Vasile Gârneţ

am mai spus, eram la un film
în tema lui muzicală am remarcat
trompeta lui Nini Rosso
ÅŸi Ioana mi-a strâns mâna – un semn
de solidaritate între iniţiaţi
mirosul de spray ieftin de măr din sală
ne-a dat un uÅŸor sentiment de superioritate
                                                    faţă de ceilalţi
(noi măcar ştim să ne ocrotim sărăcia,
adică o înţelegem mai bine, m-am gândit eu)
pe urmă am vrut să-i ţin mănuşele ei
de culoare bleumarin şi am scăpat jos un ban
care s-a rotit mult, mult (ca la Tarkovski)
pe lemnul lustruit sunător al podelelor
trilulilu! a exclamat cineva
parcă vrând să împartă cu noi
vinovăţia declanşări acelui vacarm
(mie chiar aşa mi s-a părut zgomotul la rotirea
banului – un vacarm, deÅŸi, cu sensibilitatea mea,
s-ar fi putut să exagerez)

pe ecran o doamnă cu pălărie cu boruri mari
şi penaj bogat intra fără grabă într-o biserică
(o biserică… catolică, a nuanÅ£at Ioana mai târziu)
ceaţa mânca din zidurile albe
însă detaliul acesta nu dizolva ideea filmului
peisajul rămânea în continuare bine regizat
folosiseră tehnica mozaicului: sub felinare
copii lustruind cizmele unui militar cu o cravaşă
                                                                           în mână
(nu, nu era o relaţie duşmănoasă între ei
era aşa, o idilă cu multiple posibilităţi de dezvoltare)
apoi clădiri cu coloane şi frontispicii desenate
alte case vernil… turnul cu ceas – umbra lui lungă
umilind caldarâmul pieţei până la estrada
unde concurenţi din provincie fluierau artistic,
o floră şi o faună multicolore
obiecte abandonate,
un bătrân într-un cimitir bătând cu o
                                                   nuieluşă de alun
într-o cruce de lemn şi întrebând: da aici cine-i?
apoi alte scene
o harpistă într-o pauză de meditaţie
(rochia ei avea o culoare muribundă
ceva prevestind parcă o primejdie)
un amator de bridge care striga
că ştie cum să zidim rozbombonul
o staţie de tren pustie unde regnul
îşi săvârşea ritualul despărţirii
din nou cortina muzicală – trompeta lui Nini Rosso
şi regretul nostru că istoria reţine foarte puţin
din toate acestea

afară ningea ca într-o ilustrată de Crăciun