Vasile Gârneţ

Cea mai bună, după părerea mea, interpretare a Sonatei…

Îmi spun că mâine nu mai intru pe facebook. Sau că voi intra spre seară, după câteva ore de muncă la masa de scris. Dar nu reuşesc să-mi ţin promisiunea. Când îmi beau cafeaua, intru să-mi verific e-mail-ul. Două-trei link-uri mă anunţă că am un mesaj privat pe facebook şi câteva semnalări/comentarii la postările mele. Intru să văd şi… aşa îmi compromit programul zilei…
Cezar Paul-Bădescu (în desfăşurătorul din colţul din dreapta îmi apar „stările” prietenii scriitori) pune un link spre un interviu cu o scriitoare vietnameză, stabilită (de fapt fugită cu o barcă) în Canada. Limba vietnameza, spune scriitoarea, nu are un vocabular care să exprime sentimentele intime şi relaţiile sexuale. Când spui „el s-a apropiat de ea” – înseamnă că între cei doi a avut loc o acuplare. Fiica nu poate să-i spună mamei că o iubeşte şi că i-a fost dor de ea, poate doar să-i mărturisească prin semne afecţiunea, sau prin gesturi elaborate de secole… Autoarea afirmă lucruri care te contrariază, dar te cucereşte prin umor, prin detaşarea cu care descrie aceste ciudăţenii din Indochina şi prin vigoarea destăinuirilor…
Teo Bobe s-a antrenat într-un schimb de replici cu cei care îi reproşează lui Mircea Cărtărescu abandonarea rubricii sale de publicistică din “Evenimentul zilei”. Scrie autorul Contorsionistei: „ …acum câtva timp vedeam oameni care ziceau că Mircea Cărtărescu n-ar avea voie să facă gazetărie. Azi am văzut deja al treilea text în care i se spune ca n-ar avea dreptul sa renunţe la ea. Până la urmă, îi daţi voie să-şi aparţină sau nu?”. Şi o replică iritată: „Să-și aparțină, dar să nu se mai vaiete ca o mimoză!”. Ironicul Teo Bobe îi dă cu flit şi discuţia se îneacă…
Nu e prima dată când Mircea Cărtărescu se desparte de cititorii editorialelor sale. Şi mereu s-a lăsat cu răstălmăciri şi comentarii pasionale. Sigur că scriitorul nu e responsabil de reacţiile pe care le poate provoca decizia sa de a abandona pe un timp colaborarea la ziar, dar am citit un text-implorare, pe un ton extaziat-sentimental, semnat de o persoană care se declară  admiratoare fidelă a lui Mircea Cărtărescu. Îl ruga să nu se îndepărteze prea mult, să nu ne abandoneze: „Nu ne lăsaţi în beznă, că drumul e anevoios, înşelător, vopsit artificial în culori false, placebo pentru cataractă, e greu să te mai prinzi de balustradă când n-o mai vezi, domnule Cărtărescu… Şi totuşi, nu e totul pierdut, vă rog cu cerul şi cu pământul, staţi pe insulă şi nu vă îndepărtaţi de noi. Şi-n definitiv, pe noi ăştia câţi mai suntem, cui ne lăsaţi???” OMG!
Dan Alexe, pe care îl ascult cu plăcere la Europa Liberă (cred că este unul dintre cei mai valoroşi colaboratori ai postului), urmăreşte cu o vigilenţă critică nedezminţită toate postările pe blog sau facebook ale lui Stelian Tănase Continue Reading »

Fragment din ultimul film – Trudno bîti bogom  (E greu să fii Dumnezeu) - al lui Alexei Gherman.
Proiecţie pentru public – 1 aprilie 2013. Nu e o glumă – atunci se împlinesc 40 de zile de la moartea regizorului.

era duminică…

şi am plâns, ca un suflet ce-şi aminteşte şi plânge

Mi se potriveşte mult acest fragment

– Gabriel Yared, soundtrack la „The English Patient”