Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 12 (84), decembrie : Interviul revistei : Ion Bogdan Lefter : "Un anumit concept complex de autor în care cred" (5)

Interviul revistei

Ion Bogdan Lefter

"Un anumit concept complex de autor în care cred" (5)

Pagina precedentă Următoarea pagină

- De ce şi cum a dispărut Cenaclul de Luni?

- Cred că nimeni nu ştie exact ce s-a întîmplat, cine a intervenit, cine a luat decizia. Fapt este că erau cîţiva ani buni de cînd ecourile în lumea literară erau foarte favorabile. Începuseră să apară şi cărţi ale membrilor cenaclului, se contura un fenomen întreg, o "nouă generaţie". Fuseseră şi criticile violente din revistele cele mai naţionaliste ale regimului Ceauşescu, Săptămîna, Luceafărul şi Flacăra, unde eram acuzaţi de nonconformism, cosmopolitism, lipsă de patriotism - între altele pentru că în poeme apăreau expresii în englezeşte şi mărci de produse occidentale! Pînă la urmă, autorităţile care aveau cenaclul în raza de responsabilitate, recte activiştii politici care coordonau Centrul Universitar Bucureşti, au decis să nu ni se mai permită să continuăm. A fost ideea lor, le-a fost impusă "de sus" - nu ştiu. Concret, lucrurile s-au petrecut în felul următor: la începutul verii lui 1983, după ce "stagiunea" cenaclului s-a încheiat, am plecat în vacanţe şi în toamnă, cînd ne-am întors, la data la care convenisem să aibă loc prima şedinţă a noii "stagiuni", într-o seară de luni, bineînţeles, am constatat că nu ni se permite accesul în clădire! Uşa era închisă, cu dispoziţii să rămînă aşa! Am crezut că e ceva temporar şi am revenit săptămîna următoare pentru ca să constatăm că iarăşi nu sîntem lăsaţi să intrăm. Domnul Manolescu s-a dus la şefii Centrului Universitar şi le-a cerut explicaţii. Din cîte ºtiu, nu i s-a spus decît cã cenaclul nu va mai continua. Asta a fost...

- Ce rol a avut N. Manolescu în acest cenaclu? De exemplu, dacă ar fi fost Eugen Simion, căruia de asemenea i s-a propus, la început, să conducă cenaclul, care credeţi că ar fi fost diferenţa?

- Cine poate şti? Domnul Manolescu a avut un rol magnetic, cum am spus deja, şi în acelaşi timp a avut foarte multă diplomaţie, foarte mult tact cu un grup numeros de personalităţi exacerbate, cum erau toţi aceşti tineri poeţi ai unei generaţii care vroia să se lanseze şi care deja se arăta foarte impetuoasă. El a simţit că o nouă poezie, o nouă generaţie se năşteau în cenaclu şi a avut inteligenţa de a nu interveni efectiv într-un proces atît de complicat şi de delicat. Adeseori am discutat între noi, şi atunci, dar şi de-atunci încoace, că pînă la urmă Manolescu a învăţat mai mult de la Cenaclul de Luni decît am învăţat noi de la el. A spus-o la rîndul lui, de mai multe ori. A fost o perioadă foarte bună pentru el, în care a ştiut să folosească şansa de a fi împreună cu noi, tinerii de atunci, pentru a-şi împrospăta gustul, pentru a-şi ascuţi încă o dată antenele critice. Rezultatele acestor influenţe se pot urmări în cronicile lui din anii '80, în toate, nu numai în cele despre cărţile noastre. Noi, fireşte, pe lîngă faptul că îl admiram, îl ascultam cu încîntare: comenta foarte subtil şi foarte spumos, în discursurile lui finale, ceea ce se citise în fiecare seară de cenaclu. Pînă la urmă, am fost - acum, după ce anii au trecut, pot formula aşa - am fost, de fapt, colegi cu Nicolae Manolescu, prietenul nostru mai mare, şi asta ne-a prins bine şi nouă, şi lui.

- Aduceţi în interiorul poeziei multe definiţii (poezia ca "Acel menuet care nici nu e", ca "blitz-ul unui aparat fotografic", poezia ca definiţie, ca un punct "obţinut din suprapunerea celor două puncte" etc.), iar textele trimit foarte des la proverbe sau zicători.

- Aşa este, însă nu ca o consecinţă a unui calcul integral. E un anumit mod de a fraza "apoftegmatic" (ca să folosesc un termen pretenţios), care mi s-a impus fără să-l aleg eu intenţionat. S-ar putea să fie o consecinţă sintactică sau stilistică a vizualităţii din Globul de cristal, care se "ciocneşte" de concepte şi produce fulguraţii, descărcări instantanee, enunţuri concentrate ca nişte definiţii, nici concrete, nici abstracte. Sau şi, şi!

- Poeziile din prima parte, Prefeţele, dar şi cele din Autobiografii, parcă-s nişte scheme pe care cititorul trebuie să le umple, să le completeze. Interesant e că acestui cititor i se impune cumva să completeze cu materialul dumneavoastră, spre deosebire de alte poezii care invită cititorul să completeze cu ceea ce ştie el. Mi se pare o legătură curioasă aici între cititor şi poet.

- Poate să fie aşa, nu-mi dau foarte bine seama. Oricum, pe lîngă calcul, pe lîngă construcţia riguroasă, în poezia mea sînt şi multe lucruri spontane, ieşite din "inspiraţie", din înlãnþuirea unor imagini, a cuvintelor pe hîrtie...

- Eu am numit aceste poeme "poeme-Kinder".

- Dacă sînt "Kinder", sînt cu surprize, ca la ouăle de ciocolată care poartã emblema asta! Aºa þi se par?!... Mă gîndesc acum că există o tendinţă a autorilor care aparţin tradiţiei mai cerebrale, mai conceptualizate a literaturii de a-şi impune ideile cititorului. Nu dintre Mallarme şi Valery, nu dintre colegii mei de generaţie, Călin Vlasie sau Marta Petreu sau Bogdan Ghiu, se aleg scriitorii care oferă lecturii structuri deschise, cooperante. Poate că e ceva în structura intimă a chiar genului de poezie pe care eu îl scriu - sau cel puţin în structura poeziei pe care am publicat-o în Globul de cristal.

Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Următoarea pagină

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova