Un interviu pentru Dilema veche. Aici varianta mai extinsă.
- Cât de bine se cunosc culturile română şi basarabeană?
- Am să folosesc pluralul, aşa cum îmi sugeraţi, pentru a facilita distincţia între creatorii şi publicul din România şi Republica Moldova, fără a pune sub semnul îndoielii „unitatea culturii române”, întrucât, la Chişinău, terminologia pe care o folosim este un subiect foarte sensibil. Aşadar, cele „două” culturi se cunosc pe potriva curiozităţii românului/basarabeanului pentru celălalt, pentru „fratele de peste Prut”. E un indiciu de civilizaţie această capacitate de a te interesa de celălalt, şi cred că avem încă multe de recuperat în ce priveşte deschiderea faţă de lume, ca să nu mai spun de interesul faţă de proximitatea României.
După 1989 s-au pus bazele unor colaborări la nivel instituţional: s-au fondat filiale ale unor asociaţii de creaţie româneşti în Basarabia, cum sunt USR şi UNITER. S-au deschis biblioteci patronate de importante centre culturale din oraşele României. În septembrie 2010 la Chişinău s-a deschis, în sfârşit, după o lungă perioadă de sabotaj din partea autorităţilor comuniste, un Institut Cultural Român, care a avut până acum mai multe iniţiative lăudabile, între care aducerea în Basarabia a unor valoroşi artişti – scriitori, pictori, cineaşti. Doar două exemple semnificative: Festivalul Zilele Literaturii Române la Chişinău, o idee a lui Vasile Ernu (invitaţii de până acum au fost Eugen Negrici, Varujan Vosganian, Ion Mureşan, Emil Brumaru, Radu Pavel Gheo, Cristian Teodorescu, Ion Vianu, Doina Ruşti, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu…), şi Festivalul Filmului Românesc Contemporan, care a prilejuit sosirea la Chişinău a celor mai titraţi regizori din „noul val” – Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Cornel Porumboiu, Radu Muntean ş. a. – şi difuzarea filmelor lor în cinematografele din Chişinău.
Dar mult mai temeinice au fost relaţiile care s-au închegat la nivel (inter)personal. Aşa am căpătat sentimentul că suntem o comunitate intelectuală, în pofida perioadelor de „îngheţ politic” generate de regimul neocomunist al lui Voronin.
În acelaşi timp, cred că există un dezechilibru al cunoaşterii între cele două părţi, în defavoarea basarabenilor. Majoritatea intelectualilor de la Chişinău sunt sincronizaţi cu „pulsul” culturii române de azi (găsindu-şi, fiecare, grupuri şi „platforme” corespondente în România), din păcate nu se poate spune acelaşi lucru despre confraţii lor români în raport cu climatul cultural basarabean.
Statul Român susţine cultura din Basarabia, însă a venit timpul ca şi statul moldovean să facă mai multe pentru creatorii săi şi pentru promovarea lor. Actuala guvernare de la Chişinău, deşi se declară pro-europeană şi recunoaşte comunitatea valorilor identitare şi culturale româneşti, este foarte inertă şi conservatoare în ce priveşte reforma în cultură (ca şi în celelalte domenii, de altfel). Sub pretextul că „regulamentele interne” nu permit subvenţionarea unor proiecte iniţiate de artişti independenţi, ci doar de structuri de stat (muzee, biblioteci, teatre…), Ministerul Culturii refuză să sprijine revistele de cultură din Moldova, respinge ideea finanţării măcar parţiale a unor abonamente în beneficiul bibliotecilor şi al liceelor de la ţară. Trăim într-o societate pluralistă, într-un timp al diversificării formelor de creativitate şi proprietate, dar „regulamentele interne” de la MC au rămas cele sovietice. Nimeni nu s-a gândit să le schimbe, să le adapteze la noile condiţii. În Basarabia stăm pe „nisipuri mişcătoare”. Nu poţi construi nimic durabil având o instabilitate politică pe cale să se cronicizeze (a se vedea istoria penibilă a nealegerii preşedintelui ţării). Instituţiile funcţionează de azi pe mâine, nimeni nu-şi asumă vreo iniţiativă majoră de reformă. Şi să nu uităm şi de puternica influenţă mediatică rusească – cea care subminează, consecvent, consolidarea unui public receptor de produse culturale româneşti în Republica Moldova.
- Care sunt prejudecăţile culturale ale basarabenilor faţă de România?
- Există o sumedenie de prejudecăţi benigne, inocente, care sunt fireşti până la un punct. De pildă, impresia că România s-a „scufundat” în manele, în „ţigănie”, că a sacrificat folclorul autentic. O seamă de intelectuali basarabeni „patrioţi/păşunişti” consideră că România, prin „centrele ei elitiste”, e bolnavă de cosmopolitism, e prea mimetică în raport cu Occidentul, că nu-şi respectă valorile tradiţionale şi „eroii naţionali”, de felul mareşalului Antonescu… Aceste percepţii se modifică prin cunoaştere, dacă este respectată premisa bunei-credinţe.
Însă prejudecata cea mai răspândită, aş zice chiar complexul cultural major care funcţionează în Basarabia în raport cu România, este Continue Reading »
