Vasile Gârneţ

Nu v-aţi întrebat de ce fiecare nouă aniversare a Independenţei şi fiecare nouă sărbătorire a Limbii Române în Republica Moldova ne dă un tot mai acut sentiment de inadecvare şi artificiu? Există o diferenţă flagrantă dintre realitatea cenuşie a cotidianului şi pompa festivistă, fals-sclipitoare a celor câteva zile de iubire patetică pentru „valorile neamului”, încât nu mai ai resurse nici măcar pentru o prezenţă de politeţe la un eveniment sau altul. Aş fi dorit ca energiile risipite în nesfârşite ritualuri şi omagieri să fi fost consumate în fapte de susţinere – nespectaculoase, pedestre, dar tenace şi consecvente – a ceea ce vrem să celebrăm. Din păcate, nu se întâmplă aşa.

Avem de 3 ani la guvernare o alianță pro-europeană, dar statutul limbii române în Republica Moldova nu s-a schimbat: articolul 13 din Constituţie, cel care definește limba oficială, continuă să consacre o invenție stalinistă, „limba moldovenească”. În școală elevii învață limba română, comunitatea științifică este unanimă în a respinge falsurile sovietice cu privire la identitatea lingvistică a moldovenilor, cu toate acestea ipocrizia politică și motive de ordin electoral îi împiedică pe aleșii noștri să întoarcă această filă rușinoasă a istoriei, să legifereze limba română în Constituție. Ambiguitatea este profitabilă pentru interesele unei minorităţi de parveniţi post-sovietici şi dezastruoasă pentru destinul naţional.

Unii ideologi de ÅŸcoală nouă îmbracă povestea cu „limba moldovenească” în straiele libertății de opinie: dacă oamenii vor să-i spună aÈ™a, declară ei, trebuie să le respectăm opÅ£iunea. Trăim în democraÅ£ie!… Perfid truc: mai întâi le speli creierul basarabenilor printr-o îndelungată politică de deznaÈ›ionalizare, agresivă ÅŸi insidioasă, când nu mai ÅŸtiu cine le este mamă ÅŸi tată, apoi decretezi „libertatea de a alege” în  spiritul noilor timpuri… dilematice. BineînÅ£eles că va fi o alegere predeterminată. Uniunea Sovietică a dispărut de mult, dar basarabenii au rămas în prizonieratul mental al spaÅ£iului estic.

Audiovizualul şi presa scrisă în Moldova sunt dominate de limba rusă. Chiar şi noile posturi TV – Jurnal şi Publika – , care s-au lansat după 2009 ca voci ale democraţiei, promotoare ale spiritului naţional, şi-au umplut între timp programele cu emisiuni și filme dublate în rusă (subtitrarea în română, total ineficientă şi de cele mai multe ori agramată, e doar pentru a „bifa” o cerinţă a CCA-ului). E un cerc vicios: producătorii din media spun că dacă n-ar dubla filmele în rusă ar pierde audiență și bani, pentru că prea puțini oamenii sunt obișnuiți să citească traducerea în română. Dar atunci cum să crească publicul românofon? Acest univers sonor și cultural alogen nu are cum să contribuie la europenizarea Moldovei. Politic ne integrăm în Europa, iar economic şi cultural tot la brațetă cu Rusia am rămas.

Urmând aceeași logică a unui pluralism de faţadă, la televiziuni sunt invitați numaidecât vorbitori de o pregătire îndoielnică, dar plini de tupeu, cărora trebuie să le ţină piept persoane onorabile, pentru a dezbate denumirea limbii, etnonimul „român” vs. „moldovean”, orientarea Est/Vest, neutralitate vs. NATO etc. Aceste opţiuni sunt puse pe același taler, sugerându-se că ar avea o egală legitimitate în ochii unui public timorat, căptuşit cu clişee sovietice şi antioccidentale. Iar obiceiul unor posturi TV de a amesteca în cadrul aceleiași emisiuni româna și rusa – pentru că invitaţii rusofoni din studio de regulă nu ne vorbesc limba – are efecte dezastruoase asupra publicului, deoarece întreține confuzia identitară, încurajează limbajul macaronic folosit de moldoveni. Micul ecran a devenit astfel oglinda fidelă a „străzii”, îi reproduce babilonia lingvistică și diformitățile de gândire. În schimb, au dispărut aproape cu totul din programele posturilor TV rubricile de cultivare a limbii, emisiunile literare, iar cele consacrate Uniunii Europene, valorilor şi mecanismelor ei de funcţionare, nici n-au apărut. Timidele încercări de a pune în dezbatere această tematică sunt bruiate de obtuzitatea şi partizanatul politic al interlocutorilor.

Marele absent de pe piaţa audiovizualului din Republica Moldova rămâne Televiziunea Română. Eliminată prin manevre ilegale de CCA-ul controlat de comunişti, TVR este acum „chiriaşul” obidit al unui SRL patronat de un influent om de afaceri şi politician din actuala putere – Vlad Plahotniuc. Acest SRL croieşte programul Televiziunii Române după propriile interese şi gusturi: telenovele latinoamericane dublate în rusă şi masive calupuri de publicitate. Moldovenii, o bună parte dintre ei cetăţeni români, pot privi posturi de stat din Rusia, Belarus, Turcia, Ucraina…, dar nu au acces la programul complet al postului public românesc. Şi nimeni, nici la Chişinău, nici la Bucureşti, nu pare deranjat de această situaţie. În schimb, clamează sus şi tare că-şi iubesc neamul şi limba. Halal patrioţi!

***

Premiile Naţionale din acest an au provocat destule controverse, stupori şi reacţii de indignare. Nu va exista niciodată o acceptare unanimă a laureaţilor, vor fi întotdeauna contestări şi liste alternative cu nume mai vrednice. Dar nici acuzaţii de impostură crasă, de lipsă de operă şi de… obraz n-ar trebui să auzim cu prilejul unei ceremonii chemate să celebreze, totuşi, valoarea şi performanţa culturală. Andrei Strâmbeanu, a cărui „încoronare” la secţiunea literatură a trezit cele mai multe comentarii negative, a fost recomandat pentru acest premiu de Uniunea Scriitorilor – cred că a fost una dintre cele mai chinuitoare şi mai pline de remuşcări pledoarii pe care a făcut-o Arcadie Suceveanu, preşedintele USM, dar astea sunt, probabil, riscurile unui post privit ca o alternativă la ceea ce a însemnat „stilul de lucru” al domnului Mihai Cimpoi. E greu să opreşti impostura, mai ales când aceasta vine peste tine ca un buldozer, dar odată şi odată cineva trebuie s-o facă, altfel în ce-ar mai consta diferenţa pe care ne place s-o invocăm?

Un alt caz controversat din lista laureaÅ£ilor Premiilor NaÅ£ionale este cel al lui Valeriu Pasat, istoric, fost director al Securităţii de la ChiÅŸinău, judecat pentru înaltă trădare sub regimul Voronin. Continue Reading »

E noapte, e lună ÅŸi… mâine vrem o lume mai bună!
Milva! – http://www.youtube.com/watch?v=zAJRRqCB7Jw&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=sHsFIv8VA7w&feature=related

Din sumar:

