Vasile Gârneţ

În toată forfota de după alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, este interesant să urmărești evoluția comentatorilor și analiștilor din holdingul lui Plahotniuc, experți care și-au ales drept țintă predilectă prestația Maiei Sandu în alegeri. Nu faptul că opțiunea de vot a basarabenilor a fost deturnată de o clică mafiotă se discută în emisiuni, în pagini de ziare și pe rețelele de socializare, ci se comentează copios, cu detalii și analize sofisticate, pe marginea defectelor Maiei Sandu: că este un lider slab, nepregătit, naiv, motiv pentru care a pierdut alegerile și că, prin urmare, ar trebui să-și dea demisia, că așa se procedează în partidele din Occident. Cum observa, scurt, dar foarte plastic, Sorin Ioniță, Maia Sandu – care n-a avut bani de campanie și nici expunere mediatică – se face vinovată, în opinia acestor mercenari, de înfrângerea la care tocmai ei, simbriașii lui Plahotniuc, au contribuit decisiv.

I s-a reproÈ™at Maiei Sandu că a abordat cu prea puÈ›ină hotărâre chestiuni de geopolitică: n-a punctat decisiv pericolul Rusiei, nu l-a demascat pe Dodon ca agent plătit al unui stat străin, n-a insistat pe aderarea noastră la NATO, ca singură umbrelă protectoare a Moldovei, a neglijat strategia sau miza votului etnic È™i a vorbit despre o iluzorie „naÈ›iune civică moldovenească” (deÈ™i despre aÈ™a ceva n-a vorbit niciodată!). Pe de altă parte, tot aceÈ™ti comentatori i-au reproÈ™at că n-a È™tiut să atragă de partea ei miÈ™carea unionistă, fiind reticentă È™i evitând deliberat acest subiect. (Acum stau È™i mă gândesc, cunoscând realitățile din Moldova: ar fi câștigat Maia Sandu mai multe voturi, dacă îi dădea un ultimatum lui Putin să-È™i retragă trupele de ocupaÈ›ie din Transnistria È™i dacă ar fi declarat că va face Unirea în 2018?). S-au rostit È™i alte reproÈ™uri la adresa Maiei Sandu: că este arogantă, că n-are priză la omul simplu, că e prea intelectuală…

Toate aceste interpretări și acuzații nu sunt decât o eschivă în fața adevăratei teme pe care analiștii holdingului ar trebui să o ia în discute: capturarea statului de către clanul lui Plahotniuc și faptul că nimic în Moldova nu se va schimba atâta timp cât această grupare deține frâiele puterii. Ei, acești comentatori pasionați, îngrijorați de destinul Moldovei, n-au voie să rostească numele celui care a ales pentru siguranța și confortul său personal – nu pentru binele Moldovei! – să-l facă pe Dodon președinte. Și tot acești „experți ai inefabilului” se feresc să vorbească despre campania absolut jegoasă pe care a avut-o Dodon și susținătorii săi în aceste alegeri. Doar la ruși mai găsești o revărsare atât de intensă de calomnii și diversiuni – socialistul nostru de acolo și-a luat modelul. Și toxicitatea pe care a degajat-o Dodon a dat roade. Am văzut cu toții, după alegeri, interviuri cu persoane din provincie care își motivau opțiunea de vot pentru Dodon, spunând că acesta este un adevărat patriot statalist și că-i iubește pe moldoveni. El va da ordin să fie prețuri sovietice la pâine și la salam, iar celălalt candidat va aduce pe capul nostru refugiați sirieni, jandarmi români și trupe NATO – „nu sunt minciuni, s-a spus la televizor, am citit despre asta și în ziarul „Socialiștii!”.

Dodon trebuie condamnat pentru că a răspândit în toată Moldova zvonuri false și murdării la adresa oponentului său, bulversând mintea basarabenilor, creând teamă, ațâțând fobii, instaurând o stare de insecuritate națională, așa cum o face și după 13 noiembrie, certându-ne cu vecinii și cu partenerii noștri de dezvoltare – pesemne i s-a urcat „președinția” la cap. Un asemenea șef de stat nu poate avea niciun fel de legitimitate, nu se poate pretinde „președinte al tuturor cetățenilor”. Ca să ai respectul lor, trebuia să fi învins într-o luptă dreaptă și cinstită.

După o repliere rușinoasă, când a fost obligat să-și anunțe de pe foaie retragerea din campanie (cu un ton de parcă și-ar fi citit propria sentință), supravegheat atent de adevăratul șef al PD-ului, Vlad Plahotniuc, ca prin minune a reapărut și Marian Lupu. Și el este supărat pe Maia Sandu că n-a învins în alegeri, că n-a știut să profite de ajutorul dezinteresat pe care i l-a oferit Partidul Democrat, că a dat cu piciorul în alegătorii PD, isterizând populația cu sintagme de genul „stat captiv”, „oligarhi pușcăriabili”, „hoți și mincinoși”. E șocantă și penibilă revenirea lui Marian Lupu, dar n-ar trebui să ne mai mire acest „atlet al nesimțirii” – calificativ cu care este de mai mult timp gratulat liderul formal al PD. Ieșirea la rampă a lui Marian Ilici vrea să însemne că șocul în rândurile PD s-a mai atenuat. Lumea este preocupată de orice, numai nu de lipsa de legitimitate a unui partid care și-a subordonat toate instituțiile statului. Așa că, pentru a îngroșa ceața, e mai bine să spui că, da, Dodon este „periculos”, dar să continui să o acuzi pe Maia Sandu de toate păcatele, chiar dacă tu, patronul și partidul tău, ați fost aceia care ați atacat-o și subminat-o consecvent în campanie.

Iată semnele unei dedublări, ale unei schizofrenii în politica și în presa moldoveană aservită. Purtătorii acestui virus însă nu sunt victime inocente, ei sunt conștienți de boala pe care o răspândesc.