Opţiunile tinerei literaturi din Basarabia (5)

Iulian Ciocan: Eu încerc să fac metaliteratură. Literatura, pentru mine, este un univers fascinant, care îţi permite să cunoşti foarte multe lucruri despre oameni, despre eul profund şi despre reacţiile acestuia faţă de realitate. Or, aşa stând lucrurile, cum poţi rezista ispitei de a scrie chiar despre acest univers care este literatura? Aş reveni şi la problema traducerilor din literatura universală, despre care a pomenit mai devreme Constantin Cheianu. La noi, foarte multe cărţi erau traduse întâi în rusă şi doar ulterior în "moldovenească". Atunci când aveai în faţă o carte de Shakespeare, să spunem, în limba rusă şi una tradusă în "moldovenească" din limba rusă, este clar că preferai varianta rusească. Prin această experienţă am trecut şi eu: înainte de a-i citi pe Marquez şi pe Frisch în română, i-am citit în limba rusă. Pe de o parte, o traducere dublă te îndepărtează de original, iar pe de altă parte, ruşii aveau traducători foarte buni şi era normal să-i citeşti pe clasicii literaturii universale în rusă. Citind în rusă, însă, deveneai un bun cunoscător al limbii ruse şi te îndepărtai de română. Cât priveşte experienţa mea proprie, tatăl meu a fost muncitor şi a lucrat într-o uzină unde a vorbit limba rusă. El ştie şi acum rusa mai bine decât limba "moldovenească". Crescând la oraş, eu am învăţat rusa în paralel cu aşa-zisa limbă moldovenească. Acest lucru nu m-a împiedicat totuşi să înţeleg ulterior că "moldoveneasca" este o limbă inventată, o limbă artificială.

Radu Andriescu: Aş vrea să abordăm o altă temă importantă, şi anume cea a relaţiei dintre estetic şi politic. Este uneori posibil ca cele două domenii să se suprapună - uneori în mod nefast - în literatură. În Basarabia, problemele de ordin social şi politic au o intensitate mai mare decât dincolo de Prut. Există riscul ca aceşti factori să cuprindă şi acel spaţiu care în mod normal ar reveni esteticului?

Vitalie Ciobanu: Cred că ne aflăm acum în situaţia de a reabilita atât politicul cât şi literarul, sau esteticul pur, pentru că cele două noţiuni, în perioada postbelică, au fost totalmente compromise ca urmare a unor fraude semantice, operate de comunişti. Voi face un foarte scurt excurs istoric. Mai întâi, prin proletcultism, esteticul a fost invadat de politic la nivelul cel mai primitiv şi dogmatic ideologic. Momentul de la '89 a fost marcat la noi de recuperarea unui politic naţional, cvasidemocratic, care a îmbibat literatura, în special poezia scrisă la acea vreme. Această poezie încetase să mai fie sursa unor emoţii estetice, transformându-se într-un manifest politic, devenind o modalitate de a mobiliza lumea în stradă, de a o uni în jurul unor valori şi obiective naţionale. Între timp, după zece ani de existenţă pseudodemocratică a Basarabiei, lucrurile - în politic şi în estetic - încep să se decanteze, mai ales în cazul generaţiei tinere. Chiar şi scriitorii prezenţi aici, la această discuţie, încearcă să despartă apele. Pe de o parte, acest lucru se întâmplă la nivelul analizelor politice şi al unor atitudini civice prin intervenţii în presă, prin abordarea eseului cu tentă politologică, sociologică, a studiului de mentalităţi etc. Literatura, pe de altă parte, a îmbrăţişat conceptul de postmodernism, care înseamnă o reabilitare a esteticului propriu-zis, o dată cu absorbţia în textul literar a diverselor aluviuni aduse de epoca informaţională. În accepţiunea sa basarabeană, termenul de postmodernism înseamnă formularea unor opţiuni individuale şi sincronizarea cu un model mai avansat din punct de vedere estetic, cel al literaturii române, iar prin aceasta, sincronizarea cu literatura Occidentului. Trebuie să spun însă că anumite genuri lipsesc în literatura basarabeană. De pildă, romanul politic, sau romanul poliţist, care aduce politicul mult mai aproape de cititorul de masă. Acest lucru se va întâmpla, poate, atunci când societatea noastră va evolua, pe măsură ce calitatea vieţii va creşte şi va reapărea gustul pentru lectură al celor mulţi. Deocamdată trăim într-o regiune postcolonială în care apele sunt foarte tulburi, iar efortul scriitorului este unul strict individual. Fiecare dintre noi este locatarul unei oaze proprii, populată cu cărţi şi cu personaje celebre, care reprezintă pentru noi nişte referinţe personale. Noi nu avem încă o mişcare literară bine constituită, nu avem o societate civilă şi nici partide în sensul adevărat al acestui termen. Moldova este un fel de arhipelag de insule care nu comunică între ele.

Radu Andriescu: Vitalie, vorbeşti de izolarea scriitorului din Basarabia. Aş fi curios atunci să ştiu care este orizontul de aşteptare al unei antologii de poezie cum este Portret de grup: se adresează cititorului de aici sau celui de dincolo, din România? Din acea antologie, care constituie şi "declaraţia" comună a unui grup de scriitori tineri, nu se resimte ceea ce ai spus tu, şi anume că scriitorul basarabean trăieşte izolat, în propria lui oază. E vorba doar de un titlu vandabil, e o chestiune de marketing?