Două sute de ani de la răpirea Basarabiei
- texte de Virgil Pâslariuc şi Eugenia Bojoga;
Premii literare pe anul 2011;
Versuri de Vasile Romanciuc;
Grogore Chiper despre două poete – Doina Postolachi şi Victoria Mărgineanu;
Alexandru-Florin Platon – Intelectualul angajat (Tony Judt);
Întâlnire la Chişinău cu Ana Blandiana şi Romulus Rusan;
Druţă şi căruţa naţiunii (II) – eseu de Alexandru Burlacu;
Liviu Antonesei, prozatorul – cronică de Vitalie Ciobanu;
Mariana Codruţ – Jurnalul unei Ţestoase;
Cosmograme de Leo Butnaru;
Alexandru Tabac – Medgidia în literatură;
Interviu cu Alistair Ian Blyth;
Mircea V. Ciobanu – Literatură ÅŸi autenticitate (despre Aureliu Busuioc);
Angela Aramă:„Cronograf” – realitatea devenită artă;
Teatru: BITEI 2012 – prezentare de Cristina Cernopolc;
Praga literară: Jáchym Topol (prezentare de Vasile Gârneţ);
Răzvan Mihai Năstase -Film noir la Kiev;
Radu Petrescu: Enigma Ilie Cătărău;
Jean Baudrillard şi „Deşertul realităţii” – comentariu de Marcel Gherman.

Numărul 3-4/2012 al revistei “Contrafort” poate fi citit pe internet: http://www.contrafort.md/

Lectura plăcută!

Bonus muzical: http://www.youtube.com/watch?v=pPl4jbfPSc4&feature=related

Din sumar:

 PreÅŸedinte în Basarabia – Anchetă printre scriitori, istorici ÅŸi analiÅŸti politici;

- Druţă şi căruţa naţiunii – un eseu de Alex Burlacu;

- Mariana Codruţ despre poezie;

- Interviu cu Lucian Dan Teodorovici;

- Vasile Botnaru Рfiguri sublimate ̨n metafore vizuale;

-  Versuri de Călina Trifan;

-  Praga literară – scriitori cehi contemporani: Ivan Klíma;

-  Tamara CărăuÅŸ despre romanul „Ţesut viu. 10×10” de Emilian Galaicu-Păun;

- Leo Butnaru – Călăuza;

- Alexandru Tabac despre “Contorsionista” lui T.O. Bobe;

-  Aurelia Felea: Viaţa studenţilor din Chişinău în anii 1944-1956;

- Răzvan Mihai Năstase: Dan Brown în Balcani;

- Iulia Badea Guéritée – Alegeri prezidenÅ£iale în FranÅ£a. Răzbunarea intelectualilor

… şi alte titluri şi autori.

Lectură plăcută!

Multe recomandări muzicale în romanul lui Oleg Serebrian, „Cântecul mării” (Cartier 2011). După părerea mea, romanul anului în Basarabia.

Iată una din acestea: http://www.youtube.com/watch?v=EmYQwsid-9o&feature=youtube_gdata_player

Cineva m-a întrebat dacă ascult Lara Fabian.

Da,  demult. Puţin şi selectiv.

Îmi aminteşte de o călătorie în Franţa.

http://www.youtube.com/watch?v=DFB6PRLQ878&feature=related

Un interviu pentru Dilema veche. Aici varianta mai extinsă.

- Cât de bine se cunosc culturile română şi basarabeană?

- Am să folosesc pluralul, aşa cum îmi sugeraţi, pentru a facilita distincţia între creatorii şi publicul din România şi Republica Moldova, fără a pune sub semnul îndoielii „unitatea culturii române”, întrucât, la Chişinău, terminologia pe care o folosim este un subiect foarte sensibil. Aşadar, cele „două” culturi se cunosc pe potriva curiozităţii românului/basarabeanului pentru celălalt, pentru „fratele de peste Prut”. E un indiciu de civilizaţie această capacitate de a te interesa de celălalt, şi cred că avem încă multe de recuperat în ce priveşte deschiderea faţă de lume, ca să nu mai spun de interesul faţă de proximitatea României.

