Cronica unui periplu literar (jurnal pe două voci) (3)

Vitalie Ciobanu: De la Casa de America, pornim să descoperim oraşul, cu Adrian Popescu, Vasile Gârneţ şi Nicolae Prelipceanu. Ultimul, mai ales, vrea să se revanşeze pentru o vizită fulgerătoare prin Madrid, pe care a făcut-o acum circa 15 ani, când nu a reuşit să reţină mare lucru. Avem la dispoziţie 3-4 ore, după care va debuta seria întâlnirilor în care suntem integraţi majoritatea dintre noi, scriitorii din Trenul Literaturii. Originile Madridului, la fel ca ale Lisabonei, nu sunt străine de timpurile maurilor, mai precis de secolul IX d. H., atunci când s-a construit o primă fortăreaţă pe malul stâng al râului Manzanares. Citadela devine subiect de dispută între creştini şi arabi până când a fost cucerită de Alfonso VI în sec. XI. Marile artere ale oraşului, precum Paseo de la Castellana, Paseo de Recoletos, Paseo del Prado ş.a. , au fost trasate de-a lungul veacului XVIII, sub domnia lui Carlos III. Gran Via - principala stradă comercială a urbei, pe care urcăm - a fost construită la începutul secolului nostru. De la intersecţia acesteia cu o altă stradă, Calle de Alcala, facem 15 minute până la Puerta del Sol - un loc celebru al oraşului. Traversată de străzi intens circulate, Puerta del Sol atrage un mare aflux de turişti, "vărsându-l" pe axa care continuă cu Piaţa Mayor şi se termină cu Piaţa Orientului şi Palatul Regal. Aidoma Pieţei Universităţii din Bucureşti în cazul României, Puerta del Sol a fost martora principalelor evenimente din istoria modernă a Spaniei. În secolul XV aici s-a aflat o redută - parte a zidului de împrejmuire a vechiului Madrid - care separa zona aristocratică şi a marilor afaceri de periferiile locuite de stările de jos. Locul a căpătat înfăţişarea actuală pe la începutul secolului XIX, când Joseph Bonaparte, fratele împăratului Franţei, întreprinde o reconstrucţie a întregii zone. În celălalt capăt al pieţei, de unde începe strada Mayor, se află Casa de Correos - o poştă străveche, construită în 1768, sub direcţia arhitectului francez Marquet. Edificiul are în vârf un turn cu ceas cu patru feţe - cel mai faimos orologiu al oraşului. În faţa lui se adună madrilenii, pe 31 decembrie, la bătaia gongului de miazănoapte, pentru a întâmpina Anul Nou, cu focuri de artificii, râuri de şampanie şi explozii de confetti. În faţa aceleiaşi clădiri este instalat un indicator ce marchează aşa-zisul Kilometru Zero - punct simbolic de la care se măsoară distanţele tuturor drumurilor din ţară - şi tot de aici îşi încep numărătoarea străzile oraşului. Descoperim în Puerta del Sol mai multe magazine cu suvenire, confecţii, restaurante şi baruri, precum şi un uriaş store pentru melomani, pe care îmi pun de gând să-l vizitez pentru a-mi procura muzică flamenco. (O voi face după-amiază, de dragul unui dublu CD - chitară spaniolă, o antologie Paco de Lucia, absolut superbă.)

Piaţa Colon (Columb) este şi ea o intersecţie foarte aglomerată. Statuia marelui navigator, cel care după ce fusese respins, dintr-un puseu meschin, de regele Portugaliei va aduce coroanei spaniole gloria descoperirii Americii, se înalţă pe o coloană înaltă, şi este abia vizibil pentru cineva cu mai multe dioptrii în minus la ochelari, chiar dacă te lipeşti de balustrada ce desparte fâşia lată a carosabilului din faţa statuii de pe aleea lungă, împănată cu corturile numeroşilor precupeţi care vânează turişti de dimineaţă până seara. Urcat atât de sus şi îndepărtat, Columb pare disproporţionat de mic faţă de perimetrul pieţei în mijlocul căreia a fost implantat. Nu e deloc pus în valoare. Facem câteva poze cu nedreptăţitul genovez în fundal. Posteritatea oricum i-a recunoscut meritele. Acum rolurile s-au inversat. America se grăbeşte să descopere Europa, asemeni unui strănepot bolnav de nostalgia originilor. Madridul e inundat de tot soiul de sud-americani în vacanţă, dintre care remarcasem multe femei peruviene, îmbrăcate în călugăriţe, dar care nu aveau nici pe departe intenţii pioase. Erau hoaţe de stradă. Şi operau cu un aplomb de invidiat. Unii colegi de-ai noştri le încercaseră dibăcia pe propria piele. În aceeaşi zi am aflat că neplăcutele incidente începuseră încă din seara sosirii noastre la gara Atocha, unde prima victimă a subtilizatorilor locali fusese Peter Pistanek, slovacul, care avusese imprudenţa să-şi lase o secundă, jos pe peron, laptopul de opt mii de dolari, pentru a studia un panou cu harta Madridului. Când s-a aplecat să-l ia - n-a mai gãsit nici urmã de computer!... Gras, greoi, cu geanta la vedere, Pistanek fusese reperat, pândit şi rezolvat cu multă precizie.

Vasile Gârneţ: La Madrid am program liber. Asta înseamnă că nu am reading şi nici nu sunt obligat să asist la prestaţiile colegilor mei. Totuşi stau puţin la o manifestare intitulată "Madrid: Puente Europa - America" (Madrid - pod între Europa şi America), la care citesc Carlos Casares (Spania), Asli Erdogan (Turcia), Herkus Kuncius (Lituania), Paulo Teixeira (Portugalia). Nu are loc un dialog propriu-zis pe subiectul anunţat. Moderatorul, care vorbeşte destul de mult, făcând introduceri desfăşurate, conversează mai ales cu scriitorul spaniol şi cel portughez, pentru că lituanianul şi turcul răspund aproape monosilabic la provocările acestuia. Cred că s-a greşit la selecţia participanţilor. Cei doi scriitori, din Turcia şi Lituania, nu au prea multe tangenţe cu cultura hispano-americană. Lituanianul a spus ceva despre o modă efemeră a prozei lui Marquez în ţara sa, care n-a făcut prea mulţi prozeliţi, iar turcul a constatat că "elementul latin a pătruns în toate culturile lumii" - o banalitate la îndemâna oricui . "Dezbaterea", la care asistă vreo 30 de persoane, între care doar câţiva scriitori din Trenul Literaturii (restul s-au risipit prin oraş), se traduce în căşti în mai multe limbi. Citesc varianta în engleză a poeziilor celor patru scriitori. Mai mult îmi place Kuncius ºi Teixeira, care fac un mixaj îndrãzneþ al imaginilor poetice ºi au o scriiturã postmodernã...

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Următoarea pagină