Vasile Gârneţ

mai demult îmi plăcea Bernanos
ţin minte era o seară fără istoric
- lumină puţină decolorată -
ÅŸi noi vorbeam despre paralela eului cu lumea
rosteam cuvinte din cărţi cu sonuri vrăjitoreşti
- ah, da, lumina avea atâta putere
cât să împingă cuvintele noastre
(îmi imaginam dinamica lor haotică
în întunericul cu care începeam să ne obişnuim
îmi imaginam cum se ciocnesc de obiectele din casă
şi corpul lor se sublimează începând să leviteze) -
Ioana s-a dus la fereastra deschisă spre grădină
- sufletul ei naturist cerea mereu o altă perspectivă -
a privit tăcută dincolo de pervaz,
apoi a luat în mâini glastra cu crenguţe de prunus
(am vrut să-i spun cât e de frumoasă în rochia ei
de organdi alb şi cu glastra în mâini,
dar din locul unde mă aflam
şi-n puţinătatea luminii din casă
părea o fantomă)
nu facem altceva decât să ne trecem
în revistă viaţa a spus ea
cu o voce impregnată de tristeţe
nu avem o conştiinţă a ficţiunii
şi nici organ pentru fineţea artificiului
ceva… (a lăsat glastra ÅŸi a venit fără grabă
la mine ÅŸi-n acest timp
ştiam că-şi gândeşte fraza pe care avea
să mi-o spună de-acum cu o voce bine lucrată)
ceva prin care să pătrundă miracolul
a spus ÅŸi mi-a acoperit protector
mâna cu palma ei caldă
de parcă ar fi vrut să nu răspund
de parcă ar fi îndrăznit prea mult
cu vorbele acestea