Vasile Gârneţ

Numărul 9-10 ( septembrie-octombrie) al Contrafortului a fost pus pe internet – www.contrafort.md
Îmi plac multe texte, dar aici şi acum vă recomand un fragment din această micro-nuvelă-jurnalieră, frumoasă şi tristă, de Mariana Codruţ, intitulată „Naveta în „Epoca de aur”

PLAY:
La terminarea facultăţii, am făcut stagiul obligatoriu de profesoară la şcoala din satul Comarna. Asta a însemnat o experienţă unică, dar şi o navetă mizerabilă, care mi-a marcat sănătatea pentru toată viaţa. Întrucît „Greta”, profesoara de franceză, cu care am avut şi o relaţie de prietenie, a murit, îi dedic această scurtă relatare; în ea totul e real, cu excepţia numelor…
Avansăm în ÅŸir indian. Cu genÅ£i ÅŸi tăgîrÅ£e în mînă, înfofoliÅ£i în căciuli ÅŸi haine legate cruciÅŸ ÅŸi curmeziÅŸ cu panglici, cordoane ÅŸi curele de piele, ca să stea lipite de cap ÅŸi de trup…
ÃŽn faţă, Luca, proful de engleză, înalt, solid ÅŸi rumen. Ca întotdeauna, ne-a spus imediat ce am coborît la răscruce, la Mocra din autobuz: „Doamnelor, treceÅ£i în spatele meu!”. Åži noi, cele ÅŸase femei – profele de română, de franceză, de istorie, de ÅŸtiinÅ£e naturale ÅŸi de chimie -, ca întotdeauna ne-am executat. Åži încă pline de recunoÅŸtinţă. Pentru că numai el putea să despice vîntul deloc amabil ÅŸi zăpada acoperind în grămezi canalul dintre dealuri care era drumul nostru spre ÅŸcoală. Numai el putea depista cărarea printre crestele de glod înălÅ£ate de maÅŸini toamna, acum îngheÅ£ate ÅŸi ascunse perfid sub troiene. Åži pline de recunoÅŸtinţă mai ales – sînt sigură că toate simÅ£eam asta – pentru acel „doamnelor!”, spus cu un zîmbet ce se voia seducător, dar care nu reuÅŸea să fie decît hîtru: ne făcea să ne simÅ£im femei ÅŸi, nu?, doamne. (…) STOP.

Mariana Codruţ are şi blog: http://marianacodrut.wordpress.com/

Lectura plăcută!