea publică”. Cadru sărbătoresc, aniversar – scenografie de „casă mare” cu public tânăr. ScoarÅ£e ÅŸi lăicere pe pereÅ£i, masă îmbelÅŸugată. Nu lipsesc, evident, gutuii. Ion Druţă trece în revistă marile ÅŸi multele probleme ale Republicii Moldova, probleme care au „pogorât peste noi ca o negură”. „Să nu scoatem limba în stradă!, spune eliptic ÅŸi… plastic Ion Druţă. „Să nu politizăm chestiunea limbii”, îl completează reflexiv academicianul Haralambie Corbu, care, deÅŸi pare mult îmbătrânit, ÅŸi-a păstrat talentul de a completa ÅŸi a nuanÅ£a oportun. „Da, mare hărmălaie ÅŸi cu limba asta!…”, dezvoltă ideea în stil popular Tudor Tătaru… Din nou Ion Druţă (secvenÅ£e dintr-un lung monolog): „… De fapt, dacă e să judecăm drept, limba moldovenească e ca o maică pentru limba română. Limba română e, de fapt, fiica limbii moldoveneÅŸti. (…) Pe ce se sprijină un popor?… Primul stâlp – limba… Să vorbească fiecare orice limbă vrea. Al doilea stâlp – istoria. Dar nu istoria integrată, care stârneÅŸte, iată, scandal, ci istoria ţărănimii. Elevii ar trebui să studieze istoria ţărănimii – vatra unei naÅ£iuni, restul sunt secundare… M-am gândit că în inflaÅ£ia asta de sărbători, noi nu avem o Zi a Păstorului. I-am sugerat această idee domnului Victor Stepaniuc, iar el mi-a răspuns, după un timp, că nu le ajung motivaÅ£ii pentru a declara Ziua Păstorului… Să mai aÅŸteptăm, poate găsesc…”. Academicianul Haralambie Corbu mai mult tace ÅŸi încuviinÅ£ează, clătinând din cap. VorbeÅŸte torenÅ£ial artistul, regizorul, directorul, animatorul cultural Tudor Tătaru. Ton dezinhibat, cu nuanÅ£e pedagogice: „Druţă nu se duce la Uniunea Scriitorilor, dar nici nu are nevoie, pentru că el e mai mult decât o Uniune… Aflu că stau la rând să intre în Uniunea Scriitorilor vreo două sute de aÅŸa-ziÅŸi scriitori. Vai de capul lor!…”. Apoi, dintr-o greÅŸeală a regizorului de transmisie, auzim doar vocea lui Tudor Tătaru. O cameră fixă încearcă să-l descopere după un leandru butaforic, instalat în studio între masa la care stau invitaÅ£ii lui Ion Druţă ÅŸi publicul spectator, dar nu avem noroc… ÃŽl auzim doar cum vorbeÅŸte, însă ÅŸtim că e la masă, lângă Druţă, iar scriitorul îl ascultă zâmbind, cu vădită simpatie. Tudor Tătaru îşi încheie pledoaria sa pentru valoare, talent ÅŸi autenticitate, iar grupul de studenÅ£i îl aplaudă bucuroÅŸi. Camera de filmat reuÅŸeÅŸte să le surprindă entuziasmul. Printre spectatori o zăresc ÅŸi pe Elena MaÅ£ievski-Hăbăşescu, fostă editoare, critic literar ÅŸi teatrolog, care aplaudă ÅŸi ea, emoÅ£ionată, Å£uguindu-ÅŸi frumos buzele. După ce ascultăm o romanţă, Ilie TeleÅŸcu, directorul „televiziunii publice”, trage concluziile acestei „întâlniri de suflet”, întâlnire care ar fi putut continua – ne spune – la nesfârÅŸit. E bucuros, ÅŸtie că a punctat decisiv cu acest nou show în care Druţă a transmis neaoÅŸ-artistic învăţăturile partidului privind statalitatea ÅŸi moldovenismul. A-l aduce pe Ion Druţă în studiourile TVM pare să fie una dintre misiunile centrale ale conducătorilor televiziunii publice… Cu Druţă abureÅŸti totul, în primul rând, nevoia de reformă ÅŸi performanţă la o televiziune slugarnică ÅŸi vetustă. Ca să nu mai spun că rezolvi, printr-o singură, memorabilă trăsătură de condei, prezenÅ£a intelectualului pe sticlă.

Vasile GârneÅ£ ( n. 1958, Hănăsenii Noi, judeÅ£ul LăpuÅŸna, Republica Moldova), a absolvit Facultatea de Ziaristică a Universităţii din ChiÅŸinău (1983). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova ÅŸi România ÅŸi membru al PEN Club. A fost redactor de carte ÅŸi redactor-ÅŸef la Editura Hyperion din ChiÅŸinău, iar din 1994 este director al revistei Contrafort, publicaÅ£ie a tinerilor scriitori din Republica Moldova. Desfăşoară o bogată activitate publicistică în presa de la ChiÅŸinău ÅŸi din România. A beneficiat de burse de studii ÅŸi de creaÅ£ie în Germania (1995), SUA (1998), Cehia (2000, 2001) ÅŸi a participat  la Literatur Express Europa 2000 – un periplu literar prin 14 ţări europene, organizat de LiteraturWERKSTAD (Berlin) ÅŸi Consiliul Europei. Este prezent cu versuri în mai multe antologii apărute în România ÅŸi în străinătate. Poemele sale au fost traduse în SUA, Germania, Italia, FranÅ£a, Olanda, Rusia, Portugalia, Spania, Polonia, Cehia, Lituania, Estonia, Letonia, Suedia, Belgia, Belarus. Volume publicate: Martorul (roman, Editura Literatura artistică, ChiÅŸinău, 1990); Peisaje bolnave (poezii, Editura Literatura artistică, ChiÅŸinău, 1990); Personaj în grădina uitată (poezii, Editura Hyperion, ChiÅŸinău, 1992 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Câmpia Borges (poezii, Editura Vinea, BucureÅŸti, 2002 – Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate (eseu, publicistică, Editura Polirom, IaÅŸi, 2005 – Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului (jurnal, în colaborare cu Vitalie Ciobanu, Editura Cartea Românească, BucureÅŸti, 2007 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala ChiÅŸinău)