Feed on
Posts
Comments

Cât de fragilă și imprevizibilă este viața! Am fost vineri seara la o frumoasă lansare de carte la Radio Europa Liberă – excelentul volum semnat de Valentina Basiul, Prin ochii presei. Moldova, un sfert de secol –, m-am întreținut cu niște prieteni de la Berlin, care au făcut o escală la Chișinău în drumul lor spre Kiev, și am reușit (ce fericire!) să-mi repar rapid calculatorul care se gripase. Și în fața monitorului m-a surprins cutremurul de pământ de la 2 și 11 noaptea… Am privit cu scepticism legănatul lustrei din tavan și zăngănitul veselei la bucătărie, m-a surprins neplăcut durata acestui balans, pentru că mi s-a părut prea lung, prea insistent. Am trăit și alte zguduiri tectonice de la noi (despre cel din 1977 am auzit la Volgograd, fostul Stalingrad, unde îmi făceam armata la ruși), pe cel din ’86 l-am simțit la etajul nouă, în căminul rezervat redactorilor de la editură de pe strada Florilor din Chișinău, apărându-mă de cărțile care cădeau din rafturi. De data aceasta nu m-am speriat la fel de tare și nici n-am auzit hărmălaie în bloc, n-am văzut ca lumea să iasă pe scară, după ce totul s-a liniștit, și să discute aprins despre cele întâmplate. Dar am avut un sentiment neplăcut: mi s-a părut nedrept ca o calamitate absurdă și necontrolată de om, cum e un cutremur de pământ, să-mi dea peste cap niște planuri de viață, niște proiecte care m-au acaparat. „Nu se poate, nu se poate!”, mi-am zis.

Și cum eram sub impresia acestei revelații existențiale, care mi-a arătat cam cum se poate sfârși totul, dincolo de ce ni se pare nouă că e corect sau incorect pe lumea asta, nu m-am gândit la o relație cu politicul și cu nefericirea basarabeană, dar am remarcat că ubicuul Marian Lupu, cel cu autobuzul și pliantul propagandistic într-o campanie prezidențială care oficial încă nici n-a început, a făcut o asociere între „revolta subterană” din Munții Vrancei și „cutremurul politic” ce stă să se producă în R. Moldova pe 30 octombrie. Marian Ilici se bucură că am scăpat fără jertfe în noaptea de 23 spre 24 septembrie, dar se gândește serios la o eventuală destabilizare în societate, în țară, dacă se va vota greșit la alegeri:

„Gândindu-mă la cutremur, spune Marian Lupu pe Facebook, vreau să spun că la fel e și destabilizarea în societate, în țară. Orice om normal vrea progres, construiește pentru familia sa, muncește să ajungă mai bine, merge înainte. Un cataclism politic, peste noapte, ne poate arunca în trecut cu ani și decenii… Am pierde încă o dată cursul de dezvoltare europeană, am număra distrugerile și „victimele”, ar trebui să curățăm ruinele, să refacem ce-am pierdut! În această toamnă vom mai fi zdruncinați! (sic!) Dar e în puterea noastră să ținem Moldova pe calea cea dreaptă, spre un nivel de viață european pentru cetățenii noștri! Depinde de noi, să nu admitem un cutremur politic.”

Îmi aduc aminte că, în alegerile din 29 iulie 2009, Marian Lupu ne adresa de pe billboard-urile cu care împânzise toate răscrucile de drumuri din Moldova un alt îndemn părintesc: „Să oprim războiul politic!” Nu știu cât a avansat Marian Ilici cu acest proiect pacifist al său într-o țară pârjolită nu de niște invadatori străini, ci chiar de propriii guvernanți, dar știu că s-a aciuat foarte comod în Partidul Democrat, dirijat, controlat și finanțat de Plahotniuc. Ca președinte PD, Marian Lupu îndeplinește rolul unui purtător de cuvânt de mucava. Nu hotărăște nimic, asta spun toate sursele și „agenții sub acoperire” din PD, execută doar partitura scrisă de coordonator, iar de luni bune, de dinaintea acestei campanii prezidențiale, era ca și dispărut din viața politică. Nu mai conta deloc, nu avea niciun fel de ambiții, încât am crezut că s-a renunțat la serviciile sale. Dar nu, a fost reactivat din nou, chemat să-și reia discursul bombastic și cacofonic, pentru a ne promite că vom avea, așa cum au remarcat cu ironie mulți observatori, „un program concentrat pe creșterea dinamică a nivelului de trai al cetățenilor” (creșterea asta dinamică să nu ne dea amețeli!).

Ai impresia că Marian Lupu a fost plecat pe Planeta Marte și nu s-a mai ținut la curent cu evoluțiile de pe Pământ și, în speță, cu starea de fericire a moldovenilor. Mă întreb cum a reușit să acumuleze, peste noapte, tocmai 9 procente în sondajele date publicității în ultimele săptămâni?…

Dar ceea ce șochează cel mai tare este ușurința, iresponsabilitatea cu care recurge la o metaforă – cea a cutremurului de pământ (or, puțin a lipsit, spun specialiștii, până să se ajungă la pagube și suferințe umane) –, adică nu se teme deloc de răzbunarea cuvintelor. S-ar fi cuvenit un pic de respect față de ceea ce ne depășește, un pic de reținere… metafizică. Ți-ai găsit! Președintele PD rostește indecent cuvântul „cutremur” pentru a lansa un mesaj electoral: votați-mă pe mine, exponentul PD, garantul stabilității tectonice a Moldovei!

Marian Lupu are la București un corespondent în ce privește gargara politicianistă și enormitatea comparațiilor enunțate. L-am numit pe fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, care tocmai a afirmat că meseria de politician comportă mai multe riscuri decât cele la care se expun soldații români în Afganistan – declarație ce a stârnit un val de critici și comentarii indignate, inclusiv în rândurile armatei.

Republica Moldova nu are soldați în Afganistan, dar felul cum arată „pe interior” – vorba aceluiași Marian Lupu – acest stat al nostru, care chiar este o butaforie creponată, nu o construcție instituțională făcută să servească oamenii, aduce izbitor de mult cu un câmp de luptă. Și „meritul” pentru această câmpie devastată revine în bună parte și Partidului Democrat. Orice ar spune, orice ar declara exponenții săi, sună prost, se leagă ca nuca de perete: când vorbesc de „stabilitate”, toată lumea înțelege „stabilitatea hoțiilor și abuzurilor”, când perorează despre reforme, te întrebi ironic: cine să le facă? Tot ei, politicienii care le-au îngropat sub un maldăr de interese criminale?

Sigur că poți specula orice dramă și formula cum îți vine la gură, dar când te afli la fundul craterului pe care l-ai săpat tu însuți, să faci teoria stabilității tectonice și a grijii pentru „landșaft” sună jalnic și grețos. Ca și deviza PD în alegeri „Împreună vom fi mai puternici!”… Împreună cu cine? Mai puternici să facem ce?… Da’ poate ne mai lăsați, domnilor?

***

Cei mai criticați candidați la prezidențiale, urmărind presa, sunt Andrei Năstase și Maia Sandu. Vinovăția lor cea mare constă, se pare, în faptul că încă n-au reușit să se certe, să se despartă definitiv și că mai hrănesc publicul cu mitul „candidatului comun”. Asta îi înfurie pe analiștii și comentatorii „independenți”, care aprind zilnic fitiluri: poate-poate or detona bomba despărțirii dintre cei doi spartani ai dreptei antioligarhice și proeuropene. Socialistul Dodon, care cheltuiește enorm în această campanie încă nedeclanșată, promite să câștige alegerile din primul tur. Ziaristul Dmitri Ciubașenco, ancorat în golful Partidului Nostru…, adică al lui Renato Usatîi, face mutări strategice pe tabla de șah: pe lângă faptul că ne va scăpa de oligarhi și de unioniști, promite să mute capitala Moldovei pe Nistru, la Mărgioara. Mihai Ghimpu, unionistul reșapat, le cere celorlalți candidați pro-români să se retragă în favoarea sa, pentru că, el, președinte PL, are șanse mai mari. Ceea ce automat stârnește legitima revoltă a unui alt veteran al mișcării unioniste: Vitalia Pavlicenco.

Dar cel mai tare mesaj lansat de candidații la prezidențiale este cel al lui Mihail Garbuz, liderul partidului „Patrioții Moldovei”, care ne anunță, simplu și direct, într-un videoclip electoral, că el este omul ales de Dumnezeu… Ce să mai spui? Te cuprinde așa o melancolie fără nume și fără mântuire. Pur și simplu nu poți să crezi că Dumnezeu are „gusturi” atât de mediocre!

 

Dacă vreți o insulă de libertate și comunicare în Chișinău, ar fi trebuit sau va trebui să mergețila Festivalulde Ethno Jazz, organizat de formația „Trigon” și de liderul său Anatol Ștefăneț, festival ajuns la a 15-a ediție. Este un fenomen aproape incredibil, dacă te gândești la improvizația și instabilitatea basarabeană. Dacă vreți o metaforă, Festivalul de Ethno Jazz dela Chișinău e un diamant – unul din puținele! – într-un smârc infect. Anatol Ștefăneț și echipa sa merită tot respectul și admirația noastră, pentru că arcușul său magic ar fi putut să-și clădească un destin mai bun în altă parte. Măcar și în România, unde este cunoscut și apreciat. Prea mulți intelectuali și artiști din R. Moldova au ales să plece în locuri mai fericite, decât să-și irosească viața într-o provincie ce nu le oferă șanse de afirmare profesională și nici măcar o viață normală și demnă.

Anatol Ștefăneț a concertat pe mai multe meridiane, dar nu a părăsit Moldova, a preferat să rămână aici și să construiască, ajutat de un staff tehnic în frunte cu soția sa, Natalia Ștefăneț, un festival care a devenit o emblemă a culturii române moderne din Moldova. Și nu este singurul cuplu de manageri culturali, dacă mă gândesc șila Virgiliu Mărgineanuși Leontina Vatamanu – creatorii Festivalului Internațional de Film Documentar „Cronograf”, care a înregistrat, tot așa, o remarcabilă continuitate – 13 ani.

Frumoasa sală a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău a găzduit, în intervalul 15-18 septembrie, opt concerte ale unor formații care adună muzicieni de pe întreg globul, din America până în Mongolia. Evenimentul a avut o deschidere construită după un tipic cunoscut: intră Ștefăneț pe scenă, vorbește calm, meditativ, cu pauze, enumeră sponsorii festivalului și invită ca prim vorbitor pe ministrul Culturii Monica Babuc. Doamna ministru, însuflețită și radioasă, a spus că se bucură pentru această aniversare – 15 ani! –, pe care o leagă de sfertul de veac de independență a R. Moldova și face cunoscută o listă mai lungă a celor care, alături de Ștefăneț și formația sa, au dat consistență, prestanță și durată acestui proiect. Apoi a vorbit Ambasadorul Statelor Unite, James D. Pettit, care a citit un mesaj în română cu emoție și responsabilitate pentru un teritoriu în care se vorbește, a aflat și domnia sa, limba română.

Ulterior, a preluat frâiele moderatorul permanent al festivalului, criticul muzical, poetul și diplomatul Virgil Mihaiu, care a făcut prezentarea primului grup în evoluție. „Chico Freeman Exotica Trio” – o formație în care pedigree-ul muzical și prietenia cu marile vedete ale jazz-ului, cum este George Freeman Sr., tatăl lui Chico, Luis Armstrong și Miles Davis, i-au molipsit de talent. Jazz-ul clasic, de mare școală, a dat sclipire acestei prime intervenții muzicale la festival, în care saxofonul lui Chico Freeman, violoncelul lui Svante Henryson (cu o înfățișare de călugăr din Nord) și tobele – de fapt, un întreg ansamblu de percuție exotică, a lui Reto Weber – au antrenat și copleșit întreaga sală. Un nivel de interpretare și prestanță greu de atins și menținut pentru toți cei ce urmau să apară în festival…

Alte memorabile compoziții, condimentate cu multă culoare locală, a oferit „Violons Barbares” – un grup reunind artiști din Franța, Bulgaria și Mongolia (excepțională, inimitabilă vocea jazz-manului asiatic – Dandarvaanchig Enkhjargal – poliglotul Virgiil Mihaiu a reușit să rostească fluent și acest nume!). A fost ca un periplu în care distanțele mari din Mongolia, așa cum menționa inspirat metaforicul Virgil Mihaiu, se măsoară în cântece, în leagănul ritmat al cămilelor și cailor de stepă. Bulgarul a reușit să se impună și în postură de moderator și animator, vorbind și puțin românește, și anunțând de fiecare dată că de fapt am ascultat un nou „cântec de dragoste”, spre deliciul publicului care prinsese trucul și reacționa conform așteptărilor muzicienilor…

Ultima seară, din 17 septembrie, i-a adus în scenă pe inimitabilii „Trigon”, cu Anatol Ștefăneț și Vali Boghean în mare vervă, iar pentru că Ștefăneț este un generos constructor de destine și festivaluri, a făcut loc în programul rezervat formației sale și unor colective din Basarabia și România: „Arcuș Trio” și „Kaiser Band”, ambele cu evoluții excelente, de mare viitor.

Ultimul acord al festivalului a fost cvintetul italian Maurizio Geri Swingtet. O echipă sudată din foarte draga inimii noastre Toscana. Polivalent, chitarist și vocal, Maurizio Geri a oferit piese care au încântat publicul, făcându-l să reacționeze cu multă simpatie și participare. Insolită partitura acordeonului și clarinetului, ale căror triluri descriau un peisaj cu chiparoși și coline însorite. Iar piesa finală a festivalului a fost una cu o încărcătură simbolică deosebită: „Acorduri toscane pentru Europa de Est”.

Ca o observație generală, trebuie spus că paleta componistică bogată și stilistica muzicală variată – uneori exotică – rămân principalele atuuri ale Festivalului Etno Jazz Chișinău, care reușește să smulgă, pentru câteva zile, de pe fruntea R. Moldova umilitoarea etichetă de stat din care s-a furat un miliard de dolari de către cei ce ar fi trebuit, de fapt, să apere și să înmulțească avuția poporului.

După fiecare evoluție, artiștilor le erau oferite celebrele deja picturi în vin ale lui Vasile Botnaru (Ștefăneț insista și spunea „Butnaru” – dar publicul a înțeles demult că e o provocare artistică) și vinuri de la celebrele crame „Bostavan”. Cine ar refuza asemenea cadouri?

În pauza concertului din prima seară, cineva cu care discutasem înainte despre mirosul pestilențial din orașul de pe Bâc, a exclamat jubilator: „Ei, uite, Chișinăul are și Festival de Jazz, nu numai beții de garaj!”

***

Filmul cu beția primarului Dorin Chirtoacă și a subordonaților săi din garajul Primăriei (subordonați și în afara garajului – să nu fiu înțeles greșit…) a dezvăluit o dată în plus constituția șubredă a celui care, în mod aproape inexplicabil, tronează în Chișinău de trei mandate, speculând buna-credință și angoasele electoratului proeuropean. Omul, deși tânăr, e sumar instruit și destul de primitiv și vulgar în manifestațiile sale, cu sau fără voia sa surprinse pe video (petrecerea din garaj i-a făcut o vădită plăcere, edilul s-a lăsat filmat copios, mai și dând indicații de „regie”), iar unionismul pe care îl afișează conjunctural, luându-se cumătru cu „EBA” (Elena Băsescu) și transportând ulcele cu pământ basarabean peste Prut, este o butaforie în care nu crede nici el. Mult mai convingător a fost Chirtoacă fredonând refrenele formației putiniste Любэ („Liubă”), cu versuri de genul: „Давай за них, давай за нас,/ И за Сибирь и за Кавказ!// Давай за вaс, давай за нас/ И за десант, и за спецназ!” ș.a. Continue Reading »

Informații veridice despre negocierile purtate de cele trei partide proeuropene sunt puține și lumea se agață de zvonuri. Astfel că cel care era eliminat dimineața din funcție, revine spre seară victorios în post cu recomandări foarte bune din partea acelorași ziariști sau bloggeri, sugerându-ni-se că este singurul potrivit să conducă Parlamentul, Guvernul, țara….

Deci, nu se poate spune că nu avem dezbatere politică. Cei rămași în afara Parlamentului citesc cu atenție promisiunile electorale ale celor care au avut norocul să-i sară pragul și chiar să se angajeze pentru o viitoare guvernare, solicitându-le să nu-și trădeze promisiunile cu care au câștigat.

Sergiu Mocanu, liderul Mișcării Antimafie, bunăoară, i-a cerut lui Mihai Ghimpu, pe care nu l-a menajat în campanie, să nu renunțe la obiectivul declarat de liberali de a duce Republica Moldova în Alianța Nord-Atlantică. Numai că, nu e o noutate, realitatea din Parlament și mai ales stările de spirit din noua coaliție nu corespund cu discursul ambițios din talk-show-urile electorale. Așa că, se pare, aderarea R. Moldova la NATO se mai amână (deși ne-ar prinde bine umbrela americană!). Rămâne un obiectiv luminos și pentru vremuri mai… consensuale.

Politicienii procedează pe vechi, n-au deocamdată curajul să discute deschis agenda și funcțiile, deși obiectivele noii guvernări sunt clare, certe și imperative: lupta anticorupție și reformele cerute de Acordul de Asociere –, ci discută cu obloanele trase, în pofida protestelor societății civile care le-a cerut viitorilor parteneri de alianță „să nu facă din negocieri negoț”. Presa speculează (ce să facă?), iar o parte dintre „vechilii” online se pare că nu au ieșit din campanie. Își continuă tiradele la adresa celorlalte partide: ori n-au primit ordin de „lăsare la vatră”, ori nu se pot abține (dezvoltându-și fobii, idiosincrazii private, imposibil de stăpânit). S-ar cere măcar o anumită modelare a tonului, întrucât nu poți să-l ataci, irațional, pe cel cu care discuți și încerci să pui la cale o viitoare guvernare.

***

Demne de urmărit sunt și teoriile care se fac despre reconfigurările din noul Parlament. Se presupune că unii parlamentari, mulțumiți că și-au asigurat mandatul, vor descoperi, după un timp, plăcerea „deambulărilor colaterale”. Această tendință de sezon se va chema, cuminte, „regrupare ideologică”, găsirea unor afinități doctrinare, diferite de cele din perioada alegerilor – și toate aceste schimbări la față vor fi plasate, firește, sub calota „interesului național”. E un fenomen de „deja-vu” (atunci când intervin – ca în filmul „Matrix” – mici „dereglări de soft”, știți, cu pisica neagră ce reapare în cadru…). Le-am mai avut, n-ar fi nimic excepțional.

Un alt motiv al reașezărilor politice în Legislativ ar putea fi ademenirea, contra preț, a unora către o nouă „învățătură”. Observatorii pretind că printre cele mai vulnerabile tabere din Parlament, tentate de chemarea sirenelor, este Partidul Socialiștilor. Presa a descoperit, imediat după campanie, în oastea de strânsură a lui Dodon vreo cinci deputați cu cetățenie română, care blamau Uniunea Europeană și ne chemau în „ostrogul” lui Putin.

La fel de fragilă și nesigură pare și echipa veteranului Voronin, care nu mai are strălucirea, disciplina și puterea de seducție de altădată, încât s-ar putea să avem revelația că cineva dintre deputații comuniști se va lăsa de marxism-leninism și va îmbrățișa, fără crispări și false inhibiții, liber-schimbismul.

Trebuie să recunoaștem, în același timp, că pericolul unor „oferte vinovate” îi pândește și pe cei din coaliția proeuropeană. Pentru că, vorba ceea: te pui cu banii lui Putin?…

Rusia a reușit să cumpere, speculează presa, cu doar 9 milioane de dolari europarlamentari francezi de-ai lui Marine Le Pen, care au dat un verdict de-a dreptul entuziast calității scrutinului din „Novorossia”  (…)

 

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-zvonuri-din-culise-preturi-europene/

 

Psihologie și politică

Dacă noi am votat președintele României, iar cei de dincolo de Prut au votat pentru Parlamentul basarabean, nu m-am mirat prea mult că cineva de la București mă întreabă, preocupat:

- Ce se aude cu noua Coaliție Proeuropeană? Când va fi votat noul Guvern și cine va fi prim-ministru?

Îi răspund cu un optimism glumeț:

- Se discută serios, temeinic, nuanțat, noua construcție parlamentară și guvernamentală va fi solidă, cu o misiune clară: REFORMELE.

- Aveți martiri? Cine e gata să se jertfească? Este cineva de calibrul lui Balcerowicz?

- Va trebui să găsim. Oricum, nu se mai poate pe vechi. Așteptările sunt foarte mari, presiunea internă și internațională dă în clocot, atât cât să punem de o „zeamă” moldovenească, și proeuropenii noștri au tras perdeaua peste negocieri, ca să se poată concentra asupra interesului național.

- Bine, vă las. Nu vreau să deranjez…

Apoi, bucureșteanul mă invită să discutăm despre Rusia și despre Putin. Ce cred despre ultimul lui discurs, din 4 decembrie. Eram cu toții în febra postelectorală, de după alegerile din 30 noiembrie, și remarcase că n-am comentat. Cum mi s-a părut? Ce cred? La ce să ne așteptăm?

Îi răspund pe scurt: Ce trebuie să se înțeleagă după discursul lui Putin din 4 decembrie e că va pleca de pe tron doar împreună cu Rusia, trăgând cu el Rusia în genune. Asemenea prestații ca a lui Putin trebuie privite și ascultate foarte atent de psihiatri și psihologi, ca să reușească să avertizeze țara despre pericolele ce o pândesc.

- Adică, să le privim mai nuanțat?, mă iscodește interlocutorul meu.

- Putin se teme, e ca un animal încolțit. Are și motive: moneda națională e în picaj, prețul petrolului s-a întâlnit cu cotația rublei în raport cu euro, adică la 66. Omul minte de îngheață apele. Occidentalii s-au obișnuit deja cu acest comportament al său, iar rușii cu ceva spirit critic au râs nervos, întrucât echilibristica și gesturile șefului de la Kremlin nu prevestesc nimic bun. În mod ciudat, Putin simte nevoia să dea interviuri, să vorbească, are un comportament de infractor și vrea să răspundă la toate insultele, provocările, reproșurile care i se fac. O întreagă echipă de lustruitori de imagine încearcă să-l ajute, însă realitatea nu iartă pe nimeni. E foarte interesant să-i urmărești privirea pierdută – niște ochi ce fug în toate părțile, e conștient de impostura sa, e obosit, iritat, umilit de această tensiune a disimulării interminabile. Un mincinos prins, zi de zi, în flagrant, dar care vrea să te asigure că fapta sa nu e ceea ce crezi tu că este. Se bâlbâie, gesticulează excesiv, se pierde în fantezii și digresiuni mitologizante (noua lui marotă este „sacralizarea Crimeii”, locul de unde a pornit națiunea rusă), descrie și construiește castele în văzduh, pe care tot el le dărâmă cu gesturi nervoase. Se încurcă mai ales atunci când se vede nevoit să compare războiul pe care l-a purtat în Cecenia împotriva separatiștilor cu războiul din Ucraina, unde el e perceput de toată lumea ca susținător al separatiștilor. Fără să vrea, recunoaște din nou și din nou că a folosit armata împotriva populației civile din Rusia (Caucazul de Nord).

Nu trebuie să fii mare psihiatru ca să pui un diagnostic corect acestui om. Din păcate, o țară întreagă, de o sută patruzeci de milioane, e gata să trăiască sub dictatura acestui despot complexat. Putin are talentul să întoarcă lucrurile pe dos, să reproșeze străinătății păcatele de care el este învinuit. Occidentul spune, de exemplu, că Rusia, sub domnia sa, s-a izolat, s-a ascuns în spatele unei noi cortine de fier, iar Putin replică: „Ba nu! Voi, occidentalii, de fapt vreți să îngrădiți de jur împrejur Federația Rusă cu ziduri impenetrabile”.

În general, analiza lexicului lui Putin, trimiterile pe care le face, aproape inconștient, la Hitler, personaj cu care este frecvent comparat, trădează faptul că e la curent cu tot ce se spune despre el și încearcă să arunce în brațele altora cuvintele, sintagmele infamante cu care a fost „gratulat”. Și ca să fie mai convingător, PR-iștii de curte i-au sugerat să facă trimiteri biblice, ancestrale, care l-ar ajuta să scoată în afara politicului o problemă arzătoare: Crimeea. Numind-o „teritoriu sacru”, cum e Golgota, „colina pleșuvă” de la Ierusalim, transformi o anexare odioasă într-o căutare mistică a Graalului…

Pe scurt, un personaj care a sfârșit prin a crede în propriile elucubrații, și nu contează dacă-și mai amintește sau nu, dacă a sesizat declicul, momentul trecerii sale într-o altă realitate. (…)

Continuare pe:http://ziarulnational.md/vasile-garnet-psihologie-si-politica/

 

 

La câteva zile după alegeri, partidele proeuropene s-au retras la negocieri. Negocieri despre care nu se știe prea multe, iar lumea dă semne de nervozitate, pentru că nu vrea să asiste la un scenariu pe care l-a mai urmărit în 2009 și 2010. Am dori ca aleșii poporului să ne arate că au înțeles lecția scrutinului. Ne-am aștepta să aibă suficientă inteligență și bun-simț ca să nu pună la încercare răbdarea populației. Partidele proeuropene au fost votate, la limită, nu pentru a face același joc dezgustător, trăgându-și plapuma de la unii la alți, ci ca să guverneze responsabil țara. Dacă mass-media și societatea civilă nu-i vor slăbi din cătare, ar fi o speranță ca lucrurile să stea altfel decât în precedenta legislatură. Sigur, se poate invoca și orgoliul renăscut, mândria revitalizată a oamenilor politici de a demonstra că au învățat ceva, că percepția negativă pe care au generat-o, unii dintre ei, nu-i definește. E un pariu riscant și nesigur. Știm prea bine de ce sunt în stare, dar pe alții nu-i avem: ceilalți – buni, intransigenți, incoruptibili… – n-au trecut pragul electoral. De ce nu l-au trecut – e o altă analiză, pe care ei înșiși ar trebui mai întâi să o facă.

În acest timp, cel care s-a plasat primul pe grila partidelor parlamentare, Dodon și partidul său socialist, a plecat să prezinte raportul al Moscova. Cu o zi înainte îl vizitase la sediu ambasadorul Rusiei la Chișinău, care i-a mulțumit pentru prestație și devotament. Nu e un secret că formațiunea lui Dodon este proiectul Rusiei. Această vasalitate scandaloasă sugerează pe mâna cui ar fi încăput R. Moldova, dacă socialiștii și acoliții lor ar fi pus mâna pe putere. În primele declarații de după alegeri, Dodon s-a arătat hotărât să demoleze orice proiect european, să provoace alegeri anticipate. E un ostaș plin de râvnă, gata de asalt, nu contenește să se laude că are susținerea Moscovei și a lui Putin personal.

Numai că s-ar putea ca tocmai Rusia să-i înșele așteptările. Poate că Dodon se informează doar de la televiziunile oficiale din fosta metropolă sovietică și nu mai are timp să consulte surse alternative. Ar fi bine să afle că lucrurile în Rusia nu stau atât de strălucit pe cât le vede și ni le recomandă el. Rusia lui Putin este o țară paria, cota de încredere pe care o mai are în lume este foarte scăzută. Ca urmare a sancțiunilor occidentale, rubla se prăbușește, capitalul străin dă bir cu fugiții. Ieftinirea continuă a petrolului va face ca economia Rusiei să intre în recesiune, lucru confirmat chiar de oficialii de la Moscova, cei care stau cu ochii pe cifre, pe indicii bursieri și nu fac doar politica „lumii ruse.”

Proiectul „South Stream” a fost închis. Exporturile rusești de hidrocarburi în Europa nu vor putea evita Ucraina. E o chestiune de timp, analiștii vorbesc de câteva luni, până când situația din Rusia se poate schimba dramatic. Atunci e posibil ca și televiziunile de la Moscova să prezinte o altă imagine a țării decât cea de acum, mândră și războinică, luptând victorios cu imperialismul american întru apărarea conaționalilor săi răspândiți acolo unde Rusia nu este privită cu simpatie.

Această nouă imagine a Rusiei, pe care sperăm că o vor vedea și Dodon, și toți simpatizanții săi (…)

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-invingatorii-negociaza-dodon-raporteaza/

Și după aceste alegeri Moldova rămâne o țară cu o populație scindată în opțiunile sale de viață și politice. Cel puțin, așa arată alegerea pe care au făcut-o cei care au participat la vot.

Deși proeuropenii sunt într-o ușoară majoritate, favorizând într-un fel crearea unei noi Alianțe pentru Integrare Europeană, numărul rusofililor și al celor care preferă universul rusesc și sovietic are o pondere considerabilă, ceea ce face ca Moldova să balanseze de la un pol la altul, existând riscul real să-și compromită perspectiva europeană. E drept că Moscovei în această campanie nu i-a păsat de respectarea măcar a unor aparențe diplomatice: a intervenit brutal și masiv, deschizând mai multe pârtii politice pentru favoriții ei, scopul declarat, urmărit și transmis moldovenilor de toți mesagerii care au vizitat Chișinăul fiind acela de a împiedica formarea unei noi coaliții proeuropene de guvernare. Să sperăm că mandatele acumulate de partidele din arcul democratic vor fi fructificate și agenda europeană va fi relansată.

Ceea trebuie remarcat, acum, la cald, este entuziasmul electoral anemic al moldovenilor – 55.86%, puțin peste jumătate din numărul alegătorilor, înregistrându-se astfel cea mai slabă participare la vot din ultimii 20 de ani. Cauzele pot fi mai multe, dar două mi se par determinante: a) dezamăgirea și deconectarea, ca semn de protest, de la viața politică și b) emigrarea accentuată, pentru că Moldova, deocamdată, nu este un loc care să te facă fericit, pe tine și pe ai tăi. Acest exod continuu a subțiat electoratul partidelor proeuropene, în schimb cei care optează pentru Uniunea Vamală și frăția cu Rusia au rămas aici și nu vor să schimbe nimic în viața lor.

O altă cauză a scăderii numărului de mandate în noul legislativ este prestația actualei guvernări, asupra căreia planează acuzații grave de corupție, favoritism, suspiciuni de justiție selectivă și partizană. Nici micile realizări, dar totuși importante, pe calea europeană nu au fost valorificate așa cum ar fi trebuit. Nu a existat în această campanie electorală, din păcate, o solidaritate a partidelor europene, care să poată să prezinte un bilanț pozitiv comun al guvernării, atât cât a fost, iar mass-media rusească – prin definiție antieuropeană și antimoldovenească – a tocat tabăra proeuropeană până la anihilare. Televizorul este o importantă sursă de informație în Moldova, iar majoritatea populației noastre rurale, fără alternative la posturile rusești, a rămas branșată la viziunea și mentalitatea sovietică.

Noi, moldovenii – o mare parte dintre noi – am rămas sovietici și proruși, această realitate trebuie privită în față și asumată. Numai cunoașterea realității ne poate ajuta la construirea unei strategii de guvernare, dar și în implicarea utilă a societății civile. Și mai ales ne poate feri de slogane goale, nerealiste, demagogice care doar încing spiritele, cabrează și mobilizează falanga prorusă.

Nici după acest scrutin, probabil, nu vor dispărea partidele de buzunar, partidele-blog și candidații independenți, „kamikaze” – actori animați doar pe timpul campaniei electorale, creând false așteptări și risipind voturile proeuropene.

Diaspora s-a manifestat puternic în aceste alegeri, opțiunea sa proeuropeană este copleșitoare, dar o mai bună organizare, implementarea votului electronic și a votului prin corespondență ar fi fructificat mai bine acest potențial. Vor dori viitorii guvernanți să implementeze această lege?…

Moldova seamănă cu un pacient cu care se lucrează de mult, cu răbdare și înțelegere. Și parcă auzim cu toții îndemnul: „Hai, Moldova. Să mai încercăm o dată!”. (…)

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-moldova-sa-mai-incercam-o-data/

Ultima săptămână din campania electorală a fost una aproape halucinantă. Discursul politicienilor, dar și al numeroșilor lor susținători, deghizați în comentatori, bloggeri și consilieri, a devenit strident, decisiv, lipsit de menajamente. Toți țin să declare cu cine votează, iar dacă încerci să-i contrazici, să spui că ai altă opțiune sau că le privești critic favoritul, riști să fii catalogat drept „intelectual ezitant”. Pentru că, evident, dreptatea este numai a lor, a oponenților tăi.

Dar acestea sunt până la urmă niște confruntări de stil și de tonalitate, pe care e bine să le iei cu doza necesară de relativism, cu înțelegere pentru febra momentului.

Elementul cu adevărat dramatic al campaniei electorale a intervenit abia în ziua de miercuri, 26 noiembrie, când Comisia Electorală Centrală a recomandat eliminarea din competiție a Partidului „Patria”, condus de Renato Usatîi. Motivul excluderii trona sfidător la suprafață de luni de zile: folosirea masivă a banilor murdari, de proveniență străină, rusească. Bani cu care Usatîi a desfășurat o amplă operațiune de corupere a electoratului și chiar a unor instituții (e antologic cazul când gastarbeiterul interlop Renato a dăruit o mașină poliției din raionul Fălești). Și toate aceste infracțiuni strigătoare la cer n-au fost sesizate de organele de drept, deși existau numeroase dovezi.

Înțelegem că a fost nevoie de timp pentru efectuarea unor filaje, colectarea de probe, înregistrări, filmări, și pentru a convinge niște martori să vorbească, dar tot era bine, după opinia noastră, ca „asaltul final” să nu se fi dat chiar în ultima săptămână de campanie. Pentru că se știa că replica previzibilă la care vor recurge infractorii și avocații lor – a se vedea și reacția promptă a lui Rogozin – va fi victimizarea, invocarea unor represalii politice, teama guvernanților de la Chișinău de un concurent redutabil, în definitiv rusofobia…

Dar dincolo de lamentațiile celor de la „Patria”, a căror soartă se decide în justiție, este de remarcat ampla operațiune de neutralizare a organizațiilor și persoanelor care plănuiau destabilizări masive în Republica Moldova imediat după alegeri. Probele prezentate de poliție sunt uluitoare și ne fac să înțelegem dimensiunile pericolului ce planează asupra Moldovei.

Este pentru prima dată în perioada de după declararea independenței când Basarabia se confruntă, într-o campanie electorală, cu scenarii teroriste. E adevărat că ni s-a obișnuit ochiul în ultimele luni cu imaginile de coșmar din Donbasul cuprins de flacăra războiului și a rebeliunii rusești, dar în ceea ce mă privește nu am îndrăznit să cred că asemenea scenarii pot fi aplicate și aici, la noi, în pașnica și blânda Basarabie, oricâte contradicții adună ea. Dar nu era obligatoriu să gândească în același fel și cei abilitați să vegheze la siguranța națională, ci să anticipeze anumite pericole și diversiuni. Să sperăm că operațiunile de anihilare a complotiștilor, a celor care voiau să organizeze un „Ruso-Maidan” la Chișinău, au tăiat puterea și avântul „rețelei” și că vom avea niște alegeri desfășurate în condiții normale.

Dar tot rămân șocat când mă gândesc că cineva, care privește cu aer de demon stăpânitor harta lumii și mai ales teritoriile fostei URSS, a decis, după ce a incendiat Ucraina, să pună foc și în R. Moldova. Să vadă în extinderea haosului, violenței și morții o rațiune de a fi, o cauză personală, un „proiect național”.

Răspunsul logic, rațional și firesc la această amenințare este participarea moldovenilor la vot și opțiunea lor pentru Europa (…)

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-un-vot-proeuropean-o-riposta-la-diversiuni/

 

 

Întors de la Brisbane – unde acuzase o stare de oboseală și dorință de somn, poate de aceea a fost evitat ca un paria de liderii lumii civilizate, încât, la urcarea în avion, a trebuit să dea mâna cu polițiștii, pentru a-și dobândi un confort interior –, Putin a tăcut câteva zile, dispărând din atenția publică. Mulți au văzut în această eschivă o stare post-traumatică o încercare de recuperare a forțelor și de reechilibrare emoțională. Ce gândește Putin, cum comentează comportamentul său jenant și mai ales plecarea prematură și deloc glorioasă de la reuniunea G20 din Australia? se vor fi întrebat cancelariile străine… Ei bine, aflăm dintr-un mega-interviu acordat Itar-TASS-ului zilele acestea că Putin și rușii în general „sunt puternici, pentru că au dreptate”.

