|
O căldură sufocantă, aproape 40 de grade. Mai potrivit (poate chiar mai recomandabil din punct de vedere medical) ar fi să te retragi undeva, într-un bar sau în camera de hotel, şi să butonezi în neştire telecomanda până trece arşiţa. Dar cum să te laşi învins de căldură, când stai doar două zile aici, dintre care una, cea de mâine, o vei petrece în Muzeul Prado. E un adevărat sacrilegiu să-ţi iroseşti în felul acesta timpul. Aşa că umblu să văd, să contabilizez imaginile aproape lichefiate de căldură ale Madridului.
Mai întâi merg să văd Plaza Mayor, care pare să fie un fel de simbol neoficial al oraşului. "Dacă n-ai văzut Plaza Mayor, înseamnă că n-ai văzut Madridul", scrie, aproape ca o somaţie, în unul din prospectele pe care le-am găsit în camera de la hotel. Alberto Porlan Villaescusa, un poet spaniol din Trenul Literaturii cu care m-am împrietenit, pentru cã suntem ambii suporteri ai echipei Real Madrid, mi-a spus ºi el cã nu voi putea înþelege orgoliul oraºului dacã n-am sã vãd aceastã piaþã. Alberto nu glumeºte ºi nici nu pare un tip patetic care sã jongleze cu simbolurile. L-am crezut... Plaza Mayor arată într-adevăr fastuos. Are forma unui dreptunghi, conturat de clădiri cu coloane la parter. Impresia de măreţie şi largheţe este amplificată şi de faptul că o descoperi brusc, după ce rătăceşti pe străzi înguste sau destul de aglomerate, cum sunt mai toate în zona centrală a Madridului. Când crezi că nimic nu poate rupe monotonia aceasta urbană, intri în perimetrul pavat al pieţei, care parcă te redimensionează în spaţiu. După ce trăieşti sentimentul că înghesui lumea pe stradă, te simţi deodată foarte mic, înghiþit de spaþiul încãpãtor în care ai pãºit. Cred cã alternanþa aceasta de perspective îþi dã acel fior care face întâlnirea cu Plaza Mayor memorabilã... Piaţa a fost construită la începutul sec. XVII, din ordinul lui Felipe III. Forma actuală, cu statuia ecvestră a fondatorului plasată chiar în centru, piaţa a căpătat-o după remodelarea făcută în anul 1853 de arhitectul Juan de Villanueva, un nume celebru de care se leagă şi alte construcţii ale Madridului, cum ar fi de exemplu Muzeul Prado. În Plaza Mayor s-a scris o parte din istoria Madridului şi chiar a Spaniei. Aici aveau loc procesiuni religioase, se anunţau sentinţe şi se făceau execuţii publice pe vremea Inchiziţiei. Acum piaţa este invadată de turişti - aceştia cumpără suvenire din magazinele care împrejmuiesc piaţa din tuspatru părţile şi chefuiesc în multele baruri deschise la parterul clădirilor. Doamnele, cu faciesuri asiatice, toropite de căldură, flutură evantaie. O bere consumată la o masă scoasă pe caldarâmul pieţei este de două ori mai scumpă decât aceeaşi halbă băută în interiorul localului. "Bere şi istorie", cum a spus enervat poetul spaniol Alberto, care făcea oficiile de gazdă.
Vitalie Ciobanu: În aceeaşi seară, am o primă intervenţie în cadrul unui colocviu, la Circulo des Bellas Artes - situat vis-a-vis de Banca de Espana, pe Gran Via, adică într-un perimetru deja bine cunoscut. Echipa de "vorbitori" din care fac parte şi eu încheie evoluţia altor două grupuri de scriitori în faţa publicului madrilen. Genericul dezbaterilor din această seară este: "Eastern winds: Literatures in between Glasnost, globalisation and cultural diversity". Colegii mei de şedinţă sunt Roald Dobrovenski şi Amanda Aizpuriete (ambii din Letonia), Mycola Ryabtschuk (Ucraina), Albert Marencin din Slovacia şi Alexei Varlamov din Rusia. În sală - vreo patruzeci de persoane. Oficiile de moderator revin unui critic literar spaniol, care face o scurtă prezentare fiecărui invitat înainte de a-i da cuvântul. Îmi vine rândul imediat după letoni. Vorbesc despre situaţia unei culturi de frontieră, care se încăpăţânează să-şi conserve autarhia, fără a-şi valorifica din punct de vedere estetic marginalitatea. Spun că în Moldova, deşi ne-am câştigat libertatea de expresie, mentalităţile sunt departe de a se fi schimbat, ceea ce se reflectă şi în dihotomiile din câmpul literaturii. Sunt întrebat despre relaţiile noastre cu literatura română, "care este scrisă în aceeaşi limbă, nu-i aşa"? Moderatorul spaniol, evident, cunoaşte "secretul" identităţii moldoveneşti şi cred că îmi pune această întrebare mai mult pentru uzul auditoriului. Acestor oameni trebuie să le vorbeşti într-un mod cât mai limpede şi, dacă e cazul, făcând paralele cu alte situaţii din Europa, pe care ibericii se întâmplă să le cunoască mai bine, relevând diferenţe şi afinităţi. Oricum, nu vei reuşi să stârneşti o curiozitate prea mare, patinând pe ideea nedreptăţilor, trecute sau prezente, pe care le suportă comunitatea ta. Lumea e plină de astfel de probleme. Când ajungi într-un loc de intersecţie a unor trasee internaþionale, cum este Madridul, ºi eºti angajat într-o echipã multinaþionalã de... negustori de idei, valoarea unicităţii mioritice se spulberă cât ai bate din palme. Mă întreb dacă suntem, noi, scriitorii români, în speţă cei din Basarabia, pregătiţi să facem faţă acestei neplăcute revelaţii, dacă avem în bagaje un discurs alternativ, care să prindă mai bine la un public străin. De altfel, o ipostaziere în pielea unui spaniol, francez sau american, în raport cu agenda culturală şi publică românească, ar fi un experiment cât se poate de util pentru a realiza adecvarea noastră la un orizont de aşteptare pe care n-ai cum să-l cunoşti dacă nu ieşi din Moldova. Cu ce i-am putea interesa pe alţii, într-un schimb de valori culturale cu Occidentul? O asemenea dezbatere ar trebui făcută odată şi odată, pentru a mai spulbera din automulţumirile noastre păguboase. Dar, să revin în sala de discuţii. Descriu, la sugestia unei studente-filolog din asistenţă, peisajul literar din Moldova, căutările postmoderniste ale tinerilor scriitori, care sunt încurajaţi în această tendinţă nu atât de realităţile de acasă, cât de contactele lor cu literatura română de ultimă oră şi cu literatura europeană, prin intermediul cărora surprind datele epocii şi modificarea necontenită a modelor pe piaţa bunurilor simbolice.
|
Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului