Vasile Gârneţ

Eram în armata sovietică, într-o unitate ce deservea o şcoală de aviaţie, la Volgograd, fostul Stalingrad. Acolo unde fusese rănit în război tatăl meu. Mă ruga să-i descriu locurile. Multe se schimbaseră de când călcase el, un tânăr de 19 ani, pe acele pământuri. Doar râul Volga curgea etern-neobosit, vorba poetului, şi iernile erau la fel: geroase, cu vânturi puternice, de stepă…
Seara ascultam uneori Europa Libera (nu-mi explic cum reuşeam să prind emisiunile tocmai acolo) şi le traduceam ruşilor fragmente din ce se vorbea. Îmi era mai uşor la emisiunile muzicale ale lui Cornel Chiriac… „Româna e o limbă frumoasă, sună chiar mai plăcut decât italiana…”, mi-a spus un camarad de arme.
Ziua, când rămâneam singur în biroul de la comandament, unde desenam grafice de zbor, ascultam uneori această melodie.

Momentul nostalgic s-ar putea să aibă legătură cu iarna cumplită de afară. Minus 22 de grade!