Vasile Gârneţ

La ora când predam revista la tipar încă nu ştiam dacă Narîşkin, Rusia – „partenerul nostru strategic de secole…” (apud Voronin) – au reuşit să deturneze (să calce în picioare, pe moldoveneşte) rezultatele alegerilor din 28 noiembrie din Basarabia, obligându-ne să privim spre Siberia. Depindem, iată, de cacofonicul şi egolatrul Marian Ilici Lupu, de marele combinator D. Diacov şi de miliardarul Vlad Plahotniuc, controversat om de afaceri (pentru Sergiu Mocanu e un mafiot cu acte în regulă), tot el un amic mai nou al scriitorilor. Sper ca Aureliu Busuioc, prietenul regăsit al Contrafortului, care a scris două articole emoţionante despre cumsecădenia şi filantropia lui Plahotniuc, să-l convingă pe acesta să aleagă valorile europene, nu şapca rusească. Cam aşa stăm: cu speranţa că X va vorbi cu Y să nu fie ticălos şi să nu-şi trădeze poporul.

Aş vrea să mă opresc la două rezultate ale alegerilor din 28 noiembrie, mai puţin comentate (altele sunt priorităţile acum), deşi ele ni se par edificatoare, chiar flagrant-scandaloase pentru starea electoratului din R.M. E vorba de cele două teme mari aruncate în campanie – ortodoxismul şi Unirea cu România –, care au fost, judecând după scorul înregistrat de promotorii acestor teme, maculate şi ridiculizate.
Partidul Umanist al fostului securist-şef, Valeriu Pasat, care a purtat steagul Ortodoxiei în aceste alegeri, a acumulat 0,9% (adică 15 456 de voturi). Rezultatul este minuscul, chiar ruşinos, dacă îl comparăm cu ceea ce declară aproape 90 % din basarabeni cu prilejul diverselor sondaje, când afirmă că au cea mai mare încredere în Biserica Ortodoxă. Şi-au pierdut subit aceşti oameni credinţa? I-a dezamăgit prestaţia, jenantă pentru un cleric, a mitropolitului Vladimir? I-a îngrozit cumva panslavismul imperialist al patriarhului Kirill? După acest scor dezastruos, Biserica Ortodoxă iese slăbită şi şifonată. Iar pentru această imagine sunt vinovaţi deopotrivă şi preoţii moldoveni, care s-au înfăţişat fără jenă alături de Pasat, demonstrând o stupefiantă lipsă de fler, de capacitate de a-ţi percepe corect interesele şi de a anticipa. Celor care ne asigură de 3 ori pe zi că sunt devotaţi credinţei, ar trebui să le spunem: nu-l aruncaţi pe Iisus în mocirla unor campanii electorale!
Tema Unirii cu România a fost promovată de PNL şi de preşedintele său, Vitalia Pavlicenco. Rezultatul pe care l-a obţinut sub umbrela acestui slogan este şi el foarte mic: 0,63% (adică 10 923 de voturi). Nu credem că doar la atât se ridică numărul adepţilor Unirii în Republica Moldova. Electoratul democratic (şi pro-unionist, în mare parte) a preferat însă un alt discurs, mai realist, şi a ales alte partide. Vitalia Pavlicenco este o persoană cu destule calităţi, un politician curajos şi, cred, neşantajabil, care a avut o prestaţie onorabilă în Parlament. Însă această iniţiativă a sa, care pare cumva disperată şi la limită, îi trădează carenţele fundamentale de politician. Aşa se explică faptul că a rămas, din nou, fără un mandat de deputat. Cred că dnei Pavlicenco îi lipseşte, să mă ierte pentru această formulare, un simţ al măsurii şi o mai dreaptă evaluare a oportunităţilor. Dacă este un fervent partizan al Unirii, şi noi nu-i punem la îndoială bunele intenţii, Vitalia Pavlicenco ar putea să servească această cauză printr-o activitate civică în rândurile populaţiei, mai ales a celei rurale, acolo unde mitul „jandarmului român” încă mai face victime. Plasarea „Unirii” într-un buletin de vot, reducerea acestui nobil deziderat la o opţiune de partid, rătăcită între altele, unele de-a dreptul bizare şi stupide, oferă prilejul inamicilor cauzei naţionale ‒ şi sunt încă destui în Basarabia! – să-şi bată joc de această idee.
Şi o ultimă remarcă: sunt teme, esenţiale pentru o comunitate, care nu trebuie negociate ca la tarabă.

P.S.  A apărut astăzi nr. 11-12/2010 al revistei Contrafort.