Vasile Gârneţ

existau uneori nopţi lungi şi liniştite
(o liniÅŸte abisală, inflamată de conotaÅ£ii – îmi amintesc)
când ne întâlneam cu noi înşine
ÅŸi încercam – dintr-o revoltă a naturii noastre răbdătoare -
să descoperim răul din peisaj

aveam aÅŸa un impuls bovaric
eram dinamici şi plonjam disperaţi-curajoşi
în geografia mizeriei…
multe aflam… încărcam totul cu grijă – grija celui
care va mărturisi – într-un tren ÅŸi urcam
spre soclul speranÅ£ei…

să ştii că nu-i totul pierdut ne spuneam, încurajându-ne
există în răul acesta imens şi un loc pentru bine
uite o sentinţă  frumoasă zicea Ioana şi cita:
“iubirea are o singură definiţie posibilă:
este a îmbătrâni împreună şi a te emoţiona
de ridurile care se scriu pe figura partenerului tău.
altceva nu este iubire…”  

apoi tăceam şi era din nou o linişte prevestitoare
timpul lucra (ne lucra nemilos)
puneam muzică, evident preclasici
noi fiind genul de sensibilitate
care lăcrimam discret ascultând Albinoni