|
Vasile Gârneţ: La Madrid suntem cazaţi în mai multe hoteluri. Începe o loterie a repartizărilor care, evident, nu-i satisface pe toţi. Noi avem noroc, vom sta la Tryp Capitol, pe Gran Via, chiar în zona centralã a oraºului. Alþii au nimerit în hoteluri de la periferie ºi vor trebui sã circule cu metroul sau cu autobuzul...
Dificultãþi la recepþia hotelului. Un scriitor danez ne-a blocat pe toþi. Nu se gãseºte pe listã sau nu-i convine camera?... Nu înţelege nimeni ce vrea, se pare că nici recepţionerii. Îi respectăm tăcuţi, cum se spune, dreptul la diferenţă. Stăm cu bagajele împrăştiate peste tot în holul hotelului şi aşteptăm, chiar dacă majoritatea dintre noi sunt nerăbdători să vadă Madridul nocturn. Mă uit amuzat la scriitorii georgieni - temperamente explozive - cum stau liniştiţi cu feţele în palme şi încearcă să facă abstracţie de ceea ce se întâmplă. Situaţia se limpezeşte după minute lungi de "parlamentări", atunci când colegul nostru din nord, calm şi tenace, îşi impune punctul de vedere. Între timp reuşim să completăm şi nişte formulare de vize pentru Lituania, pe care staff-ul proiectului le va obţine la ambasada acestei ţări în Spania. O dată ajuns în cameră - destul de cochetă - , las bagajele împachetate şi mă grăbesc să ies în oraş...
Pe strada Gran Via, seara târziu, trecut de 22.00. Multă lume, majoritatea turişti străini, uitându-se la vitrinele magazinelor sau răsfoind pliantele unor chioşcuri deschise la această oră. Tineri măslinii, cu cercei în urechi şi priviri la pândă, împart invitaţii la "Girls show", care - îţi explică amabili în orice limbă doreşti - "începe peste câteva minute, într-un local din apropiere". Dacă manifeşti interes sau măcar încerci să citeşti pe loc textul invitaþiei, eºti imediat înconjurat de trei-patru chicos y chicas, gata sã te conducã la spectacolul pasiunii ºi-al cãrnii... Cafenele şi restaurante pline de muşterii. Muzică şi mirosuri. Lumina puternică a vitrinelor şi felinarelor "pune în valoare" grămezile din pungi de plastic care vor fi ridicate de gunoieri până dimineaţă şi murdăria mai măruntă de pe trotuar - mucuri de ţigară, tipărituri multicolore cu invitaţii la show-sex. Acestea sunt ca o mărturie a obiceiurilor nocturne ale Madridului, cel puţin în unele cartiere... Case de schimb valutar la câţiva paşi una de alta, afişând cursuri care nu diferă prea mult şi înscrisul ce pare obligatoriu "We receive coins!". Schimb restul de escudos ce mi-a rămas de la Lisabona şi câţiva dolari. 1$ ş 170 pesetas.
Înapoi spre hotel, e aproape ora 1 noaptea. Aceeaşi animaţie. Cupluri lipite de zidurile clădirilor - poate unica noutate în peisaj. Multe maşini şi pe carosabil. Constat că în această primă plimbare nocturnă prin Madrid, cel mai mult mi-au plăcut taxiurile. Sunt vopsite alb cu dungi roşii în diagonală. De pe terasa înaltă de lângă Banco de Espana mi s-au părut nişte buburuze fosforescente.
8 iunie, joi
Vasile Gârneţ: Recepţie matinală (ora 10), urmată de o conferinţă de presă la Casa de America, situată pe Paseo de Recoletos, o zonă nu prea departe de hotel şi pe unde am trecut aseară în plimbarea noastră. Organizatori: Primăria Madridului, Ministerul Educaţiei şi Culturii din Spania, Societatea "Nuevo Milenio". Speech-uri de salut ale unor oficiali şi mulţumirile politicoase ale lui Thomas Wohlfahrdt, pentru găzduire. La conferinţa de presă spiritele de încing. Organizarea pare mai mult o improvizaţie decisă în ultima clipă - constată vorbitorii. Deranjează, mai ales, această disipare a scriitorilor prin hoteluri de diverse categorii, unele aflate în afara oraşului. Un scriitor grec, cu aere de vedetă, un obişnuit al reuniunilor de acest fel, cum aveam să aflu, este şocat că nu are în cameră televizor. Mă uit la expresiile celor prezenţi: unii zâmbesc, alţii îl compătimesc. Are ceva de replicat - pe un ton foarte hotărât - şi o scriitoare care reprezintă Suedia, dar originară din Rusia. Cred că i-aş fi bănuit provenienţa numai după felul cum se exprimă. O încruntare de comsomolistă dezamăgită, care dă glas - nu-i aşa? - unei nemulţumiri generale, adică vorbeşte în numele colectivului. Tonul acesta acuzator este preluat şi de ziariştii spanioli, care se întrec în a reproşa autorităţilor oraşului proasta găzduire a Trenului Literaturii. De aceea când sunt intervievat de o reporteră şi îi spun că mă simt minunat la Madrid, că stau singur într-o cameră de două persoane într-un hotel din centrul oraşului (lucru cât se poate de adevărat), fata rămâne blocată. Crede că-mi bat joc. Ea este pusă serios pe demolare, pe când eu sunt fericit. Schimb subiectul şi o rog să-mi arate pe hartă unde pot să asist în aceste zile la o coridă. Sau măcar să văd arena unde are loc corida. Îmi indică locul, făcând un cerc cu stiloul pe hartă, zâmbeşte protocolar când ne strângem mâinile şi ne despărţim. Cred că am dezamăgit-o cu entuziasmul meu şi cu atitudinea mea pozitivă faţă de autorităţile Madridului. Era înaltă, blondă, uşor plinuţă şi avea ochii de o culoare indecisă - verzi cu albastru. La urma urmei, nici ea nu se înscria în imaginea pe care o aveam eu despre femeia iberică.
|
Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului