Vasile Gârneţ

 „Ţarul Nikita Mihalkov”, cum mai este gratulat creatorul pe peliculă al lui Oblomov, are o privire imperială, aproape planetară, când priveşte dincolo de fruntariile Rusiei – „fiecare rus trebuie să aibă un dezvoltat simţ al perspectivei…” – , şi e chinuit de complexe când priveşte în interiorul ţării. Spune, între altele, Nikita Sergheievici într-un interviu din Nezavisimaia gazeta, 13 iulie 2007: „Fără imunitate, libertatea este pentru Rusia o catastrofă. (…) Libertatea în Rusia se transformă, de regulă, în haos şi debandadă! Noi, ruşii, întotdeauna am înţeles şi înţelegem incorect libertatea. Pentru Occident, spre exemplu, orice libertate este limitată prin lege. Şi Occidentul respectă legea. În orice caz, se preface că o respectă. Pentru noi viaţa potrivit rigorilor legii este ceva de neimaginat! Deoarece legea nu include nimic personal! Cum spune unul din personajele noului meu film, 12: „Fără relaţii personale, omul este un nimic, un insipid: nu poate nici să fure, nici să tragă cu ochiul”. Rusul citeşte legea şi se gândeşte în acelaşi timp unde este înşelat. Rusul nu crede în legile scrise de alţi oameni, pentru că ştie: dacă el ar fi compus acele legi, obligatoriu ar fi încercat să le facă în avantajul lui”.
Dragostea disperată, de tip cioranian, a lui Mihalkov pentru Rusia ascunde numeroase contradicţii. Regizorul spune că Rusia este, ar trebui să fie, purtătoarea celei de-a treia căi, un „far călăuzitor” pentru toate sufletele pierdute ale lumii contemporane, globalizate de americani. Rusia nu poate trăi după legi, ea se teme de libertate, pentru că libertatea ar face-o să dispară de pe hartă. Mihalkov pledează pentru dictatură, pentru cel de-al treilea mandat al lui Putin – omul care a făcut din poliţia secretă sistemul imunitar al „noii” Rusii. Mihalkov, care ştie că raţiunea de existenţă a artistului e tocmai libertatea, refuză, senin, propriului popor şansa de a trăi în libertate, şi nu vede nici o contradicţie în a susţine o asemenea aberaţie. Se spune că gândurile lui Mihalkov despre rolul planetar al Rusiei şi despre condiţia de veşnic încarcerat a rusului în interiorul ţării sale sunt rodul meditaţiilor în care se scufundă regizorul la moşia lui de la Nijni Novgorod, unde şi-a construit un conac de vreo 15 milioane de dolari (lac, teren de tenis, sală de sport, o mică herghelie de cai, garaje pentru 10 automobile, serviciu de pază, servitori şi… o bisericuţă de lemn unde dimineţile vorbeşte cu Dumnezeu – apud „Komsomolskaia pravda” din 26.07.2007). Dacă stând într-un asemenea conac ai o viziune de temniţă pentru poporul tău, ce „iluminări” te-ar putea vizita după ce te-ai retrage într-o peşteră?