Vasile Gârneţ

Deşi sunt un sceptic al celebrărilor egocentrice, astăzi, 3 februarie, am încercat ipostaza omagiatului în formula ei tradiţională. Mi-am decriptat ziua de naştere pe Facebook, am devenit “available” pe yahoo şi mi-am uitat (deliberat) telefoanele deschise.

Ce a urmat?

Apelurile surorilor ÅŸi fraÅ£ilor mei (Dora a plâns ÅŸi a spus că merit tot norocul din lume, pentru că nu ÅŸtie un om mai bun ca mine… – subiectivism fratern!; Grigore mi-a urat sănătate, că restul le fac singur, aÅŸa cum am demonstrat-o până acum), telefoanele nepoÅ£ilor, din Moldova ÅŸi din Italia (că acesta e destinul basarabenilor la 2011), numeroasele mesaje de pe Facebook, la care am răspuns punctual – faptul că un prieten virtual s-a oprit pentru o clipă spre a-Å£i adresa urări de bine  merită recunoÅŸtinÅ£a ta. E-mail-urile m-au surprins prin elanul discursiv al autorilor, ca o nostalgie a scrisorilor de altă dată, afectuoase ÅŸi meticulos elaborate…

Spre seară, am constatat că experienţa comunicării cu ceilalţi, prilejuită de un eveniment biografic pentru care nu am un merit deosebit, a fost utilă. M-am simţit mai căutat şi mai preţuit decât am crezut eu însumi în zilele mele cele mai senine. E tonifiant şi încurajator. Aşa că, păstraţi-vă circuitele deschise.

Vă mulţumesc şi vă urez numai bine!

Şi vă propun Mozart-ul meu preferat:

http://www.youtube.com/watch?v=df-eLzao63I

P.S. Cea mai buna ÅŸampanie, la un preÅ£ neprohibitiv, într-o zi ca aceasta, este Cricova – Blanc De Blancs (Traminer – etichetă violet). V-o recomand cu încredere!