Vasile Gârneţ

Vă amintiți de vizitele patriarhului Kirill la Chișinău, în 2010 și 2013, când, între diverse blagosloviri, ne-a dat vestea că Moldova face parte din „teritoriul canonic al Lumii Ruse”. O spusese, mi s-a părut atunci, mai ales la ultima sa vizită, cu două luni înaintea summit-ului de la Vilnius, cu voce blajină, oarecum împăciuitoare, încercând parcă să măsoare reacția pe care o asemenea declarație o putea trezi în inima moldovenilor. La Tiraspol, în schimb, nu a mai ținut cont de formule diplomatice, a vorbit ritos despre intențiile Bisericii Ruse de a proteja și domina această margine „ferfenițată” a fostului imperiu. Simțea că se adresează alor săi, nu mai avea rețineri.

Patriarhia de la Moscova are un rol esențial în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, e un „ostaș” pe linia frontului. Când „omuleții verzi” ai lui Putin au invadat Crimeea, Patriarhia Rusă i-a sfătuit pe frații întru Hristos de la Kiev: „să nu vă opuneți, este spre binele vostru, mai târziu veți înțelege”. Și revelația binelui a fost copleșitoare, mai ales de când s-a aprins Donbass-ul. Nimeni nu mai are îndoieli asupra sensului activității „ecumenice” a clerului rus, care susține deschis „Novorossia” – proiectul imperialist al Kremlinului.

Găsesc în această manieră insidioasă și agresivă de a se impune o mare asemănare cu viziunea și acțiunile fundamentaliștilor islamici. Același limbaj, aceleași referințe la „teritoriul canonic” care transgresează frontierele și statele, închipuind un mare poligon în care lupta se dă pentru mintea și sufletul „credincioșilor”. În cazul Patriarhiei Moscovei sunt vizați vorbitorii de limbă rusă din „străinătatea apropiată”. Pe plan laic această „viziune integratoare” se traduce prin dreptul Rusiei de a interveni militar în țările în care conaționalii săi ar avea de suferit  (evident că „gradul de suferință” îl stabilește Moscova, nu normele internaționale). E o tendință, ca la musulmani, de a reface „califatul pierdut” – Imperiul țarilor și Uniunea Sovietică. Diferențele dintre cele două entități politice sunt complet neglijate, confirmându-se astfel că statul inventat de Lenin și Stalin n-a fost decât o modalitate de a salva și revitaliza expansionismul rusesc, de a perpetua „închisoarea popoarelor”.

O altă similitudine cu fundamentalismul islamic rezidă în obiceiul Moscovei de a „militariza” sfinții. Toate bandele de criminali care au invadat estul Ucrainei se afișează cu icoane sfințite de Biserica Rusă, care au menirea să-i protejeze și să le aducă victoria. E ceva aici din elanul religios-războinic al Evului Mediu, cu singura deosebire că Strelkov nu folosește catapulta, ci operează cu rachete sol-aer pentru a doborî avioane de pasageri.

La fel ca extremiștii musulmani, Rusia lui Putin și a lui Kirill suferă de complexul cetății asediate. Amenințarea vine desigur din partea Americii și a vest-europenilor. Iar în rolul evreului vinovat de toate relele a fost distribuit ucraineanul.

Autarhia, mesianismul maniacal, disprețul față de drepturile omului și în general devalorizarea vieții umane sunt alte trăsături care aproprie conceptul Lumii Ruse de islamismul radical și explică ostilitatea față de valorile occidentule. (…)

Continuare pe: http://www.ziarulnational.md/vasile-garnet-lumea-rusa-ca-proiect-si-realitate/