Cronica unui periplu literar (III) (8)

Rezidenţa lui François Mauriac de la Malagar constituie azi proprietatea Consiliului Regional Aquitaine. Complexul cuprinde vechea casă a familiei Mauriac cu acareturile aferente şi o clădire nouă, unde a fost amplasat centrul de documentare, căruia îi şi trecem pragul mai întâi. Este vorba de o sală lungă ornată cu fotografii, scrisori, documente, ediţii din ani diferiţi ale operei lui François Mauriac. Poţi urmări întreaga biografie de viaţă şi de creaţie a scriitorului după exponatele expuse, vizionând casete video despre traiul lui la moşia Malagar, cu tot ce trebuie pentru asta: căşti şi monitoare.

François Mauriac este numele unei vieţi şi al unei opere împlinite. Doar enumerarea câtorva repere biobibliografice ale sale luminează tresele unui destin exemplar. S-a manifestat în toate genurile: poezie, proză, eseu, jurnal, publicistică, teatru. Dimensiunile acestei opere copleşesc. Primul volum de versuri, Morceaux choisis, îi apare în 1897, cu şapte ani înainte de a-şi fi luat bacalaureatul la Universitatea din Bordeaux, unde se va înscrie la doctorat cu o teză despre originile franciscanismului în Franţa. Aderă de timpuriu la mişcarea catolică, de care rămâne ataşat toată viaţa, mai ales pe latura ei socială. Desfăşoară, începând din 1909, o activitate prodigioasă de critic de poezie la Revue du temps présent. Tot atunci publică colecţia de poeme Les Mains jointes, al cărei succes îi deschide saloanele literare din Bordeaux. Primul roman al lui François Mauriac, L'Enfant chargé de chaînes, apare în 1913, urmat cu un an mai târziu de al doilea, La Robe prétexte. Publică un prim articol critic în ziarul La Voix de Clichy împotriva înverşunării anticlericale a Partidului Radical. La Malagar, François Mauriac lucrează la două opere rămase neterminate: Les Beaux Esprits de ce temps şi Lacordaire, redactează eseuri de psihologie religioasă şi proză scurtă. Romanul Le Baiser au lépreux ("Sărutul Leprosului") se bucură de un succes imediat, întregul tiraj de 18 000 exemplare epuizându-se în numai trei luni. Alte romane, Le Fleuve de feu şi Génitrix, îl apropie de grupul de la NRF, în frunte cu André Gide. Pentru romanul Le Désert de l'amour, apărut în 1925, Mauriac obţine premiul Academiei Franceze. În 1927 îi apare romanul Thérčse Desqueyroux, a cărui protagonistă îi va aduce deplina consacrare literară. Un alt mare succes va repurta Mauriac cu romanul Le Noeud de viperes, în 1932, scris aici, la Malagar. Este ales preşedinte al Société des gens de lettres. În 1933 publică Le Romancier et ses personnages - o reflecţie asupra propriei arte - şi devine membru al Academiei Franceze, unde preia locul lui Eugene Bričux. Nu-l ocolesc însă polemicile literare. Într-un articol din NRF, apărut în 1939, Sartre îl va critica pentru concepţia sa de romancier omniscient, care decide ca un Dumnezeu discreţionar asupra sorţii personajelor sale.

Mauriac a avut de-a lungul întregii sale cariere literare o intensă activitate civică, protestând, de pildă, împotriva invaziei trupelor lui Mussolini în Etiopia şi susţinând cauza republicanilor spanioli. Denunţă în articole de presă apatia Europei Occidentale în faţa "Minotaurului" hitlerist, ia apărarea evreilor persecutaţi de nazişti. Devine un adept al mişcării de Rezistenţă (Front national des écrivains), scrie în presa clandestină şi este atacat de mass-media pro-nazistă, după ocuparea Franţei în 1940. Lettre ŕ un désespéré pur qu'il espčre şi Le Cahier noir sunt scrieri ale sale care au circulat în ilegalitate. După război, reuşeşte să-i salveze viaţa lui Henri Béraud, acuzat de colaboraţionism, dar apelul său personal adresat lui de Gaulle în favoarea lui Brasillach va rămâne fără ecou. Intră într-un conflict de principiu cu Partidul Comunist Francez, este atacat, mai ales de simpatizanţii stalinişti, unii dintre ei foşti camarazi din Rezistenţă, de care Mauriac se va despărţi definitiv cu acest prilej. La 6 iunie 1946 obţine titlul de Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare, ca recunoaştere pentru serviciile aduse statului francez. Redactează la Malagar un text memorialistic intitulat Du côté de chez Proust (1947). La 60 de ani, Mauriac publică Journal d'un homme de trente ans, în care vorbeşte despre anii săi de criză morală şi spirituală. Ajută la fondarea revistei La Table ronde, care îşi propune să reunească scriitori talentaţi din întreg spectrul politic francez şi de direcţii estetice diferite. În 1949 apare Mes grands hommes - colecţie de texte închinate unor personalităţi pe care le admira Mauriac, de la Pascal la Graham Greene.

"Seniorul de la Malagar" a aspirat toată viaţa la titlul unui Cehov francez, dar a fost nemulţumit de calitatea pieselor sale. Totuşi omologarea internaţională îi vine când nu se aşteaptă: la 6 noiembrie 1952 lui François Mauriac i se acordă Premiul Nobel pentru Literatură. Colaborează regulat cu Le Figaro littéraire şi-şi continuă rubrica "Bloc-notes" în cotidianul L'Express. Se implică în dezbaterile legate de războiul din Algeria. De fapt, îşi împarte talentul, cu egală pasiune, între două sfere de activitate contrare: pe de o parte, spaţiul memoriei şi credinţei religioase şi, pe de alta, tribulaţiile lumii contemporane, drama războaielor şi a conflictelor politice. Volumul Mémoires intérieurs (1959) este aclamat de critică şi bine primit de cititori. Publică în 1962 Ce que je crois - o pătrunzătoare evocare a fidelităţii lui Crist. Acelaşi an, 1962, se dovedeşte unul din cei mai buni pentru vin la Malagar - spune o misivă a scriitorului în spatele sticlei. În 1965 oraşul Bordeaux celebrează 80 de ani ai lui Mauriac la Grand-Théâtre. Trei ani mai târziu, François Mauriac scrie la rubrica sa, "Bloc-notes", despre cauzele mişcărilor studenţeşti din mai'68, iar în data de 30 a lunii se va afla în fruntea procesiunii gaulliste care va traversa triumfătoare Parisul. În toamna aceluiaşi an, François Mauriac îşi petrece ultimul sejur la Malagar, unde lucrează la romanul Un adolescent d'autrefois, rămas neterminat. Se stinge din viaţă în 1970. I se aduce omagiul religios la Notre-Dame de Paris, în prezenţa şefului statului şi a cardinalului Marty.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Următoarea pagină