Opţiunile tinerei literaturi din Basarabia (8)

Vitalie Ciobanu: Eu cred că există o anumită inerţie, chiar în zona tinerilor scriitori, o anumită insuficienţă a spiritului asociativ, a capacităţii de solidarizare. Noi, până în acest moment, nu am avut curajul, de pildă, să formăm o Asociaţie independentă a scriitorilor, cum este ASPRO în România. Evident, ne delimităm de Uniune şi de mentalitatea sub semnul căreia "îşi poartă crucea" organizaţia, prin textele noastre şi prin câteva reviste care se zbat la limita supravieţuirii. Ne este mai uşor să găsim parteneri de dialog în România sau printre scriitori occidentali pe care-i reperăm pe parcurs, aici sau cu prilejul unor deplasări în străinătate, decât printre anumiţi congeneri ai noştri din Basarabia sau printre scriitorii mai vârstnici. La noi încă nu s-a pus problema unui manifest în jurul căruia să se coaguleze o mişcare literară coerentă. Este un soi de "duioşie moldavă", o lentoare a locului, de care probabil suntem şi noi un pic contaminaţi. Formarea unei astfel de Asociaţii, a unui grup instituţionalizat, ar avea şi un impact public mult mai mare. Am legitima o alternativă, literară şi intelectuală, în ochii marelui public. Deocamdată, această alternativă există subiacent, la nivelul gesturilor individuale. Ea nu a fost legitimată însă la nivel naţional, prin instituirea oficială a unei Asociaţii care să propună un manifest, un program estetic bine fundamentat prin care să se vadă clar ce ne desparte de programul Uniunii Scriitorilor.

Radu Andriescu: Vitalie, vorbeşti de carenţe asociative care pornesc de la disputele dintre voi, dintre congeneri. La ce te referi, de fapt?

Vitalie Ciobanu: E vorba, în primul rînd, de inerţie. Ar mai fi şi egocentrismul personal al optzecistului basarabean, care încearcă să reziste în singurătate, sau în grupuri foarte mici, adunate în jurul unor publicaţii. Din păcate, această disipare nu a putut fi încă depăşită.

Radu Andriescu: Te referi la o rivalitate între reviste? Între Contrafort şi Basarabia, să spunem?

Vitalie Ciobanu: O anumită concurenţă, firească, implicită, există, fără îndoială.

Nicolae Popa: În ceea ce mă priveşte, nu am avut niciodată o poziţie ostilă faţă de Contrafort, revistă pe care am susţinut-o de câte ori am avut ocazia, recunoscând că este cea mai bună de aici, de la Chişinău.

Johannes Gelich: Vorbiþi mult despre instituþii, despre reviste, despre conflicte... În Austria discuţiile de acest fel sunt purtate, în genere, la nivelul esteticului. Aici, la voi, latura instituţională pare să primeze. Să reformulez întrebarea: rivalitatea dintre reviste, sau dintre acestea şi Uniune, are un fundament estetic, ideologic, sau este vorba de o rivalitate între persoane?

Vitalie Ciobanu: Cum spunea mai devreme şi colegul meu, Vasile Gârneţ, noi ne delimităm de Uniunea Scriitorilor prin reperele noastre culturale, prin modelele estetice la care aderăm. De exemplu, noi ne regăsim organic în literatura actuală din România, mai curând decât în modelele locale, basarabene, care, din punctul nostru de vedere, sunt depăşite. Însă exponenţii tendinţelor conservatoare, tradiţionaliste, păşuniste, deţin pârghii de influenţă mult mai importante decât posibilităţile noastre.

Constantin Cheianu: Micile disensiuni dintre anumiþi colegi sau dintre grupuri nu sunt atât de importante încât sã ne împiedice sã construim împreunã ceva...

Vasile Gârneţ: Şi totuşi lucrul acesta nu se întâmplă!

Constantin Cheianu: Aşa este. Cred că una din cauze este faptul că în aceşti zece ani am ajuns la o dezamăgire profundă în ceea ce priveşte impactul pe care acţiunile intelectualilor îl mai pot avea asupra opiniei publice. Există o lipsă totală de receptivitate a acesteia din urmă, dar şi a Puterii, faţă de punctul de vedere al intelectualilor. În ultimii ani am fost martorii diminuării acestei forţe de influenţă a intelectualilor. Prin urmare, cred că acele carenţe de solidarizare, de asociere despre care s-a vorbit sunt motivate de neîncrederea tinerilor scriitori în capacitatea unor structuri vechi sau noi de a juca rolul de catalizator social şi cultural.

Vasile Gârneţ: Colegii mei, după cum văd, nu doresc să insiste asupra conflictelor din interiorul generaţiei, şi poate că au dreptate. Rămâne totuşi evident faptul că noi, cei care credem într-o anume formulă a scrisului, nu ne constituim într-un bloc, nu ne susţinem reciproc atât cât ar trebui. Tind să cred că este vorba de un conflict la nivel de persoane, iar el vine dintr-o diferenţă de formaţie. Noi suntem cam de aceeaşi vârstă, dar fiecare dintre noi se formează în mod individual, acceptă şi aderă la anumite idei, la o anume filozofie de viaţă. În general, conflictul acesta este unul nedeclarat, fără polemici aspre în presă, fără delimitări, dar unul care se citeşte uşor prin felul nostru de a ne comporta şi a reacţiona. Bârfa, ca peste tot în ţara românească, are o bună circulaţie şi la noi. Mi se relata zilnic, în primii ani ai Contrafortului, ce "spunea" Nicolae Popa despre revistă. Sigur, nu credeam toate prostiile care circulau, pentru că Popa îmi era (este) prieten încă din facultate. În ceea ce priveşte premiile despre care vorbea Galaicu: sigur, sunt şocuri puternice pe care le simt şi eu atunci când aud cine a luat un premiu sau altul; dar noi, cei de la Contrafort, nu mai participăm de vreo patru ani la jurizările organizate de Uniunea Scriitorilor.