Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 12 (74), decembrie : LiteraturExpress Europa 2000 : Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu : Cronica unui periplu literar (III) (2)

LiteraturExpress Europa 2000

Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu

Cronica unui periplu literar (III) (2)

Pagina precedentă Următoarea pagină

Vasile Gârneţ: Bordeaux, aşa cum ni se înfăţişează prin gara Saint-Jaques, nu ne entuziasmează deloc. Case jerpelite, de un cenuşiu murdar, închid într-un cerc strâmt locul în care am sosit cu superrapidul şi confortabilul TGV. Cu siguranţă oraşul arată altfel. Nu e întotdeauna corect să judeci un oraş numai după imaginea pe care o vezi în gara de trenuri. Dacă ar fi aşa, în România şi în Basarabia, la cât de urâte şi murdare sunt gările, nici n-ar mai coborî nimeni din tren...

E destul de rece şi plouă mărunt, iar hainele mai groase le ţinem în valize, care, aflăm, au fost duse deja la hotelurile unde vom fi cazaţi. Servim o cafea, să ne încălzim, într-o solidaritate de călători de cursă lungă, adică răbdători şi grijulii unul faţă de altul. Am văzut cum colegii noştri împărţeau frăţeşte, rupând în două, chiflele care nu ajungeau pentru toţi. Nelly Möller, fata energică din staff-ul german, cu care am aranjat toate detaliile participării noastre la Trenul Literaturii, ne face cunoştinţă cu părinţii şi fratele său, aflaţi tustrei în vacanţă în Franţa şi care au venit special la Bordeaux să vadă scriitorii din Literatur Express, despre care fiica le-a vorbit cu mult entuziasm. O pereche tânără, sub 50 de ani, zâmbitori şi mobili, echipaţi pentru voiaj: tenişi în picioare şi rucsacuri mari, cu o sumedenie de buzunăraşe pline ochi cu diverse mărunţişuri. Ca şi Nelly, domnul Möller vorbeşte puţin limba rusă şi pare mândru de această performanţă, stăruind în a-şi etala cunoştinţele, crezând probabil că mă flatează. Mai degrabă mă bucur să constat că ştie câte ceva despre Republica Moldova, astfel nemaitrebuind să-i explic "renaşterea" noastră anemică din spuma perestroicii lui Gorbaciov...

În camera de la Novotel (reţea hotelieră destul de răspândită în Europa) găsesc mapa cu programul pentru cele două zile cât vom sta aici şi o sticlă de vin roşu de Bordeaux. Fac un duş fierbinte şi sun la recepţie, rugându-i să-mi aducă un tirbuşon să destup sticla cu vin. Peste doar două minute o negresă bate la uşă, mă salută şi destupă sticlă cu mişcări rapide şi sigure. După ce iese din cameră, o aud cum raportează prin staţie că "a rezolvat cazul". Vinul, atât cât mă pricep eu la băuturi, mi se pare destul de bun, iar faptul că beau, iată, vin de Bordeaux, mă face să cred că e chiar excelent.

Vitalie Ciobanu: În după-amiaza aceleiaşi zile, la Bordeaux, sunt programate nu mai puţin de cinci evenimente cu participarea scriitorilor din Expresul Literar: o întâlnire consacrată literaturilor de expresie bască, castiliană, catalană şi galiciană din Spania; o altă reuniune la Institutul Goethe, susţinută de autori germanofoni; apoi o "gustare literară" (cum a fost numită de organizatori) în compania portughezilor Ana Luisa Amaral şi Paulo Teixeira, la restaurantul-librărie Hercule Potiron; şi o întâlnire cu două figuri mai remarcate în echipa noastră: albanezul Fatos Kongoli, tradus cu mai multe cărţi în Franţa (ultimul roman, Le Dragon d'ivoire, apărut recent la Rivages, este prezent în librării), şi portugheza Inęs Pedrosa, prietena "cu mobilul la şold".

Participanţii la cea de a cincea reuniune, între care şi subsemnatul, ne adunăm în hol la Mercure - celălalt hotel repartizat scriitorilor, lângă Centrul comercial "Mercierie". Aici facem cunoştinţă cu Michel Pierre, şeful departamentului cultură de la primăria Bordeaux - un şaten înalt, ochelarist, costum negru, foarte stilat, degajând cu întreaga sa făptură dezinvoltură şi eleganţă. Plecăm călăuziţi de dl Pierre, traversând cu pas lejer intersecţiile, Georgi Pashov (Bulgaria), Neshe Yashin (Cipru), Adrian Popescu, Inga-Lina Lindqvist (suedeza de origine rusă) şi alţi colegi liberi de program, care s-au hotărât să ne însoţească la librăria Mollat. Despre acest loc de desfăşurare a dezbaterii noastre chiar merită spus câteva lucruri. Situată pe strada Vital-Carles (care poartă numele marelui dascăl al Catedralei din Bordeaux, Vital de Carles, de la 1390), librăria a fost fondată în 1896 de Albert Mollat şi aparţine de atunci fără întrerupere acestei familii. Urmaşii întemeietorului i-au înmulţit încăperile şi i-au adus mereu noi îmbunătăţiri. Instalată la început într-un spaţiu de 120 m2, în 1990 librăria cuprindea cinci departamente, o papetărie şi un magazin de discuri, cu o suprafaţă totală de 1200 m2. Proprietarul de azi - Denis Mollat - un personaj cunoscut şi respectat în lumea literară franceză, a operat cele mai mari transformări ale localului, care arată ca un adevărat labirint, alcătuit din 14 mari sectoare ce permit publicului să deambuleze fără nici un obstacol, pe o arie de 1600m2, reprezentând toate domeniile editoriale franţuzeşti. Din 1996 suprafaţa librăriei s-a extins la 2000 m2, având un spaţiu de exploatare general de 6000 m2, ceea ce i-a consolidat faima de cea mai mare din Franţa. Un renume firesc pentru gloria oraşului lui Montaigne, Montesquieu, François Mauriac şi al lui Goya - marele pictor spaniol, care murea aici, într-o casă din apropiere, în 1828. Personalul librăriei numără 70 de angajaţi. Saloanele Albert-Mollat adună, începând din 1983, reuniuni literare de prestigiu, care ocupă un loc de frunte în viaţa culturală a oraşului Bordeaux. În 1991 au fost lansate ediţiile Mollat. Cu ocazia centenarului librăriei, în 1996, în cadrul acestei colecţii a apărut o carte de impresii şi evocări despre librărie ale unor vizitatori ei înşişi celebri: Jean d'Ormesson, Philippe Sollers (originar din Bordeaux), Jean-Marie Planes, Michel Onfray, Cristine de Rivoyre, Jean-Didier Vincent ş.a.

Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Următoarea pagină

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova