Vasile Gârneţ

iar noi aÅŸteptam
ascultam cum respiră tăcerea
câte unul se uita pe furiş
(nu avea o privire ubicuă)
să înţeleagă dacă credem la fel
în ochii lumii păream o echipă
dar aceasta era o sintagmă perversă
cu o patină amară
ca un muşchi înflorit
pe lemnul unei ferestre la umbră

de fapt noi umblam prin grădini cultivate
căutam nuanţe
criofite – cum ar spune GalgoÅ£iu

cineva (un plesiozaur al vremii)
ne privea cu îngăduinţă
“ca nişte sticle cu vin bun
puse în frapiere sunteţi”
spunea el încercând o comparaţie
şi monta în calea noastră
borne lucitoare din bambus
să ne studiem charisma

observam ÅŸi alte semne
dar noi recitam pe rând din legea pendulei
ne stăpânea aşa un elan filantropic
descriam naivitatea păsărilor
mai visam puţin fauve
transgresam antinomii
Pia spunea de exemplu:
“mâine e ziua minerului”
fiecare înţelegea cât putea să-nţeleagă
din vorbe de-acestea
ÅŸi mergeam…
un vânt ne bătea în faţă
găseam o carte citeam:
“acum vă deplasaţi spre un alt sentiment
să vă văd cum meşteriţi la decoruri”
scria enigmatic acolo