Opţiunile tinerei literaturi din Basarabia (9)

Radu Andriescu: Dar atunci Contrafortul oferă o alternativă?

Vasile Gârneţ: Întruchipăm o alternativă estetică. Există un top de carte pe care îl promovăm în revistă, dar nu avem cum oferi premii. Dacă am avea puterea financiară să instituim nişte premii literare alternative, totul ar fi mult mai clar. Cât priveşte distanţarea noastră faţă de Uniune, problema e că, după ce te ciocneşti de obtuzitatea care domină acolo, după ce observi jocurile dubioase care se fac, eşti nevoit să te detaşezi. Eu, de exemplu, nu aş putea face parte dintr-un juriu care acordă premii unor nulităţi.

Grigore Chiper: Problema Uniunii este că nu funcţionează ca un sindicat, aşa cum ar trebui.

Johannes Gelich: Şi este acest lucru cu adevărat important? Eu nu sunt membrul nici unui sindicat, nici unei uniuni şi nu simt lipsa unei astfel de organizaţii, care să mă sprijine.

Grigore Chiper: În Moldova a dispărut noţiunea de "drepturi de autor", iar aici sindicatul ar putea avea un rol de jucat, mai ales în cazul scriitorilor mai tineri, lipsiţi de mijloace financiare. O uniune alternativă, pe de altă parte, nu şi-ar avea rostul, dacă nu ar putea rezolva acele probleme pe care vechea Uniune se dovedeşte incapabilă să le rezolve.

Johannes Gelich: Mă gândesc că ar putea exista alte organizaţii care să sprijine cultura. Eu, spre exemplu, obţin burse oferite de Viena sau de Salzburg. Nu Uniunea Scriitorilor are bani în Austria.

Irina Nechit: La noi statul nu sprijină în nici un fel cultura. Statul s-a despărţit total de literatură, ca de o povară. Motivul ar fi criza economică profundă şi sărăcia adâncă în care ne zbatem. Revenind însă la rivalitatea dintre revistele literare, aş opta pentru ideea că este vorba de un conflict între mentalităţi literare mai curând decât de unul între personalitãþi. Regret cã sãptãmânalul Uniunii Scriitorilor publicã adeseori scriitori care nu prea citesc literaturã, pentru care e important sã scrie, dar nu ºi sã citeascã...

Johannes Gelich: La Centrul Cultural German din Iaşi a fost de curând un scriitor german care scrie teatru, prozã, literaturã pentru copii. L-am întrebat ce citeºte ºi mi-a rãspuns cã nu are timp sã citeascã...

Irina Nechit: ...Revista Basarabia, care a fost, până de curând, un organ al Uniunii Scriitorilor, era, la rândul ei, obligată să publice toţi scriitorii care sunt membri ai Uniunii, iar în Uniune sunt oameni foarte diferiţi ca formaţie, mulţi dintre ei încă foarte influenţaţi de realismul socialist. Din acest motiv, valoarea textelor din Basarabia nu era egală. Noi, cei care facem revista, ne dăm seama de aceste diferenţe şi vrem să promovăm scriitori foarte buni, dar suntem nevoiţi să-i publicăm şi pe cei mai slabi.

Vasile Gârneţ: Nu ştiu dacă problema se pune chiar în aceşti termeni, că "trebuie" să publici pe cineva. Nu-l publici atâta timp cât îţi pui numele în caseta redacţională.

Irina Nechit: Dar depinzi financiar de ei...

Vasile Gârneţ: Parcă mulţi bani aţi mai luat de la Uniune! Era mai mult iluzia că vă finanţează.

Irina Nechit: Aşa este. Revista Contrafort, care nu depinde de aceste conjuncturi, îşi promovează platforma estetică proprie şi este foarte important că mizează pe spiritul critic, ceea ce face ca ea să fie cu adevărat o revistă literară. Trebuie să amintesc şi de revista Sud-Est, care este, de asemenea, o revistă de elită, dar cu o arie tematică mai largă.

Radu Andriescu: Spuneai, Vasile, că nu publici textele pe care nu le consideri valoroase, atâta vreme cât eşti redactor al unei reviste. Eu aş compara cele spuse de Irina Nechit cu situaţia de la Iaşi, unde s-ar putea vorbi despre un conflict dintre scriitorii grupaţi în jurul revistei Timpul şi cei apropiaţi Convorbirilor literare, revistă a Uniunii Scriitorilor din România. Dacă-ţi mai aduci aminte, după '89, redacţia de atunci - cu Al. Dobrescu, Constantin Pricop, Liviu Antonesei, Valeriu Gherghel, Emil Brumaru, Mariana Codruţ, eu şi alţii - a încercat să funcţioneze în acest fel şi să publice doar textele valoroase. După un număr de ani şi după presiuni foarte mari din partea membrilor Uniunii - iar cei mediocri constituie marea masă, fiind şi cei mai activi în subteran - a fost înlocuită echipa de atunci cu cea prezentă, în frunte cu Spiridon. Poziţia actualei conduceri este foarte puternică, pentru că ea este susţinută de acei mulţi mediocri care au oricând acces la paginile revistei. Prin urmare, înţeleg ce dorea să spună Irina Nechit: revistele uniunilor de creaţie sunt "organe" care-şi pierd bună parte din independenţă.

Vasile Gârneţ: Nu cred că e şi cazul revistei Literatura şi arta, organ al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Uniunea Scriitorilor nu are nici o influenţă asupra politicii editoriale a revistei. Singurul om care decide acolo e Nicolae Dabija, el publică doar persoanele pe care le găseşte potrivite cu propriul discurs cultural şi politic, pentru că este şi un important om de partid. Literatura şi arta se foloseşte doar de numele, de prestigiul Uniunii Scriitorilor - atât cât a mai rămas. Pe de altă parte, nu ştiu ce pretenţii poate avea Uniunea Scriitorilor faţă de Literatura şi arta sau faţă de altă revistă, atâta timp cât nu contribuie cu nimic la editarea lor. De aceea, cred, nu e corectă teza cum că Uniunea impune revistelor o anume listă de scriitori, pe care să-i publice.