|
Domeniul în care suntem reprezintă un receptacol al intimităţii scriitorului. Geografia Malagarului este, precum în cazul lui Proust, una interioară pentru François Mauriac. A descris-o în jurnalele sale, ca pe o "ţară pierdută", izolată între coline invadate de viţă de vie. Casa, învelită de jos până sus cu verdeaţă, e cu parter, etaj şi o mansardă. Ferestre multe şi mari, obloane date de pereţi. Livadă la nord, o pajişte netedă, asemeni unui covor persan, în partea de est. Rânduri de boscheţi de circa doi metri formează promenada îndrăgită a scriitorului. Alei pitoreşti de plopi şi carpeni deschid o privelişte adâncă, învăluită într-o uşoară pâclă, unde sclipeşte la soare un viaduct, întins peste râul Garonne, care curge în preajmă. În depărtare, la limita ţinutului Landes, o linie de chiparoşi, decupată pe cer, limitează podgoriile domeniului, unde în fiecare an, la vremea recoltării strugurilor, François Mauriac devenea podgorean, adică un localnic sadea, care-şi cunoaşte secretele meseriei.
Vizităm casa scriitorului în grupuri de 15 persoane, la intervale de aproximativ 20 min., cât durează excursia. Ordinea aceasta este supravegheată cu stricteţe de Michel Pierre, întrucât turiştii obişnuiţi trebuie să achite o plată la intrare. Aici, în curtea dinspre sud, pe unde pătrundem în casă, vara, pe terasă erau scoase scaunele şi masa la care familia Mauriac îşi petrecea după-amiezile, savurând cafeaua cu prietenii. În vestibul ne întâmpină o ghidă-custode al muzeului - o doamnă radioasă, bine apretată, care-şi intră de îndată în atribuţii, copleşindu-ne cu o pletoră de amănunte despre casa în care ne aflăm şi auguştii săi locatari. Vizităm doar odăile de la parter. Interior destul de sobru, auster, mobilier de ţară. Fotografii de familie, gravuri, bibelouri, farfurii pictate, împletituri de trestii aduse de Mauriac în urma unei călătorii în munţii Pirinei. În centrul sufrageriei se află o masă rotundă şi câteva scaune, la care se servea prânzul şi cina. Un rit imuabil fixa locul fiecărui membru al familiei. Cei doi soţi, François şi Jeanne Mauriac, stăteau faţă în faţă, fiicele Claire şi Luce, pe partea tatălui, feciorii Claude şi Jean, pe partea mamei. O etajeră pentru veselă. Pe şemineu un orologiu cu un îngeraş aurit deasupra. Bucătăria este cam rudimentară, dar solidă, cu ustensile grele. Cât de mult trebuie sã se deosebeascã azi mobilierul unei locuinþe de þarã în Franþa de cel al unei gospodãrii din zorii celei de-a V-a republici!... Salonul era inima Malagarului: aici se ţineau consiliile de familie, erau primiţi oaspeţii. Ghida ne spune ce cărţi a scris Mauriac stând la măsuţa de lângă fereastră. Cunoaşte legenda fiecărui obiect din casă şi se însufleţeşte relatând-o, de parcă şi-ar povesti propriile amintiri din copilărie. Instalaţi în cele două fotolii roşii de lângă şemineul alb, soţii Mauriac ascultau, la un aparat.
|
Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului