Cronica unui periplu literar (III)

Bordeaux 10 iunie, sâmbătă

Vitalie Ciobanu: Descinderea noastră în Franţa are ceva din aerul unei intrări aventuroase. Prin geam ne întâmpină o dimineaţă mohorâtă, umedă de ploaie. Oprim într-o haltă, dar numai pentru o transbordare: părăsim trenul incomod în care călătorisem toată noaptea, lăsând bagajele în seama unei echipe tehnice din partea locului, şi urcăm într-un TGV superconfortabil, de mare viteză. Noul tren seamănă cu o navă spaţială, are formă aerodinamică, uşi care se deschid automat, cu un sunet specific, la apropierea ta, datorită unor senzori de lumină. Fotolii largi şi moi, locuri la discreţie, nu mai este nimeni în "şarpele" uriaş în afara grupului nostru de scriitori şi oficiali germani. Lunecăm în mare viteză fără să simţim nici cea mai mică denivelare de teren, ca pe o suprafaţă intens polisată, suntem atât de integraţi acestui spaţiu mobil şi perfect etanş, încât priveliştile de dincolo de geam par nişte cadre de film a căror succesiune nu are nici o legătură cu ritmul vieţii noastre din interior. Lumea s-a risipit prin vagoane: din fericire, unele sunt special rezervate fumătorilor, încât poţi să eviţi cu uşurinţă o vecinătate deranjantă. Lectură, conversaţie, unde şi unde câte un coleg căutând să se izoleze pentru a-şi nota ceva în jurnalul de drum. Fac şi eu la fel şi cam într-o oră şi jumătate, atât cât durează drumul nostru până la Bordeaux, încerc să-mi "acopăr" restanţele Madridului în caietul meu de însemnări. Gândindu-mă la acele momente, mă voi vedea, peste timp, într-o triplă dimensiune: mai întâi, personajul ale cărui senzaţii şi emoţii iberice capătă o existenţă scriptică sub pana celui de-al doilea eu - omul cuibărit în fotoliul de lângă fereastra TGV-ului - şi, în sfârşit, un al treilea ins, viitorul autor al jurnalului, care îl contemplă de la distanţă pe diaristul-călător cu privirea aţintită la geam, în scurtele pauze de gândire, de unde primeşte pe chip reflexele peisajului de dincolo de peretele sticlei. Dar şi cea de a treia instanţă narativă, care - aşa cum spuneam - voi fi atunci când voi da formă finală acestui periplu, poate că este deja la rândul său imaginea răsturnată din iriºii unui al patrulea eu, plasat la o altitudine superioarã, revelabilã într-un târziu conºtiinþei imediate...

Bordeaux, staţia Saint-Jaques. La ieşirea din tren plafonul jos de nori mi se lasă cu întreaga lui greutate peste tâmple, răscolindu-mi scoria unei nopţi dormite iepureşte. Servim un dejun frugal la cafeneaua din gară, într-o devălmăşie în care trebuie să dai dovadă de multă abilitate, să laşi deoparte jena pentru a nu rămâne flămând - de fapt tot ce se poate consuma este o ceaşcă de cafea şi o prăjitură crocantă. Ne zgribulim afară sub pâlniile unor umbrele de pânză, care abia de reuşesc să ne protejeze de burniţa rece. Şederea noastră în gară se prelungeşte, dar asta pentru că ni s-a rezervat şi un "sufleu" artistic. E vorba de Cabaretul literar "La Transcontinentale". O locomotivă cu aburi, de la începutul secolului - o parodie la Expresul nostru Literar - constituie decorul unui spectacol burlesc, care începe, fără un anunţ prealabil, o dată cu instalarea noastră la măsuţele scoase pe caldarâm. Acompaniaţi de acorduri muzicale, o trupă de actori tineri recită poeme ale scriitorilor prezenţi în Tren, concepute ca piese ale unui timp suspendat, oferit lecturii, gestului, muzicii şi dansului. Deasupra locomotivei o hartă a Europei marchează traseul Expresului Literar şi ţara autorului versurilor interpretate. Actorii se străduiesc din răsputeri să ne înveselească, iar colegii care îşi recunosc strofele în gâlgâitul adesea indescifrabil al figuranţilor ajung, pentru câteva minute, în centrul atenţiei tuturor, fiind aplaudaţi şi bătuţi peste umăr. Între cei aleşi este şi Andrei Bodiu, care se bucură ca un copil. Deşi reprezentaţia e pasionantă, frigul şi vremea urâtă mă face să regret căldura şi confortul din TGV. Semnalul de plecare însă întârzie. De parcă am aştepta nu ştiu ce consemn care nu mai vine, de fapt aşteptăm consumarea deplină a scenariului prestabilit. Având, în virtutea împrejurărilor, ceva timp la dispoziţie, constatăm, neplăcut surprinşi, cursul destul de neconvenabil al dolarului faţă de franc. "E sâmbătă şi în oraş birourile de schimb sunt închise. Nu aveţi altă soluţie", ne spune femeia de la "Exchange". În faţa acestui şantaj cedezi până la urmă, scrâşnind.

La sfârşitul reprezentaţiei, ne îmbarcăm în trei autocare marcate în culori diferite, după locul care ne va găzdui. Novotel, hotelul unde vom sta mulţi dintre noi, este foarte bun, dar oraşul, la început, cel puţin cartierul din zona gării, mi-a dat o senzaţie dezolantă. M-am şi gândit: uite cum arată "Franţa profundă" - peste două zile o vom compara cu Parisul. Bordeaux este un oraş în care, dacă nu era inclus în traseul Trenului Literar, nu cred că aş fi ajuns vreodată. Astea sunt întâmplările vieţii, o biografie se alcătuieşte şi din escale neprevăzute, care au şansa să-ţi lase ulterior emoţii de neşters. Nu ştim nimic din ceea ce ne rezervă viitorul, desigur, în afara unor adevăruri esenţiale, indubitabile, care, pentru că se înscriu în regula generală, nu par să mai aibă o relevanţă pentru destinul individual, de aceea le punem de obicei între paranteze.

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Următoarea pagină