Vasile Gârneţ

era iulie complotam liric pe un pod la Berlin
dar nu reuşeam decât montajul unei secvenţe
c-un cerşetor cântând “Katiuşa” lângă Reichstag

trecea lume încontinuu pe pod
fiecare îşi ducea poemul său ocrotit de nevrozele zilei
mă gândeam că suferinţa pe unii îi înalţă pe
                                                               alţi-i coboară
domniÅŸoara Felicitas Hoppe tocmai citea poemele mele
                                                                               din est
uneori zâmbea şi asta-i sporea şi mai mult farmecul
de fiinţă înzestrată în mod special pentru nuanţe
                                                             şi observaţii atente

“poate că suntem prea logici pentru istoria pe care-am
                                                                                   trăit-o…
problema e câtă lumină putem face în jurul nostru…”
a spus privindu-mă protector şi fără distanţă
de parcă îşi însuşise aceeaşi înţelegere-a vieţii

o speranţă măruntă s-a cuibărit în noi
şi am traversat împreună podul