Cronica unui periplu literar (jurnal pe două voci) (5)

Urmează ucraineanul, care rosteşte foarte energic un discurs pro-independenţă. Asta este: fiecare cu povestea lui. Mycola Ryabtschuk este un anticomunist şi un antisovietic convins. Ştie bine engleza - îl auzisem cu altă ocazie - ,dar preferă să vorbească în rusă, pentru a se face mai bine înţeles, mizează mult pe ceea ce spune, chit că translarea este asigurată. O pledoarie pentru orientarea occidentală - direcţie pe care nu este deloc sigur că Ucraina o va urma, supusă şantajului Moscovei, în orice caz ezitările geopolitice ale ţării sale îi dau mari nelinişti. Zice că apreciază rolul literaturii ruse în dărâmarea Zidului Berlinului, pentru că este o expresie clară a felului în care ruşii contribuie la rezolvarea unor probleme pe care tot ei le creează.

Rusul Alexei Varlamov, ultimul vorbitor pe listă, se grăbeşte să dea o replică amicului de la Kiev. Deşi e născut în 1963, are un discurs năclăit, şovin. Regretă dispariţia URSS-ului: "Ce bine ne-a fost când eram împreună! Puteam circula liber dintr-o republică în alta, nu existau frontierele de acum, eram o mare familie!" Simt că pleznesc. Să ajungi la Madrid ca să auzi aceeaşi demagogie de tip sovietic, care m-a intoxicat pentru toată viaţa, e parcă din cale afară! Varlamov nu se lasă. Face o cazuistică în jurul noţiunii de "scriitor" şi "intelectual". Pretinde că a fi "intelectual" încă nu înseamnă să fii mare scriitor, iar dacă eşti mare scriitor nu e neapărat nevoie să fii intelectual. Oricum ai da, "intelectualul" iese prost din această ecuaţie, iar avantajat este scriitorul. Soljeniţîn, de pildă, căruia puşcăria nu i-a sporit valoarea literară a operei, în schimb Şukşin, deşi scria la bucătărie, a lăsat o proză memorabilă. Băiatul e în plină derută axiologică. Declaraţiile sale nostalgic-agresive trezesc zâmbetele celorlalţi vorbitori. Încet-încet, colegii noştri de tren se "developează". Ruşii rămân incorigibili. Degeaba mai circulă prin Occident. Fundamental, n-au înţeles nimic din semnificaţiile anului 1989, iar dacă înţeleg nu acceptă, pentru că, nu-i aşa?, Rusia are un destin aparte, Rusia protejează Europa de musulmani şi chinezi, aşa cum o face, de pildă, în Caucazul de Nord. Cât despre intelectualii lor, nu mă mai miră nimic, după ce am văzut cum până şi oameni de cultură cunoscuţi în trecut pentru atitudinea lor curajoasă, între care regizorul Iuri Liubimov, s-au înregimentat să sprijine puterea, făcând campanie electorală în favoarea lui Putin, la alegerile prezidenţiale din martie 2000. Derapajul naţionalist al lui Soljeniţîn de după întoarcerea acestuia din exil este bine cunoscut, iar pe Al. Zinoviev l-am putut auzi cu urechile mele debitând enormităţi despre o conspiraţie mondială împotriva Rusiei, acum doi sau trei ani, la Chişinău, unde autorul lui Homo Sovieticus participa la o reuniune UNESCO. Deşi, ar fi incorect totuşi să generalizez. În mai anul acesta, la Congresul Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor, Andrei Bitov şi Alexandr Tkacenko, preşedintele şi, respectiv, secretarul PEN Clubului rus, au fost iniţiatorii unei Declaraţii foarte dure care cerea oprirea intervenţiei militare ruseşti în Cecenia. Interesant este că, la momentul respectiv, nici un ziar de la Moscova nu acceptase să publice acest document aprobat de prestigiosul For internaţional, ceea ce confirmă impresia generală pe care ruşii ţin să o lase de fiecare dată când vine vorba de interesele lor geopolitice. Sunt mulţi şi au bombe atomice - îşi pot permite să ignore normele Consiliului Europei! Occidentul, dimpotrivă: deşi a învins în războiul rece, nu îndrăzneşte să neglijeze susceptibilităţile Moscovei.

Vasile Gârneţ: Dezbaterea la care participă şi Vitalie, situată sub genericul schimbărilor din Est, se transformă treptat într-o confruntare deschisă dintre scriitorii ruşi şi foştii parteneri de lagăr sovietic. Deşi este asigurată şi traducerea din rusă, mulţi vorbesc în engleză, refuzând cu obstinaţie să-şi exprime opiniile într-o limbă pe care evident o cunosc mai bine. Cel mai "montat" este scriitorul ucrainean Mikola Ryabtschuk, care face un adevărat rechizitoriu imperialismului rusesc, un imperialism pe care intelighenţia - luminată şi liberală - din această ţară nu l-a condamnat deloc, spre deosebire de nemţi care au repudiat cu vehemenţă nazismul şi continuă să-şi facă mea culpa până în prezent. Într-un răspuns la aceste acuzaţii, Alexei Varlamov - foarte detaşat - spune că Rusia, de fapt, n-a avut niciodată intelectuali în accepţia termenului vehiculat în Occident, ci doar nişte "mujici" cu oarecare ştiinţă de carte. Este o tradiţie a culturii ruse la care el ţine foarte mult. Varlamov, care scrie o proză cu tematică rurală şi semnează studii de antropologie culturală, pare să-şi cultive, el însuşi, cu mult orgoliu, o imagine de "mujic". Este rotofei - genul "dulapul ambulant" - şi are o barbă în paragină, stil Tolstoi. Spune: "Nu pot să accept ideea, la atâţia ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, că Minsk şi Kiev sunt oraşe străine pentru mine". O declaraţie care i-a supărat cumplit pe ceilalţi scriitori ucraineni care asistaula şedinţă. Aceştia i-au replicat, deloc politicos, în limba rusă, s-au ridicat şi au părăsit demonstrativ sala. Moderatorul spaniol, care până în acest moment al dezbaterii comenta cu mult aplomb orice intervenţie, a urmărit cu un zâmbet înþelegãtor cele întâmplate. Noroc cã Varlamov era ultimul pe lista vorbitorilor...

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Următoarea pagină