Opţiunile tinerei literaturi din Basarabia (7)

Dumitru Crudu: Eu nu aş spune că scriitorii de aici s-au refugiat într-un turn de fildeş. Ei au acces la realitate şi adoptă atitudini faţă de politic, faţă de putere, iar acest lucru se vede în ceea ce scriu. Fără a face abstracţie de realitate, scriitorii de acum se raportează altfel la provocările lumii decât înainte de 1989. În poemele lui Galaicu-Păun, de exemplu, dar şi ale altora, sunt demontate sistematic miturile puterii.

Radu Andriescu: După cîte am înţeles din discuţiile avute cu Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, scriitorii mai tineri, grupaţi în jurul câtorva reviste din Chişinău, au o poziţie tranşantă şi faţă de instituþia care ar trebui sã apere interesele scriitorilor - în speþã, Uniunea Scriitorilor din Moldova. De fapt, situaþia nu e diferitã de cea de la Iaºi...

Vasile Gârneţ: Adevărat, relaţia dintre generaţia mai tânără de scriitori şi Uniunea Scriitorilor, ca instituţie, nu este tocmai cordială. Acest lucru vine pe un fundal de confruntare estetică. Noi suntem altfel, înţelegem literatura altfel decât colegii noştri mai în vârstă. Este o diferenţă de formaţie şi de cultură care ne separă în mod inevitabil. Revista Contrafort, de exemplu, şi-a propus să instaureze în literatura noastră spiritul critic, să aducă în atenţia publicului cititor cronica de carte bine scrisă şi atitudinea intelectuală responsabilă, să facă o triere a valorilor autentice, pentru a degaja molozul din mediul nostru literar. Acest lucru a dus la un conflict iminent cu colegii noştri mai vârstnici, care au făcut din viaţa literară un fel de spectacol boem, în mare parte bahic, cu toate consecinţele penibile ce decurg de aici. Unii dintre scriitorii noştri mai în vârstă au avut doar "talentul" de a muşca din ceea ce li s-a întins de către putere, mici firimituri, şi au făcut servicii ruşinoase care, ca scriitori, îi descalifică, ei fiind mai mult nişte agenţi electorali şi de imagine ai mai marilor zilei. Sunt de pomină acele apeluri de susţinere a unui partid sau altuia, pe care le semnau scriitorii. De aceea, cred, o distanţare şi o privire critică asupra unui astfel de model existenţial este necesară, ca un reflex de protecţie. În acelaşi spirit gândesc cam toţi cei care participă la această masă rotundă. Bineînţeles, sunt aici oameni care se află mai aproape sau mai departe de conducerea Uniunii, dar cam acesta este spiritul în care încercăm să existăm ca scriitori la Chişinău.

Radu Andriescu: Când vorbeşti despre scriitori aici prezenţi care ar fi mai apropiaţi de conducerea Uniunii, trebuie să înţeleg că există între voi divergenţe, la acest nivel?

Nicolae Popa: Spre deosebire de Vasile Gârneţ, eu am şi depus o cerere de ieşire din Uniune, cerere înregistrată la Secretariat, şi am şi spus care sunt motivele care mă determină să fac acest pas: primul motiv este lipsa totală de grijă faţă de revistele culturale, iar al doilea, modul iresponsabil în care sunt construite, contrafăcute valorile literare. Aş vrea totuşi să spun că, spre deosebire de Contrafort, care se izolează cu totul faţă de Uniune, participând doar selectiv la unele manifestări cu caracter politic, revista Basarabia încearcă să mediatizeze cât de cât partea literară a activităţii Uniunii, cum ar fi Salonul Literar. Este adevărat, pe de altă parte, că Uniunea nu a arătat nici o deschidere faţă de literatura nouă, faţă de postmodernism, faţă de tendinţele mai largi din literatura europeană. Cât despre integrarea europeană, acesta e un concept care produce doar ilaritatea unei bune părţi din conducerea Uniunii. Vreau să fie clar că nu e vorba doar de un conflict de ordin administrativ. Este vorba de incapacitatea Uniunii Scriitorilor de a înţelege mişcarea firească a literaturii. Acesta este şi motivul pentru care Basarabia nu va mai apărea sub egida Uniunii Scriitorilor din Moldova, preferând să fie o revistă a scriitorilor din Republica Moldova, aşa cum va fi scris pe coperta a doua a revistei.

Radu Andriescu: Situaţia la care vă referiţi seamănă perfect cu cea din interiorul Uniunii Scriitorilor din România, chiar dacă ne-am gândi numai la declaraþia celor 40 de scriitori din Moldova ºi la zecile de articole publicate pe aceastã temã în ultimele luni. Nu mai vorbesc de Nedelciu, de ASPRO...

Emilian Galaicu-Păun: Problema este, la noi, că Uniunea Scriitorilor întreþine o confuzie de valori. Dau un exemplu recent, strigãtor la cer. La recomandarea Uniunii Scriitorilor, Dumitru Crudu a luat Premiul tineretului pentru cea mai bunã carte... ceva de genul acesta. În acelaşi timp, Uniunea îl recomandă şi pe un oarecare Dragoş Vicol, o catastrofă naţională, un autor lipsit de orice valoare. Prin urmare, din punctul de vedere al Uniunii, între Crudu şi Vicol nu ar exista nici o diferenţă valorică! La interviurile televizate care au urmat decernării premiilor, s-a văzut că diferenţa dintre cei doi este uriaşă chiar şi la nivelul caracterului: Vicol se bătea cu pumnii în piept, în timp ce Dumitru Crudu spunea că speră să înceapă să scrie ceva-ceva mai bine! Încă un lucru important. Promovând un anume fel de presă, Uniunea, care are în prezent un singur organ oficial, Literatura şi arta, mizează pe scriitori de mâna a doua, cum ar fi Dragoş Vicol, Sergiu Afanasiu, Traianus şi mulţi alţii. Nu se poate spune că toţi membrii Uniunii gândesc la fel, sau că ar fi strict o chestiune de generaţii. Eu nu cred că există un adevărat conflict între generaţii, ci mai curând unul între mentalităţi. Spre exemplu, Aureliu Busuioc, care are în jur de 80 de ani, un scriitor cu care ne înţelegem foarte bine şi care are, de multe ori, pagini foarte bune în revistele de cultură, reprezintă mai bine spiritul optzecist - nu pentru că are 80 de ani, evident! - decât cei care se bat cu pumnii în piept că sunt mari scriitori şi mari români.