Vasile Gârneţ

Cea mai bună, după părerea mea, interpretare a Sonatei…

Îmi spun că mâine nu mai intru pe facebook. Sau că voi intra spre seară, după câteva ore de muncă la masa de scris. Dar nu reuşesc să-mi ţin promisiunea. Când îmi beau cafeaua, intru să-mi verific e-mail-ul. Două-trei link-uri mă anunţă că am un mesaj privat pe facebook şi câteva semnalări/comentarii la postările mele. Intru să văd şi… aşa îmi compromit programul zilei…
Cezar Paul-Bădescu (în desfăşurătorul din colÅ£ul din dreapta îmi apar „stările” prietenii scriitori) pune un link spre un interviu cu o scriitoare vietnameză, stabilită (de fapt fugită cu o barcă) în Canada. Limba vietnameza, spune scriitoarea, nu are un vocabular care să exprime sentimentele intime ÅŸi relaÅ£iile sexuale. Când spui „el s-a apropiat de ea” – înseamnă că între cei doi a avut loc o acuplare. Fiica nu poate să-i spună mamei că o iubeÅŸte ÅŸi că i-a fost dor de ea, poate doar să-i mărturisească prin semne afecÅ£iunea, sau prin gesturi elaborate de secole… Autoarea afirmă lucruri care te contrariază, dar te cucereÅŸte prin umor, prin detaÅŸarea cu care descrie aceste ciudăţenii din Indochina ÅŸi prin vigoarea destăinuirilor…
Teo Bobe s-a antrenat într-un schimb de replici cu cei care îi reproÅŸează lui Mircea Cărtărescu abandonarea rubricii sale de publicistică din “Evenimentul zilei”. Scrie autorul Contorsionistei: „ …acum câtva timp vedeam oameni care ziceau că Mircea Cărtărescu n-ar avea voie să facă gazetărie. Azi am văzut deja al treilea text în care i se spune ca n-ar avea dreptul sa renunÅ£e la ea. Până la urmă, îi daÅ£i voie să-ÅŸi aparÅ£ină sau nu?”. Åži o replică iritată: „Să-È™i aparÈ›ină, dar să nu se mai vaiete ca o mimoză!”. Ironicul Teo Bobe îi dă cu flit ÅŸi discuÅ£ia se îneacă…
Nu e prima dată când Mircea Cărtărescu se desparte de cititorii editorialelor sale. Şi mereu s-a lăsat cu răstălmăciri şi comentarii pasionale. Sigur că scriitorul nu e responsabil de reacţiile pe care le poate provoca decizia sa de a abandona pe un timp colaborarea la ziar, dar am citit un text-implorare, pe un ton extaziat-sentimental, semnat de o persoană care se declară  admiratoare fidelă a lui Mircea Cărtărescu. Îl ruga să nu se îndepărteze prea mult, să nu ne abandoneze: „Nu ne lăsaţi în beznă, că drumul e anevoios, înşelător, vopsit artificial în culori false, placebo pentru cataractă, e greu să te mai prinzi de balustradă când n-o mai vezi, domnule Cărtărescu… Şi totuşi, nu e totul pierdut, vă rog cu cerul şi cu pământul, staţi pe insulă şi nu vă îndepărtaţi de noi. Şi-n definitiv, pe noi ăştia câţi mai suntem, cui ne lăsaţi???” OMG!
Dan Alexe, pe care îl ascult cu plăcere la Europa Liberă (cred că este unul dintre cei mai valoroÅŸi colaboratori ai postului), urmăreÅŸte cu o vigilenţă critică nedezminÅ£ită toate postările pe blog sau facebook ale lui Stelian Tănase Continue Reading »

Fragment din ultimul film – Trudno bîti bogom  (E greu să fii Dumnezeu) - al lui Alexei Gherman.
ProiecÅ£ie pentru public – 1 aprilie 2013. Nu e o glumă – atunci se împlinesc 40 de zile de la moartea regizorului.

era duminică…

şi am plâns, ca un suflet ce-şi aminteşte şi plânge

Mi se potriveÅŸte mult acest fragment

– Gabriel Yared, soundtrack la „The English Patient”

omul moare, corpul cedează, se sfărâmă precum o vază
dar rămâne lumina lui, care nu se pierde
lumina unui om nu moare niciodată, nu se pierde şi, poate, doar ea ajunge la Dumnezeu
dacă Dumnezeu există…