După 1989 s-au pus bazele unor colaborări la nivel instituţional: s-au fondat filiale ale unor asociaţii de creaţie româneşti în Basarabia, cum sunt USR şi UNITER. S-au deschis biblioteci patronate de importante centre culturale din oraşele României. În septembrie 2010 la Chişinău s-a deschis, în sfârşit, după o lungă perioadă de sabotaj din partea autorităţilor comuniste, un Institut Cultural Român, care a avut până acum mai multe iniţiative lăudabile, între care aducerea în Basarabia a unor valoroşi artişti – scriitori, pictori, cineaşti. Doar două exemple semnificative: Festivalul Zilele Literaturii Române la Chişinău, o idee a lui Vasile Ernu (invitaţii de până acum au fost Eugen Negrici, Varujan Vosganian, Ion Mureşan, Emil Brumaru, Radu Pavel Gheo, Cristian Teodorescu, Ion Vianu, Doina Ruşti, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu…), şi Festivalul Filmului Românesc Contemporan, care a prilejuit sosirea la Chişinău a celor mai titraţi regizori din „noul val” –  Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Cornel Porumboiu, Radu Muntean ş. a. – şi difuzarea filmelor lor în cinematografele din Chişinău.

Dar mult mai temeinice au fost relaţiile care s-au închegat la nivel (inter)personal. Aşa am căpătat sentimentul că suntem o comunitate intelectuală, în pofida perioadelor de „îngheţ politic” generate de regimul neocomunist al lui Voronin.

În acelaşi timp, cred că există un dezechilibru al cunoaşterii între cele două părţi, în defavoarea basarabenilor. Majoritatea intelectualilor de la Chişinău sunt sincronizaţi cu „pulsul” culturii române de azi (găsindu-şi, fiecare, grupuri şi „platforme” corespondente în România), din păcate nu se poate spune acelaşi lucru despre confraţii lor români în raport cu climatul cultural basarabean.

Statul Român susţine cultura din Basarabia, însă a venit timpul ca şi statul moldovean să facă mai multe pentru creatorii săi şi pentru promovarea lor. Actuala guvernare de la Chişinău, deşi se declară pro-europeană şi recunoaşte comunitatea valorilor identitare şi culturale româneşti, este foarte inertă şi conservatoare în ce priveşte reforma în cultură (ca şi în celelalte domenii, de altfel). Sub pretextul că „regulamentele interne” nu permit subvenţionarea unor proiecte iniţiate de artişti independenţi, ci doar de structuri de stat (muzee, biblioteci, teatre…), Ministerul Culturii refuză să sprijine revistele de cultură din Moldova, respinge ideea finanţării măcar parţiale a unor abonamente în beneficiul bibliotecilor şi al liceelor de la ţară. Trăim într-o societate pluralistă, într-un timp al diversificării formelor de creativitate şi proprietate, dar „regulamentele interne” de la MC au rămas cele sovietice. Nimeni nu s-a gândit să le schimbe, să le adapteze la noile condiţii. În Basarabia stăm pe „nisipuri mişcătoare”. Nu poţi construi nimic durabil având o instabilitate politică pe cale să se cronicizeze (a se vedea istoria penibilă a nealegerii preşedintelui ţării). Instituţiile funcţionează de azi pe mâine, nimeni nu-şi asumă vreo iniţiativă majoră de reformă. Şi să nu uităm şi de puternica influenţă mediatică rusească – cea care subminează, consecvent, consolidarea unui public receptor de produse culturale româneşti în Republica Moldova.

- Care sunt prejudecăţile culturale ale basarabenilor faţă de România?

- Există o sumedenie de prejudecăţi benigne, inocente, care sunt fireşti până la un punct. De pildă, impresia că România s-a „scufundat” în manele, în „ţigănie”, că a sacrificat folclorul autentic. O seamă de intelectuali basarabeni „patrioţi/păşunişti” consideră că România, prin „centrele ei elitiste”, e bolnavă de cosmopolitism, e prea mimetică în raport cu Occidentul, că nu-şi respectă valorile tradiţionale şi „eroii naţionali”, de felul mareşalului Antonescu… Aceste percepţii se modifică prin cunoaştere, dacă este respectată premisa bunei-credinţe.

ÃŽnsă prejudecata cea mai răspândită, aÅŸ zice chiar complexul cultural major care funcÅ£ionează în Basarabia în raport cu România, este Continue Reading »