Cronica unui periplu literar (III) (3)

Am colindat preţ de o jumătate de oră sălile localului, însoţiţi de câteva doamne-librare, gata să ne ofere orice informaţie, şi de o translatoare în engleză, pe nume Alexa Rousseau - o fată inteligentă şi plăcută, studentă la Litere, cu care ne-am înţeles din primele clipe. Multe titluri celebre, volume pentru toate gusturile şi buzunarele, în serii diferite. De pildă, o ediţie Marcel Proust Ŕ la recherche du temps perdu, de circa 1000 de pagini, sau seria "Pléiade", cu sute de titluri de primă mărime ale literaturii franceze. În capul scărilor ce duc în sala de la etaj, spre care ne îndreptăm, facem cunoştinţă cu moderatorul întâlnirii noastre, Eric des Garets, critic literar şi eseist din Bordeaux. O încăpere ovală, de vreo 60 de locuri, unde aşteaptă deja vreo 20 de persoane sosirea invitaţilor. Luăm loc la masa urcată pe un podium, cu Eric des Garets la mijloc, scriitoarea din Cipru, Inga-Lina Linqvist, Adrian Popescu şi eu. Bulgarul Pashov nu se vede nicăieri, probabil ne-a pierdut urma pe drum spre librărie. Sosesc între timp şi alţi amatori de dialoguri culturale. Nu se vor citi texte, cum am crezut la început, va fi o dezbatere, în tradiţia locului, despre care ne povesteşte pe scurt amfitrionul nostru. Tot el prezintă asistenţei proiectul Literatur Express Europa 2000, pentru a justifica într-un fel prezenţa noastră acolo, apoi oferă cuvântul oaspeţilor, care procedează la un exerciţiu deja rodat: îşi schiţează fiecare un portret de creaţie şi vorbeşte despre cultura zonei sale de origine. Se discută despre starea poeziei în ţările respective: traduceri, tiraje, tematică, ediţii, impactul la public, direcţii estetice. Toate aceste elemente trebuie corectate în funcţie de specificul condiţiilor politico-sociale, spun eu. Moldova, de pildă, este o rezervaţie atemporală. În epoca globalizării, a Internetului etc. noi trebuie să ne rezolvăm probleme ce datează de acum 100 de ani şi mai bine, care ţin de istorie, limbă, de identitatea românească etc. Dar tot răul spre bine. În plină postmodernitate, basarabenii ar putea fi priviţi ca nişte exponate de muzeu, interesante, de cercetat sub lupă, susceptibile să suscite cu timpul curiozitatea Occidentului. Nu mi-am putut da seama cum a fost primit discursul meu, nu ştiu ce percepţie au francezii, şi în special nişte locuitori ai unui oraş de provincie ca Bordeaux (care nu este, totuşi, nici Bălţi, nici Piteşti). S-au exprimat unele regrete faţă de ecoul destul de restrâns pe care îl are în Franţa de azi poezia de inspiraţie religioasă, gen Paul Claudel, despre care vorbea Adrian Popescu. În schimb, a fost ridiculizată poezia sentimentală. Domnul des Garets a spus că în Franţa, de la Alfred de Musset încoace, nimeni nu mai scrie poezie "de sentimente", că te ia în râs toată lumea. Am fost întrebat din sală ce înţeleg prin "postmodernism" - adică direcţia pe care o îmbrăţişează tinerii scriitori din Moldova, cei ce alcătuiesc orientarea europenistă, diferită de cea a "bătrânilor" cu limbajul lor desuet. Am spus că este vorba de o nouă sensibilitate faţă de fenomenul estetic, de o nouă percepţie a lumii, de o deschidere mult mai mare faţă de literatura universală, de recuperarea unei tradiţii şi de explorarea altor tendinţe, interzise nouă înainte de 1989, într-o simultaneitate care le potenţează reciproc, contrazicând cumva vechiul canon al evoluţiei liniare. Este aspiraţia de sincronizare cu literatura română şi de integrare în cultura europeană de azi. "Postmodernismul" e un curent ce include în acelaşi timp ironicul, ludicul, parodicul şi relativizează adevărurile metafizice. Orice persoană din această sală, cu siguranţă, ar putea oferi o interpretare proprie a noţiunii de "postmodernism", care este una foarte laxă, în curs de formulare. Noi o înţelegem, în primul r`nd, ca pe o atitudine în câmpul culturii: absorbţie a influenţelor din exterior şi voinţă antiizolaţionistă.

Am aflat mai târziu, de la alţi colegi, după întâlnirea de la librăria Mollat, că Inga Linqvist şi alţi ruşi, în discuţii particulare, au ironizat pledoaria mea de integrare în Europa. Un asemenea discurs, chiar dacă exprimă doar o orientare de principiu şi încă nu uzează de "probe" (adică volume traduse în limbi de mare circulaţie sau premii internaţionale) care să-i susţină argumentele, îi surprinde pe ruşi. Ei se aşteaptă pesemne ca nişte foşti "fraţi mai mici" sovietici să privească în continuare cu pietate spre marea cultură rusă. Reflex şovin, manifestat nu întotdeauna cu rea intenţie, ce îi urmăreşte până şi pe intelectualii ruşi stabiliţi în Vest. Este o primă reacţie, probabil una de înţeles, pentru că după destrămarea imperiului, confraţii scriitori de la "Centru" n-au prea auzit exprimate din partea scriitorilor basarabeni opţiuni clare, pro-occidentale, nici n-au prea mai existat de atunci ocazii pentru discuţii. Ruşii sunt miraţi să afle că "moldovenii" vor în Europa, pentru cã noi nu i-am obiºnuit cu asemenea atitudini. Cu balticii e altceva, ei au ºtiut întotdeauna ce vor, ei nu s-au rezumat la exaltarea unor atribute folclorice, pe când niºte þãrani din Basarabia...Totuşi, Inga Linqvist s-a dovedit mai maleabilă şi dispusă să renunţe la această optică (influenţa suedeză!) şi chiar am reuşit, după aceea, să avem un dialog destul de bun cu ea pe parcursul traseului, ceea ce nu s-a putut spune despre alţi reprezentanţi ai Rusiei din Expresul Literar.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Următoarea pagină