E un exercițiu de psihanaliză, de observație psihologică să urmărești cum își proiectează Putin închipuirile, lumea sa ca o hologramă, asupra Rusiei și a propriei activități de președinte. Trudește ca un „sclav la galere”, slujindu-și neprecupețit de aproape 15 ani patria. Admite ideea că poate candida și în 2018, pentru un al patrulea mandat, dar respinge cu modestie ipoteza că ar putea fi președinte pe viață. Anexarea Crimeii o consideră o chestiune strategică și justificată (e drept că nu spune în ce mod justificată, potrivit căror clauze de drept internațional). Reacția Occidentului la această barbarie o explică simplu: Rusia e invidiată, mereu a avut de suferit în istorie din partea restului lumii, care o vrea slabă, complexată, îngenuncheată. Și când Rusia iese din acest tipar, occidentalii se năpustesc asupra conducătorilor ei, îi bârfesc, îi ponegresc. Nu așa a pățit și Elțîn?

Când a vrut să apere interesele Rusiei în Balcani, imediat i s-a fabricat legenda că ar fi bețiv! Așa că el, Putin – succesorul și garantul siguranței personale a celui care l-a pus premier în 1999 –, își încurajează compatrioții să nu cedeze în fața ostilității Vestului, sancțiunile doar consolidează Rusia și cimentează poporul în jurul conducătorului. Putin are o mare admirație pentru sacrificiul de sine al prietenilor săi-oligarhi, penalizați de Occident: devotamentul lor e cu atât mai admirabil, cu cât ei n-au avut nici în clin, nici în mânecă cu anexarea Crimeii. Tocmai de aceea, a-i pedepsi înseamnă a încălca flagrant drepturile omului!

Ceea ce mi-a mai atras atenția în interesantele cugetări ale președintelui rus, pe lângă surâsul cu care își apără prietenii miliardari din cooperativa „Ozero” și din serviciile secrete, este discursul său împotriva coloanei a cincea, care subminează unitatea Rusiei și integritatea ei teritorială. Cetatea e asediată, să nu ne pierdem vigilența! Citez acest pasaj care s-ar putea să vă trezească niște analogii:

„Nici o țară care se respectă nu permite ca bani din afară să fie folosiți în interiorul țării în scopuri electorale și de luptă politică. Încercați să faceți acest lucru în Statele Unite – imediat veți nimeri în pușcărie. Acolo instituțiile statului acționează mult mai sever decât la noi. Aparent, pentru un ochi străin, sistemul este minunat, democratic, dar dacă încalci legea în această chestiune – n-ai nici o șansă să scapi de închisoare!”

Acest fragment din gândirea lui Putin ar trebui luat în calcul și de legiuitorii moldoveni. Pentru că exact asta fac rușii și sateliții lor în actuala campanie electorală de la noi pentru a submina parcursul european al Moldovei. Exemplul cel mai la îndemână este dezmățul financiar al lui Renato Usatîi, care împroașcă banii în stânga și-n dreapta sub privirile neputincioase ale instituțiilor statului. (M-a sunat deunăzi cineva de la Bălți să mă întrebe dacă am primit și eu cumva ziarul cu suta de lei capsată de la Renato Usatîi. I-am spus că nu am primit, cu mine lucrează doar propaganda roșie a lui Dodon, care îmi umple săptămânal cutia poștală cu manifeste și promisiuni de viață îmbelșugată alături de Rusia lui Putin.)

Închizând această paranteză, trebuie să spun că interviul lui Putin îmi apare ca o încercare de terapie a pacientului: este lung, cu pasaje mai intime despre singurătate, cu întrebări „prietenesc-enervante”, știindu-se că Putin va brava și va mima dezinvoltura. Totul e atent regizat. Interviul conturează portretul unui „visător de la Kremlin”, accesibil, bonom, care transmite poporului mesaje optimiste și promisiuni de viață mai fericită. Ceea ce nu l-a întrebat ziaristul de la Itar-TASS pe președinte este dacă Rusia nu are cumva militari ruși în Donbas și dacă nu poartă război în Ucraina. Căci dacă nu duce război, de ce sunt răzuite de pe crucile din cimitire numele soldaților ruși, pieriți, de la un timp încoace, la tot felul de „manevre”? Sau de ce în bugetul Rusiei pe 2015 este preconizată o sporire cu 32% a cheltuielilor militare? Asemenea cheltuieli se fac doar în caz de război. Rușii care îi oferă lui Putin un rating de 80% încă nu au aflat răspunsul la aceste întrebări, dar îl vor afla foarte curând…

Și când te gândești că Dodon și Usatîi ne tot cheamă, ca niște soldați uitați de mult în tranșeele războiului, alături de o Rusie prosperă și puternică. Se vede că n-au mai primit informații proaspete de la Centru (…)

Continuare pe: http://ziarulnational.md/vasile-garnet-sedinta-de-terapie-cu-visatorul-de-la-kremlin/

 

Orice sondaj de opinie publicat în ultimele săptămâni, înaintea alegerilor, bulversează stările de spirit, încurcă anumite calcule politice. Datele ultimului Barometru de Opinie Publică, realizat de IPP, cu marja de eroare inevitabilă și cu tot partizanatul ce li se atribuie celor care fac asemenea măsurători în R. Moldova, oferă un motiv de îngrijorare pentru partida proeuropeană și pentru electoratul decis să continue parcursul prooccidental.

Nucleul filorus își păstrează, din păcate, aceeași pondere electorală, chiar dacă acum simpatiile din această tabără sunt distribuite între trei partide. Monopolul comuniștilor a dispărut. Vestea bună este că pentru prima dată în R. Moldova un partid proeuropean – PLDM – apare primul în opțiunile de vot, dar au crescut în mod surprinzător noile „vlăstare” pe care Moscova le alimentează financiar și propagandistic: partidul lui Dodon (socialistul de Sadova) și partidul marelui organizator de concerte, Usatîi, provenit din lumea interlopă. Cu alte cuvinte, eforturile de europenizare ale actualilor guvernanți, investițiile occidentale, pe de o parte, și războiul din Ucraina, cu toate ororile sale, pe de altă parte, nu au reușit să schimbe optica, să modifice opțiunile geopolitice ale unei aproape jumătăți din electoratul R. Moldova.

Sigur că blocul dur al acestui segment electoral conservator și nostalgic îl constituie rusofonii (în sondajul IPP, majoritatea celor care afirmă că mergem într-o direcție greșită sunt ruși și ucraineni – peste 70%). Acești oameni refuză să se integreze în societatea moldoveană, să se identifice cu ea, resping valorile naționale.

O altă cauză că rămânem un electorat scindat este faptul că influența mediatică rusească în R. Moldova nu s-a diminuat deloc în ultimul timp. Dimpotrivă, a fost amplificată, iar sondajul IPP nu lasă loc de iluzii: 82% dintre moldoveni privesc televizorul, dintre care 63% consideră televiziunea ca principala sursă de informație. Cea mai mare audiență în R. Moldova, 24%, o are un post de televiziune rusesc, „Prime TV”. E foarte greu să schimbi o mentalitate când lași să cadă peste țara ta această avalanșă propagandistică șovină și antieuropeană. E ca un val care spală peste noapte tot ce te-ai chinuit să ridici ziua.

O dovadă a aderenței moldovenilor la viziunea prorusă a existenței sunt și cele câteva procente în plus ale susținătorilor Uniunii Vamale în raport cu cei care preferă Europa.

Marea luptă a ultimei săptămâni de dinaintea alegerilor se va da pentru cei aproape 25% de indeciși. Din acest masiv estuar pot pescui doar partidele proeuropene, pentru că cei care au ales Rusia și Siberia s-au hotărât mai demult. (…)

Continuare pe: http://www.ziarulnational.md/vasile-garnet-o-saptamana-de-campanie-decisiva-in-moldova/

 

Ziua de 16 noiembrie 2014 a arătat ce poate face un popor când își exercită, exigent și responsabil, votul democratic. Klaus Iohannis a reușit să recupereze cu brio handicapul de 10% care îl separa de contracandidatul său Victor Ponta după primul tur al alegerilor prezidențiale și să mai adauge, surprinzător, la zestrea sa alte 14-15%. Se va discuta mult, de aici încolo, dacă a fost un vot pro-Iohannis sau unul mai degrabă împotriva lui Ponta și a partidului său, PSD, care guvernează autoritar în România, dar ceea ce se poate afirma cu certitudine este că prezența numeroasă la vot a românilor, una din cele mai mari din ultimii 25 de ani, atât în țară cât și în diasporă, semnalează o schimbare de atitudine, o maturizare a națiunii române.

Oricât de sceptice și rezervate au fost predicțiile și comentariile de dinaintea celui de-al doilea tur de scrutin, care nu-i dădeau mari șanse candidatului Alianței Creștin Liberale – acesta având și handicapul că nu era foarte spectaculos în aparițiile sale televizate și în confruntările electorale –, votul popular a spulberat rezistența, perfidia și întregul angrenaj propagandistic al sistemului. S-a demonstrat că Internetul, rețelele de socializare sunt o armă redutabilă împotriva dominației televiziunilor oligarhice sau de partid. Mobilizarea și mai ales vocile cu autoritate de pe Internet au contracarat prin scurte postări și luări de atitudine zecile de ore de talk-show-uri otrăvite, cu baroni aroganți în studio și cu propagandiști plătiți, căutând să năucească cu poliloghia lor deșănțată publicul român.

Dar ceea ce pare să fi fost lovitura decisivă în aceste săptămâni de campanie de dinaintea turului II a fost proasta, catastrofala organizare a alegerilor în afara țării. Și mai ales tentativa guvernanților și a miniștrilor care s-au succedat în posturi-cheie de a nu remedia deficiențele vizibile cu ochiul liber ale procedurii de vot, de a nu anticipa o și mai mare prezență a electoratului român la turul II, ca replică la comportamentul sfidător al guvernanților care au recurs la cele mai dezonorante manevre și subterfugii pentru a îngrădi dreptul la vot al românilor din afara țării.

Afluxul masiv, absolut impresionant al românilor din diasporă a fost provocat chiar de guvernanți, pentru că în cazul unei bune organizări alegerile din 2 și mai ales din 16 noiembrie ar fi fost mai degajate, n-ar fi existat încrâncenarea, obstinația românilor de a sta la coadă, ore în șir, pe o vreme rece și ploioasă în multe capitale din Europa. A fost o confruntare a celor plecați cu Guvernul propriei țări, care le-a dat semne clare că nu-i respectă și-i preferă pierduți în lume, buni de trimis bani acasă, dar nedoriți la vot, pentru că sunt prea exigenți, pentru că au prea multe pretenții față de clasa politică, după ce aceasta, prin modul cum a guvernat, i-a forțat să părăsească țara, să-și caute o pâine și un rost în străinătate.

Slaba organizare a votului în afara țării, trebuie spus, nu este o „achiziție” de ultimă oră a guvernelor de la București. Această atitudine deplorabilă, revoltătoare față de cetățeni durează de decenii. Basarabenii au făcut de mulți ani și la mai multe scrutine exercițiul umilitor de a sta în cozi interminabile. Prezența masivă – cea mai numeroasă prezență la vot a basarabenilor de când și-au regăsit identitatea românească în acte și au căpătat dreptul juridic de a participa la treburile Țării (aproape 36 de mii de alegători, ieri, 16 noiembrie!) – arată că românii dintre Prut și Nistru nu sunt o simplă masă de manevră sau o cantitate neglijabilă, că au opțiuni politice, că sunt atenți și exigenți cu discursul politic. Câștigarea simpatiei lor de către clasa politică din România reprezintă o miză importantă.

Trăgând linia, o primă concluzie „la cald” a alegerilor românești ar suna așa: totul este în mâna electoratului. Oricâtă manipulare ar face partidele și oligarhii arondați lor (sau viceversa… mă refer la arondare), nimeni nu-ți poate lua PUTEREA VOTULUI atunci când ai pășit cu buletinul în mână în cabina cu draperie. (…)

Continuare pe: http://www.ziarulnational.md/vasile-garnet-puterea-votului-un-neamt-pentru-romania/

Older Posts »